Senatorul liberal Iancu Caracota arată că pentru guvernarea PSD-ALDE, pensionarii sunt „doar o masă de manevră”. „Altfel spus, administrația centrală a hotărât să dea salarii în avans angajaților din ministere și autorități centrale ce sunt înțesate de oamenii Puterii, “uitând” de pensionari, o categorie defavorizată a societății. Mai mult, ființează în continuare un minister (Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Social) care, deși nu mai face parte din actuala schemă guvernamentală, are încă angajați ce și-au primit salariile în avans. În calitate de senator solicit lămuriri clare din partea autorităților în privința motivului pentru care
Mai mult »Deputatul PNL Florin Roman spuen că salariile a 298 de angajați de la Spitalul Județean Alba au scăzut în martie după plafonarea sporurilor la 30 la sută. „De exemplu, dacă leafa unei infirmiere de la Unitatea de Primiri Urgențe era de 4389 lei în februarie, după majorare, cuprinzând salariul de bază plus sporuri, în martie, fluturașul pentru aceeași infirmieră, gradația V, indică o leafa de 3.581 lei, adică o scădere de 808 lei. Asta în condițiile în care propaganda PSD-ALDE spune că nici un salariu nu scade”, rată libralul. Acesta mai spune că o altă
Mai mult »Senatorul PSD Liviu Pop a inițiat un proiect de lege care prevede majorarea cu 20% faţă de luna februarie 2018 a salariilor personalului nedidactic din învăţământul preunivesitar. „În timp ce personalul didactic şi didactic auxiliar beneficiază începând cu 1 martie 2018 de o majorare de 20% faţă de nivelul acordat pe luna februarie 2018, personalul nedidactic, componentă a învăţământului preunivesitar, este privat de această creştere salarială, creând astfel un sentiment discriminatoriu între categoriile de personal din învăţământul preunivesitar”, se arată în motivarea proiectului de lege
Mai mult »După ce și-a făcut o mie și una de socoteli, folosindu-și toate degetele de la mâini și picioare, Olguța n-a reușit, cum își propusese, să dubleze salariile tuturor bugetarilor ”dăcât” cu 4% net, în schimb uite că s-a ținut de cuvânt și mărește de azi salariile tuturor angajaților din sistemul medical. Cât o să țină banii ăștia e altă problemă, pe care guvernul de babuini și de paviene încă n-a catadicstit să și-o pună, dar n-ar fi exclus să li se întâmple și medicilor ce li s-a întâmplat și angajaților de prin primării și, bugetul
Mai mult »Când am văzut-o la începutul anului pe Olguța stând cu burta, eufemistic vorbind, la soare, prin Cuba, mi-a venit să-i spun, plagiindu-l cu nerușinare pe Ponta: ”Și zi așa, fă, Olguțo, aveai chef de o revoluție?” Ei, dar ce să vezi? Duduia chiar avea chef de o revoluție. Una fiscală. Necazul nostru e că o fi vrut Vulguța revoluție fiscală, dar de ieșit i-a ieșit anarhie în toată regula. Noua lege a impozitării este un talmeș-balmeș făcut pe genunchi, de niște indivizi care, dacă n-or să ajungă să fie judecați pentru incompentență, sigur o să
Mai mult »Fostul premier și lider PSD Victor Ponta acuză actuala conducere social-democrată de minciuni înlănțuite care afectează bugetarii și pensionarii. ”A venit anul 2017 – Acum situatia e diferita. – Oamenii au fost mintiti ca salariile lor vor creste cu 25 % – minciuna ! – Oamenii au fost mintiti ca nu vor scadea salariile prin transferul contributiilor – minciuna! – Investitorii au fost mintiti ca impozitul pe dividende va scadea de la 5% ( cat facuse Guvernul Ponta) la 0% – minciuna , acum practic este 15% – Personalul din sanatate a fost mintit ca
Mai mult »Platforma România 100, ONG-ul fondat de ex-premierul Dacian Cioloș, cere demisia ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, pentru „degringolada” creată de ”experimentul PSD-ALDE cu salarizarea publică”. „PSD şi ALDE au pus la cale o înşelătorie: au crescut salariile, dar, în acelaşi timp, au crescut şi impozitarea, astfel încât efectul pe buget să fie aproape zero. Legea salarizării şi Codul fiscal au devenit indisolubil legate: creşterea salarială cu 25% a salariului brut din legea salarizării a fost anihilată prin creşterea contribuţiilor la 35% din salariul brut, prin Codul fiscal. (…) Salariul brut a crescut, dar contribuţiile au
Mai mult »Nici n-a apucat bine duduia Vasilica-Viorica să joace cearșaful noii guvernări PSD, arătând plebeilor că aceasta fusese virgină și n-o penetraseră deja securiștii statului paralel, ca pe curvele alea de guverne Grindeanu&Tudose, că paranghelia deja e pe cale să se spargă. Deși Mulguța Vasilescu se jură de luni bune să n-aibă ea parte de pix dacă o scădea vreo leafă de român după 1 ianuarie, iată că acum lefurile au scăzut și nu la un singur român, ci la milioane. Și nu doar la privat, cum avertiza Lărguța, insinuând că, dacă scad salariile, doar ticăloșii
Mai mult »