Victoria Nuland, preşedinte!

9:53 pm, 3 octombrie 2014 • de • cu 15 Comentarii

nulandVictoria Nuland, înalt oficial american, a vorbit din nou pe şleau pentru cei care au cap să-l folosească. „Cum puteţi dormi sub umbrela articolului 5 al NATO noaptea, când ziua îi protejaţi pe oficialii corupţi?”.

Ştiţi articolul 5, cel cu „toţi pentru unul, unul pentru toţi”…Adică, spun americanii, v-aţi văzut cu sacii-n căruţă când aţi intrat în NATO, au venit banii, Microsofturile, şpăgile, v-aţi făcut oameni pe viaţă voi şi familiile voastre şi cu toate astea sabotaţi în continuare democraţia şi pompaţi puternic în hoţie.

Sigur, distinsa doamnă Nuland n-a rostit nume, n-a făcut nici măcar aluzii fine, a lăsat o umbră de îndoială tocmai pentru a aştepta reacţiile din partea împricinaţilor „din Europa Centrală”. Care reacţii ce credeţi c-au făcut? Au venit cum nu se poate mai repede, surori cu nesimţirea de ţară.

„Nu se referă la România, ci la Ungaria lui Orban” grăit-a Victor Ponta, în păsăreasca sa schizoidă. Un fel de „ia, de-aici, gagica”, pre limbaj de cartier, însoţit de neaoşul coborât de pantaloni în văzul lumii şi de mişcarea de translaţiei menită s-o împroaşte cu mizerii pe „tupeista” emitentă de judecăţi democratice.

Sigur, Victor Ponta nu s-a inspirat din găştile de cartier din care se revendică prietenii săi de la Antene, dar mesajul a fost clar, direct şi exploziv: Nuland nu vorbeşte de România, ci de Ungaria.

După umilele mele cunoştinţe „geostrategice” – termen folosit cu atâta nonşalanţă azi -, România să află măcar parţial în Europa Centrală şi parţial în cea de Est. Să spui că doar Ungaria e pe harta anticorupţie a americanilor e pur şi simplu jignirea intelighenţiei occidentale.

Marea greşeală pe care o fac Ponta&baronii PSD este să dezmintă la cald orice mesaj de genul celui comentat aci de faţă sau să încerce s-o dea pe alţii (Victor Orban), în stilul casei. Nu că Orban n-ar fi luat la ochi de americani pentru violarea democraţiei cu armele ei de bază, dar Ungaria nici măcar nu întruneşte toate condiţiile amintite de pălmuiala dură a Victoriei Nuland.

Căci nu în Ungaria, ci în România, distinse domn Ponta, parlamentul protejează corupţia, presa este definitiv îngenucheată, iar puterea practică dublul discurs: pro-NATO pe faţă, pro-Rusia&China, pe la spate. În Ungaria, după toate nenorocirile făcute de îndesatul domn Orban, ba cu legea presei anti-presă liberă, cu posedarea Băncii Naţionale sau cu cvasidesfiinţarea opoziţiei, acolo, stimate domn Ponta, la belita curte a lui Victor Orban, JUSTIŢIA E JUSTIŢIE! Nici măcar SUA nu-şi pun problema că parlamentul de la Budapesta ar putea împiedica trimiterea politicienilor cu dosare de corupţie în faţa justiţiei. După cum nimeni nu poate confirma existenţa unor clone ale Antena 3 şi RTV, dincolo de linia Borş-Nădlac, specializate în propagarea unor mesaje antidemocratice despre „justiţia orbanistă”.

Or, în România taman asta se întâmplă diferit în raport cu Ungaria. Parlamentul, cu majoritatea PSD dublată de atacul concertat în media audiovizuală, scuipă direct pe faţa justiţiei şi râde în nas unui întreg corp de magistraţi profesionişti care nu înţeleg de ce e cineva mai presus de lege. Şi tot la noi există Antena 3 şi RTV, fără egal în lume, specializate în discurs cu tentă fascisto-bolşevico-securistică, care sabotează din interior democraţia prin atacuri la „justiţia băsistă”.

Aşadar, stimate domn Ponta, nu-i mai lua de proşti pe americani. Nu le mai râde în nas celor care pricep ce-a vrut să spună doamna Nuland. Recunoaşte că nu eşti cel care vrei să pari. Ai mandat de la baroni să execuţi justiţia liberă, îl ai pe Ghiţă manipulator de conştiinţe, ai prostime cât cuprinde gata să susţină această mişcare de sabotare a statului de drept, deci stăpâneşti peste un mediu propice pentru cultivarea mutanţilor genetici ai democraţiei pomeniţi în durul avertisment al Victoriei Nuland.

Domnule Ponta, Victoria Nuland e cetăţean SUA, dar vorbeşte pre limba noastră. E mai româncă decât ţi-ai imaginat vreodată chiar dacă n-o zice pe româneşte. Căci ea, Victoria, strigă în disperare după adevăr. Nu suportă traiul în minciună, ca mulţi dintre noi. Daca ne-ai respecta măcar puţin, nu mult, dacă ai respecta-o şi pe ea ceva-ceva, nu te-ai mai repezi să spui că nu-i aşa. Ştii bine că şi la România se referă! Că doar aici e iadul tuturor acelor nenorociri de care SUA nu se feresc să vorbească.

Nu ne-au mai rămas prea mulţi aliaţi în lumea largă, de când o ţinem langa cu corupţia politică. Dar Victoria Nuland sau Joe Biden fac cât toţi la un loc. Nu pot face multe, dar pot să vorbească. Pot spune ce se vede cu ochiul liber, dar nu se televizează în România voastră. E reflexul lumii libere, al adevărului, al spusului lucrurilor pe nume indiferent de cât de mult ar deranja asta. Ceva ce nu poate produce o societate formată în comunismul iliescian sau în post-comunismul profitor năstasian. Acolo unde somnul naţiunii naşte încă monştri ai minciunii…

Thank you, Victoria! Mi-aş dori s-o adoptăm pe femeia asta încăpăţânată. Să-i dăm cetăţenie română şi s-o facem preşedinte de ţară. Am mai avea o şansă, ca naţiune, pentru viitorul mediu şi îndepărtat. Acolo unde vor rezista doar cei drepţi întru democraţie, lege şi adevăr. Nu e nevoie să ştie româneşte. Engleza ei ar fi suficientă câtă vreme ar conduce o Românie pe care doar limba o mai face să se numească „ţară”. România nu mai e de mult o ţară. E doar un teritoriu, undeva, în Europa Centrală şi de Est, unde trăieşte o populaţie care vorbeşte încă şi întâmplător aceeaşi limbă, fără valori, fără crez, votantă de corupţi, laşă, mincinoasă, sedată cu şpagă şi pregătită să devină slugă pe veci într-o iobăgie de secol XXI, construită peste cadavrele comunismului şi ale capitalismului…

Laurenţiu Ciocăzanu

Laurentiu Ciocazanu

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

15 Responses to Victoria Nuland, preşedinte!

  1. lmihai spune:

    „România nu mai e de mult o ţară. E doar un teritoriu, undeva, în Europa Centrală şi de Est, unde trăieşte o populaţie care vorbeşte încă şi întâmplător aceeaşi limbă, fără valori, fără crez, votantă de corupţi, laşă, mincinoasă, sedată cu şpagă şi pregătită să devină slugă pe veci într-o iobăgie de secol XXI, construită peste cadavrele comunismului şi ale capitalismului…”
    Cea mai buna radiografie in cuvinte a ceea ce suntem azi ca natie, etc.
    Foarte bine argumentat articolul d-stra d-le Ciocazanu!

  2. robert turcescu schengen basescu spune:

    Imperiul vostru se destrama/ Seful plange ca o tarfa! S-a terminat totul, basistilor!

  3. cristoiu spune:

    Dle. Ciocazeanu , adevaratul pericol este iesirea Presedintelui Traian Basescu din scena politica de la varf.Chit ca pentru o scurta perioada. Asta asteapta stapanii lui Ponta si probabil ca asta se va intampla daca iese presedinte Ponta Victor Viorel. Nu vom putea primi ajutor din strainatate (macar un timp ) ,iar electoratului ii va trebui macar cativa ani ca sa inteleaga ce plasa au luat. Daca nu vom intra in sfera de influenta a rusilor ,singura revenire la modelul european va fi o miscare violenta.

  4. Mimi spune:

    Domnule Ciocazanu – va inteleg supararea – DAR
    intr-o tara in care unii politicienii mint, fura, nu sunt pregatiti pentru a fi in parlament pentru a fi primi ministrii sau ministrii , intr-o tara in care nimeni nu mai crede pe nimeni – Ziaristii spun ca au surse bune – dau informatii de toate felurile , Presedintele dezimnte ceea ce circula pe piata. Infractorii in numele drepturilor pe care le au fac denunturi din puscarii – poate unele false dar trebuie sa fie ascultati.
    Sunt stiri de prima pagina. Tara nu are sosele , nu are fabrici au fost taiate la fier vechi si nimeni nu a paltit – toate in numele democratiei si a privatizarii.
    Parlamentarii chiulesc sub ochii nostrii , nu dau avizele pentru cei anchetati in diferite dosare – sfideaza TOTUL caci stiu ca nu li se poate face NIMIC. EI FAC LEGILE
    Presedintele spune de ani buni despre aceste lucruri,- vin analistii si spun ca Basescu sa taca a furat terenul Nana si e prieten cu Bercea mondial……
    Ce naiba sa mai crezi ?! Ziaristii dau stirile pe surse au ei informatii dar crtica ziaristii precum Turcescu ca au lucrat la comanda …Cine stie ca surse lor nu sunt doar niste fumigene…….de dezinformare.
    O tara vraiste cu un prim ministru incompetent si plagiator, mincinos si arogant, cu politicieni incompetenti si se pare si HOTI, cu o tara in care colcaie serviciile secrtete de stat si cele private formate din fosti securisti gen Abraham, o tara in care populatia se complace , accepta ziristii slab pregatiti si multe multe minciuni . voteaza fosti securisti, primari in puscarii , politicieni gen Mazare o tara in care electoratul nu o sa voteze NICIODATA o Victoria Nuland.
    O tara in care am gasit un singur vinovat Traian Basescu – care cu bune si rele – a rascolit musuroiul . Vin ziaritii si spun ca si-au dat mana toti si ca presedintel isi sustien blonda , vin altii si spun ca Monica Macovei este cea care o sa faca dreptatte – CUM?! unii il gasesc pe Iohannis perfectul ca e neamt – va spun ei nemtii adevarati au plecat , altii il iubesc pe Taricenau are staif- vopsit – Melescanu pare inteleptul are stofa – tesuta inainte de 1989…Sa votam , sa gandim….cu cine…?!
    Noi acum doar ne miram si de votata votam in tilul caracteristic
    Cum naiba sa poata conduce in sondaje Victor Ponta ?!
    O reforma in politica nu paote venii decat din interior si cu dorinta reala de a promova competenta…….. – se pare ca interiorul e putred.
    Trebuie o dibacie foarte mare sa poti face asta.
    Cine o fi dibaciul….?!

  5. oblio spune:

    mda… in Ungaria, presedintele si-a dat demisia cand a fost acuzat de plagiat. Tot in tinerete… De altfel, pentru cine vine VVP cu astfel de explicatii ridicule? Pentru americani si UE? Nu cred. Stie ce credibilitate are acolo. Pentru romanii care citesc (macar presa)? Nu cred, astia stiu despre ce e vorba… Pentru activisti? Nu cred… si astia stiu ce se intimpla. Atunci? Pentru turmele de prosti ce-l voteaza? Posibil. Altfel ar fi nebun. Minte gratuit….. Dar indifferent ce si pentru cine minte, trebuie sa inteleaga faptul ca o amenintare -oricat de voalata- facuta, urmeaza sa fie pusa in practica, daca nu se conformeaza. Deci sa fie atent ce ordona partidului sau sa voteze in Parlament, pina una alta… Si sa lase prostiile cu MM sau „regimul Basescu”. Daca nu face ce trebuie, va zbura! Pina-n Coreea de Nord! Cu pesedeii lui, cu tot. De fapt, aia s-ar putea sa mai fie popriti la racoare, o perioada…

  6. Vali spune:

    Avem si noi o Victoria Nuland, domnule Ciocazanu, ea se numeste Monica Macovei.
    Nu trebuie decat romanii s-o voteze si vom avea atunci pe cineva ca Victoria Nuland presedinte al Romaniei!

    • Gabi spune:

      Sa dea Dumnezeu!

    • S.V. spune:

      Aceasta comparatie este profund gresita .In primul rind MM a fost securista-comunista,a mintit cu ocazia referendumului privind fraudarea cu doua milioane de voturi si-a denigrat tara de origine afirmind ca la Bucuresti a fost lovitura de stat a modificat justitia in favoarea lui basescu transformind structurile in instrumente ale presidentiei vezi ” parca eu te-am facut chestor domnule chestor” s.a.

    • Aurel spune:

      CE COMPARATIE FACI MA BOULE……..PAI SE COMPARA PROCUROARA ASTA COMUNISTA SI BETIVA CU DOAMNA VICTORIA?

  7. Victoria actioneaza ! spune:

    Doamna Nuland ar trebui sa actioneze, nu doar sa vorbeasca ! SUA ne poate ajuta daca nu mai acorda vize politicienilor/parlamentarilor de la noi si daca urmareste conturile din strainatate ale coruptilor de la noi asa cum face cu cele ale americanilor in situatii similare. Pentru inceput va amintesc ca lui Nicusor Constantinescu ii expira viza !!!

    • Nelutzu spune:

      lasa bah amarasteanule, c’a „acctzionat” bandita aia destul… Acusi nu mai ai loc de gaurile Chevronului la care-i sluga fanarioata alde Basescu. Ponta suge strimfii lui Tony Blair, Base p’ai Nulandoasei.. Vai de ea Romania.
      Bah vad ca ti s-a facut dor de vremea Anei Pauker si a alora ce-i canta cu drag Mihai Eminescu: liftele straine. Te mananca sa „actzioneze” Nulandoasa si la Bucale, ca sa ai presh si prim-ministrant cateun bandit cu pass israelian, cum a plantat „coana Chiajna” asta amerloca si la Kiew.
      Vezi ce-i acolo? Nu ca ala de dinaintea lor era mai breaz dara stia-s gunoi-sadea! No bade, uita-te la Kiew si STII ce-ar fi la Bucuresti, daca s-apuca gogoneaua aia sa .. actzioneze.
      Fac pariu ca esti vreun dashtept de wallach amerlocit, care are solutzii ptr RO, dar la el in Amerlocia nu se descurca sa scoata din agonie imperiul ala fascizat.
      Bah la voi astia, facura parintzii vostri economie de material, tocmnai cand au ajuns sa umple recipientul dintre urechi.

    • Aurel spune:

      CE VIZE SA DEA? NICI O VIZA PENTRU ROMANII DAR VREA SA TINA NATO IN ROMANIA, DA VIZE LA ROMANII CU DREPT DE MUNCA PENTRU 5 ANI CUM LE DAU LA MEXICANII FARA SA II FACA REZIDENTII…DUPA CARE SE INTORC IN ROMANIA CU O MESERIE INVATZATA AICI IN 5 ANI …SI MEXICANII TRIMIT DOLARII IN MEXIC PENTRU EI NU COSTA NIMICA SA TRIMITA BANII IN MEXIC ,PENTRU ROMANII NE IAU SI AICI SI IN ROMANIA DACA TRIMITEM BANII

    • Aurel spune:

      Domnilor am avut dreptate cind de ani de zile cind am spus de venirea unui roman din Disporda Romana din America, un roman care nu facea parte din acest sistem ,un roman care a facut scoala si afacerii in America, venea cu o alta viziune noua sa facut demersurii la Doamna Victoria Nuland, nu se poate pentruca interesele lor MASONICE ……Ştiţi articolul 5, cel cu “toţi pentru unul, unul pentru toţi”…Adică, spun americanii, v-aţi văzut cu sacii-n căruţă când aţi intrat în NATO, au venit banii, Microsofturile, şpăgile, v-aţi făcut oameni pe viaţă voi şi familiile voastre şi cu toate astea sabotaţi în continuare democraţia şi pompaţi puternic în hoţie. Ce saci in caruta? cind americanii nu au venit cu nimica in Romania decit cu MC DOLNAD SI COCA COLA , SI O BASITA FALIMENTARA DE AUTO FORD…..AU ADUS BETELU O FIRMA CAPUSATA DE FACUT BANII……..EII AMERICANII I-AU INVATZAT LA CORUPTIE LEGALA I-AU FACUT MILIONARII PRIN COMISIONELE PE CARE LE DAU SI CU NATO SI FARA NATO ,ROMANIA TREBUIA SA MEARGA MAI DEPARTE CE FABRICII AU FACUT AMERICANII IN ROMANIA?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top