parlamentPNL a anunțat că se va mobiliza atât la vot, în sala unde va avea loc dezbaterea moțiunii de cenzură depusă vineri, cât și în stradă.

Astfel, liberalii vor organiza un cordon în jurul Parlamentului în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură. La acțiune sunt invitați să se alăture nu doar membrii de partid, ci și cetățenii care vor să-l vadă plecat din fruntea Guvernului pe Victor Ponta.

„În ziua în care vom dezbate moţiunea de cenzură vom face un lanţ uman în jurul Palatului Parlamentului şi vom chema bucureştenii să ni se alăture. De asemenea, vom avea o serie de acţiuni în toate capitalele de judeţ în sprijinul revendicării noastre şi a românilor: dreptul de vot al cetăţenilor”, a declarat duminică Vasile Blaga, co-președinte PNL.

Tema moțiunii se referă la votul celor din Diaspora, mai exact la tergiversarea reglementării acestei chestiuni de către actuala majoritate parlamentară.

Co-președintele PNL Alina Gorghiu a precizat la rândul său că liderii formațiunii vor avea, luni sau marţi, o nouă serie de discuţii cu liderii partidelor politice parlamentare, în demersul de a obține sprijin pentru moțiune.

Întrebată dacă vor fi discuţii inclusiv cu membri ai PSD, Gorghiu a spus: „Liderii de grup au mandat să disc cu toţi parlamentarii, inclusiv reprezentanţi din PSD„.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 4,50 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top