În seara de vineri, 30 octombrie, își lansa al doilea album trupa de rock „Goodbye to Gravity”. Intrarea la concert era liberă așa că în clubul Colectiv au ajuns câteva sute de oameni. Clubul era amenajat la subsolul unui corp de clădire, care în trecut găzduia fabrica de încălțămine Pionierul. Totul s-a transformat într-o tragedie în câteva secunde și a plecat de la un foc de artificii, potrivit procurorilor. La ora 22.32, buretele de pe unul dintre stâlpi s-a aprins, iar în 10 secunde flăcările au cuprins tavanul încăperii. Camerele de supraveghere din club au
Gabriel Matei era un inginer de 42 de ani care se afla în seara fatidică de 30 octombrie, în clubul Colectiv, alături de prietena sa Anda Epure. Ambii au pierit în urma incendiului care a cuprins localul. O fostă colegă a lui Gabriel Matei spune că acesta a încercat să o protejeze pe prietena lui, într-un gest disperat de a o salva. „Am înțeles că pe ea chiar el a protejat-o cu trupul lui. Deci pe el l-au găsit peste Anda și a încercat să o apere și din păcate și ea și el au
Ei, ce vă spuneam eu nu mai târziu de acum trei zile? Că există toate posibilitățile ca Slugărel Toader să îi respingă pe cei patru candidați la șefia DNA, din simplul motiv că niciunul dintre ei...