alexandru aliman_colectivAlexandru Aliman, în vârstă de 28 de ani, a murit miercuri noapte la spitalul Floreasca, la două săptămâni de la incendiul din clubul Colectiv, în care a fost grav rănit.

Aliman era singurul fiu al unei profesoare de Teoria muzicii din Tulcea.

Unul dintre prietenii lui Alexandru a postat pe facebook informația că acesta a murit.

Lista morților din clubul Colectiv

„Dureros. Pleaca dintre noi unul cate unul, si la orele de religie ii invata pe elevi ca au fost pedepsiti de Dumnezeu, pentru asculta muzica Rock. Astia-s mai rai decat politicienii, sunt precum comunistii”, se arată într-un comentariu postat pe facebook, la anunțul privind moartea tânărului..

Tragedia care a îndoliat România

Artiști, studenți, elevi de liceu, toți iubitori de muzică, s-au aflat în noaptea fatidică de 30 octombrie, printre cei care asistau la concertul trupei de rock Goodbye to Gravity când a izbucnit incendiul din clubul Colectiv. Alte câteva zeci de răniți se află în acest moment pe mâna medicilor din țară sau străinătate, care fac tot posibilul să-i salveze.

Tragedia din club a declanșat proteste masive de stradă care au generat demisia Guvernului și a primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, unde se afla localul. Acest caz este anchetat de procurori, iar cei trei proprietari ai clubui au fost arestați preventiv.

Portalul ReporterVirtual vă prezintă poveștile oamenilor care și-au pierdut viața în tragicul eveniment.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 1,50 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to SERIAL: Viețile răpite de iadul din Colectiv | 9. Povestea lui Alex Aliman, tânărul din Tulcea care s-a luptat două săptămâni să supraviețuiască

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top