Deputatul Varujan Vosganian îi cere procurorului general Augustin Lazăr să spună câte persoane care au ocupat funcția de prim-ministru/ministru au fost cercetate penal și trimise în judecată pentru fapte de corupție.

Cererea a fost făcută prin intermediul unei scrisori pe care Vosganian a postat-o și pe Facebook.

„În ultima perioadă, o campanie insistentă și, adesea, agresivă încearcă să prezinte Europei imaginea unei Românii profund corupte, în care acest flagel ia tot mai multă amploare. Pentru ca o țară să fie profund coruptă, există o condiție obligatorie, și anume aceea că Guvernul să fie, la rândul lui, corupt. Pentru a vedea care este actualitatea, în ce privește tendințele corupției la nivel guvernamental, vă propun să ne reamintim de obsesivele interogații de acum aproape trei decenii: ‘Ce ați făcut în ultimii cinci ani?’ și să evaluăm activitatea Guvernelor succesive din 2012 încoace. S-au perindat, de atunci, pe la Palatul Victoria cinci prim-miniștri (Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta, Dacian Cioloș, Sorin Grindeanu și Mihai Tudose) și un număr de circa o sută de miniștri. Pentru a constata profunzimea și amploarea corupției, e necesar să vedem ce fapte de corupție au săvârșit cei peste o sută de demnitari în timpul mandatelor lor, din 2012 încoace. Parchetul General este instituția cea mai îndreptățită să ne furnizeze informații în această privință”, arată Vosganian.

Totodată, deputatul îi cere procurorului general să transmită: câte persoane care au ocupat funcția de prim-ministru/ministru au făcut obiectul unei cercetări penale pentru fapte de corupție săvârșite în perioada mandatelor lor, din februarie 2012, și care sunt acele fapte; câte persoane care au ocupat funcția de prim-ministru/ministru au fost trimise în judecată pentru fapte de corupție; câți dintre acești demnitari au fost condamnați pentru respectivele fapte.

„Așa cum ați putut observa, dat fiind că discutăm despre evoluția actuală a corupției în România, mă refer doar la fapte săvârșite de prim-miniștri/miniștri după februarie 2012, în timpul mandatelor lor, așadar nu am în vedere dosare deschise pentru fapte comise acum 8-10 ani și care, eventual, pot folosi la evaluarea corupției din acea perioadă. Sunt convins că informațiile acestea vor fi deosebit de utile pentru a ajuta opinia publică din țară și din străinătate să-ți facă o imagine corectă despre profunzimea și amploarea corupției din România”, mai spune Vosganian.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top