Președintele american Donald Trump a reacționat dur după anunţul unei percheziţii efectuate de FBI în birourile lui Michael Cohen, avocatul său personal.

Cohen este acuzat că a plătit o actriță de filme pentru adulți pentru a păstra tăcerea asupra unei presupuse legături cu preşedintele.

„Este o ruşine! O adevărată ruşine! Este un atac împotriva ţării noastre”, a izbuncit cu mânie preşedintele american în prezenţa principalilor responsabili militari ai Statelor Unite reuniţi la Casa Albă pentru a discuta despre dosarul sirian.

Această spectaculoasă percheziţie a fost lansată „în parte la cererea” procurorului special Robert Mueller care anchetează asupra ingerinţei ruse în alegerile prezidenţiale americane, potrivit avocatului lui Cohen, Stephen Ryan.

„Vorbim despre Siria, vorbim despre lucruri serioase şi am această vânătoare de vrăjitoare (…) care durează de peste 12 luni, puteţi spune chiar că a început în ziua în care am câştigat nominalizarea”, a continuat liderul de la Casa Albă într-o avalanşă neîntreruptă de cuvinte.

„Vă pot spune că multe persoane sunt furioase!”, a adăugat el.

La rândul său, avocatul lui Michael Cohen a denunţat o percheziţie „complet inadecvată şi inutilă”, conform Digi24.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top