Carmen Irina Opriță avea 24 de ani și se afla în clubul Colectiv alături de una dintre cele mai bune prietene ale sale, Diana Enache, cu un an mai mare.
Ambele se aflau în toaleta localului în momentul în care a izbucnit incendiul și nu s-au mai putut salva.
Cele două fete erau colege de apartament.
Carmen Irina Opriță este cunoscută de prieteni drept Karina. Originară din Câmpina, județul Prahova, tânăra lucra în București ca specialist IT la o firmă de telecomunicații și se afla în primul an de masterat, iar în ultima vreme se implicase în numeroase acțiuni de voluntariat, potrivit România TV.
Lista morților din clubul Colectiv
Unul dintre prietenii fetei a postat pe facebook un mesaj emoționant după ce s-a aflat de moartea ei.
„Nu poti sa nu empatizezi cu tragedia de noaptea trecuta mai ales cand ai atatia prieteni care au luat parte la nefericitul eveniment , dar cand afli de trecerea in nefiinta a unei persoane pe care o cunosti de cand s-a nascut si ai trait si copilarit alaturi de ea , este …tragic . La revedere Karina Opriţă, drum bune catre o lume poate mai buna”, a scris acesta.
Tragedia care a îndoliat România
Artiști, studenți, elevi de liceu, toți iubitori de muzică, s-au aflat în noaptea fatidică de 30 octombrie, printre cei care asistau la concertul trupei de rock Goodbye to Gravity când a izbucnit incendiul din clubul Colectiv. Alte câteva zeci de răniți se află în acest moment pe mâna medicilor din țară sau străinătate, care fac tot posibilul să-i salveze.
Tragedia din club a declanșat proteste masive de stradă care au generat demisia Guvernului și a primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, unde se afla localul. Acest caz este anchetat de procurori, iar cei trei proprietari ai clubului au fost arestați preventiv.
Portalul ReporterVirtual vă prezintă poveștile oamenilor care și-au pierdut viața în tragicul eveniment.
Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
[…] Karina Opriță […]
[…] Elena Enache se afla în clubul Colectiv alături de prietena ei Karina Opriță. Cele două s-ar fi aflat în toaleta clubului și nu au mai reușit să se salveze când a […]