Cel căruia i se spune, cu iluzia presei noastre că funcționează în America, președintele ales Klaus Iohannis a postat sîmbătă dimineața pe Facebook un mesaj dedicat votului din străinătate la al doilea tur (comentariu de Ion Cristoiu)

cristoiuRemarcînd că echipa de campanie a lui Klaus Iohannis pariază mai departe pe comunicarea prin rețelele de socializare, nu numai pentru că Klaus Iohannis e președintele Republicii Facebook, dar și și pentru că în materie de comunicare prin viu grai, politicianul PNL stă rău, nu pot să nu tresar la adevăratul obiectiv al intervenției:
Debarcarea lui Victor Ponta din funcția de premier!

Să mă explic.
La o primă vedere, intervenția lui Klaus Iohannis pare a fi stimulată de acuzațiile cuplului Mircea Geoană – Marian Vanghelie. Excluși din PSD, aceștia s-au năpustit pe televiziuni și au declarat, ca la ordin, că Victor Ponta e acela care a blocat dinadins votul românilor din străinătate.

Mulți au crezut că e vorba de o răzbunarea isterică a celor doi, pentru că Victor Ponta i-a dat afară din partid.
Într-un text anterior, dezvăluiam că Mircea Geoană fusese executat nu pentru declarațiile sale de după scrutin, altfel inodore, ci pentru Planul loviturii de Palat prin care el, Mircea Geoană, urma să fie desemnat premier al unui Guvern de Uniune Națională, alcătuit din PSD-PNL-PDL, singura formulă prin care Gașca lui Vasile Blaga putea reveni la Guvernare fără a risca acuzația de folosire a traseismului trădător.
Ulterior, ipoteza mea a fost confirmată atît de Victor Ponta, cît și de declarațiile lui Marian Vanghelie și Mircea Geoană.

Planul A a căzut.
S-a trecut la Planul B.
Mircea Geoană și Marian Vanghelie au ieșit cu declarații ce se vor dezvăluiri din interior despre implicarea lui Victor Ponta în blocarea votului din străinătate.

Declarațiile au un dublu rol:

1. Să reaprindă Scandalul votului din străinătate, trecut în plan secund.

2. Să creeze premisele unei anchete penale împotriva lui Victor Ponta.

De reamintit că Monica Macovei, după modelul Mona Muscă din 2004 împotriva lui Adrian Năstase, a depus, în 5 noiembrie 2014, o plîngere penală împotriva lui Victor Ponta. Pe 18 noiembrie 2014, Parchetul General a deschis o anchetă in rem.

A intrat în joc, potrivit Planului B, Klaus Iohannis. După un Pe de o parte de complezență, textul intră în subiect:
„Pe de altă parte, sunt revoltat că cei care i-au împiedicat pe români să-şi exercite un drept fundamental sunt încă în funcții. (…)
De asemenea, astept cu maxim interes ca Parchetul Curtii Supreme sa-si respecte obligatiile constitutionale de a apara drepturile si libertatile cetatenilor si, in consecinta, astept cat mai curand rezultatul investigatiei privind impiedicarea exercitarii drepturilor electorale de catre romanii din Diaspora”.

Dacă aceste rînduri ar fi fost semnate de Traian Băsescu, presa ar fi luat foc:
Presiune asupra Justiției din partea Președintelui!

Cum însă ofițerii acoperiți din presă n-au fost dezactivați după al doilea tur de scrutin, Comandantul ordonîndu-le să rămînă pe poziții pînă la îndeplinirea Obiectivului – demiterea lui Victor Ponta și accederea la Guvernare a PDL-PNL – textul lui Klaus Iohannis a fost primit cu urale.
Mai mult, potrivit Ordinului, televiziunile și site-urile finanțate de SRI prin firme paravan, au trecut de urgență la reaprinderea Scandalului Votul din Străinătate.

Ce legătură e între dezvăluirile cuplului Mircea Geoană – Marian Vanghelie, reaprinderea Scandalului mediatic și intervenția lui Klaus Iohannis?
Una foarte simplă.
Potrivit articolului 109 din Constituție, în cazul unui membru al Guvernului „dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie”.
Așadar, dacă împotriva lui Victor Ponta se începe urmărirea penală, el poate fi suspendat din funcție.
E singura formulă prin care poate fi înlocuit Guvernul Ponta cu Guvernul de Uniune Națională, condus de Mircea Geoană sau, de ce nu?, de George Maior. Că doar nu degeaba și-a pus la lucru SRI în aceste zile toți ofițerii acoperiți din presă, din politică și toate firmele paravan.

Și dacă Tiberiu Nițu, considerat om al lui Victor Ponta nu se execută?
Foarte simplu și de data asta.
Au fost depuse – și nu întîmplător – plîngeri și la DNA.
Se îndoiește cineva că Divizia Penală a SRI nu se va executa imediat?

Desigur, toți cei vinovați de dezastrul votului din străinătate trebuie să plătească, inclusiv penal.
Din nenorocire, Regizorii care vor să-i dea lui Klaus Iohannis și un Guvern, nu numai o Președinție, nu de asta au trecut la aplicarea Planului B.

NB: N-am scris aceste rînduri de dragul lui Victor Ponta. Destinul lui Victor Ponta mă lasă rece. Am scris aceste rînduri ca să nu mă creadă Regizorii prost.

(Text publicat pe Cristoiublog.ro)

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 3,67 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

9 Responses to Suspendarea lui Victor Ponta ca urmare a unei anchete penale! După eșuarea Planului A s-a trecut la Planul B

  1. mario spune:

    cred ca am gresit site-ul cautam un articol si am dat peste niste cuvinte scrise alandala cred ca autorul ori a fost beat ori a tras ceva pe nas pacat ma gindeam ca vor si jurnalisti de la noi sa faca cariera in presa

  2. Crocodilul cu peruca spune:

    Cand era „maestru ” credibil ? Atunci cand latra cot la cot cu Gadea , sau cand il injura pe Gadea ? Cand musca din psdisti cot la cot cu B1 , sau dupa , cand s-a certat cu B1 si ii improsca cu cacat? Cand maraia seara de seara din studiourile REALITATEA sau imediat dupa, cand se injura cu ei si tinea partea celor pe care ii infierase pana deunazi ? Cand era mai credibil „maestru” cand numea Romania tv , Cacania tv si jura ca nu are sa calce acolo, sau atunci cand intra in direct iar in toate scrierile lui, Cacania tv a devenit subit Romania tv???
    Ma, ma lasati cu diversionistul asta de serviciu, cea mai mai mare curva a jurnalismului din romania, un traseist mai josnic chiar si decat traseistii din politica. Dracu-l mai crede pe asta.

  3. Raskolnikov spune:

    Ponta detine 1000 de motive pentru a fi arestat,nu e nevoie de filosofia lui Cristoiu ca sa-l insface potera.Va fi al 2-lea premier ce va medita la rece,dupa care ne va tine lectii de morala la tv,ca si Bombonel.L-am acultat azi pe geoana la Roania 1,nu degeaba i-a zis Iliescu asa cum i-a zis,e tipic un PSD-ist -vorba multa si zero exprimare,e mai coerent Vanghelie,scuzati!!!!!Iar lui Cristoiu i-au murit muzele si acum face pe Omida,cu planuri si scenarii,e gol ca o amfora greceasca culeasa de pe fundul marii.

  4. Gogu spune:

    Intr-un stat civilizat in care onoarea este pe primul plan ,a doua zi prim ministrul ,ministru de externe si toti cei vinovati isi dadeau demisia dar la noi e ca la usa cortului, vorba lui Tonta „scapa cine poate”.

  5. Romanescu spune:

    Nenea asta pe nume CLISMOIU s-a cam ramolit !Auziti , sa nu-l cleada lumea plost !!!Esti nene !!!

  6. alecu spune:

    corect! ia mai lasa, nene, scenariile si SF-urile!

  7. Ted Michael spune:

    Foarte plauzibil acest plan al suspendarii Primului-Mare-Mincinos al tarii ! Acest nemernic s-a jucat cu focul , a indraznit sa impiedice exercitarea dreptului la vot ! Merita o pedeapsa exemplara , pentru ca pe viitor nimeni sa nu mai indrazneasca acest lucru !

  8. Stan spune:

    Important de stiut, cum ii place acestui ins muciulos sa spuna, ca deja nu mai vorbim despre ce s-a intamplat in diaspora, de ce s-a intamplat ce s-a intamplat, ci cum sa interpretam faptele astfel incat nomeni sa nu pateasca nimic.
    Pe nea Ion al nostru, din Gagesti, il intereseaza doar atat: o diversiune meschina ca la o adica sa iesim, cu opinca si vladica, in strada si sa ii aparam, nu-i asa, pe cei care au facut posibil sa se intample ce s-a intamplat, pentru ca nu ei, sarmanii sunt devina, ci, hopa, Iohanis, ca nu pune batista pe tambal.
    Stimabile, cand e vorba de lege, fiecare cetatean are dreptul sa ceara verificarea respectarii ei. Si daca marioneta aia slinoasa, care isi spune Avocat al Poporului (ati auzit vreodata termenul asta de ‘popor”, stiti ce inseamna?) doarme in chiloti, nu este corect ca alti oameni, cu responsabilitate, sa ceara acest lucru? I s-a cerut vreunui procuror sa il infunde pe cineva anume? Nu. Doar s-a semnalat ca niste romani, multi romani, nu au fost lasati sa voteze, si trebuie investigat. Ce anume te deranjeaza in asta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top