Premierul grec Alexis Tsipras a remaniat vineri seară Guvernul, în vederea accelerării implementării reformelor cerute de creditorii internaţionali. Astfel, Euclid Tsakalotos şi-a păstrat poziţia la conducerea ministerului de Finanţe. Tsakalotos este un negociator cheie al Atenei în relaţie cu creditorii internaţionali din UE şi FMI. Premierul l-a numit pe Dimitri Liakos la conducerea ministerului responsabil cu implementarea programului de reforme cerute de creditorii internaţionali. Anterior, Liakos a condus biroul economic al executivului elen. Grecia vrea să finalizeze curând implementarea unui pachet de reforme în domeniul fiscal şi în cel al muncii, tocmai pentru a se
Mai mult »Grecii votează duminică, pentru a doua oară în acest an, pentru a alege un nou Parlament, după ce premierul de extremă-stânga, Alexis Tsipras, a demisionat din cauza rebeliunii din partidul său, Syriza. Potrivit sondajelor, nici extrema stângă a premierului Tsipras și nici formațiunea de centru-dreapta Noua Democrație nu vor reuși să formeze singure noul cabinet, ambele având circa 25% din opțiuni, cu un ușor avans pentru Syriza. Sondajele mai arată că mulţi dintre cei 9,9 milioane de alegători sunt indecişi sau ar putea lipsi de la vot, mai ales în condițiile în care sunt chemați
Mai mult »Formaţiunea de extremă-stânga Syriza, a premierului demisionar Alexis Tsipras, are un ușor avans în faţa partidului de centru-dreapta Noua Democraţie, cu o zi înaintea scrutinului legislativ anticipat ce va avea loc duminică în Grecia, conform ultimelor sondaje de opinie. Şase sondaje de opinie efectuate vineri relevă că Syriza şi Noua Democraţie vor obţine puţin peste 25% din voturi în alegerile de duminică, departe de necesarul pentru formarea majorităţii în Parlamentul de la Atena. Partidul lui Alexis Tsipras pare a avea un avans de circa 1% în sondaje în faţa formaţiunii conservatoare conduse de Vangelis Meimarakis. Spre
Mai mult »La capătul a 17 ore de negocieri cu liderii zonei euro, negociatorii eleni au acceptat o listă de măsuri mai stricte decât cele respinse de greci prin referendum, precum reforma pensiilor şi a legislaţiei muncii, majorarea TVA şi privatizări, în schimbul unei finanţări de 86 de miliarde euro. Acordul politic trebuie să fie aprobat de Parlamentul Greciei, precum şi de alte parlamente din Uniunea Europeană, înainte de a fi luată o decizie oficială pentru al treilea program de asistenţă financiară acordat Eladei de către instituțiile Uniunii Europene. “Deutsche Welle” a publicat o amplă analiză referitoare la negocierile
Mai mult »Parlamentul Greciei a aprobat, vineri noapte, într-o sesiune extraordinară, pachetul de reforme şi reduceri de cheltuieli înaintat joi de Guvern. Proiectul a trecut cu sprijinul opoziției, premierul Alexis Tsipras, fiind confruntat cu opoziţia unor parlamentari provenind chiar din partidul său, Syriza. Măsurile propuse de Guvern au obţinut în Parlament 251 de voturi „pentru”, 32 de voturi împotrivă şi opt abţineri, dintr-un total de 300. Nouă parlamentari au fost absenţi de la şedinţă, printre care şi ministrul demisionar al Finanţelor, Yanis Varoufakis, informează BBC, preluat de Mediafax. Mai mulţi deputaţi ai Syriza, partid condus de premierul Alexis Tsipras, au respins
Mai mult »Ministrul grec de finanțe Janis Varufakis a comparat sâmbătă acțiunile creditorilor internaționali fata de țara sa drept „terorism”. La referendumul de mâine, el a cerut cetățenilor să voteze împotriva propunerilor Eurogrupului, scrie Reuters. „Ce fac ei cu Grecia – este terorism”, – a spus el într-un interviu acordat ziarului spaniol El Mundo. „Chiar credeţi că ce fac ei este terorism?” – a precizat jurnalistul. „Desigur, eu cred că e terorism”, – a declarat ministrul grec. „De ce au obligat să se închidă băncile, ca să se insufle frica în oameni. Iar când vine vorba despre răspândirea
Mai mult »Înainte de toate, să epuizăm câteva dintre locurile comune prezente în presa noastră cea de toate zilele. Așadar: – grecii sunt leneși – grecii sunt puturoși – grecii nu muncesc – grecii sunt iresponsabili – grecii sunt șmecheri – grecii au păcălit Europa – grecii vor ca europenii să-i țină în spate – Tsipras e un clovn – Tsipras e un nebun – Tsipras e un comunist isteric Ok, acum, că am terminat cu doar câteva dintre ele, să presupunem că toate lucrurile de mai sus sunt adevărate. Iar dacă toate lucrurile de mai sunt sunt
Mai mult »Liderul PNȚNCD Diaspora, Octavian Constantin Oana, care este și membru al partidului german CDU, este de părere că premierul grec Alexis Tsipras a dovedit că este un „laș”, după ce guvernul său a anunțat un referendum privind planul de salvare oferit de creditorii internaționali. „Guvernul elen de extrema stanga este de nesuportat”, a spus Oana, adăugând că Grecia va pierde indiferent de rezultatul referendumului. „Germania nu vede un pericol deosebit într-un faliment al Greciei„, a subliniat liderul PNȚCD. Reamintim că guvernul lui Alexis Tsipras a anunţat duminică măsuri de control al capitalului şi închiderea băncilor
Mai mult »Reuniunea miniștrilor de finanțe din zona euro consacrată Greciei a durat doar o oră miercuri şi urmează să fie reluată joi la prânz, la Bruxelles, înaintea summitului european, anunţă presa internaţională. „Nu am ajuns încă la un acord, dar suntem hotărâți să continuăm să depunem eforturi pentru a face ceea ce este necesar. Suspendăm reuniunea și ne vom reîntâlni joi, la ora 13”, a declarat la plecare președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, notează Agerpres. Ministrul german de finanțe, Wolfgang Schauble, s-a declarat pesimist încă înainte de începutul întâlnirii. El a precizat că „nivelul de pregătire” în
Mai mult »