TurkeyCinci persoane au murit și 39 au fost rănite într-un atentat cu bombă comis miercuri noaptea în sud-estul Turciei și atribuit de autorități PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), relatează Reuters și AFP, citate de Agerpres.

Atacul a vizat o secție a poliției turce din orașul Cinar, situat în provincia Diyarbakir.

Două dintre victime au murit în explozia unei mașini-capcană iar celelalte trei, după prăbușirea unui imobil situat din apropiere.

Oficialii guvernamentali ai provinciei Diyarbakir sunt cei care au spus că atentatul a fost comis de PKK, organizație declarată teroristă de către Ankara și care luptă pentru autonomia etnicilor kurzi din sud-estul Turciei.

După mai mult de doi ani de încetare a focului, luptele au fost reluate în vara anului trecut între forțele de ordine turce și PKK.

Guvernul președintelui Erdogan a pus capăt armistițiului fragil, folosind ca pretext un atentat comis la Suruc, soldat cu peste 30 de victime, dar atribuit ISIS, nu PKK.

Conflictul între PKK și autoritățile turce a făcut peste 40 de mii de morți din 1984, amintește sursa citată.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top