Președintele Klaus Iohannis sugerează că principiul integrității ar trebui să fie inclus în Constituție, făcând trimitere la liderii din stat cu probleme penale.

„Având în vedere că avem în fruntea statului câteva persoane urmărite penal, condamnate penal, în conducerea statului, nu e de mirare. Am afirmat de câteva ori și o să continui să afirm, spre disperarea lor, că asemenea persoane nu au ce căuta în fruntea statului. Dintr-un interes personal, ei vor fi tot timpul dispuși să pună sub semnul întrebării justiția. Sistemul constituțional este în așa fel construit încât accesul unor astfel de persoane la funcții înalte în stat este permis. Sunt convins că dacă ne apucăm vreodată să rediscutam arhitectura constituționala, principiul integrității pentru astfel de funcții trebuie inclus”, a spus Iohannis în ședința CSM unde se va alege noua conducere a instituției.

Amintim că președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este condamnat penal și judecat/urmărit penal în alte două dosare. Totodată, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este judecat în Dosarul „Ferma Băneasa”

Iohannis a felicitat conducerea CSM pentru activitatea din 2017, adăugând că va face tot ce este posibil constituțional pentru a garanta independența justiției.

Șeful statului a adăugat că independența justiției trebuie să rămână în „nucleul de bază al democrației”, potrivit HotNews.ro.

Despre modificările la legile justiției, Iohannis a spus că speră ca judecătorii constiuționali să se „aplece asupra celor contestate”.

„În continuare am speranța că aceste legi vor fi imbunătățite”, a spus șeful statului, criticând maniera de urgență, ad-hoc în care parlamentarii au dezbătut și votat aceste modificări.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Semnalul dat de Iohannis: Modificarea Constituției să includă principiul integrității

  1. […] DECIZIE. Simona Marcu, noul sef al CSM • Semnalul dat de Iohannis: Modificarea Constituției să includă principiul integrității • Cioloș pregătește comparații între guvernarea tehnocrată și cea PSD-ALDE • PSD […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top