Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune că noul sistem de impozitare pentru persoane fizice, cunoscut drept impozitul pe gospodării, ar putea fi amânat cu un an dacă statul nu găsește suficienți consultanți fiscali care să-i ajute pe oameni să completeze declarațiile de venit.

Inițial, acest sistem trebuia să se aplice din 2018, iar prima declarație ar urma să fie completată în 2019. Dacă se amână cu an, impozitul pe gospodării s-ar aplica efectiv din 2020.

„Nu avem de gând să renunţăm la sistemul nou de impozitare pentru că este un alt sistem prin care clasa mijlocie se dezvoltă. În perioada următoare o să analizăm cu foarte mare atenţie dacă anul 2018 este un interval suficient pentru a putea gestiona înfiinţarea acelui corp de 35.000 de consultanţi fiscali. Dacă vom ajunge la concluzia că actualul sistem nu ne dă garanţia că, până la finalul anului 2018, aceşti consultanţi fiscali pot fi identificaţi, atunci putem amâna cu un an”, a declarat Dragnea, la Anten a3.

Social-democratul a mai spus că se poate găsi o altă variantă pentru ca cei cu salarii sub 2.000 de lei să nu mai plătească impozite pe venit.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top