Mimi Voicu, în vârstă de 33 ani, pregătea ținuta de scenă a rockerilor de la Goodbye to Gravity, care concertau în seara de 30 octombrie în clubul Colectiv.
Tânăra nu putea lipsi de la evenimentul băieților din trupă, care îi erau prieteni și își lansau vineri seara un nou album.
Lista morților din clubul Colectiv
În urma incendiului, ea a ajuns grav rănită la Spitalul Bagdasar-Arseni, cu arsuri pe 80% din suprafaţa corpului, cu traheea aproape distrusă de funinginea fierbinte şi cu corneea afectată grav, potrivit jurnalistului Alin Paicu. Ea a murit în ziua de duminică, 1 noiembrie, după ce au reușit să o vadă și părinții, care sosiseră de urgență din străinătate la aflarea vestei.
Pe Mimi Voicu n-a văzut-o nimeni tristă. Şi nu pentru că n-ar fi lăsat să se vadă, ci pentru că, pur şi simplu, aşa era ea. Pe Facebook, la job, pe terasă, la cursurile de yoga sau pe Dâmboviţa, cu canotca, tânăra de 33 de ani era însoţită, inevitabil, de cel mai bun tovarăş: un zâmbet frumos ca un riff de chitară. “Mereu a fost veselă, ne molipsea pe toţi cu optimismul şi cu glumele ei. N-am mai cunoscut pe cineva care să iubească atât de mult oamenii şi care să întindă atât de repede o mână de ajutor. Nu sunt doar vorbe alese, pentru că aşa se cuvine în asemenea momente. Dumnezeu s-o odihnească!”, povesteşte încet unul dintre apropiaţii fetei. Absolventă de Drept şi angajată la o multinaţională cu pereţi de sticlă, ea n-a vrut să plece niciodată din România, deşi părinţii săi erau stabiliţi de mai mulţi ani în străinătate”, a scris Paicu pe blogul personal.
Tragedia care a îndoliat România
Artiști, studenți, elevi de liceu, toți iubitori de muzică, s-au aflat în noaptea fatidică de 30 octombrie, printre cei care asistau la concertul trupei de rock Goodbye to Gravity când a izbucnit incendiul din clubul Colectiv. Alte câteva zeci de răniți se află în acest moment pe mâna medicilor din țară sau străinătate, care fac tot posibilul să-i salveze.
Tragedia din club a declanșat proteste masive de stradă care au generat demisia Guvernului și a primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, unde se afla localul. Acest caz este anchetat de procurori, iar cei trei proprietari ai clubului au fost arestați preventiv.
Portalul ReporterVirtual vă prezintă poveștile oamenilor care și-au pierdut viața în tragicul eveniment.
Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
[…] Mimi Voicu […]