ankara

UPDATE 17:20 – 62 de persoane au fost ucise pe loc și alte 24 au decedat la spital, a anunțat ministrul turc al sănătății, Mehmet Muezzinoglu, care a adăugat că alte 186 de persoane au fost rănite în aceste două atentate care intervin cu trei săptămâni înaintea alegerilor legislative anticipate din Turcia la 1 noiembrie.

***

UPDATE 14:00 – Cel puțin 30 de persoane și-au pierdut viața și alte cel puțin 126au fost rănite în cele două explozii produse sâmbătă dimineaţă la gara centrală din Ankara, în timp ce numeroase persoane se adunau pentru a participa la o manifestaţie împotriva conflictului dintre PKK şi statul turc, relatează agenţia Dogan, citată de Hurriyet.

Potrivit guvernului de la Ankara, a fost vorba de un „atac terorist”, iar autoritățile sunt decise să investigheze pista unui atentat sinucigaș, informează Reuters, citată de Agerpres. Premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, a convocat o reuniune de urgență cu șefii poliției și serviciilor de securitate ale țării, precum și cu alți înalți oficiali turci.

***

O explozie puternică, soldată cu zeci de morţi şi răniţi, s-a produs sâmbătă dimineaţă la gara din Ankara, în timp ce numeroase persoane se adunau pentru a participa la o manifestaţie împotriva conflictului dintre PKK şi statul turc, relatează agenţia Anadolu, citată de Mediafax.

ankara 1

Foto: https://twitter.com/wellsla/status/652762375670644736/photo/1?ref_src=twsrc%5Etfw

Potrivit corespondentului agenţiei Anadolu, numeroase cadavre şi persoane rănite erau întinse pe jos, în faţa gării de pe strada Hipodrum, unde oamenii începeau să se adune pentru a participa la un miting. Serviciile de urgenţă au sosit imediat la locul deflagraţiei, care s-a produs la ora locală 10.05 (10.05, ora României).

Potrivit unor informaţii iniţiale, explozia ar fi fost cauzată de un atacator sinucigaş, dar deocamdată nu există o confirmare oficială.

Numeroase persoane se adunaseră în faţa gării pentru a participa la o manifestaţie în Piaţa Sihhiye, din apropiere. Participanţii la miting, organizat de Confederaţia Sindicatelor din Sectorul Public (KESK), cereau încetarea conflictului dintre organizaţia teroristă PKK şi statul turc.


Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

3 Responses to FOTO&VIDEO. UPDATE. Cel puțin 86 de morți și 186 de răniți la Ankara, după un atentat sinucigaș

  1. […] din capitala turcă. Atacul soldat cu cel puțin 97 de morți și peste 500 de răniți, cel mai grav din istoria modernă a țării, a dus la ample manifestări împotriva Guvernului, acuzat că nu a fost în stare să prevină […]

  2. […] în apropierea gării centrale din Ankara reperzintă de doi atentatori sinucigași reprezintă cel mai sângeros comis vreodată în Turcia, ultimul bilanț indicând 97 de morți și peste 500 […]

  3. abas spune:

    La ce poate impinge disperarea? Sa te sinucizi luind cu tine pe altii care vor sa traiasca. Kamikaze = „The tradition of death instead of defeat”, onoare pina la moarte.
    De fapt .. cu moartea pe moarte calcind..
    Kurdistan Workers’ Party – PKK, este o „organizaţia teroristă”, care lupta contra ISIS sprijinita de cei care antreneaza noi rebeli sirieni moderati, in campurile turcesti.
    Asta este lumea la care am permis sa se ajunga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top