Gorghiu_AlinaCo-preşedintele PNL Alina Gorghiu l-a acuzat, duminică, pe premierul Victor Ponta de „distrugerea TVR prin inacţiune” în contextul în care ANAF a pus poprire pe conturile acestei instituţii pentru că nu a respectat calendarul plăţilor eşalonate în vederea stingerii datoriei.

„Am spus că TVR a fost și este distrusă prin inacțiune guvernamentală. Lucrurile au mers din rău în mai rău, datoriile au continuat să crească, ajungând la peste 150 de milioane de euro. Am cerut guvernului Ponta să nu paseze responsabilitatea pentru TVR către Parlament, reamintindu-i premierului că a semnat un memorandum în 2012 pentru redresarea televiziunii publice. Din păcate, guvernul luptă doar să controleze politic TVR, nu să-i rezolve problemele”, a scris Gorghiu pe contul de Facebook.

victor ponta_barbaSocietatea Română de Televiziune a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care veniturile TVR în perioada menţionată s-au ridicat la valoarea de 544,2 milioane de lei iar cheltuielile totale s-au aflat la nivelul a 625,8 milioane de lei, potrivit datelor furnizate chiar de reprezentanţii instituţiei.

Datoriile totale ale TVR se cifrau la 700 milioane lei, dintre care 440 milioane de lei la bugetul de stat.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

3 Responses to Şefa PNL acuză guvernul de distrugerea TVR

  1. marian duma spune:

    Din lac (adică E.C.Saftoiu) în puţ (adică Stelian Tănase)! Cei doi au în comun susţinerea liberalilor!

    „Preşedintele-director general (E.C.Saftoiu) a oprit producţia  timp de opt luni și a determinat prabusirea audientei televiziunii publice, de la 3%  la 0,92 rating.”

    „Un idiot de preşedinte-director general care opreşte producţia unei televiziuni timp de opt luni, ca să ajungă de la 3% rating la 0.92. După care vine toată lumea şi ne spune „N-aveţi rating, sunteţi nimeni”. Suntem nimeni  din cauza managementului acestui cretin, sabotor. A fost un sabotaj modul în care a procedat cu restructurarea şi cu întreruperea producţiei, au fost opt luni de reluări. E vorba despre dl. Claudiu Săftoiu… …evident, vine dl. Stelian Tănase acum şi spune „Aveţi 0.92 rating. Realitatea TV e mai bună decât voi”. E foarte simplu aşa, vine unul, te bagă în groapă şi te-ntreabă „ce faci mă, acolo, în groapă?”. Mai pune şi-o cruce peste tine”, a declarat regizorul Corneliu Mihalache.

  2. Mihu Rarinca spune:

    Pai pe Sulica Tanase nu voi l-ati numit, Alinuto, minte scurta?

  3. arseni spune:

    Alinutza,de distrugere prin”inactiune” trebuie acuzat şi „liberalul” E.C.Saftoi.A girat o „redresare” economica dovedită a fi o „ingropare” editorială şi economică a TVR.Un adevărat „specialist” acest E.C.Saftoi.Pentru că a fost „foarte bun”,l-aţi demis din funcţie la finele lui 2013…Târziu,deja distrusese credibilitatea Tvr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top