tariceanuEste vorba despre Partidul Național al Mediului, o formațiune obscură care la înființarea sa îl avea drept președinte pe Ionică Anuțoiu, fost lider al Partidului Ecologist Brașov, om de afaceri local și condamnat la închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte, după ce și-a bătut o angajată, care ulterior a decedat la spital.

Încheierea prin care Tribunalul București a luat act de înființarea Partidului Național al Mediului îl menționa drept președinte pe Ionică Anuțoiu, iar sediul partidului este, potrivit Mediafax, într-un apartament din Brașov. Anuțoiu este un afacerist cunoscut în Brașov (a deținut și publicația locală „Obiectiv”). El a fost condamnat în anul 2007 la patru ani de închisoare cu suspendare și o perioadă de încercare de opt ani, după ce o angajată a sa a decedat în urma faptului că a fost lovită de Anuțoiu și a căzut, lovindu-se la cap și intrând în comă din care nu și-a mai revenit.

Afaceristul brașovean care a înființat partidul pe care Tăriceanu îl va transforma acum în noul Partid Liberal Reformator a avut și alte probleme cu legea. Presa locală relata în anul 2011 că Anuțoiu a fost scos de sub urmărire penală după o cercetare de șapte ani (!), într-un dosar în care era acuzat de fals și înșelăciune (amănunte aici)

Probabil cunoscându-se problemele cu legea ale fondatorului partidului (de care internetul e plin), comunicatul oficial prin care Partidul Național al Mediului anunță că va deveni Partidul Liberal Reformator și îl va susține pe Călin Popescu Tăriceanu în cursa pentru Cotroceni este semnat de „președinte Mateescu Marius Nicolae”. Iată comunicatul:

 Având în vedere situația politică incertă de pe eșicherul politic național, observând tendința de pierdere a identității doctrinare a Partidului Național Liberal, precum și scăderea dramatică a credibilității și consistenței ofertei partidelor verzi din România, la inițiativa Partidului Național al Mediului, s-a contactat Grupul de Inițiativă pentru Păstrarea Identității Liberale.

S-a propus formarea a două comisii de lucru, care să aibă ca obiective – plecând de la premisa schimbării prin congres a denumirii partidului în Partidul Liberal Reformator (PLR), următoarele:

1. Susținerea candidaturii pentru Președinția României a domnului Călin Popescu Tăriceanu, a cărui notorietate și viziune despre dezvoltarea politică și economică a țării conturează puternic portretul și imaginea viitorului Președinte. În aceste vremuri nesigure din punct de vedere politic se impune candidatură din partea unui politician de calibrul lui Călin Popescu Tăriceanu.

2. Identificarea unor problematici comune, de abordare doctrinară, care se vor regăsi în redactarea programului politic și respectiv în noul statut adoptat în cadrul Congresului Partidului Național al Mediului.

Președinte,

MATEESCU MARIUS NICOLAE

Soția lui Anuțoiu, în conducerea noului partid al lui Tăriceanu

Partidul Liberal Reformator a emis vineri și un comunicat în care este dată publicității conducerea interimară a partidului, ce o va avea în frunte pe deputata Grațiela Gavrilescu. Se remarcă că printre membrii conducerii se regăsește atât Marius Nicolae Mateescu, cât și Elena Anuțoiu. Aceasta este soția afaceristului brașovean care a înființat partidul pe care-l preia Tăriceanu.

Elena Anuțoiu a fost concubina omului de afaceri (fotografia celor doi provine de pe Facebook) mulți ani și s-a căsătorit cu acesta în anul 2011. Ea a fost implicată în afacerile dubioase ale soțului său, potrivit presei.

anutoiu-sotiaGrupul de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale anunţă că începând de vineri şi până la congresul PLR din 1-2 august, conducerea partidului va fi compusă din Graţiela Gavrilescu, în calitate de preşedinte, precum şi de un birou de conducere compus din Nicolae Alexandri, Elena Anuţoiu, Florică Calotă, Daniel Chiţoiu, Ion Cupa, Andrei Gerea, Virgil Guran, Sorin Ilieşiu, Nicu Marcu, Marius Nicolae Mateescu, Ovidiu Mihuţ, Viorel Palaşcă, Gabriela Păun, Radu Stroe, Mihai Stănişoară, Mihai Tararache, Mirel Taloş, Sorin Teju şi Ioan Uţiu”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

4 Responses to Tăriceanu preia un partid înființat anul trecut de un condamnat penal

  1. […] aceste informatii sunt publice si cunoscute. Presa locala si cea centrala au relatat despre acest caz. Nimeni nu poate sa invoce ca nu cunostea faptele trecute ale lui Ionica […]

  2. […] aceste informatii sunt publice si cunoscute. Presa locala si cea centrala au relatat despre acest caz. Nimeni nu poate sa invoce ca nu cunostea faptele trecute ale lui Ionica […]

  3. […] Despre originea “penală” a noului partid al lui Tăriceanu, PaginadePolitică a relatat aici […]

  4. […] Tăriceanu preia un partid înființat anul trecut de un condamnat penal […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top