cristian  mitroi_colectivCristian Mitroi a murit pe 22 decembrie într-un spital din Marea Britanie. El a fost cea de-a 63-a persoană care a murit în urma incendiului din clubul Colectiv.

Tânărul de 30 de ani mersese în club pentru a face poze la concertul trupei Goodbye to Gravity.

El fusese întâi internat la Spitalul Floreasca cu arsuri pe corp si pe caile respiratorii, dar ulterior a fost transportat la o unitate medicală din Marea Britanie.

„Noi am aflat imediat că se află printre victimele tragediei din Colectiv, dar nu am stat de vorbă cu familia lui. Provine dintr-o familie bună, mama lui profesoară, tatăl este pensionat, inginer de meserie. Știu că este internat într-un spital din Anglia, se simte mai bine. Sperăm să se întoarcă acasă sănătos”, declara, pentru Lupamea.ro, Cornel Pistrițu, primarul orașului Băilești, de unde era originar fotograful.

Lista morților din clubul Colectiv

Cristian Mitroi era artist grafic, lucrarile sale putând fi găsite la expozițiile #find_us ‪ de la Hanul Gabroveni și Palatul Filipescu-Cesianu de pe Calea Victoriei, potrivit România TV.

Membrii trupei de rock Cargo au fost printre primii care au aflat trista veste: „Tocmai am aflat o veste trista. In seara asta s-a stins fotograful Cristi Mitroi. A fost o onoare sa te cunoastem”, au notat aceștia.

Și cântăreața de muzică rock Aura a transmis un mesaj după moartea fotografului: „Nu o sa mai fim niciodata aceiași fără tine…Odihnește-te în pace, Cristian Mitroi”.

Tragedia care a îndoliat România

Artiști, studenți, elevi de liceu, toți iubitori de muzică, s-au aflat în noaptea fatidică de 30 octombrie, printre cei care asistau la concertul trupei de rock Goodbye to Gravity când a izbucnit incendiul din clubul Colectiv. Alte câteva zeci de răniți se află în acest moment pe mâna medicilor din țară sau străinătate, care fac tot posibilul să-i salveze.

Tragedia din club a declanșat proteste masive de stradă care au generat demisia Guvernului și a primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, unde se afla localul. Acest caz este anchetat de procurori, iar cei trei proprietari ai clubului au fost arestați preventiv.

Portalul ReporterVirtual vă prezintă poveștile oamenilor care și-au pierdut viața în tragicul eveniment.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top