În seara de vineri, 30 octombrie, își lansa al doilea album trupa de rock „Goodbye to Gravity”. Intrarea la concert era liberă așa că în clubul Colectiv au ajuns câteva sute de oameni. Clubul era amenajat la subsolul unui corp de clădire, care în trecut găzduia fabrica de încălțămine Pionierul. Totul s-a transformat într-o tragedie în câteva secunde și a plecat de la un foc de artificii, potrivit procurorilor. La ora 22.32, buretele de pe unul dintre stâlpi s-a aprins, iar în 10 secunde flăcările au cuprins tavanul încăperii. Camerele de supraveghere din club au
Diana Elena Enache se afla în clubul Colectiv alături de prietena ei Karina Opriță. Cele două s-ar fi aflat în toaleta clubului și nu au mai reușit să se salveze când a izbucnit incendiul în local, potrivit declarațiilor apropiaților celor două. Diana Enache avea 24 de ani și provenea din localitatea Poienarii de Muscel, județul Argeș. Ea se mutase în Capitală și absolvise Facultatea de Matematică-Informatică din cadrul Universității București. Tânăra lucra la o companie multinaţională de cercetare de piaţă pe bază de chestionare online în Bucureşti. Ea a mers în club alături de prietenul ei
Ei, ce vă spuneam eu nu mai târziu de acum trei zile? Că există toate posibilitățile ca Slugărel Toader să îi respingă pe cei patru candidați la șefia DNA, din simplul motiv că niciunul dintre ei...