ponta-iohannisINSCOP a dat publicității luni un sondaj de opinie privind intenția de vot pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie, realizat la comanda ziarului „Adevărul” și care măsoară principalii candidați anunțați în competiția pentru Palatul Cotroceni, atât pentru turul I cât și pentru turul al II-lea de scrutin.

Raportat la cei care îşi declară intenţia certă de a vota (votează în mod sigur) și care reprezintă 55,7% din totalul repondenților (procent în creștere față de 48,6% care își declarau intenția de a vota în precedentul sondaj INSCOP, cel din luna iulie), Victor Ponta conduce topul cu 41,1% din voturi.

El este urmat de Klaus Iohannis, cu 28,8%, Elena Udrea (PMP) cu 8,1%, Călin Popescu Tăriceanu (PRL) cu 6,7%, Monica Macovei – independent (3,5%), Corneliu Vadim Tudor (PRM) cu 3,2%, Dan Diaconescu (PPDD) cu 3%, Kelemen Hunor (UDMR) cu 3%, Ioan Ghişe – independent (2,1%) şi Szilagyi Zolt (PPMT) cu 0,5%.

Potrivit sondajului apărut în „Adevărul”, la întrebarea filtru cu privire la prezenţa la vot în turul al II-lea, adresată doar acelor respondenţi care au indicat alte preferinţe de vot în turul 1 decât Victor Ponta şi Klaus Iohannis, 75,8% declară că vor veni la vot și în turul secund în cazul în care candidatul preferat în primul tur nu reuşeşte să se califice.

În ce privește intenția de vot pentru turul II, sondajul INSCOP relevă că Victor Ponta câștigă alegerile indiferent de adversar, cel mai strâns scor înregistrându-se chiar în cazul finalei care i l-ar opune pe cel mai probabil contracandidat, șeful PNL Klaus Iohannis.

Astfel, în cazul unei finale Ponta-Iohannis, actualul lider PSD ar obține 54 la sută din voturi, în timp ce Iohannis ar lua 46 de procente. Victor Ponta i-ar învinge și pe Călin Popescu Tăriceanu (54,7 la 45,3), Elena Udrea (66,1 la 33,9) și respectiv Monica Macovei (66,8 la 33,2).

Citiți mai multe despre sondajul INSCOP în „Adevărul”

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

5 Responses to Sondaj INSCOP – Intenția de vot pentru prezidențiale

  1. gigi spune:

    lolek si bolek adica ponta si dragnea, vor sa faca autostrada bucuresti alexandria, pe cand iohannis va face autostrada sibiu valnicu-ramcea. neamtul a primit un bmv de la firma din germania. sigur va deschide acesta firma o fabrica in romania pentru ca iohannis s-a intalnit cu angela merkel, in aceasta problema.ponta nici macar nu e primit in cancelariile din ue. ponta merge la turci, chinezi, moldoveni.

  2. didi spune:

    oamenii cu cap nu se iau dupa sondaje… in 2004, nastase era – potrivit sondajelor – noul presedinte, in 2009, la fel, geoana a plecat sa se culce crezandu-se presedinte… ponta nu va fi presedintele romaniei, asta sa fie clar!

  3. oblio spune:

    Ultimele 2 alegeri prezidentiale au rasturnat toate sondajele facute inainte. Oare de ce? De ce acum ar fi altfel? Sa citam din clasicii in viata:”Sondaje din astea, faceam si noi!” Uite ca iar fac…

Lasă un răspuns la 8 septembrie 2014 – PAGINA DE POLITICA: Sondaj INSCOP – Intenția de vot pentru prezidențiale | INSCOP Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top