Wikileaks, organizaţia fondată de Julian Assange, a lansat marți o campanie pentru strângerea unei sume mai mari de 100 de mii de euro. Aceasta ar urma să „recompenseze” scurgerile de informații” referitoare la Acordul de liber schimb aflat în curs de negociere între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană.

„Tratatul rămâne un secret aproape în totalitate, bine păzit de negociatori. Astăzi Wikileaks ia măsuri pentru a se asigura că europenii îl vor putea citi în cele din urmă”, menţionează Wikileaks.

Conform organizației, Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) ar urma să creeze „un bloc economic global în afara cadrului Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ca parte a strategiei geopolitice împotriva ţărilor BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud)”, mai susţine organizaţia.

Tratatul parteneriatului Trans-Pacific (TPP), cel referitor la servicii (TISA) şi Tratatul cu Uniunea Europeană (TTIP) vor afecta 53 de ţări şi 1,6 miliarde de oameni, acoperind două treimi din economia globală. Scopul este acela de a crea un regim legislativ internaţional care să permită corporaţiilor transnaţionale să ocolească tribunalele locale, să eludeze prevederile privind protecţia mediului, să acţioneze ca o poliţie a internetului în numele industriei producătoare de conţinut, să diminueze disponibilitatea medicamentelor generice şi să limiteze drastic suveranitatea legislativă a statelor. Dintre cele trei documente menţionate, TTIP este cel mai puţin supus controlului public şi cel mai semnificativ din punct de vedere al interesului public în Europa”, menţionează Wikileaks în textul asociat demersului strângerii de fonduri pentru plata informaţiilor referitoare la Tratatul între SUA şi UE.

Varoufakis2Marţi la ora 14.40 (ora României), site-ul afişa contribuţii de peste 16 mii de dolari, adică aproximativ 15% din suma totală de 109 mii de dolari.

Printre donatori, potrivit Wikileaks, se numără fostul ministru de Finanțe grec Yanis Varoufakis, designerul britanic Vivienne Westwood și Daniel Ellsberg, care a dezvăluit documente secrete ale Pentagonului, notează Agerpres.

RF

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top