Incendiile de vegetaţie au forţat peste 1400 de oameni să-şi părăsească locuinţele în vestul Spaniei, în contextul în care numeroase alte ţări europene se confruntă cu temperaturile extreme şi cu seceta, scrie presa internaţională. Peste 300 de pompieri au fost desfăşuraţi în lupta cu flăcările alimentate de vântul puternic, care ameninţau casele din regiunea Extremadura la primele ore ale dimineţii de vineri. Focul a distrus până în prezent peste 5000 de hectare. Alte focare au transformat în scrum 3000 de hectare de pădure şi tufăriş în sud-est, în apropiere de oraşele Lorca and Cieza, în
Mai mult »Scandalurile de plagiat în care sunt implicaţi oamenii politici nu sunt deloc o noutate în peisajul european şi s-au dovedit într-atât de puternice, încât au dus chiar şi la încheierea unor cariere politice altfel remarcabile. În România, premierul Victor Ponta a supraviețuit însă unui astfel de scandal. Ponta a obținut titlul de doctor în drept din partea Universității București, în iulie 2003, cu teza intitulată „Curtea Penală Internațională”. Îndrumătorul științific al lucrării a fost Adrian Năstase, pe atunci premier în funcție. MAI MULT, aici » PaginaEuropeana.ro
Mai mult »Partidul de extremă-stânga din Spania, Podemos, și-a prezentat vineri propunerile economice reprezentanților Fondului Monetar Internațional (FMI), cu ocazia unei serii de întâlniri ale organismului internațional cu formațiunile spaniole, a anunțat partidul într-un comunicat, potrivit AFP, citat de agerpres.ro. Secretarul pentru analiză politică și socială, Carolina Bescansa, și responsabilul pentru probleme economice din cadrul Consiliului cetățenesc (organul conducător al Podemos) au participat la această reuniune „pentru a prezenta propunerile economice” ale tinerei formațiuni antiliberale, se mai arată în comunicat. Citește articolul integral pe Pagina de Bănci.ro
Mai mult »Prăbuşirea unui avion Airbus A400M în Spania, la Sevilla, ar avea drept cauză programul de computer care controleaza motoarele aparatului, transmite BBC citându-i pe investigatorii incidentului. Avionul militar de transport s-a prăbuşit pe data de 9 mai în timpul primului său zbor, după ce echipajul nu a reuşit să efectueze o aterizare de urgenţă. Cei patru membri ai echipajului au fost ucişi. Informaţia privind o funcţionare anormală a soft-ului a fost confirmată de un purtător de cuvânt al producătorului european de aeronave. O alertă care semnalează această problemă a fost transmisă forţelor aeriene care au
Mai mult »Numărul românilor care trăiesc în Spania a scăzut în 2014, pentru al treilea an la rând, potrivit unor date preliminare publicate de către Institutul naţional spaniol de statistică, citate de Agence France-Presse. Spania se confruntă cu a doua cea mai mare rată a şomajului în zona euro, după Grecia. 4.718.864 de străini erau înregistraţi în Spania la 1 ianuarie 2015, cu 6,1% mai puţini decât în urmă cu un an. MAI MULT, aici » PaginaEuropeana.ro
Mai mult »Aeronava Airbus 320 a companiei Germanwings, care s-a prăbuşit în Alpii Francezi, făcuse inspecţia tehnică la Sofia în urmă cu un an. Avionul a intrat în hangarele companiei Lufthansa Tehnik exact în urmă cu un an, pe data de 25 martie 2014, conform datelor Ministerului Transporturilor din Bulgaria. Atanas Kostov, fost director al Departamentului de investigaţii pentru catastrofe aeriene, nu a dorit să prezinte diverse versiuni înainte de a fi deschisă cutia neagră şi să fie clar ce anume au vorbit piloţii înainte de accident. Din câte se pare, în ziua accidentului, mecanicii au avut un
Mai mult »Poliția spaniolă a deschis o anchetă în legătură cu autorii unor mesaje insultătoare publicate pe rețelele sociale la adresa victimelor catastrofei Germanwings. Anunţul a fost făcut de autorităţile de la Madrid, după cum semnalează Agerpres. Printre mesajele difuzate, care au fost denunţate de mulţi dintre utilizatorii de Twitter, figurează texte precum „Dacă ar fi toți germani și catalani, unde este tragedia?” Conform oficialilor spanioli, aceste mesaje, pe lângă faptul că sunt „oribil de crude”, pot constitui delicte. „Nu este prima dată când rețelele sociale conțin mesaje de ură”, a comentat secretarul de stat pentru securitate,
Mai mult »Cutia neagră găsită marți la locul prăbușirii avionului de tip Airbus A320 al companiei Germanwings este cea care înregistrează toate sunetele și conversațiile din cabina de pilotaj, însă este “deteriorată”, a declarat o sursă apropiată anchetei. “Cutia neagră găsită este CVR (cockpit voice recorder, cea care înregistrează sunetele din cockpit). Însă ea este deteriorată și a fost trimisă la Paris în această dimineață la Biroul de Anchete și Analize”, a declarat astăzi sursa menționată. Cea de-a doua cutie neagră, FDR (flight data recorder), care înregistrează datele de zbor, este în continuare căutată. Cutiile negre dezvăluie informații cruciale
Mai mult »