diana elena enache_colectivDiana Elena Enache se afla în clubul Colectiv alături de prietena ei Karina Opriță. Cele două s-ar fi aflat în toaleta clubului și nu au mai reușit să se salveze când a izbucnit incendiul în local, potrivit declarațiilor apropiaților celor două.

Diana Enache avea 24 de ani și provenea din localitatea Poienarii de Muscel, județul Argeș. Ea se mutase în Capitală și absolvise Facultatea de Matematică-Informatică din cadrul Universității București.

Tânăra lucra la o companie multinaţională de cercetare de piaţă pe bază de chestionare online în Bucureşti. Ea a mers în club alături de prietenul ei care realizase afişul pentru concertul trupei Goodbye to Gravity. Cu cei doi a mers şi prietena din facultate a Dianei, Karina Opriţă. Dintre cei trei, prietenul Dianei Enache este singurul care a scăpat cu viață.

Lista morților din clubul Colectiv

Vestea morții Dianei Enache i-a șocat pe toți cei care o cunoșteau. Ea mai avea și un frate în vârstă de 14 ani.

„Ce nenorocire… era un copil bun, şi familia ei e una care s-a luptat din răsputeri să îşi crească puii. Ea făcea scoală pe la Bucureşti şi mai şi lucra să se întreţină. Mama ei nu avea loc de muncă, iar tatăl este ieşit la pensie pe caz de boală. Aşa că vă daţi seama că nu erau avuţi, dar din puţinul ăla au crescut frumos doi prunci. Uite că unul a plecat la Dumnezeu… Ce necaz. E în firea vieţii să îşi înmormântezi părintele, bunicul, dar aşa să duci pruncul la groapă, e groaznic!”, spune o vecină a familiei Enache, din Jugur, potrivit ziaruldinmuscel.ro.

Fratele tinerei a povestit că ea intenționa să meargă la părinți cu prietenul ei ca să-l prezinte familiei.

„Era acolo cu prietenul ei. El a cântat într-o formaţie, acum făcuse afişul la concert. Diana s-a dus la concert cu prietenul ei şi cu Karina o prietenă bună din facultate. El e rănit, nici nu ştia că Diana a murit. Întreba pe un site de socializare dacă ştie cineva ceva de Diana. Noi l-am anunţat că e moartă. Când s-a întâmplat nenorocirea ea şi Karina erau la baie. Ele nu au arsuri, au murit sufocate, nu au mai putut ieşi de acolo… Pe data de 15 trebuia să vină acasă cu prietenul ei să ni-l prezinte… Erau împreună din ianuarie anul ăsta. Mama e plecată să o aducă acasă. Ne-a sunat şi ne-a spus că face actele…”, a povestit fratele Dianei.

La slujba de înmormântare a tinerei a participat însuși Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Î.P.S. Calinic. Înalta față bisericească a transmis un mesaj despre tragedia din clubul Colectiv.

„Viața noastră, zi cu zi este un mare dar de la Dumnezeu. Faptul că suntem, că privim, că respirăm, că iubim sau că suntem îndurerați – ca astăzi – este încercarea pe care o primim, cu multă iubire și bunătate, din partea lui Dumnezeu, pentru a ne întări în credință. Am aflat cu multă tristețe în suflet de vestea trecerii din Grădina Maicii Domnului – această frumusețe a lumii văzute – în Țara de peste Veac, a tinerei Enache Elena Diana, în urma producerii unui tragic incendiu la clubul Colectiv din București. Dumnezeu a binecuvântat venirea sa în lumea aceasta, în ziua de 10 septembrie a anului 1991, în Municipiul Câmpulung Muscel, Județul Argeș din părinți creștin ortodocși, Eleodor și Cristina Enache. Pentru tânăra Enache Elena Diana, timpul s-a oprit pentru o clipă în ziua de 30 octombrie 2015, pentru a reporni mai apoi în Împărăția Luminii necreate. Poate că Dumnezeu a dorit să mai adauge un suflet curat în ceata celor care prin credință și puritate au câștigat cununa veșniciei lui Dumnezeu. Ne rugăm Mântuitorului Hristos, Biruitorul morţii şi Izvorul vieţii veşnice, să aşeze sufletul roabei Sale, Enache Elena Diana, împreună cu drepţii, unde nu este durere, nici întristare nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, iar familiei îndoliate și tuturor celor ce au cunoscut-o şi au preţuit-o să le dăruiască mângâiere şi întărire sufletească. Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam!”, a scris Î.P.S Calinic, potrivit universulargesean.ro.

Tragedia care a îndoliat România

Artiști, studenți, elevi de liceu, toți iubitori de muzică, s-au aflat în noaptea fatidică de 30 octombrie, printre cei care asistau la concertul trupei de rock Goodbye to Gravity când a izbucnit incendiul din clubul Colectiv. Alte câteva zeci de răniți se află în acest moment pe mâna medicilor din țară sau străinătate, care fac tot posibilul să-i salveze.

Tragedia din club a declanșat proteste masive de stradă care au generat demisia Guvernului și a primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, unde se afla localul. Acest caz este anchetat de procurori, iar cei trei proprietari ai clubului au fost arestați preventiv.

Portalul ReporterVirtual vă prezintă poveștile oamenilor care și-au pierdut viața în tragicul eveniment.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to SERIAL: Viețile răpite de iadul din Colectiv | 44. Povestea Dianei Elena Enache, studenta aflată în club cu băiatul care realizase afișul pentru concertul trupei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top