sondaje bunRomânii vor un premier tehnocrat, după alegerile prezidențiale din luna noiembrie, potrivit unui sondaj INSCOP, realizat la comanda Adevarul.  Iar ”eternul favorit” pentru această funcție rămâne guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Astfel, 46,2% din respondenţi susţin că, în eventualitatea în care Ponta ar câştiga fotoliul de la Cotroceni, alegerea unui tehnocrat ar fi o decizie bună, în timp ce 23,5% din români cred că ar fi o decizie greşită ca Victor Ponta să nu desemneze un premier membru PSD, UNPR sau PC. Şi numărul non-răspunsurilor este foarte mare, aproape o treime din români (30,3%) refuzând să se pronunţe asupra acestui subiect.
Potrivit unui sondaj INSCOP din luna iulie, românii rămân constanţi în ceea ce priveşte opţiunea pentru numirea lui Isărescu în fruntea Executivului. Astfel, 43,1% din respondenţi au o părere bună despre ipoteza desemnării lui Isărescu în funcţia de prim-ministru, în contextul în care Victor Ponta ar fi ales preşedinte. Pe locul al doilea se situează senatorul PSD Mircea Geoană (18,8%), urmat de şeful SRI George Maior (17,5%).
În eventualitatea în care Klaus Iohannis ar câștiga alegerile prezidențiale, 30,9% din respondenţi sunt de părere că Victor Ponta trebuie să rămână prim-ministru, în timp ce 26,1% cred că ar fi nevoie de un premier tehnocrat. A treia opţiune de premier, Cătălin Predoiu, este agreată de numai 19,7% din români.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

3 Responses to SONDAJ INSCOP: Românii nu mai vor premier pesedist, ci tehnocrat

  1. Lucia spune:

    Cam ajunge cu bajbaiala, de 24 de ani fiecare care ajunge premier o ia de la capat,nu se continua nimic serios,nu au proiecte de lunga durata si chiar daca le au urmatorii nu tin cont de ele. Noi suntem vesnicii cobai pe care se aplica ambitia, neputinta si nestiinta lor.

Lasă un răspuns la Lucia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top