VaroufakisPremierul grec Alexis Tsipras a reuşit să treacă prin Parlamentul de la Atena şi cel de-al doilea pachet de măsuri de reformă cerute de creditori drept pre-condiţie pentru negocierea unui al treilea pachet de ajutor financiar.

Astfel, Legislativul grec a aprobat joi dimineaţă, după dezbateri care au durat toată noptea, prevederile privind introducerea unor reglementări bancare europene în legislaţia elenă şi modernizarea Codului de procedură civilă.

Înaintea votului, existau temeri privind o nouă rebeliune a parlamentarilor Syirza. În cele din urmă, Tsipras a obţinut sprijinul Legislativului: 230 de parlamentari din cei 300 au votat pentru noile măsuri, în timp ce 63 au votat împotrivă şi cinci s-au abţinut. Dintre voturile împotrivă, 31 au venit de la partidul lui Tsipras, Syriza.

Scorul este similar celui de acum o săptămână, când a fost adoptată, între altele, creşterea TVA la 23% pentru mai multe categorii de produse.

Fostul ministru de Finanţe Yanis Varoufakis este unul dintre parlamentarii care au votat joi dimineaţă în favoarea reformelor, după ce la votul de miercurea trecută s-a împotrivit.

În cursul dezbaterilor ce au precedat votul, premierul grec a insistat că a acceptat măsurile de austeritate pentru că nu a avut de ales.

„Cercurile financiare din cadrul Uniunii Europene vor în continuare ieşirea Greciei din zona euro. Am fost nevoiţi să acceptăm un compromis dur pentru a evita scenariile extreme. În ultimele şase luni am făcut erori, dar nu regret această luptă (…) Noul împrumut (ce urmează a fi negociat, n.r.) va oferi Greciei lichidităţi pentru următorii trei ani”, a subliniat premierul elen, menţionând că speră în continuare să obţină o restructurare a datoriei suverane.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Şoc în Grecia. CE a făcut Varoufakis la votul reformelor cerute de creditori

  1. […] lui Iliescu de la Moscova • Geoană, despre PSD: A ajuns pe mâna unui condamnat • Şoc în Grecia. CE a făcut Varoufakis la votul reformelor cerute de creditori • Roxana Iliescu (PMP Timiș), despre alegerea lui Dragnea: PSD este un „partid […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top