UPDATE2: Potrivit autorităţilor germane, nu există indicii de niciun fel privind terorismul în trecutul copilotului Andreas Lubitz, indicat de ancheta Procuraturii franceze drept vinovat pentru prăbuşirea deliberată a zborului 4U 9525 al companiei Germanwings.

Ministrul german de Interne Thomas de Maiziere a precizat că autorităţile de la Berlin au verificat, în acest sens, bazele de date ale serviciilor de informaţii şi ale poliţiei. De asemenea, Lufthansa, compania al cărei operator low-cost este Germanwings, a menţionat că verificările de securitate obişnuite nu au relevat nimic suspect în legătură cu Lubitz.

În imaginea de jos: poliţişti germani în faţa a ceea ce pare a fi casa pilotului Lubitz din oraşul Montabaur, vestul Germaniei (foto: Associated Press). Presa internaţională a relatat că familiile pilotului şi copilotului se aflau, joi, în Franţa, în momentul în care a fost difuzată informaţia că Andreas Lubitz a lovit în mod intenţionat Airbusul A320 de un versant al Alpilor Francezi.

Lubitz

 

UPDATE: Andreas Lubitz este numele copilotului aflat la manşă în momentul când avionul Germanwings s-a prăbuşit în Alpii Francezi, relatează Sky News. Lubitz era cetăţean german şi avea 28 de ani. Alte detalii şocante referitoare la momentele dinaintea prăbuşirii în Alpi au fost dezvăluite jurnaliştilor de procurorul marseillez Brice Robin.

L-am auzit (pe înregistrarea recuperată din CVR, n.r.) pe căpitan ţipând să-l lase înauntru. Căpitanul avionului s-a identificat prin sistemul intern de comunicaţii. A bătut în uşă şi i-a cerut copilotului să deschidă uşa dar nu a primit niciun răspuns (…) La final (înainte de impact, n.r.) am auzit doar ţipete. Moartea a fost instantanee, avionul a lovit muntele cu 700 de kilometri pe oră.”

Potrivit procurorului Robin, cancelarul german Angela Merkel a promis să ajute ancheta „în orice fel ar fi posibil”.

FOTO_A320_CRASH

Brice Robin, procurorul de la Parchetul din Marsilia, a confirmat, joi după-amiază, cele mai multe dintre informaţiile ajunse anterior la presă şi care conturează varianta unei prăbuşiri deliberate a avionului Airbus A320, cu 150 de oameni la bord.

Cel mai nou amănut confirmat oficial este că la manşă, în momentele prăbuşirii, se afla copilotul mai puţin experimentat, şi nu comandantul aeronavei, cum s-a crezut iniţial.

Comandantul este cel care a părăsit postul de pilotaj, probabil pentru a merge la toaletă. Copilotul a refuzat ulterior să îi permită accesul în cabină.

Despre copilot se ştie până în acest moment că este de naţionalitate germană. Procurorul francez a menţionat că s-au făcut solicitări către autorităţile germane pentru informaţii din trecutul acestuia. De asemenea, Brice Robin a precizat că rudele victimelor au fost puse la curent cu aceste ultime informaţii apărute în cadrul anchetei.

„Înainte de incidentul cu blocarea uşii cabinei de pilotaj, totul decurgea normal între pilot şi copilot. Însă odată ce a rămas singur copilotul nu a mai scos un cuvânt. Tot ce a înregistrat cutia neagră a fost sunetul respiraţiei sale. Nu a spus nimic după ce comandantul a ieşit. El a acţionat comenzile pentru începerea coborârii care, în cele din urmă, a zdrobit avionul de sol. Comenzile acelea puteau fi acţionate doar manual, nu automat”,  a adăugat Robin.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to UPDATE. Copilotul Andreas Lubitz a prăbuşit intenţionat avionul Germanwings şi a ucis 150 de oameni

  1. Nu pot sa cred asa ceva este cumplit, ce poate face rau din om. Nu se poate …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top