Premierul Mihai Tudose spune că va accepta demisia ministrului Interne, Carmen Dan, dacă aceasta va fi lăsată să facă acest gest.

„De ce sunt supărat pe doamna ministru: Am întrebat-o dacă e adevărat că acel om refuză. Mi-a spus că nu este adevărat. L-am sunat pe domnul chestor. Discuția a fost următoarea: Bună ziua, sunt premierul, doriți această funcție? Domnul prim-ministru, m-am prezentat la doamna ministru cu un raport, prin care refuz această funcție. Domnul Bogdan Chirieac a auzit acest lucru.

Eu nu mai am ce să discut cu doamna ministru după ce m-a mințit. Dacă își dă demisia, eu o accept. Dacă domnia sa va fi lăsată, își va da demisia”, a spus Tudose la Antena 3 despre situația demiterii șefului Poliției.

Premierul a mai spus că a cerut șefului Poliției, Bogdan Despescu, două rapoarte în contextul prinderii polițistului suspectat de pedofilie.

„I-am solicitat domnului Despescu să vină cu două rapoarte: vinovații – începând d ela colegii de tură care au stat două zile cu poza respectivului și nu și-au recunoscut colegii, până la șefii ierarhici. Ăștia trebuiau primii dați afară. Dăm afară șeful Poliției? Eu nu am spus că nu îl dau, dar să vedem cu ce vine. Al dollea set de măsuri care să rezolve problemele de sistem. Nu toată poliția trebuie blamată. Nu poți să-l acuzi pe șeful Poliției că la secția cutare, un necunoscut, că nu era mare sculă, dosarul lui a fost ținut ascuns. Demiterea șefului de la Omoruri mi se pare exagerată, înțeleg că e un polițist extraordinar. De ce nu a plecat acasă consilierului doamnei ministru, care înțeleg că a fost coleg cu pedofilul”, a mai spus Tudose.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

2 Responses to Tudose acuză minciuna lui Carmen Dan: Dacă-și dă demisia, o accept!

  1. […] conflictul Dragnea-Tudose • Ex-fotbalistul Gică Popescu, în echipa premierului Tudose • Tudose acuză minciuna lui Carmen Dan: Dacă-și dă demisia, o accept! • DECIZIE. Mandat de arestare în lipsă pentru Radu Mazăre • Ghici, secretara mea, oare […]

  2. […] conflictul Dragnea-Tudose • Ex-fotbalistul Gică Popescu, în echipa premierului Tudose • Tudose acuză minciuna lui Carmen Dan: Dacă-și dă demisia, o accept! • DECIZIE. Mandat de arestare în lipsă pentru Radu Mazăre • Ghici, secretara mea, oare […]

Lasă un răspuns la Riscând ruperea, PSD mută de URGENȚĂ următorul CEX de pe 29 pe 15 ianuarie | Surse | Pagina de Politică | Parte din familia RV Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top