Felipe al VI-lea de Burbon a devenit regele Spaniei. El a fost proclamat şef al statului într-o ceremonie desfăşurată la Parlament
Mai mult »Un avion militar de luptă de tip Eurofighter a fost implicat într-un accident pe pista unei baze militare din sudul Spaniei. Potrivit BBC, informaţia a fost confirmată de oficiali militari
Mai mult »După aproape 40 de ani pe tronul Spaniei, regele Juan Carlos, în vârstă de 76 de ani, a abdicat din motive personale
Mai mult »Între semnatarii noi măsuri se numără Germania, Franța, Italia, Spania dar nu și Marea Britanie. Taxa ar urma să fie introdusă cel mai târziu în 2016, la 1 ianuarie
Mai mult »Distrugătorul american Donald Cook soseşte joi în Marea neagră şi va conduce un exerciţiu militar la care participă România şi Bulgaria
Mai mult »Ambasadorul a fost convocat la Ministerul de Externe britanic, ai cărui reprezentanți reclamă o incursiune provocatoare a navelor spaniole în apele Gibraltarului
Mai mult »Cu 6 milioane de şomeri şi o economie care dă doar semne slabe de recuperare, guvernul de la Madrid pare gata să depăşească preocupările legate de mediu şi să dea undă verde petroliştilor
Mai mult »Caz şocant în Spania. Un primar libanez foarte bogat a fost arestat după ce a încercat să cumpere o bucată de ficat pentru un transplant, de la un imigrant român
Mai mult »Zi istorică pentru Spania. Gurparea separatistă bască ETA e gata să depune armele. Potrivit unei comisii internaţonale de negociere prezente în oraşul Bilbao, organizaţia se pregăteşte să predea arsenalul şi materialele explozive şi să dezvăluie locaţiile mai multor depozite secrete de muniţie şi substanţe periculoase
Mai mult »