Kilis schoolMai multe persoane au fost rănite luni după o explozie la un centru medical situat în apropiere de o şcoală în provincia turcă Kilis, în sud-estul țării, la frontiera cu Siria, au anunţat surse guvernamentale.

Autorităţile investighează dacă explozia a fost provocată de un obuz de mortieră tras de peste graniţă.

Potrivit Reuters, citată de Agerpres, două persoane au fost ucise şi alte două rănite în explozie, care ar fi fost provocată de un un proiectil lansat din teritoriul sirian şi care a ajuns în grădina unei școli.

Canalul turc de informații NTV, citat de AFP, a relatat că cel puţin o persoană a fost ucisă şi trei elevi au fost răniţi de o serie de două obuze căzute în apropiere de unitatea de învăţământ.

Obuze trase dinspre Siria – ţară devastată de un conflict intern intrat în al cincilea an – au căzut în trecut în localități de frontieră în Turcia, provocând victime. În virtutea regulilor de angajare, armata turcă răspunde sistematic la ele cu tiruri de artilerie.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top