O scrisoare adresată premierului Victor Ponta sub semnătura tinerei Vio Mihaela Grădinaru (foto) este pe cale să devină un adevărat viral pe Internet. Tânăra a postat joi noapte pe Facebook scrisoarea către premier, care a fost deja distribuită de mai mulți internauți. Redăm integral textul, cu mențiunea că sublinierile ne aparțin.

10610778_809251782440486_6564648512156725945_n (1)Dragă Domnule Victor Ponta,

Îţi scriu ca şi cum i-aş scrie lui Moş Crăciun. Singura deosebire între dumneata şi el ar fi că el tot mai sper să existe şi să facă minuni si bucurie în ajun de Crăciun iar dumneata faci numai pomeni în ajun de alegeri. M-am gândit să îţi scriu pentru că nu încetezi să mă uimeşti în fiecare zi. Împreună cu oamenii dumitale, guvernezi ţara asta haotic, abuziv şi discreţionar. Într-un cuvânt: jalnic! O spun în calitate de contribuabil, angajat la privat. Om onest şi silitor. De când guvernezi dumneata am trecut prin toate stadiile de revoltă. Am fost în stradă. Am plâns de nervi acasă. Am discutat aprins ore în şir cu prieteni la fel de indignaţi. Apoi am vorbit singură. Mi-am tot zis că o să te opreşti. Dar văd că nici n-ai gând de aşa ceva. 

Am aşteptat să ajung în seara asta de la birou să îţi scriu, mai mult terapeutic. Văd că eşti ocupat cu chinezii zilele astea. În rest, când eşti în ţară amnistiezi şi pui legi în cui numai să-ţi dea bine la numărătoare. Apropo. Când am ajuns acasă am găsit factura de electricitate. Te rog să mă amnistiezi şi pe mine luna asta că m-aş mai duce un week-end la mare. Ştii cum e să fii tânăr. Atât de tânăra sunt că până fac 30 de ani mă pui să plătesc un RCA cu 60% mai mare. Poate ma amnistiezi si de chirie…sa platesc RCA-ul ala nesimtit stabilit de luminatiile voastre. Te rog să mă scuzi că lucrez la privat. Sper că asta nu te va opri şi mă vei putea amnistia & favoriza si pe mine.

Nu-ti scriu de dor domnule Ponta. N-am cum. Esti zilnic la televizor. Prea mult, prea des, prea gol de sens. Mai des ca Bianca, Bote si Cruduta la un loc. Nu se poate guverna serios de la TV. De acolo se poate doar manipula si dezinforma. 

Îţi mai scriu pentru că sunt într-un impas. Pur şi simplu nu înţeleg unde se duc o treime din banii munciţi de mine lunar, care teoretic ar trebui să ajungă în şcoli, şosele, spitale si proiecte sociale. Practic insa…banii dispar lunar în meandrele abstractului. Apoi, ar mai fi o dilema, eu nu ştiu dacă să mai respect legile incepand cu 1 Septembrie. Sau dacă să mai achit contribuţiile la stat, taxele, impozitele, ratele, facturile. M-ai cam descurajat domnule Ponta. M-ai făcut să cred că legea se poate pune in cui intr-o luni si da jos inapoi intr-o joi, peste vreo 45 de zile. Ca se poate măslui orice şi că pentru unii eşti mumă şi pentru alţii ciumă. Sa stii ca eu n-am 45 de zile să îmi răspunzi. Ştii de ce? Pentru că eu merg zilnic la muncă pentru a plăti taxele, pensiile dar mai ales pomenile electorale pe care le dai cu atâta generozitate către diverse categorii: bugetari, asistaţi sociali, BOR şi cine te mai ajută pe dumneata în cer sau pe pământ, să ajungi preşedinte.

Apropo de bani si nevoi reale…poate găseşti în vreun buzunar câţiva gologani să plăteşti şi însoţitorii persoanelor cu handicap. Nu e mare lucru, sunt în total doar vreo 250.000 euro pe an. Să ştii că ei au cu adevărat nevoie de solidaritate si sprijin. Ştiu. Ei nu votează şi nu va interesează. Dar însoţitorii lor da.

Apoi te rog să ne lămureşti cum e cu cele aproape 10 milioane de euro datorii ale PSD la stat. Se vor amnistia muteşte cu ocazia anului electoral?

Mă mai roade tare să vă întreb despre OUG-ul educaţiei. Nu ştiu cât v-a plăcut dumneavostră şi domnului Pricopie la şcoală dar vreau să va zic ca nu trebuia să va răzbunaţi aşa straşnic pe ea odată ce aţi ajuns băieţi mari şi cu influenţă. După treaba cu doctoratul bag seamă că nu prea v-aţi spetit. Va rog să va gandititi însă că deschideţi uşa spre o ţară întunecată unde se va instala semianalfabetismul iar meritocraţia nu va mai însemna nimic pentru nimeni. Ştiu că nu ştiţi ce este aia. Eu ştiu, pentru că am învăţat despre ea când nu ploua cu OUG-uri. Nu ne transformati copiii in idioti utili. Vă rog să vă gândiţi că aţi creat un mecanism care va distruge motivaţia şi va întoarce cu susul in jos scara de valori a mii de tineri ce vor intră în sistem. Creaţi nişte monştri, domnule Ponta. Ei nu vor şti cine şi când a făcut-o. Noi da! OUG 49/2014 – guvernul Ponta. Să vă fie ruşine

Ţin să vă amintesc pe această cale că în Constitutia României / Art 115, scrie că „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă doar în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”. O să va rog să reflectaţi îndelung asupra următorilor termeni: „urgenţă”, „nu poate fi amânată” si mai ales ” obligaţia de a motiva”. E ca şi cum ambulanţa dintr-un oras s-ar duce doar pe la pacienţii cu migrene sau la cei care care se plictisec in casa, în baza unui sms dat pe furiş sau a unui mesaj primit pe privat pe Facebook. Pacienţii fiind aleşi doar dintre prietenii şoferului, medicului şi asistentei. Ambulanţa merge la urgenţe reale domnule şi este pusă în slujba întregii comunităţi pe care trebuie să o servească fără favoritisme sau agenda ascunsa. La fel trebuie sa fiti şi dumneavostră! 

Şi nu, nu mă interesează câţi primari sunt in tara si la ce partide. Dacă o doctrina politică ar mai însemna ceva în ţara asta şi partidele ar fi pe bune si n-ar fi toate o glumă sinistră, fiecare politician s-ar ţine de ce a promis la început şi n-ar mai migra decât păsările din Delta în astea 45 de zile.

Că tot veni vorba de întrebări. Mă puteţi lămuri de ce îmi calculaţi toate accizele la un curs cămătăresc de 4,738 lei un Euro? Şi aici chiar mă arde să îmi raspundeti pentru că fac nişte greşeli elementare: consum electricitate, gaze, beau cafea şi merg cu maşina.

Vă rog să mă scuzaţi că vă incomodez cu întrebările dar mă costaţi cam mult. Vreau să îţi mai spun şi că pe mine nu mă interesează că eşti dumneata în campanie electorală. Aia e strict problema dumitale şi nu ar trebui să amesteci lucrurile dacă ai fi un bun profesionist. Dar nu eşti. Esti un manager submediocru. Orice corporatie te-ar concedia inainte de a se incheia perioada de proba. Observ cu tristete ca in calitate de premier faci numai potlogării şi iei măsuri în detrimentul oamenilor cinstiţi care muncesc şi îşi văd de treaba. Mă interesează şi că devii pe zi ce trece tot mai nesimţitor şi asta te face să pari invincibil şi pe noi ne face să cădem în deznădejde si ganduri serioase de emigrare. Oamenii cinstiţi, educaţi şi harnici din ţara asta te dispreţuiesc profund cu toate că au ajuns să se teamă de dumneata şi de măsurile abuzive pe care le aplică guvernul fără tăgadă sau remuscari. Se tem straşnic de noaptea minţii marca PSD care se aşterne intens peste ţară. Se tem şi de apetitul sălbatic al guvernanţilor pentru abateri şi nelegiuiri.

Dar să te temi şi dumneata domnule Ponta! Să te temi de braţul lung al legii, care în cele din urmă te va ajunge şi te va pune unde îţi este locul.

În încheiere, vreau să va anunţ că în cei 25 de ani care au trecut s-a furat cam tot ce se mostenise şi prezentul e oricum compromis si amanetat. Vă rog insistent să nu ne mai furaţi viitorul. Ce îi voi spune eu copilului meu? El de ce o să mai fie mândru că e român? El va mai găsi o ţară oare? Şi cum va arată ea?  Aş încheia cu formularea „cu stimă”. Dar eu nu va stimez. Pot doar să fac un efort şi să va urez mult bun simt, conştiinţa şi justă măsură în toate.

P.S Aceasta scrisoare se adreseaza in egala masura si celorlalti politicieni din tara mea. Daca mai asculta cineva. 

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (32 voturi, media: 4,66 din 5)
Loading...

Articole similare

715 Responses to Scrisoarea unei tinere: „Să te temi și dumneata,domnule Ponta!”

  1. […] în ciuda primei impresii, nu e o greşeală. „Scrisoarea unei tinere” a fost un fenomen social care a contribuit anul trecut la eşecul candidatului prezidenţial […]

  2. […] mai scriu pentru că sunt într-un impas. Pur şi simplu nu înţeleg unde se duc o treime DIN BANII munciţi de mine lunar, care teoretic ar trebui să ajungă în şcoli, şosele, spitale si […]

  3. Augustin Radescu spune:

    Draga Mihaela Gradinaru, imi place tare mult cum le zici tu, din inima, asa, si dezinteresata de numa’-numa’! Ma rog, din camarutele din dreapta ale inimii, desi ar fi grav sa le ai pe toate pe dreapta, ca la un moment dat te-ar vedea lumea pe la Antipa, zimbind gales din formol!
    Dar nu ti-am scris doar ca sa-mi exprim admiratia exagerata pe care o am pentru gestul tau patriotico-patetico-civic de toata lauda. Am auzit ca ai mai scris si alte scrisori (deschise sau intre~) si as fi fost tare curios s-o citesc pe aia de i-ai scris-o lui Traian Basescu. Sau macar pe-aia destinata Elenei Udrea. Sau lui Boc.
    Ori inca nu le-ai publicat? In cazul asta, ai face bine sa te grabesti, sa nu creada lumea ca esti vreo jalnica propagandista basista care presteaza si ea, dupa pricepere si posibilitati, pe centura politicii de partid!

  4. […] astfel de scrisoare adresată de o tânără româncă unui politician a devenit viral şi a patentat un model, fiind […]

  5. […] Se pare ca nu numai eu am boala corespondatului cu puliticieni. O mai au si altii: ca de exemplu fatuca asta. […]

  6. R spune:

    Cata prostie la unii comentatori… adica daca esti impotriva lui X, automat esti pro Y?? In primul rand de asta nu merg lucrurile in tara asta, ca majoritatea n-au logica, habar n-au sa scrie in limba romana si pun imediat etichete pe ceilalti… etichete care n-au nicio legatura cu vreo realitate!

    • cami spune:

      De unde stie fatuca asta cate datorii are PSD-ul la stat? Si cand mai are timp fatuca asta ca sa se informeze asa de bine, daca sustine ca lucreaza la privat? Scrisorica asta este o mare manarie politica pt manipularea prostilor … se aduce in discutie nevoia omului de rand, iar acest lucru se numeste manipulare psihologica cu scop final „iesiti la vot, dar nu votati pe x”
      Nici eu nu mor de focul personajului mentinonat in scrisoare, dar si sa ne luati de prosti, domnilor politicieni … e prea mult. Prea mult atacati sufletul si inteligenta romanului. Nu avem ce face, va suportam … dar nu ne mai luati drept niste prosti.

      • anonimus spune:

        Emotionanta scrisoarea tinerei. Dar, ma intreb, oare nu stia sa scrie atunci cand bashinescu a taiat din salariile parintilor ei, cand le-a taiat din pensia bunicilor ei, cand ne- a bagat la toti mana in buzunare prin marirea tva-ului? Pot trage concluzia ca,atunci in 2010, parintii ei faceau parte din nomenclatura portocalie? Asa se explica oare vehementa ei impotriva lui Ponta si lacrimile ca nu va iesi presedinte holograma lui bashina? Daca- i asa,lasa-ne fatuca in pace ca oricum prietenii tai, plini de banii acumulati in ultimii 10 ani, isi vor primi pedepsele binemeritate.

      • gina spune:

        ASTA ZIC SI EU. DE UNDE S-A INFORMAT ” FLORICICA” ASTA ATATA? PE BASE SI CLICA LUI L-A CAUTAT LA TOATE CELE, PE CATE A CAUTAT EA LA PSD-ISTI? FATUCA ASTA E INFORMATA MAI CEVA DECAT DNA-UL SI SECURITATEA. DAR POATE STIE CA TOTUL SE TRAGE DE LA NENEA BASE SI ALDE BOC SI ALA CU VILA DE 3 ETAJE DE ZICEA CA ARE SI EL O CASA NORMALA CU IESIRE LA LAC. AH DA!.. VIDEANU… AM MAI PRINS SI EU CATE UN REPORTAJ PE LA TV. CA NU PREA AM TIMP SI AJUNG FRANTA ACASA DE LA MUNCA, DOAR SA MAI MA UIT UN PIC SA MA DELECTEZ. DAR, DOMNULE PONTA POATE FACETI CEVA SI CU FACTURA DE GAZE, CA DE VREO 5 ANI INCOACE DE CAND TOT NENEA BASE ERA PE AICEA SI FACEA DOAR CE VROIA EL, CA LA FATAT MA-SA IN SCAUN DE PRESEDINTE, DE NU SE MAI VREA DUS DELOC- BA STAI… CA NE INVITA SA MAI PLECAM SI DIN TARA. SI VA RUGAM SA LUATI IN CONSIDERARE SI SCHIMBAREA LEGII SOMAJULUI.. CA AM CONTRIBUIT LA STAT CU ANI DE MUNCA, SI DACA IAU IN CONSIDERARE FAPTUL CA ANGAJATORUL DORESTE MUNCA MULTA PE BANI PUTINI, CATE 3 LUNI DE PERIOADA DE PROBA SI NE SCHIMBA CA PE SOSETE, NU AM APUCAT SA IAU NICI SOMAJ, CA NU AM VECHIME IN ULTIMELE 12 LUNI (CA DE, SA NU PLATEASCA PATRONU MULTI BANI LA STAT) CA ASA S-A FACUT CADOU MUNCA PROSTILOR PENTRU PATRONI, PENTRU A VENI CU POMENI ELECTORALE LA PARTIDUL PDL-ISTILOR.

  7. haha spune:

    mai bine scriiai–scrisore pentru d-nul Po(a)nta

  8. […] ce să mă mai aştept? Probabil, la o tentativă palidă de a resuscita fenomenul Mihaela Vio Grădinaru, cu alt nume, cu alt topic, poate mai îngrijit sau mai stângaci scrisă, dar cu aceeaşi […]

  9. Adi spune:

    Uitandu-te la comentarii, iti dai seama ca ne meritam soarta. Din pacate e prea plina tara de oameni care sunt cumpati cu un „surt de bucatarie” si dupaia tot ei ajung sa se planga. Oamenii care vor sa judece, sa vada mizeria si amatorismul, probabil la un moment dat o sa plece din tara(asa cum tot mai multi o fac) si o sa mai ramana cei cu surturile lui Ponta :-)). Asta e, sunt multi si au dreptul la vot.

    • grig spune:

      curat /murdar , „Aceasta scrisoare se adreseaza in egala masura si celorlalti politicieni din tara mea. ” nu trebuie sa dai nume toti sunt o apa si-un pamant ! intrebarea mea este urmatoarea : se teme d-nul Ponta ? nu are timp ,il doare unde nu bate soarele si stim noi unde !

    • Larisa spune:

      Uitandu-ma la comentarii nu am cum sa ma abtin . Noi „tinerii” suntem judecati in toate felurile. Daca nu facem ceva , suntem vinovati deoarece e sansa noastra sa schimbam tara in mai bine, cand facem ceva suntem inculti, „necopti”. Dragi revoltatori impotriva noastra, sa nu generalizam , deocamdata , noi tinerii suntem pe bancile scolii de cand ne stim , in plus daca mergem mai departe la facultate suntem acolo de dimineata pana seara, ca si un om care lucra, insa noi nu luam bani pentru asta,dar o facem cu speranta ca o sa devenim cineva si o sa avem locuri de munca. Exista si cazurile celelalte de tineri care nu agreaza scoala atat de mult incat sa faca o facultate , dar cu ei ce se intampla? Va spun eu , nu au unde lucra , iar daca lucra nu le ajung banii sa se intretina, deci ii intretin tot parintii .Insa sa nu uitam ca nu e nevoie in tara doar de doctori , ingineri si avocati ,ca sa faca toti facultate. Si mai sunt acei tineri cu mai multa experienta , care se pot numi in continuare tineri , care lucra toata viata sa isi intretina copiii. Eu zic sa nu fim asa de aspru judecati, noi „tinerii” si sa ne punem interesele in comun ca sa realizam o tara mai buna, sa mai speram ca nu suntem chiar atat de inculti fata de cei ce au experienta cu tot ce inseamna viata.

  10. john 666 spune:

    Cu riscul de a fi numit comunist de catre unii, doresc sa impartasesc urmatoarele randuri, nevoit fiind, ca dupa citirea tuturor comentariilor starnite de aceasta scrisoare, sa constat ca fiecare incearca sa afle cine este defapt vinovat de situatia din Romania. Asadar cititi si formati-va o opinie…:

    Nicolae Ceauşescu, condamnat la moarte prin împuşcare pentru Roşia Montană.

    Pentru ca a fost sters acest articol de pe Facebook si pentru ca am avut inspiratia de a- l salva, il voi expune aici :

    Ceaușescu garantase împrumuturile contractate de la FMI cu aurul Apusenilor! Ceea ce ştim, e că la Roşia Montană se află zăcăminte foarte importante de arseniu, galiu, germaniu, molibden, titan, vanadium şi mai ales WOLFRAM, toate având aplicaţii militare şi industriale strategice. Wolframul, metalul cu punct de topire extrem de înalt, este folosit în industria aero-spaţială, dar şi în ogivele nucleare. Wolframul se găseşte doar în două locuri pe planetă. În Afganistan şi în România, în Munţii Apuseni. În 1982, România atingea vârful de plată al datoriei de 11 miliarde USD către FMI şi avea nevoie de lichidităţi pentru a nu intra în incapacitate de plată. Conform contractului semnat cu FMI, incapacitatea de plată presupunea cedarea aurului din Apuseni, cu care România garantase împrumuturile.
    Institutul de Prospecţiuni şi Foraje „Geofizica” aduce la cunoştinţa lui Ceauşescu că în Apuseni, pe lângă aur se află şi alte comori extrem de importante. Aflând acestea, Ceauşescu ia o decizie care uimeşte Planeta. În loc să permită FMI-ului începerea exploatării din Apuseni şi de la Roşia Montană, Ceauşescu plăteşte până în 1985 întreg debitul de 11 miliarde USD. Eforturile întregii ţări au fost imense. Majoritatea produselor alimentare luau calea exportului , energia electrică era direcţionată 99% spre producţia industrială, limitând astfel în multe cazuri accesul populaţiei la iluminatul casnic. Efortul imens făcut de popor în acele vremuri viza indirect salvarea zăcămintelor din Munţii Apuseni, zăcaminte girate ca de altfel şi astăzi FMI-ului. Plătirea datoriilor înainte de termen a înfuriat rău FMI-ul astfel că am fost penalizaţi aspru prin aproape triplarea dobânzii de drept. Exact precum un cămătar fără scrupule FMI-ul a mai luat un rând de piele de pe noi, dându-ne un nou termen pentru luna martie 1989.
    Noul termen de 4 ani a fost din nou devansat de Ceauşescu, care cu ajutorul sacrificiilor imense făcute de popor reuşeşte să strângă suma totală care ne elibera de absolut orice datorie cu un an mai devreme! Din 1988 Romania nu mai avea datorii şi nu doar din martie 1989 cum unii trădători încearcă să modifice adevărul, pentru a ascunde de fapt cele peste 18 miliarde avute în plus la momentul atacării României, miliarde a căror urmă e îngropată deocamdată în filele dosarului BANCOREX. România era o maşină de făcut bani, de făcut valută forte şi nicidecum un morman de fier vechi cum a afirmat agentul străin Petre Roman. Cele 18 miliarde avute în plus se constituiau din lichidități bancare sub formă de rezerve valutare, creanțe și sume aflate în curs de achitare ca urmare a exporturilor efectuate. De ciudă că România nu mai are datorii n-i s-a retras deîndată de către S.U.A. şi Clauza Naţiunii celei mai Favorizate.
    Plusul imens de 18 miliarde U.S.D. a început să producă modernizări în industrie. UM Cugir spre exemplu a fost dotată cu strunguri noi-nouţe suedeze, strunguri dotate cu CNC ( comandă numerică computerizată). Inginerii de atunci au amânat schimbarea liniilor tehnologice pe diverse motive, iar după lovitura de stat din dec 1989 strungurile moderne, utilajele noi destinate retehnologizării, au rămas la comandă tot în magazii. Nu numai la UM Cugir ci în întreaga țară s-a dat stop punerii în funcțiune a utilajelor noi, deja achiziționate. Industria românească trebuia oprită. Utilajele noi, strunguri, freze, etc au ajuns la fier vechi conform directivei date de străinul Petre Roman, actualmente parlamentar PNL.
    Fără a avea datorii majore , Ceauşescu pune la cale un plan de exploatare al Apusenilor încă din 1985. FMI-ul înnebuneşte de-a dreptul, Soros la fel. Planul cu bătaie lungă a lui Ceaușescu le dă insomni și palpitații deoarece până în 2040 urmau să se exploateze intensiv zăcămintele de aur, argint şi metale rare, ce urmau să aducă României un profit evaluat în 2013 la nu mai puţin de 400-500 miliarde de euro !!! Profit!!! Deja se întrecea orice măsură. România nu mai avea nevoie de nimic din afară, îşi acoperea singură necesarul intern, exporta masiv, şi punea la cale împreună cu China, Iranul şi Libia, o replică a FMI, prin BANCOREX. Pentru aceasta Ceaușescu trebuia condamnat la moarte prin împşcare şi România condamnată la jaf şi sărăcie! Care dintre dumneavoastră n-ați strânge cureaua şi nu aţi agonisi bănuţ cu bănuţ timp de 8 ani pentru ca apoi să trăiţi 1000 de ani voi şi neamul vostru în bogăţie şi prosperitate?
    Mai mult decât atât imaginaţi-vă ce sume s-au pus în joc de FMI, Soros sau alţii lezaţi de independenţa noastră financiară pentru a se cumpăra geologi (Gelu Voican Voiculescu a fost geolog la Roşia Montană până la revoluţie), bancheri ( Mugur Isărescu a fost economist la Institutul Bancar Mondial), economişti ( Stolojan si Văcăroiu au fost colegi la Institutul National de Planificare Economică) dar nu în ultim rând ingineri care să amâne retehnologizarea, merceologi care sa deturneze fluxul de aprovizionare cu alimente, …? Aici a greşit Nicolae Ceauşescu DEOARECE trădarea a venit de lângă el. Dar asta-i altă poveste la care n-am cum să nu revin atâta timp cât sunt în viaţă. Am văzut cu ochii mei scena teroristului prezentat la TVR1 pe data de 23 dec 1989 , scenă care a scăpat de controlul regiei şi care din neatenţia cameramanului la surprins în continuare pe ofiţerul care cică l-ar fi prins pe aşa zisul terorist cum îl felicita pe acesta!!!!!!!!!! „BRAVO MĂI, hai că te-ai descurcat bine“, au fost cuvintele de laudă ce au sincronizat surâsul şmecheresc al acelui actor nenorocit! Am înregistrarea, am arătat-o ca atare mai multor prieteni…. şi spre uimirea mea am primit doar răspunsuri indiferente, ilogice şi parcă din partea unora cărora le-a fost şters creierul. Mă întreb cu sinceritate oare câţi mai au procesorul mental intact şi curajul de a-şi apăra ţara neofilit. Oare câţi soldaţi mai are România? Ceauşescu a demonstrat în timpul procesului – ilegal că a fost un conducător adevărat ce nu face compromisuri nici chiar în faţa morţii. Chiar şi acum după 24 ŞI CEVA DE ANI , Iliescu şi ceilalţi poartă-n suflet frica că Ceaușescu s-ar putea întoarce. Ei simt ceva şi chiar au dreptate. Ceauşescu e încă „viu” şi istoria-l va răzbuna! Promit să revin foarte curând cu noi informații despre motivul secret ( din nou Roşia Montană) al vizitei avute de Victoria Nuland ( secretarul de stat American) la palatul Cotroceni și despre posibila legătură dintre cutremurul anunțat de aproape 1 an pe site-ul oficial al ambasadei S.U.A. din București și nesupunerea României de a permite exploatarea zăcămintelor din Apuseni dar nu numai! Până atunci vă sugerez să citiţi dacă nu ştiţi deja câte ceva despre tehnologiile HAARP, tehnologii capabile spun unii de declanşarea cutremurelor printre altele! Unele documente ale armatei americane arata lucrurile mult mai clar: HAARP are scopul de a descoperi metode de „exploatare a ionosferei in folosul Departamentului de Apărare… da interesant!
    Deci Ponta pe langa multi altii nu sunt defapt pionii sau aghiotantii, cum vreti sa-i denumiti, a unora cu mult mai superiori noua ca popor…?

  11. carmen spune:

    as avea o singura observatie de facut pentru toti cei care sustin ca privatul tine in spate bugetarii: fratilor si noi platim aceleasi taxe la stat, si noua ne sunt retinute din salariu contributiile la somas, cas, cass si impozit, asa ca nu mi se pare ca cineva imi face cadou salariul meu de bugetar care si asa e de rahat

    • Dan spune:

      Banii tai vin in totalitate din salariile private. Practic statul iti ia inapoi o parte din acelasi salar. Partea respectiva se numeste „taxa”(taxa respectiva provine tot din bani de la PRIVAT). Ar putea sa iti dea direct mai putin, dar e „marketing strategy” ca sa para mai mult. Daca ne gandim putin, taxele pt privat sunt de o idiotenie fara margini, din orice alt punct de vedere.

      La privat banii se produc creand VALOARE(de multe ori fara niciun ajutor din partea vreunui stat – deci prin propriile eforturi), in functie de conditiile sociale si economice prezente. Banii reprezinta valoare, iar daca toti oamenii care o produc s-ar opri maine, nu ar mai exista bani. Prin contrast, statul, cel putin in Romania(dar nu numai), e in principal un consumator de valoare(produce foarte putin, si de proasta calitate).

      La buget, cu unele exceptii notabile gen universitati, research in astronomica etc – vezi ROSA, banii sunt consumati aiurea. De ce? Pentru ca provin din domeniul privat, sunt extrasi in mod vampiric si impartiti dupa cum le convine unora. Mai mult, pentru ca cei care impart banii NU au muncit pentru ei. I-au primit fara niciun merit, cu exceptia efortu;ui minimal care in principiu se rezuma la „prostirea multimii”.

      • Dan spune:

        Nu vad cum pot edita postul.

        CORECTIE: „taxele pt privat” – voiam sa zic taxele pt BUGET.

        Desi, in principiu nu sunt de acord, nici pentru cele din privat. Exceptand cele care sunt folosite in sanatate.

      • gina spune:

        PENTRU CA E MULTA BIROCRATIE IN TARA ASTA, DE ASTA E NEVOIE SI DE OAMENII DE LA STAT. CE AVETI CU EI? FARA EI NU ATI MAI AVEA ORASE, LOCURI IN SPITALE, ISU- SMURD, ARMATA… ETC. DACA AR FII SA NE CONDUCEM NUMAI DUPA PRIVAT–- AR FII FOST HAOS DEMULT. PRIVATUL ESTE NUMAI SA FACA PROFIT PE SPATELE ORISICUI. VRETI CAPITALISM? CATI DINTRE VOI STITI DE CEI CARE REUSESC IN CAPITALISM – SUA FAC LUCRURI CARITABILE? SUNT MULTI. CATI DINTRE CEI DIN ROMANIA FAC ACESTE LUCRURI CARITABILE? MAI SPRE 0 POATE. CATI BANI SE DUC CATRE REZERVELE DE STATE ALE SUA?- HAHAHA…. VOI CREDETI CA O TARA POATE FUNCTIONA FARA PLATI LA BUGET? E MAI BINE AICI CA AVEM INCA PATRONI CARE PLATESC MUNCA LA NEGRU- EVAZIUNE FISCALA SE NUMESTE. SAU INCEARCA SA NU OBTINA PROFITURI SI ALTE TERTIPURI PTR A NU PLATI BANI LA BUGET. CADRUL LEGISLATIV DE FUNCTIONARE AL UNEI FIRME NU ESTE REALIZAT AICI? PRIVATII NUMAI SE PLANG… SI TOTUSI TARA E PLINA DE MASINI ULTIMUL RACNET, PITI BAIETI SI FETE, VILE PE LA TOT PASUL…. HAI PASI. SI AIA DE LA STAT SI DE LA PRIVAT TOTI MUNCIM…..NU MAI DUCETI POLITICA LU BASE DE DEZBINARE. SA VA FIE RUSINE

    • anonimus spune:

      Privatul slab duce in spate bugetarul gras a fost minciuna capitala a bashitului. Corect era sa spuna ca.evazionistul privat trebuie lasat sa plateasca spagile prin reducerea numarului bugetarilor corecti, cu atributiuni de colectare a taxelor sau de sanctionare a rau platnicilor sau hotilor.

  12. Ma bucur enorm cand constat ca multi tineri ,au inceput sa inteleaga ca Romania este tara lor ! Si ca ei reprezinta vitorul si trebuie sa ia atitudine in potriva tunarilor politici ,care au transformat Romania intro semi colonie si piata de desfacere pt. Occident si alte zone . EVIDENT CA IN SCRISOARE SUNT RELEFATE NISTE ADEVARURI ,care le percepem toti zi de zi si ca DL. Ponta este respunzator de buna guvernare si tot ce tine de EXECUTIV .Dar Tara nu este condusa numai de PONTA .ROMANIA are un Parlament ,areun SEF DE STAT in persoana DL.BASESCU TRAIAN ! Oare de ce aceasta tanara se refera numai la Premier si numai la perioada de guvernare PONTA . De ce nu se refera si nu aitreaba pe Seful statului ,care este la conducere din 1989 si chiar si inainte pe timpul lui Ceausesc ,fiind mare mahar in securitatea acestui stat .Dece nu se adreseaza JUSTITEI , DNA ,PARCHET ,POLITIE ,JANDARMERIE, SPP ,SRI, SIE etc ,care sunt factori care raspund de jaf hotie si tradare ! De ce si-a centrat critica numai pe PREMIER ? Asta de nota ,ca este fie un inversunat critic ,inpotriva act. guvern ,fie ca are ura personala pe DL .PONTA ,FIE CA ESTE ODRASLA DE MAHAR BASIST si este o unealta folosita in campania electorala . Pana acum pe tinerii nostrii i-au interesat plecarea in occident ,droguri ,distractii ,prostitutie ,cum sa fure la examen, copiind si sa acceada in facultati pe pile ,bani si minciuna ,procurandu si Diplome la colti de strada . Evident ca nu toti tinerii nostri sunt asa ,avem copi isi tineri de certa valoare de aur asi putea spune . ESTE DEMN CA IA ATITUDINE ,DAR HAI SA FIM SI AUTOCRITICI . Cultura ,civilizatia sociala ,comportamentul civic ,nu este numai datoria DL. PONTA ,CI ESTE A NOASTRA A TUTUROR ! LA ASA POPOR ASA CONDUCATORI ,,,,, !

  13. […] a devenit viral şi aminteşte – deosebindu-se, totuşi – de scrisoarea tinerei Vio Mihaela Grădinaru, neegalată deocamdată, ca impact în online (merită precizat că, fără […]

  14. […] a devenit viral şi aminteşte – deosebindu-se, totuşi – de scrisoarea tinerei Vio Mihaela Grădinaru, neegalată deocamdată, ca impact în online (merită precizat că, fără […]

  15. victor spune:

    autoarea este o handicapata care lucreaza la privat da crede ca rca-ul i-l stabileste statul. retardata…..

  16. Shrek spune:

    Scumpa domnisoara, daca ati fost la fel de suparata atunci cand Basescu, Boc si PDL au taiat salariile bugetarilor, cand au marit TVA-ul cu 5% , cand s-a scumpit benzina intr-un an de la 2,9/L la 4,5 lei/L ( in 2008), cand a fost introdusa taxa de prima inmatriculare, etc etc , atunci aveti tot dreptul sa fiti mahnita la adresa premierului Ponta. Daca, chiar existati ( am mari temeri ca este o scrisoare compusa de adversarii politici ai lui Ponta), dar nu ati fost la fel de revoltata si in perioada guvernarii Boc , atunci sunteti o BASISTA IMPUTITA !

  17. John spune:

    Cum am mai spus: Mama prostilor e mereu gravida…cu gemeni LOL

  18. Diaconu spune:

    O porcarie promovata peste tot aiurea de toti basisti…

  19. pociovalisteanu spune:

    Recunosc că nu-i frumos ,să răspunzi unui OM prost.Dacă-l lași și nu îi spui,El crede-n prostia lui. Domnișoara-i necăjită, probabil nu e iubită? E singura de pe lume ce muncește și gândește.Vede-n jurui doar prostia ,Ea nu știe cei iubirea.Fiecare despre noi,avem cele mai bune păreri.Eu cred că Tânăra greșește,când pe altu-l ponegrește.(Ponta)

  20. vasile spune:

    Esti urata cu spume

  21. Ema spune:

    Daca nu venea Ponta va taia Boc si ce aveati in pantaloni, ati uitat, asa cum spuneam sunteti tineri maidanezi, usor de asmutit in orice parte.

  22. Ema spune:

    Vad ca sunteti tineri si puneti botu la Bas

  23. Gina spune:

    Poate ar trebui sa ii explicam acestei tinere ce tinerete ce am avut noi pe vremea lui Ceusescu, vreme despre care nu stie nimic dar o regreta!!! Asa e cand scrii la nervi. Scrii prostii. Intai de toate, conduce o masina si plateste un RCA. Cati tineri pe vremea lui Ceusescu aveau masina? Ca politica actuala, sunt de acord, dar sa consideram ca ce ne-a lasat Ceusescu este o mare mostenire…. Pe vremuri, marea mostenire s-a facut cu tineri ca ea care faceau naveta cu trenul pe unde erau repartizati. Sa se gandeasca un pic. De cand nu s-a mai dat cu trenul dumneaei? Asa… pe ca 5 dimineata, cum plecau mii de profesori si de specialisti pe vremuri… asa ca daca doreste sa ii lase copilului ei ce ce-a lasat noua Ceusescu, sa faca si ea ce faceau tinerii pe vremea lu Ceusescu! Este ca nu ii convine? Asa ca de Ponta sa scrie concret ce o deranjeaza, dar de vremurile trecute sa ne lase pe noi sa comentam, noi care le-am trait. Daca o intrebi unde a facut concediul, sigur nu l-a facut la Costinesti cu conserve de pate. Daca o cunoste cineva pe CURAJOASA sa ii explice ce se intampla daca scria asa ceva pe vremea lui Ceusescu despre primul ministru!

    • Diaconu spune:

      Tocmai aia spun si eu. NU poate comenta de vremurile trecute fiindca nu a trait atunci. Au fost vremuri bune si rele si atunci, numai cine le-a trait stie…

  24. Mariana spune:

    Detest pornirile nationaliste ieftine, neargumentate si chiar nu cred ca Romania e buricul universului. Insa sunt convinsa ca nu suntem cu nimic inferiori altor tari, considerate etalon de civilizatie.Nu-i deloc un handicap sa fii roman, ba dimpotriva. Trecutul ne-a invatat sa fim descurcareti si creativi iar viitorul ne va oferi multe sanse, pentru ca avem un potential enorm. Sigur, Romania are niste probleme foarte apasatoare in prezent. Sistemul medical si cel educational sunt la pamant. Raportul dintre salarii si preturi e umilitor, uneori. Valorile ne pleaca din tara iar pensionarii isi traiesc batranetile in saracie si singuratate. Dar nu vom rezolva aceste probleme considerandu-ne un neam de rahat sau privind de jos in sus catre alte tari. Si nici fiind toata ziua mânioși pe politicienii nostri sau pe lichelele societatii, convinsi fiind ca din cauza lor se intampla toate relele.Politica e o mocirla jalnica mai peste tot in lume. E absurd sa te consumi si enervezi pe tema asta. Sa-ti pui sperante intr-un politician e garantia ca vei fi dezamagit mai devreme sau mai tarziu. Iar viata e prea scurta si frumoasa ca s-o consumi cu asemenea maruntisuri. Sigur, cei care ne conduc trebuie criticati, ironizati si presati dar cu aceeasi detasare pragmatica cu care ne trateaza ei pe noi.Nu politicienii romani vor schimba Romania ci noi, oamenii obisnuiti care vrem sa miscam ceva. Spre deosbire de vremurile parintilor si bunicilor nostri, nimic nu ne mai impiedica astazi sa ne construim singuri viitorul, daca inca suntem in putere. Niciun razboi si nicio dictatura. Suntem liberi, avem acceses la informatie, nu murim de foame, avem un pasaport bun iar astea sunt atuuri care au lipsit generatiilor anterioare. Sa inlocuim mânia cu actiunea…

    • Marius spune:

      Nu te-ai saturat sa te descurci ? sa fii creativa? chiar e necesar sa ne descrucam tot timpul? sa traim dupa vorba ” E bine asa rau cum e!”. Am „norocul” sa fiu nenorocit de institutiile statului, sa traiesc cu un virus care mi-a distrus viata si sa stau cu morcovul in cur( da am scris in cur) ca nu stiu niciodata daca voi mai avea tratament urmatoarea luna, tratament pe care nici o persoana dintr-o tara europeana nu si l-ar permite, cu asta trebuie sa traim multi. O viata distrusa de bugetarii neplatiti si frustrati care isi bat joc de tine. Sunt fortat sa platesc 16% impozit 5.5% sanatate si 10.5% pensie ca sa ce ? Sa ma duc la spital la urgente si sa mor pe hol ca nu le pasa de mine, sa imi zica mie bugetarul ca sufar de prostie, ca de aia ma aflu acolo? sa ma duc sa mi se ia sange la 3 luni si cand intru in spital sa am impresia ca am ajuns in evul mediu?, sa ma duc la finante sa imi platesc impozitul si sa ma uit la doamna aia care are o privire de zici ca a fost batuta, violata de o tara intreaga si apoi se uita la tine de parca tu o pui sa stea acolo. Nu ma intelege gresit, nu e vina lor, se comporta asa din cauza se „descurca”, atata stiu sa se descurce. Am avut „placerea” sa vad un video cu Ponta pe ceva stadion cu cateva zile in urma, si mi-a adus aminte de filmuletele comuniste cu Ceausescu si daca ai de gand sa imi spui ca nu a fost asa de rau pe vremea lui, stiu deja asta, intreb oamenii mai in varsta cat de des am ocazia despre cum era atunci, am auzit fel si fel de povesti dar stii daca faptul ca a fost cat de cat ok pe vremea lui Ceausescu te face sa crezi ca va fi ok si cand vine Ponta, ei bine, nu mai e comunism, acolo stiai ca daca iti vezi de treaba ta, totul e ok trebuie sa stai la coada dupa o paine dar aveai un acoperit deasupra capului, aveai un loc de munca, aveai bani, ei bine cred ca o sa ne tot vedem noi de treaba noastra ca sa platim impozite si sa primim zero. Tot aud lumea ca zice de tineri ca nu au rabdare, dar cand stai la coada numai cei in varsta striga si fac scandal si se agita, vine pensionarul si se agita de parca el are 5 clienti care asteapta sa fie gata lucrarile si mai are obrazul sa zica de tineret. Atat auzi in tara asta, nu se face nimic nu primim nimic dar si cand primim tot distrugem. O sa ne tot plangem noi de mila mult timp de acum incolo daca tot ce stim sa facem e sa aratam cu degetul. Avem tendinta sa trecem peste argumente daca tot articolul atata o persoana foarte draga noua, o dar vai!

  25. antiflatulisti spune:

    Ce putea sa scrie o sluga basista si frustrata ? Uratania asta nu ajunge nici pana la degetul mic de la piciorul stang al Domnului Ponta. Mars in mm de ratata si ia cu tine si sleahta de basisti retardati.

  26. elenca spune:

    Felicitari din toata inima pentru VIO MIHAELA GRADINARU, din pacate sunt unele persoane care intra in comentarii si se fac de toata rusinea cu analfabetismul folosit in exprimare, ma refer la cei care te combat, aproape toti nu cunosc gramatica limbii romane, poate si-au luat lecii de la domul plagiator.

  27. nelu spune:

    bine ai facut draguto,dar trebuia sa incepi cu basescu acum 2 ani,asa te banuim da basism,asa ca mai bine taceai

  28. john 666 spune:

    Calea ce o urmeaza cei din guvernele tuturor tarilor, nu numai al Romaniei din care face parte si acest „distins” domn Ponta, unul dintre multi altii care urmaresc cu totul altceva decat isi doreste restul populatiei care are mari asteptari de la ei :
    Incep cu concluzia a ceea ce urmeaza, ceea ce a spus defapt George Orwell si anume ca
    ”Razboiul e pace; Libertatea este sclavie; Ignoranţa e putere”,

    Suntem bombardati zi de zi cu mesaje despre libertate, democratie, egalitate . Media face tot posibilul sa ne informeze despre regimurile totalitariste ca o comparatie cu faptul ca noi traim intr-o lume libera. Suntem invatati de mici ca avem puterea sa ne decidem singuri soarta iar drepturile noastre sunt respectate si garantate de catre stat. Avem chiar dreptul de a ne alege conducatorii in majoritatea situatiilor si tot ce trebuie sa facem in continuare este sa muncim. Dreptul la intimitate este garantat in toate statele democtatice la fel ca dreptul la libera exprimare. Oare?

    In primul rand tarile si-au pierdut suveranitatea. In momentul in care esti inglobat in datorii, te supui vointei celui ce practic te detine. Chiar daca nu oficial, toate legile ce vor fi promulgate vor fi dictate de catre noul stapan. Sistemul a fost creat in asa masura incat fara arme sau armate, fara pierderi omenesti, fara opunerea populatiei sau a claselor conducatoare, toate tarile sa fie datoare unui sistem economic. Cei aflati in spatele sistemului vor fi numiti in continuare “Elita”. Acestia au experimentat de-a lungul secolelor forme de manipulare asupra populatiilor si au convenit ca iluzia libertatii este cea mai buna. SUA a fost cel mai reusit experiment si l-au folosit ca model pentru UE, pentru ca mai tarziu sa fie folosit la nivel global. In urma cu cava timp Elita a hotarat ca este timpul sa distruga tarile Europei. Sub pretextul cresterii economice si diminuarii puterii Statelor Unite ale Americii, Uniunea Europeana s-a infiintat tocmai pentru a se distruge singura. Diferenta e ca va trage in jos o lume intreaga. Oamenii nu cunosc aceste detalii pentru ca mass-media are grija de cei ce platesc contractele de publicitate si astfel, in vazul lumii se va dezvolta acel stat la care Hitler nici nu visa.

    Teoria conspiratiei este un subiect foarte bun pentru a ridiculiza aceste afirmatii. Se stie ca stapanii din umbra sunt foarte bine pregatiti in aceste tehnici de control si manipulare. Dar nu este nici o teorie ci doar o conspiratie a lor impotriva voastra. Vor sa va subjuge si vor reusi! Poti doar sa constientizezi si sa incerci sa te separi de sistem sau macar sa ne educam generatiile viitoare sa o faca. Daca se va realiza o trezire colectiva la realitatea inconjuratoare, Elita isi va amana planul iar noi putem inca spera.

    Planul Elitei este de a ne revolta impotriva tiraniei si de a lupta cu armele cum am facut si in trecut. Sistemul nu poate fi invins asa. Sistemul e facut sa faca fata unei asemenea revolte, ba chiar o asteapta. Trebuie sa invatam sa luptam cu aceleasi arme cu care lupta si ei, trebuie sa folosim puterea Elitei impotriva ei. Nu te impotrivesti unui val punand ceva in calea lui ci ocolindu-l, ridicandu-te pe culmi mai inalte. Daca ei vor sa privim la televizor show-rile mondene, daca ei vor sa mancam chimicalele existente pe piata, daca ne vor sclavi la banci, daca vor sa stam cuminti in case in timp ca altii militeaza impotriva corporatiilor ce pun stapanire pe tara, etc. sa nu le facem pe plac !

    A existat odata o lume mai agreabila, fara camere care spioneaza populatiile, in care calatoriile pesteocean erau placute, iar intimitatea era un drept al omului. In prezent, guvernele, sub pretextul ca fac ce e mai bine pentru cetatenii lor exercita un control tot mai mare asupra vietii acestora. Din pacate, chiar cetatenii faciliteaza erodarea propriei lor libertati, in principal pentru ca nici macar nu sunt constienti de ce se intampla. Oamenii sunt indoctrinati sa se teama de azilanti, de schimbarea climatica, de teroristii nebuni, de nicotina, calorii si Al Qaida, de extraterestrii si chiar unii de altii. Guvernele occidentale perfecteaza politicile fricii, deoarece populatiile infricosate se vor supune controlului lor fara a pune intrebari.

    Va mai amintiti de “Politia Orwelliana a Gandirii”, care a folosit metode de supraveghere si profiluri psihologice pentru a interpreta viitoarele obiective ale potentialilor disidenti si deviati? Se intampla deja in Marea Britanie si SUA unde oamenii se asteapta sa fie prinsi in imaginile camerelor de 300 de ori pe zi iar convorbirile lor telefonice si mesajele pe Internet le sunt monitorizate ca activitate de rutina. Deja sistemul si-a intins tentaculele in majoritatea statelor democratice iar opunerea populatiei a fost… zero. E ciudat cum mii de oameni pot milita pentru drepturile animalelor, dar cand vine vorba de drepturile lor … Cipurile biometrice au pus stapanire pe actele de identitate ale oamenilor in schimb la TV au fost aratati cativa preoti ce vorbeau despre Anticrist. Ridiculizare la forme maxime. Primim raspunsuri de genul “suntem ingrijorati de amenintarile eroriste” insa au fost destule cazurile in care s-a demonstrat ca in spatele celor mai multe retele de terorism se afla aceiasi influenta malefica a Elitei.

    Oare de ce nu observam ca aceasta libertate democratica in care traim este doar o iluzie? Oare de ce nu vad masele ca suntem vazuti ca si consumatori, statistici, roboti, in nici un caz fiinte umane? Elita a constientizat ca sclavul perfect e cel care se crede liber iar faptul ca suntem bombardati cu lozinci gen “esti minunat asa cum esti”, “totul se intampla cum ar trebui sa se intample” ” esti cel mai norocos om” nu fac decat sa completeze manipularea la care suntem supusi in visul nostru despre libertate.

    “Nimeni nu este mai inrobit decat cel care crede in mod gresit ca este liber.” – Johann Wolfgang von Goethe

    • elenca spune:

      Felicitari „john 666” m-a uns la suflet comentariul tau, libertate, care libertate, eu am dat un telefon sa ma „plang” de antena 3 (pe care n-o urmaresc deobicei, dar fiindca era dupa „plimbarea” de la Cotroceni, am vrut sa vad ce le mai debiteaza prostia si mitocania din capul lor ) si ce credeti, seara in jur de ora 22.30 am dat acest apel si a doua zi nu mai aveam ton la telefon, sunt foarte ingrijorata de felul cum au fost manipulati o mare parte din concetatenii nostri si s-au lasat orbiti de minciuni si promisiuni ticaloase de comunistii care au ajuns la putere si au reconstriut PCR-ul, periculos moment pentru oamenii cinstiti din aceasta tara care inca mai sperau sa nu mai revina cosmarul distrus in 1989. Am muncit cinstit 42 de ani iar acum am o pesie care nu-mi asigura necesaul decent, dar pomenile electorale curg doar in detrimentul celor care au muncit corect, nu pot sa uit cum le-a facut Triceanu cadouri electorale celor care n-au muncit in viata lor, pensii sociale, ce pensii socale, pomeni electorale este denumirea corecta. Se plang unii in comentariile de mai sus ca Boc a taiat salariile si pensiile, gresit, pensiile nu au fost taiate alegand varianta de taiere cu 25 % a salariilor bugetarilor care oricum nu muncesc pentru noi, sunt mai mult in campanii electorele pentru sefii lor, dar taierile au fost operate pe bune pentru ca, tot Tariceanu in vreme ce guverna tarisoara noastra a triplat angajatii din administratiile publice si va intreb era mai bine sa intram in faliment asa cum au fost grecii si nu numai ?
      Ma rog bunului Dumnezeu sa ne fereasca de „urgia”care ne domina deja fiind sigura ca va castiga alegerile ce vor veni in noiembrie si pentru ca m-a speriat lansarea lui Ponta de pe acel stadion insangerat va pot spune ca mi-am amintit cu tristete de astfel de manifestatii de „admiratie” desfasurate in cinstea celui pe care astazi il copiaza Ponta…

  29. […] Citește aici epistola adresată premierului: Scrisoarea unei tinere: „Să te temi și dumneata,domnule Ponta!” […]

  30. pociovalisteanu spune:

    Așa cum ne duce mintea, așa compunem. Căutăm vinovații în alții ,noi totdeauna ne excludem.Vedem gunoiul din ochii altora ,dar bârna din ochii noștri nu o vedem.Ce să mai spunem de faptul că: Omul este – Așa cum gândește.Era bine dacă puteai enumera câteva soluții de îmbunătățire a situației,nu cum procedează proștii,tot ce fac alții nu este bun.

  31. anca spune:

    Draga Mihaela Gradinaru,FELICITARI!,subscriu scrisorii tale si sunt o adepta a MERITOCRATIEI.

  32. Vasile spune:

    Zicea dumnealui, cand a fost numit prim ministru ca, maica-sa l-a rugat sa nu faca rau poporului roman si sa nu-i fie rusine cand iese pe strada de fiul ei; i-a promis mamei sale ca nu o v-a face de ras….
    A uitat dumnealui de promisiune; exact ca Basescu…..Politica…..o curva care transforma oamenii in monstri.

  33. raluca spune:

    Nu poti sa nu fii de acord cu cele scrise mai sus,dar consider ca aceasta scrisoare ar fi trebuit adresata la toti politicieni tarii,nu anume domnului Ponta…sa arati cu degetul un singur om dintr-o multime e usor dar nu inseamna ca e si corect

  34. Teo spune:

    La inceput a fost ” SA TRAITI BINE. ” , a mai trecut un timp si : ” UN FLEAC I-AM CIURUIT PE TOTI ” si acum ” SA- TI FIE TEAMA DOMNULE……….” .Pentru cine a facut liceul in ultimi 10 ani , va dau un sfat: Nu va chinuiti sa faceti analiza textului pentru ca voi ati fost instruiti de profesorii cu salarii de mizerie din care mai marele neamului a mai si taiat vreo 25%. Si oricum NU ITI TREBUIE PREA MULTA SCOALA ,asta spunea acest vesnisc ESCU AL ROMANIEI pentru ca el nu pre a invatat si uite a ajuns presedinte.In concluzie in loc sa traim bine , stam pe prispa casei cu pieptul gaurit de gloante si cu o mare teama in suflet ,”ca asta nu are sa se mai termine niciodata” . Si cam la fel ca acum 65 de ani in maxima noastra prostie mai avem un singur dor: ” SA VINA AMERICANII……….”.
    P.S. Sunt un amarat de doctor care i- am ascultat sfatul liderului suprem , care spunea ca : „daca nu -ti convine domnule doctor pleaca din tara” , si am plecat. Mi -e dor de tara dar daca omenilor le place ce ai scris tu VIO eu nu ma mai intorc pentru cu nu vreau sa traiesc CU TEMA IN SUFLET.

    • Alina spune:

      Domnule ( doamna ) Teo , ramaneti acolo unde sunteti .Si asta nu o spun pentru ca sunt neaparat de acord cu domnisoara .O spun ( eu , o persoana optimista ) doar pentru ca eu nu mai vad ca cineva sa poata indrepta ceva , poate numai bunul Dumnezeu .Dupa ce au vandut si distrus tot ce mai este de facut ?

  35. Deac spune:

    Dragii mei,toti isi bat joc de vietile noastre ,nu este niciunul ptr. tara,dar doamna care a scris aceasta scrisoare are mare dreptate si din pacate nu toti isi dau seama! Nu merita niciunul sa fie votat!!!! Daca toti romanii ar fi uniti nu ar merge la vot sa ii vedem cum iasa din rahat!!!!!!

  36. IULIAN spune:

    O familie de viermi traia intr-un rahat. Micul vierme o intreaba pe mama sa:

    – Mama, noi am putea trai intr-un mar?

    – Da, fiule, am putea trai intr-un mar.

    – Mama, noi am putea trai intr-o banana?

    – Da, fiule, am putea trai intr-o banana.

    – Atunci, mama, de ce traim intr-un rahat?!?

    – Pentru ca suntem patrioti si asta e tara noastra, fiule!

  37. Leo spune:

    Draga Vio eu sunt de acord cu tine , dar din pacate nu am cum sa nu vad inca o data in plus ce bine functioneaza in Romania manipularea. O fata ca tine nu ar trebui sa i spuna nimanui „SA TE TEMI” . Daca asta este alternativa la care te gandesti tu si anume TEAMA atunci mai bine sa vina comunisti de la Moscova pentru ca ei stiu cel mai bine cum e cu TEAMA. Traiasca Regele.

  38. Clepcea Florian spune:

    Felicitari pentru adevarul spuselor si curaj !

  39. constantin burda spune:

    daca asa gandesc tinerii poate se va trezi unul dintre ei sa ia o drujba si sa faca curatenie in desisul plin de putregai ca apoi sa rasara lumina si pentru viitorul lor

  40. bc spune:

    da da da numai voi cei tineri si cu speranta pentru viitorul ce il veti trai mai puteti face curatenie in padurea cu prea mult putregai pentru a creste mladite

  41. a spune:

    pentru domnisoara care a scris acest text si pentru altii care citesc….am 31 de ani…inainte de a ma inscrie la facultatea unde vroiam sa ajung s-a ivit o problema medicala de care nu am putut trece…ce sa fac? cu ce am invatat eu in liceu puteam sa dau doar la administratie…am facultate serioasa, la zi nu cum se face acum…ei domnilor, acum, dupa 7 ani de munca la o primarie primesc in mana 7 milioane…..traiesti din banii astia in conditiile in care pe langa cheltuielile de zi cu zi mai ai si o rata? primaria a vrut sa ne ajute si am luat niste bani de hrana pe care apoi am fost obligati sa-i dam inapoi au fost dobanditi ilegal si acum am salariul 7 milioane….asta e amnistia fiscala de care se tot vorbeste…milionul alape care-l dau de 2 ani de zile…si mai am un anma ajuta sa traiesc putin mai bine…voi ce credeti si ce crezi domnisoara despre acest salariu…n-o mai faceti pe lupii moralisti pentru ca nu stiti care-i realitatea in administratiei…tv-ul va arata doar salariilor marilor sefi nu acelor care chiar muncesc si defapt fac munca patriotica ….P.S. …toti petentii mei si toti oamenii pe care-i contrazic sunt foarte multumiti de mine.

  42. vasile spune:

    Hai sa fim seriosi Aici e mana opozitiei Unde era Mihaela asta acum cativa ani cand se taiau salariile ??? PAI ATUNCI AR FI TREBUIT SA DEA DE PAMANT PE INTERNET CU TOTI DE ATUNCI NU? S-a trezit acum cand multe rele s-au indreptat ROMANI „NU PUNETI BOTUL” la astfel de facaturi ce de acum incolo vor umple internetul pe timpul campaniei electorale Masura de 2 lei HA HA HA 111

  43. Tiberius spune:

    Crede-ma pe cuvant, in ziua de astazi, in Romania, nu te mai asculta nimeni. Sugestia mea? Sa ne facem cu totii, care mai putem, elvetieni, olandezi, suedezi, canadieni, americani si orice altceva, dar nu romani. Romanii din pacate, sunt pe cale de disparitie, daca nu au disparut cumva.

  44. Cosmin N. spune:

    Desi rupt de prezentul romanesc si de detaliile picante ale scrisorii, stiu ca mesajul este la unison cu fiecare roman care traieste de la salariu la salariu. De fapt sunt convins ca mesajul e la unison cu oricare locuitor al planetei noastre in 2014. Sunt stabilit in Canada de peste 12 ani si, daca asta consoleaza, acelasi lucru se intampla si pe continentul Nord American – „the land of opportunity, the land of the free”, la fel in restul Europei si dealtfel in tot restul lumii. Bine inteles ca nu asta ajunge la urechile celor care trag din greu zi de zi, propaganda elitei mondiale e mult mai subtila decat cea comunista si in plus ipocrizia nu are granite si/sau nationalitate. Trecem prin momente dificile la nivel global, marea majoritate suntem sub lupa si dealtfel parte a unei conspiratii universale extrem de elaborate; viata, pentru cei mai multi, va deveni din ce in ce mai greu de inteles si acceptat – dar asta nu trebuie sa ne descurajeze pentru ca nimic nu-i intamplator.
    „Nu suntem fiinte umane care au experiente spirituale ci spirite care au experiente umane” – Pierre Teilhard de Chardin

    • john 666 spune:

      Fac referire la aceasta remarca :” Trecem prin momente dificile la nivel global, marea majoritate suntem sub lupa si dealtfel parte a unei conspiratii universale extrem de elaborate; viata, pentru cei mai multi, va deveni din ce in ce mai greu de inteles si acceptat”….In sfarsit vad ca mai exista cineva care gandeste in ansamblu, stie ce se intampla cu adevarat in lumea asta si se bazeaza pe informatii care,din pacate, sunt cunoscute de foarte putina lume. Pentru cine e interesat sa vada despre ce vorbesc, sa caute postarea mea. Daca ati citi de exemplu cartile lui Jan Van Helsing, v-ati face o parere mult schimbata fata de cea actuala si prin urmare ati intelege motivele pentru ceea ce se intampla si in tara noastra…

  45. Alin spune:

    Subscriu ideilor din scrisoare 🙂

  46. gigica spune:

    WTF? acum au ajuns si pizdoacele la al patrulea ciclu sa dea sfaturi, sa aibe atitudine? Unde pula mea a locuit pitipoanca asta in ultimii 10 ani? Dupa cum scrie ai jura ca a fost in coma vreo 10 ani si abia acum s-a sculat… Dar tupeul si nesimtirea este ceva tipic udristelor, macovistelor si a paukeristelor din anii 50…

  47. petrescu i spune:

    Fetita asta este in mod sigur o basista convinsa , pt-ca nu a pomenit nimic de basescu care guverneaza de 10 ani pe cand Ponta doar de 2 ani. Care este mai vinovat de toate cele rele !? Sunt convins ca are mari avantaje de pe urma lui Basescu.

    • vasile spune:

      perfect diagnosticat Facatura a opozitiei Sa le fie rusine nerusinatilor care au taiat salariile

    • Patrocle spune:

      Cum guverneaza Basescu cand e presedinte numai dumneata poti stii.Ce mi-ar fi placut sa se aleaga varianta a 2-a cand a lovit criza economica,si sa concedieze jumate din voi,ingratilor.Pune mana pe Constitutia Romaniei si citeste si informeaza-te inainte sa arunci cu rahat in stanga si in dreapta,citeste ce atributii au Guvernul Romaniei,Parlamentul Romaniei si Presedintele Romaniei,apoi vorbeste.E usor sa arunci cu vorbe cand nu ai nimic in cap.

  48. Brazilianul spune:

    Felicitari pentru scrisoare. Gandurile dvs ar trebui sa trezeasca multi tinei care sunt in aceiasi situatie. Felicitari!

    • vasile spune:

      vai de mine domnule chiar nu ganditi! nu vedeti ca e o facatura a opozitiei! Pai pe asta se bazeaza ei pt inducerea in eroare a lumii unde rea fata asta ( daca era vreodata?!) acum 2 ani sa umple internetul cu riposta la taierea salariilor Acazut acum de pe luna?

  49. diaconescu victor spune:

    Va felicit pentru scrisoare. Aveti perfecta dreptate dar am observat ca in Gandul o redactoare bate campii cu tara divizata de ura si iar Basescu… Trebuie sa luam atitudine contra politicioenilor actuali. Sa-i dam jos, sa treaca la MUNCA, sa care saci sa faca cu mana lor drumuri nu licitatii. Dragnea, la sapa!
    felicitari Doamna Mihaela Gradinaru! Sa fim mai toti ca dumneavoastra. Cu stima Victor Diaconescu

  50. mihai spune:

    Din punctul de vedere al unui roman care este plecat din tara de vreo 7 ani spun ca decat sa va mai certati atat cu niste taste, ar trebui sa luati atitudine exact cum a procedat Mihaela sau chiar mai mult. Voi nu vedeti ca tara a fost adusa la un nivel inferior fata de cum era inainte chiar de asa zisa DICTATORIE a lui nea impuscatu. Eu consider ca acesti guvernanti ar trebui sa fie actori in SAW 7 ( cu omoruri in timp real), pt cum au batjocorit tara.
    Pt cei care o denigrati si o jigniti pe saraca fat care poate ca dupa ce sia tocit coatele pe bancile scoli si a facultati, spera si ea la un viitor mai bun, dar in schimb ea lucreaza la un patron poate de nivel intelectual inferior ei si normal a ajuns in punctul in care i s-a unplut paharul. Pt Mihaela, ai tot respectul meu si al cunoscutilor mei pt curajul de care ai dat dovada. STIMA & RESPECT

  51. Cos Malus spune:

    Subscriu celor prezentate in scrisoare si adaug:
    Ceausescu a fost ucis pentru ca ne-a infometat si ne-a lasat sa inghetam in frig si intuneric.
    Prin taxele, impozitele si hotia din perioada actuala considerate fabuloase, ne indreptam in aceeasi directie.
    Am ajuns sa avem hrana mai scumpa decat in tarile vestice unde salariile sunt de zece ori mai mari, am ajuns cu preturile „energiei” insuportabil de mari, al chiriilor de asemeni, costul traiului de zi cu zi a devenit insuportabil si pentru clasa medie de contribuabili.
    Managementul prost al tarii ne-a adus in situatia sa scriem asemenea scrisori si sa punem intrebari de genul: ”
    Ii lasam sa ne infometeze, sa ne tina in frig, sa ne manipuleze pana ne scoatem ochii intre noi, intr-o expresie … sa ne ucida (fizic, psihic, moral)?
    Sau, ii ucidem noi ca pe Ceausescu? ”
    I-am creditat cu incredere la un moment dat, are sens sa continuam dupa ce constatam ca sunt impostori, sau iesim din nou la lupta fizica?
    Mie unul mi-a ajuns sa imi documentez o parere.
    Sper sa fie suficient de multi care sa gandeasca asa la urmatoarele alegeri, iar daca e nevoie sa ne manifestam fizic si mai devreme de alegeri.
    Si mai sper ca, macar de la urmatoarele alegeri parlamentare inainte sa existe posibilitatea ca in timpul mandatului unui politician, electoratul care l-a trimis in plen sa aiba control asupra lui.
    Adica, daca nu face ce a promis intr-un timp „x”, sa il poata revoca si trimite altul in locul lui.

  52. Paul spune:

    Este adevarat ce se exemplifica in aceasta scrisoare ,dar din pacate nu vad de unde atata rautate contra Guvernului actual. In fine poate dupa acesti 25 de ani care au trecut cum au trecut este cam greu sa vina un Prim Ministru care sa dea numai miere. Dupa cum percep eu Prim Ministrul care este acum in functie incearca sa redereseze cat de cat situatia si impreuna cu specialistii din Guvern poate pe termen lung va aduce Tara pe lina de plutire. Nici mie nu-mi convine situatia de acum dar ce sa facem nu avem decat sa avem incredere si speranta ca poate va veni si o zi in care nu vor mai fi certuri poltice si vom avea un Partid care va guverna pe termen mai lung decat un mandat sau douo fara a face compromisuri. Asta nu se poate face decat daca va iesi un Partid cu majoritate si bineinteles un Partid care va avea un proiect de Tara nu de imbogatire a membrilor.

  53. costel spune:

    Multa stima ptr. domnisoara care a scris scrisoarea ptr. Ponta , sunt sigur ca Ponta nu are timp sa citeasca asemenea scrisori deoarece cei care treb. sa-i spuna il respecta prea mult si nu-i spun de scrisori negative, oricum toti cand ajung acolo la ciolan uita de unde au inceput promisiunile si se considera deja zeii Romaniei si nu tin cont ca acei directori de la ministerul de finante ii mint si ii prostesc ca pe niste infumurati parveniti

  54. marina spune:

    Bravo si felicitari domnisoarei,se vede ca este culta.Daca macar jumatate din tinerii nostri ar gandi la fel ,poate s ar schimba ceva in tara asta.Ca sa schimbi mentalitatea romanilor avem nevoie de secole,ar trebui ras tot ce tine de politica,tot ce au cladit caracatitile astea de la putere!!!Ar trebui sa o luam de la zero.Va plang de mila fraierilor care va aflati in treaba si il ridicati in slavi pe Ponta!!!!!!

  55. Marius spune:

    e ca este basista autoarea scrisorii ?… si ca nu are nicio legetura cu situatia tarii noatre? 🙂

    • Cos Malus spune:

      Marius, spre binele tau, sper ca traiesti in alta tara, sau ai un salariu macar de 3 ori peste medie, sau nu ai copii de crescut…. altfel ai vedea SITUATIA TARII NOASTRE.
      Te-as vedea eu traind cu un salariu de 700-800 de lei, sa ai un batran cu pensie de 4-500 lei de intretinut si macar unul sau doi copii cu alocatie de 42 lei de crescut, aunci nu ai posta aces comentariu.
      700-800lei/luna este un salariu „mare” al unei vanzatoare la supermarket, al unei invatatoare/educatoare, al unei asistente, al unui manipulant de marfa in depozite, al unui bugetar fara functie, al multor categorii de oameni ce traiesc in Romania.
      Daca nu iti pica din cer banutii ce ii cheltui zilnic, pune pe hartie banii care ti-ar trebui sa traiesti onorabil si onest, ai sa vezi cata dreptate are Mihaela Gradinaru.
      Sa ne ajute Dumnezeu sa fim luminati la minte si in suflet atunci cand vom vota, oricum BASESCU E ISTORIE.
      Daca nu vom invata sa traim in viitor tinand cont de invatamintele trecutului si nu sa traim in trecut, nu vom rupe ciclul istoriei. Atunci ne vom roti intre impostori si ne vom afunda din ce in ce.

    • grig spune:

      nu are nici o legatura ,tara noastra e o gura de rai ! basista sau nu a avut curajul sa spuna ceea ce simte

  56. Madalin spune:

    Daca ar fi fost bine in tara mea nu mai eream plecat mii de km distanta departe de familie si prieteni dar in romania e un haos total…imi pare rau ca am ajuns asa…..Respect maxim pentru Domnisoara sau Doamna care a pus aceasta scrisoare….
    PS: in incheiere mai am saa mai spun un singur lucru si televiziunile la care acest individ se duce va trebuii trase la raspundere pentru proasta influentare a populatiei sunt multi batrani ,sunt multi tineri analfabrti in tara asta care cred tot ce spun acesti mitocani e adevarat…..sa le fie rusine si sa ajunga acolo unde le e locu la inchisoare;)

  57. dodo spune:

    mi-e dor de tara mea, de departe de unde am fugit de ea. voi avea unde ma întoarce? voi avea ce povesti nepoților mei? noi cei ce trăim pe alte meleaguri si nu numai, meritam ca sistemul democratic din 1989 pana în prezent, sa fie șters cu buretele si reînceput procesul de reeducare a clasei politice democratice.
    va doresc sănătate si putere de munca, nu ca ati merita, ci ca mama m-a învățat, sa respect, pentru ca asa ma respect pe mine.
    adio d-le Ponta!

  58. […] Din considerente care ţin cont de scurta istorie a Paginii de politică în materie de trafic de internet, este absolut rezonabilă concluzia că majoritatea celor peste 93 de mii de unici au accesat cel puţin o dată materialul “Scrisoarea unei tinere: „Să te temi și dumneata,domnule Ponta!”. […]

  59. Florin Antohi spune:

    Sunt de acord 100% cu opinia expeditoarei, cu amendamentul ca fiind mai in varsta decat dansa, am trait mai multe guvernari si am achitat mai multe „datorii” ale tarii si consider ca pe langa premier si camarila sa teleormaneana trebuie sa ii admonestam si pe presedintele actual dar si pe toti politicienii din 1990 si pana azi!
    Au facut politica cu picioarele pentru interesele proprii si fara consideratie fata de cetatean. De tara poate or fi avut, dar de cetatean sigur,nu!

  60. Monica spune:

    Toti politiceni sunt la fel cred ca au uitat ce e omenia dar eu am solutia…sa li se taie salarile la nivelul omului normal ce munceste cu adevarat si sa traiasca din bani aceia…chiar mai mult de ce sa un o faca gratis…oricum find oameni cu facultate nu demostreaza pea multa inteligenta nici intelepciune stau de geaba cand se prezinta la parlament.
    SI pentru noi romanii sa ne vindem casele si sa ne mutam in strainatate ….eu nu vreau sa ma intorc niciodata in romania intre hoti si talhar care numai ne pungeste.
    Cu adevarat nu este nici un vitor pentru un tanar in romania.

    Cred ca chiar eu as face un lucru mai bun conducan tara….chiar daca nu a ramas pera mult din ea…pebntru ca tot ce a fost valoros au vandut…tot ce ar fi facut sa intre bani in tara aun vandut.

    O banda patética de inutili ce se cred destepti si sunt numai gunoaie ca tarfele ce se vand la colt de strada….numai ce e mai rau ca ne vinde pe noi. O tara frumoasa ce ar fi putu fi excepcional

  61. puiu spune:

    Mi-a plăcut scrisoarea ta, domnişoară. Eşi o tânără ce ia atitudine.
    Cu toate că am 63 de ani sunt cu tine. Nu ne-am născut toţi comunişti.

  62. Vasaly spune:

    Frate,pute a basism, da pute rau de tot ! Pai de ce plm nu ai scris tu fatuca pe vremea lui Boc, atunci cand basau & co.ne plesneau din toate partile! Ha? Fi-n ca veni vorba,de ce nu scrii de Omu De La Apa Mare, stadioane-n panta, parcuri in sate si alea, alea!? HA?

  63. blanch spune:

    am citit doar jumatate…. nu am mai avut rabdare sa citesc frustrarile acestei „tinere” care umple trezoreria nationala si care mai vrea un week-end la mare. Am o intrebare pentru „tanara” cea cu facturi, chirii si RCA-uri in asteptare de amnistie, cea care ii urmareste zilnic aparitiile lui Ponta la tv…….. LUI BOC I-AI SCRIS?

  64. Dan spune:

    Dragalasilor,cu voiosie ati pus botul la ,,scrisoarea catre Mos Craciun” .
    Greu de crezut ca asa cum este structurata,organizata si documentata nu este opera ,,serviciilor” care ne mai dau o tema de rumegat.
    Va e greu sau rusine sa recunoasteti ca Ponta se straduie sa va scoata sau sa va friga de putina vreme in timp ce altul,care v-a scapat de flota printre altele si care mai nou trage Europa de urechi ca nu ajuta Ucraina,eventual prin intermediul ficelor,ginerilor sau fratior,(sa mananca si gura lor) face Romania de kk prin ceea ce face si ce este ?
    Va e greu sa intelegeti ca de dooscinci de ani,v-o trag romani de-ai vostri,dintre voi !
    Iliesti sau Basesti , ca pana la urma Constantinescu n-a contat in nici un fel,s-au straduit sa faca tot ce au putut sa le fie lor bine,in timp ce voua va umpleau mintea cu sacrificiile pe care trebuie sa le faceti ca sa va fie bine,probabil intr-o alta viata!
    Ca exercitiu,incercati sa va ganditi,daca aveti cu ce,ce ar fi insemnat un Ratiu presedinte,ce ar fi insemnat Regele Romaniei in tara , pentru ca in Biserica Ortodoxa, de oriunde ar fi ea,doua nu se pot sterge,Botezul intru Hristos si ungerea de Rege !
    Hulitorilor si vandutilor care postati sub impulsul momentului,sunteti cumva copii celor de la IMGB sau ai minerilor care au stalcit in bataie OAMENI doar pentru ca aveau blugi sau ochelari si care racneau pe strazile Bucurestiului ,,NOI MUNCIM NU GANDIM SI MOARTE INTELECTUALILOR ” ?
    Nu va acuz de uitare,multi dintre voi la vremea aceea umpleau scutece,ca pampersii nu intrasera inca in Romania.
    Dar ce sa vezi,acum,aveti pareri !
    Nu pot sa cred ca sunteti multumiti cu 22% promovabilitate la BAC !
    O tara de cretini,poate fi manevrata cu voiosie de catre orice individ bine sau rau intentionat !
    N-am sa pricep niciodata de ce un cunoscut de-al meu aflat in Spania cu femeia si cei doi copii ai lui,achieseaza la un protest al unui spanioloi vis-a-vis de TVA-ul lor de 21% ,in la un salariu minim de 1400E in loc sa vina aici la 24% pe un salariu de nici 200E !
    Erati nascuti atunci cand la noi TVA s-a ridicat mandru de la 19 la 24% ?
    V-a traso Ponta sau Base de mana cu Piticul Atomic de la Cluj ala care mergea la coasa si la cojit busteni ?
    Sau poate ati uitat…………….
    Recunoasteti ca sunteti micro sau hidrocefali daca nu lobotomiati si eu unul am sa va iert!
    Cat de charismatic il vedeti pe fratele puscariasului Mircica,cel care a luat bani de la tigani si care acum ar vrea puscarie la fara frecventa,incat sa-i luati apararea si tot ce scuipa el,sa sciupati si voi in cor ?
    Pe ce facem pariu ca atunci cand nu va mai avea justitia in mana veti afla ca si el a pus botosu la banii tiganilor ?
    Cand in miezul iernii centrul Bucurestiului fierbea de protestatari impotriva celui caruia pana si politistii i-au strigat ,,IESI AFARA JAVRA ORDINARA” UNDE ERATI ?
    Postacilor,nu cumva faceati poze utile in viitoare procese,sau voi sunteti the next generation,iar pozele le faceau fratiorii vostri mai mari,ca nu pot sa ma gandesc la mami si tati vostri?
    Ce faceati cand 7,4 MILIOANE DE ROMANI au vrut sa scape de jegul din fruntea tarii si el,pe mana cu justitia striga din toate puterile ,, Nu pleeeeeec,mamiiiii ce are astia cu mineeeeee”
    Care va e parerea in legatura cu haitele pornite prin sate cu biblia pe botul masinii si care sileau taranii sa jure ca nu au fost la vot ?
    Sau nu stiti cine i-a starnit ?
    Poate Ponta,sau Voiculescu,sau antenele ?
    Dar nu-i nimic,poate vreti sa stiti,eu am sarit de 60 de ani dar nu ma pot opri sa ma gandesc pe mana cui lasam necajita asta de tara !
    Pe voi astia cu 22% ?
    Inainte de a fi partizani unuia sau altuia,ganditi-va cat bine si cat rau ar putea sa va vina si de la unii si de la altii!
    Tara asta nu a evoluat decat intre Carol I si Mihai
    Este dovada istorica a faptului ca intr-un fel sau altul,dintre romani nu se ridica adevarati conducatori,cind unul sau altul,bine intentionati o fac,se gasesc o groaza de nemernici gata sa-i traga de picioare si sa-i doboare!
    Dar cine stie,poate iese presedinte Johannis,care a reinviat Forumul Democrat German,urmasul acelei organizatii naziste,sau Lenuta Udrea de Plescoi,ca la Dan Diaconescu de Caraca
    l unde s-a rasturnat caruta aia si va va fi si voua bine postacilor.
    Va rog semnalati-mi greselile gramaticale,asa poate ma mai indrept si eu !
    Cu jale,
    Dan Mateescu.

    • grig spune:

      22% ? „Cand am plecat v-am lasat saraci si prosti . Si cand m-am intors , v-am gasit si mai saraci , si mai prosti “ vedeti d-voastra domnule D ,copiii nostri l-au ascultat pe Brancusi ! cand nu ai mare lucru in cap nu te doare si nu te intereseaza cine si cum conduce !cum credeti ca ne-ar gasi marele nostru Brancusi daca s-ar intoarce ,???

  65. MARA spune:

    Este adevarata situatia DAR de la REVOLUTIE pana in prezent clasa POLITICA nu a facut nimic.NE-AU VANDUT si sufletul. Imi place sa cred ca aceasta scrisoare este opera EI, dar Nu cred. Cred ca este altcineva in spatele scrisorii. Mizerii politice. O ducem greu, sclavia moderna este la rang de ceva NORMAL. Sefi numiti politic care se cred pe mosia lor, isi angajeaza odraslele, sindicate fara putere, traim in mizerie, lipsuri, umilinte, .copiii nostri nu au de lucru……….l-am vazut pe Basescu satisfacut ca Ponta trebuie de dea 2% din PIB la armata, DAR pentru invatamant, sanatate cat domnule Presedinte? …..trebuie sa muncim pe gratis CACI dvoastra va tratatti in Austria

  66. harap alb spune:

    tu desteapta ponta mai da la unul si la altul si face. la basescu si la udrea de ce nu le-ai scris nimic? ca au furat tara cum au vrut si inca o mai fura. base a inchis spitale, a taiat din salarii, din pensii, din somaj si din indemnizatiile de crestere a copilului. pana si laptele copiilor l-au furat base cu ai lui. Ponta de cand a venit da, nu doar acum in ajun de alegeri. Romani prosti nu v-ati trezit si nu o sa va treziti in veci, meritati sa traiti cum traiti, sa nu va ajunga banii nici de chirie!!!!

    • Mihail spune:

      Ti-ai ales numele perfect, harape. Esti un sclav mintal si te strang dobitocii astia mediatici de singurul ou pe care il mai ai. Pentru ca celalalt ti l-ai vandut pe 30 de arginti.

  67. Purcarea Alexandru spune:

    Exceptionala scrisoare,subscriu la tot ce a scris , Vio Mihaela Grădinaru .

  68. Silviu spune:

    Multi sunt de acord cu petitionara revolutionara … Si eu.
    Dar nu ma pot abtine sa va intreb … de-al dracului ce sunt, pentru ca memoria si mintea ma mai tin, cine dracu l-a adus pe asta la putere ?
    Cati dintre cei ce se declara acum oripilati de ce face Ponta au intreprins demersuri sa-l sustina pe cand era in opozitie cu celalalt imbecil, Antonescu ?
    Cati dintre voi, injurandu-l pe Basescu, alaturi de cretinii astia doi, de Voiculescu, Becali … gasca de puscariasi, i-ati netezit drumul spre putere tembelului asta de Ponta ? Va mai amintiti ? Va spun eu, foarte multi dintre voi ati contribuit la devenirea actualei stari de lucruri din tara. Fara unii dintre voi n-ar fi avut, pana mai de curand, 70% …
    N-as fi atat de afurisit daca n-as fi fost injurat de sustinatorii PSD in trecut pe cand sustineam ca Ponta si Antonescu vor reprezenta o adevarata calamitate pe langa guvernarea anterioara.
    Si sa vedeti cati ani vom mai piedre pana vom reusi sa scapam din ghearele acestor nemernici.
    Ponta este la fel de ipocrit si mincinos precum Hitler. De lepre de teapa lor se scapa extrem de greun … Veti vedea ca, din pacate, am dreptate. Sper sa ma insel in aprecierile mele, dar, pana acum … nu prea sunt semne. Aduceti-va aminte de regimul Nastase-Iliescu. Ei bine, ne vom aminti de vremurile alea cu placere pe langa ce-o sa ne mai faca Ponta si PSD-ul lui ….

    • Dan spune:

      Pasarel,cine ti-a umflat popoul cu TVA de la 19 la 24%?
      Cine i-a taiat pensia lu tac-tu ?
      Cine i-a lovit la pipota pe profesori ca si pe ceilalti bugetari ?
      Cine l-a scos pe tac-tu mare cu roaba din spitalul ala inchis,din apropierea satului lui si l-a arondat unui spital la 50km. de casa ca poate moare pana acolo ?
      Sa fie vinovat Ponta,sau mami tau ca nu te-a scapat din brate cand erai mic si mai putin veninos ?
      Prost,sau rau copil a crescut !

  69. Alexandra spune:

    Hei, oameni buni, sa nu ne mai certam. Nu va dati seama ca ei asta vor? sa ne certam intre noi, eventual sa ne si omoram in timp ce ei ne privesc ca pe niste prosti? Nu ar fi mai bine sa ne unim si sa nu ii lasam sa faca ce vor cu tara noastra? Este tara noastra, sa nu le permitem sa isi bata joc de locul unde vor creste copiii nostri!

  70. Vladimir Dumitru spune:

    Scrisoarea aceasta trebuie citită, asumată și bineînțeles SĂ CIRCULE !
    De-altfel o putem considera o scrisoare deschisă către toți actorii politici din România din ultimii 25 de ani !

    p.s.: am spus din România și NU români, pentru că faptele și vorbele lor au demonstrat că sunt de fapt trădători de Neam și de Țară !

  71. MARYO spune:

    cine va pune STAMPILA pe ponta sa sufere O MERITA

  72. gigi vaska spune:

    aulooo…basista mica ce esti tu basista…..ultimi 10 ani unde ai fost tu „adormito” ?!…..LU’ BASELU DE CE NU I-AI SCRIS LA FEL….?!…..puti a bas de la o posta

  73. alex spune:

    numai aberatii ai scris sincer…

  74. Ilendeanu SJ spune:

    Vai de capul vostru fara PSD-isti sunteti in plop si plopu in aer ,iubiti chioru ca va arde rau

  75. Dalia spune:

    Hei ! Oameni buni, nu vedeti ca asta este ceea ce isi doresc ei (conducerea)? Sa ne ‘mancam’ intre noi, sa ne dezbine.Pt. ca daca suntem uniti, nu au nicio sansa impotriva noastra.Asta ar insemna caderea lor de pe scaunul de ‘aur’ si nu pot permite asa ceva. De aceea fiecare parte a manipulat si a atras de partea ei populatia, pt binelel lor, in niciun caz pt binele poporului. In ceea ce priveste acesta scrisoare, e dreptul fiecaruia sa-si expime parerea,/nemultumirea / gandurile, indiferent de mod sau indiferent daca restul sunt deacord sau nu. Nu cu asta ne tot laudam, ca ne-am castigat dreptul la exprimare? Atunci de ce atata vulgaritate? Prin injuraturile acestea nu va aratati decat lipsa de educatie si bun simt. Toti mint si ne fura. Nici unii nu sunt mai buni !

  76. Andrei spune:

    Daca intr-adevar avem de-a face cu o tanara care pur si simplu n-a mai rabdat – toata stima mea! Bine i-a facut si sper ca Ponta sa citeasca aceasta scrisoare si as vrea sa vad tot mai multi tineri care sanctioneaza derapajele ambelor laturi ale politicii. Din pacate, fiind in precampanie electorala, tind mai degraba sa cred ca este opera deghizata a unei organizatii de tineret din vreun partid… poate chiar cu ceva sprijin de la seniori in ceea ce priveste cifrele. Desi s-a vrut „o scrisoare catre Mos Craciun (Ponta)”, limbajul este mai degraba unul tehnic, cu cifre precise, idei ordonate si formulari „la tinta” – multe dintre ele depasind gradul de informare (awerness) a celor mai multi dintre tineri.

    La randul meu, ca tanar membru al unui partid, ii indemn la mai multa responsabilitate pe toti colegii mei din ambele tabere (stanga si dreapta deopotriva). Ii indemn sa isi aleaga cu mare atentie mentorii din randul seniorilor. Foarte multi dintre ei nu ne fac cinste si nu ne merita ca soldati alaturi de ei, in batalii de tipul „ba pe-a ma-tii” care nu sunt ale noastre. Trecutul sunt ei, viitorul suntem noi – si asa cum vom actiona acum, asa vom trai mai tarziu noi si urmasii nostri. Daca alegem sa-i urmam, sigur, ne lipim mai usor de functii dar putreziciunea de la ei se transmite mai departe prin felul in care ii lasam sa ne „scoleasca”. Facand aceleasi greseli, vom perpetua tot ceea ce a fost rau pana acum. Construiti-va fiecare o imagine frumoasa prin munca si atentie fata de cetatean, cu idei bune care pot imbunatati viata comunitatilor din care proveniti, cu solutii pentru problemele de zi cu zi. Castigati-va adeptii si functiile prin tact, sinceritate, prietenie si diplomatie. Doar asa veti creste cu adevarat. Asta este adevarata politica si doar asta aduce adevarata putere – restul sunt povesti, perdele de fum, intrigi si jocuri de culise prin care aparent avansati mai repede acum dar platiti pretul mai tarziu. Nu faceti compromisuri si nu comiteti fapte prin care sa puteti fi santajati ulterior. Politica se face cu oameni si pentru oameni dar cei de la varf par sa fi uitat asta de mult… Pe multi dintre ei ii suspectez ca nici nu au stiut vreodata „ce este cetateanul si ce vrea el” si doar sansa de a se fi aflat acolo unde trebuie in ’89 i-a catapultat direct la varf.

    Imi doresc sa vad o campanie curata, decenta, fara un internet inundat de articole partinitoare si fara lovituri sub centura. Va garantez eu ca si unii si altii au multi scheleti in sifonier. Imi doresc o campanie in care atat ai mei cat si tabara opusa sa vina cu proiecte si nu cu injurii. Imi doresc o tara in care cei care au comis ilegalitati, din stanga, din dreapta, de la putere sau din opozitie, ai mei sau ai celorlalti sa raspunda ca indivizi pentru faptele lor si sa nu mai traga in jos organizatii intregi.

    Poate va mai dura un timp, dar daca mai exista in tara asta tineri care gandesc ca mine – si cu siguranta exista – atunci avem o sansa. Vreti o schimbare reala? Daca da, atunci puneti umarul si contribuiti la ea! Hai sa facem mai mult si sa criticam mai putin!

    • ANA spune:

      SUCCES deplin in cariera de tanar politician , domnule Andrei !Poate doar cu tineri ca dumneavoastra la guvernare sa mai avem o sansa si noi romanii ! Dar pentru asta toti tinerii din tara asta ar trebui sa iasa la vot !

      • Andrei spune:

        Multumesc pentru urari si pentru incredere. Votul este un drept nu o obligatie, asadar fiecare este liber sa decida in dreptul lui daca vrea sau nu sa mearga la vot. Cate unii dintre noi au o anumita preferinta in randul candidatilor si vor opta pentru persoana respectiva. Altii pur si simplu simt ca nu au de unde sa aleaga (dupa ultimii 25 de ani, nu cred ca ii poate invinovati nimeni) si atunci reactia lor fireasca este de a sta acasa. Cred eu ca mai important decat orice, este ca atunci cand tinerii de acum vor ajunge la butoane sa nu faca aceleasi greseli. De seniori se va ocupa mama natura prin procesul natural de imbatranire / inlocuire. De cate unii dintre ei, nu am dubii, se va ocupa si justitia un pic, grabindu-le astfel iesirea din viata politica, pe usa din spate – aia cu grilaje. Pentru fiecare dintre seniorii care parasesc viata politica (intr-o forma sau alta), cineva din esalonul 2 creste. Noi nu trebuie sa facem altceva decat sa ne asiguram ca nu vom repeta tampeniile lor. Si vom putea sa facem asta doar daca invatam de la ei mai putin si ne autoeducam mai mult.

        • Dan spune:

          Aia cu autoeducarea,uit-o !
          22% promovabilitate la BAC !
          Cu repetarea ,poti sa ai dreptate,o natie care-si uita istoria,merita s-o retraiasca !
          Dar ce crezi tu ca a invatat natia asta in dooscinci de ani ?
          Nica,nica!

          • Andrei spune:

            Nu ma voi transforma intr-un avocat al celor care pica la BAC – au categoric partea lor de vina. Mi-as dori totusi ca lumea sa inteleaga ca lucrurile sunt mult mai complicate de atat. Intre alb si negru exista cateva milioane de nuante de gri. E drept ca elevii nu mai sunt preocupati de scoala, dar in acelasi timp, asistam si la un esec al invatamantului. Scoala a esuat in a mai fi „atractiva”. A pierdut razboiul cu alte sute de tentatii din jurul nostru. Profesorii nu mai sunt la fel de bine pregatiti. Nici nu ar avea cum sa fie pentru ca oamenii pregatiti nu raman in invatamant si atunci cand copiii si fratii nostri mai mici ajung sa fie la randul lor pregatiti de niste mediocri – nu au cum sa obtina rezultate de varf. E un intreg cerc vicios, unde vina principala este tot a celor care au condus Romania in ultimii 25 de ani. Cu toate acestea, pentru mine termenul de educatie are un inteles mult mai larg si nu se limiteaza la scoala. Educatia este tot ceea ce am adaugat ca informatie in creier, de la nastere pana in prezent. Eu consider toata aceasta experienta acumulata ca fiind educatie – intr-o forma sau alta. Te educi in primii 7 ani de acasa, te educi cand mergi la scoala, cand citesti o carte, cand gasesti o informatie pe internet, cand vizionezi un film, cand rezolvi o problema de-a ta sau a altcuiva in viata reala. In acest sens, indemnam mai devreme toti tinerii sa se autoeduce, urmarind greselile seniorilor si invatand ceva din ele. Unde n-ar da Domnul sa avem o generatie de viitori politicieni, chiar si picati la BAC dar cu rezultate exceptionale in viata, in politica, in conducerea tarii. Eu personal le-as ierta esecul din scoala si le-as da votul meu. Din pacate, politicienilor actuali nu le putem reprosa o proasta pregatire in scoala, deoarece cei mai multi dintre ei au fost scoliti in vremuri in care „se facea carte”. NU-I ASA? Toata viata mea, asta am auzit de la parinti, bunici si generatia lor – SE FACEA CARTE PE VREMEA NOASTRA! … si unde am ajuns? 😉

    • Dan spune:

      Sa te ajute Domnul sa ajungi la putere,intr-un fel sau altul!
      Atunci ti se va lua valul care-ti acopera ochii si vei vedea limpede ca n-ai palatul lui Videanu,plecat dintr-un sat fara garduri la case,n-ai terenurile de la Nana tu nascut aiurea si trait la bloc,n-ai gineri puscariabili si vei face si tu tot ce poti sa te ajungi !
      Poate-ti vei ruga mama sa-ti faca si tie un fratior Mircica si el puscariu,ca slava Domnului,tigani mai sunt si ei mai au bani !

      • Andrei spune:

        Asta a fost pe principiul „ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea intampla”… :)). Nu imi fac un scop in viata din a ajunge la putere, nu sunt inca pregatit si probabil nu voi fi pregatit inca multi ani de aici incolo – iar daca se va intampla vreodata, cea mai mare rusine a mea ar fi sa-i dezamagesc pe cei care cred in mine. Cred ca mi-ar pica cerul in cap de rusine, daca dintr-o multime m-ar hidui fie si un singur cetatean. Puterea in Romania din pacate este inteleasa prost. Politicienii actuali pun semnul „egal” intre diverse functii si putere, cand de fapt aceasta este o iluzie. Sunt fix atat de puternici cat ii lasam noi sa fie… iar daca ii lasam, este in mare masura si vina noastra pentru faptele pe care le comit. Frati am dar nu se ocupa cu trafic de arme. Cel putin asa sper… :))) Am si prieteni tigani, sunt oameni cu facultati si cu buzunarele goale, mandri de originea lor, foarte respectati in comunitate si implicati in activitati de voluntariat. Voalul despre care credeti ca imi acopera ochii, este doar starea de normalitate pe care mi-o doresc in tara mea. Nu sunt naiv – stim toti cum stau lucrurile astazi, dar asta nu ma impiedica sa imi imaginez o lume mai buna maine si sa ma implic atat cat imi permit fortele in construirea ei si in convingerea, formarea si implicarea celorlalti tineri.

    • gigica spune:

      Absolut corect… sa i-o spuna lui mutu ca asta-i o compunere a unei pitipoance cu „atitudine”… Se vede de la o posta ca este o scrisoare compusa la scoala de vara a unui partid gen pdl sau pmp… cred ca a scris-o vreo jurnalista mai basista si a trimis-o organizatiei de tineret… 🙂

      • Andrei spune:

        Ca tanar implicat in politica, da, asta este opinia mea. Pare a fi o scrisoare facuta la „scoala de vara” – are toate elementele in ea, asa cum am detaliat mai sus. Exista sigur si posibilitatea sa ma insel :))

  77. Maria spune:

    Din majoritatea comentariilor pe care le-am citit am ajuns la concluzia că habar n-avem să ne purtăm unii cu alții, certuri, înjurături, de-a dreptul jalnic. În timp ce politicienii ne distrug țara noi ne certăm. Halal maturitate!!!! Sunt total apolitică, cred că sunt toți niște nesimțiți, iar această domnișoară trebuia să se refere de la început la toți politicienii. Toți sunt niște nemernici, nu doar Ponta. Hai să fim serioși!!!

    • john 666 spune:

      Total de acord cu dvs., iar in completare v-as ruga sa cititi si postarea mea sa aflati mai multe decat probabil stiti.Cu respect multumesc anticipat.

  78. Gur spune:

    dar PS-ul? de ce nu are diacritice? s-au terminat pe feisbuc? 🙂

  79. GINA spune:

    Problema reala este ca toti sunt la fel…cum ajung la salam nu-i mai satura dracul. Scrisoarea este buna ,se poate adresa tuturor celor care conduc sau mai bine zis vand saraca noastra tara bogata . Intrebarea este…… ce facem? „Noi cu cine votam? ” Deoarece toti cei care candideaza sunt deja vanduti cuiva , unei puteri mai mari decat ei ..care abia asteapta sa suga din tara noastra , fie ei chinezi, rusi,americani, germani sau englezi.
    Problema REALA este ca acesti oameni, daca pot sa ii numesc asa, NU SE MAI TEM DE D-ZEU, se considera ei D-zeu.
    Solutia este SA RENUNTAM LA STAT, ca forma de guvernamant si sa incepem sa ne ajutam intre noi , sa ne aparam intre noi , sa ne respectam si sa ne iubim crestineste . Sa nu mai avem nevoie de nimic nou si modern care oricum nu ne ajuta cu nimic , decat ca ne indeparteaza de natura lasata de D-zeu, sa nu mai luam credite sa nu-I imbogatim pe bancherii care conduc aceasta lume , sa ne multumim cu putin si sa ne ajutam semenii aflati in problem…SA REDESCOPERIM NATURA NOASTRA UMANA SI DUMNEZEIASCA. Daca putem face asta, noi cei multi am rezolvat toate problemele……insa LACOMIA…………….

  80. Marius spune:

    Peste maxim 5 ani de zile, cu totii o sa realizati ca BASESCU a fost unul dintre cei mai buni conducatori pe care i-a avut tara asta, care a luat decizii potrivite chiar daca asta a dus la degradarea imaginii sale si care si-a pastrat integritatea chiar daca milioanele de romani(manipulati de catre cei mai mari propagandisti) au ajuns sa-l arate cu degetul pentru toate efectele pe care le-a avut dezechilibrul economic de pe aceasta planeta(care DA, intr-adevar a existat in mai toate tarile la care aspiram). In opinia mea, Ponta este imaginea speculatorului de moment, a celui care e in stare sa ‘loveasca’ in oricine(Barosso, Merkel… etc.) daca asta ii creaza un avantaj in ochii masei manipulate, a smecherului de cartier fara prea multe scrupule… nu mai vorbim de lipsa de diplomatie. Cea mai mare temere pe care o am, este aceea ca va deveni presedinte, pentru ca mecanismul media manipulator se pare ca da roade. 🙁

  81. xavier spune:

    Cum distrugi o tara ? simplu !!! fute-i economia ca restu vine de la sine !!!

    • Jimmy spune:

      O patrie populata in majoritate de prosti, cu conducatori pe masura. O populatie intoleranta, indobitocita, manipulata, needucata, care conform mai multor studii ale unor universitati din „lumea civilizata”, nu este capabila din punct de vedere intelectual sa supravietuiasca in democratie. Nu ca ar vrea sau ar intelege-o macar.
      Nu-i panica insa. Statul te vrea prost.
      Vrea sa te uiti la antene.
      La b1.
      Vrea ca tu sa fii credincios si sa nu cumva sa mananci din pomul cunoasterii, pentru ca satana te „incerca”. Fa bine si mergi la biserica duminica, asculta de popa cand iti spune cu cine sa votezi. El stie cel mai bine, doar biserica a primit fonduri destule in ultimi 25 de ani.
      Iar tu ca un cetatean model, apara-l pe Ponta. Ce daca habar nu ai de separarea puterilor in stat, cine conduce cu adevarat sau ce se intampla cu banii tai?

  82. Nelu Scandal spune:

    Da, Mihaelo, esti simpatica, minca-te-ar nenea, dar:

    1. Nu-ti sta bine cu jerpelitura aia de geaca.

    2. ponta e politician, deci ca politician e dator sa faca astfel incit sa fie votat; da, minte si fura asa cum respira, ca orice pesedist, dar daca nu ar mai face asa, deci daca ar fi cum vrei tu (onest, competent, cu onoare si bun-simt), nu ar mai fi votat. De ce? Pentru ca alegatorii traditionali psd sint cei din romania mizerabila; cred ca nu e nevoie sa-i descriu, stii despre ce vorbesc. Deci ponta / psd este doar efectul, cauza fiind ALEGATORII. Mai trist decit atit, eu nu-i invinuiesc pe tata gherghina si pe nea vasile ca sint cum sint si voteaza cum voteaza, ci invinuiesc clasa medie, tinara si educata, din care faci si tu parte, clasa medie ai carei membri (marea majoritate) nu se duc la vot, deoarece:

    – au altceva mai bun de facut

    – „..toti sint la fel, toti fura…”

    Cu alte cuvinte, educatii si managerii ” lu’ peste ” o invita pe tata frosa sa decida pentru ei. Si in acest caz, in care nea marcel manelistu’ si nea ion pensionaru’ nostalgic decid pentru clasa educata, la ce rezultat te-astepti? Te-astepti sa te conduca Patapievici?

    Deci spunind „..toti sint la fel, toti fura…” si neducindu-se la vot, clasa medie arata o lipsa de discernamint cetatenesc de neiertat, pentru care este penalizata prin conducatorii pe care-i are.

    Asa ca mai „subtire” cu huo ponta, mai degraba Mirceo, Consuelo, Razvane, Laura,etc., etc…, duceti-va naibii la vot si votati dreapta AUTENTICA, pentru ca numai astfel in Romania va fi justitie si meritocratie…

  83. costy spune:

    Apropo,de politicieni!!!Toti ,dar absolut toti,cei care ne-au guvernat ,AU FURAT PRIN ROTATIE!!!

  84. costy spune:

    VALLY asta,e un analfabet.Spune ca acea tanara a fost pusa de cineva.Dar aceasta a spus clar ca,se refera la intreaga clasa politica .ANALFABETUL CARE SE SEMNEAZA vally,SRIE LEGAT „A PUSO” SAU „LUATIVA DE MANA.

    • Plopu cu pere spune:

      Zău, mă?
      Să mori tu? Și cam în ce pondere se referă la întreaga clasă politică?
      Cam în ultimele 3 cuvinte din articol….

  85. Ina spune:

    Vai de tara care nu are elita ! Uitati cum arata Romania ! Pana si Brancusi are mare dreptate . Cand a vrut sa vina in tara a zis : ” Cand am plecat v-am lasat saraci si prosti . Si cand m-am intors , v-am gasit si mai saraci , si mai prosti „

  86. gigi spune:

    Cred ca toti basistii care se vaita acum au 2 ani .
    Probabil nu au apucat 8 ani de guvernare Basista …Probabil habar nu au ce inseamna sa fii mintit pe fata … ..si daca vad 2 lei sau B1 cred ca au descoperit lumea ..
    Proverb ” Nu te pune cu prostii ca au mintea odihnita .” si mai e o vorba …” HOTUL stiga Hotii „…
    PS : Daca nu va convine …dragi Basisti puteti pleca din tara asta …asa a spus tatucul voastru …dar nu erati nascuti atunci ..probabil.

  87. mannixg spune:

    „….Societatea românească, însă, spartă, clevetitoare și auto-turnătoare nu poate crea o mafie… Poate crea doar găști de traficanți de mașini, proxeneți și bătăuși gata să se toarne unul pe altul, dar în niciun caz o organizație subterană de temut și impenetrabilă… Solidaritatea clanică e un fapt natural, precum flora și fauna, nu ceva care se reconstruiește după plac și chef…

    Iată o explicație a faptului că cea mai mare țară din Europa de est și Balcani, România, cu aceeași istorie ca toate celelalte, de la ex-iugoslavi și albanezi pînă la bulgari, nu a cunoscut violența banditească și politico-economică ce a format cotidianul Balcanilor în ultimele două decenii… Un popor de găinari… în sensul bun, pour une fois. ”
    h t t p://cabalinkabul.wordpress.com/2013/05/13/de-ce-nu-au-romanii-mafie-ca-in-balcani/
    In concluzie, o natie de kkt!

  88. gigi spune:

    Aici e plin de BASINILE LUI BASESCU …ASA PUTE …

  89. ion spune:

    DA …Ponta,Basescu si noi suntem de vina, ei ne tepuiesc o data la 4 ani, noi ii votam si pe urma plangem …nu e vina lor, e vina noastra …nu au ajuns sa ne conduca cu un AK-47, noi i-am votat.Astept si scrisoarea catre Nastase, ,,Boc” Udrea, Videanu si Basescu … dar cred ca astept degeaba 😉

  90. john 666 spune:

    Am citit si tot citit comentariile starnite de aceasta scrisoare si ma intreb daca cineva dintre toti cei care ati postat are habar despre sursa sau originea problemelor din tara noastra si nu numai.Probleme sunt in toata lumea.A auzit cineva de Masoni si illuminati ? Sau de cartea „Marea ordine mondiala”? Atentia ar trebui indreptata catre aceasta organizatie din care fac parte si mai marii nostri conducatori. Pentru cine nu stie despre toate astea as dori sa concluzionez referirile acestora si anume ca aceasta organizatie mondiala existenta inca de pe vremea templierilor, doreste ca prin orice mijloace sa reduca omenirea de la numarul total de aprox. 6 miliarde la 1.5 miliarde,iar aceia ramasi vor fi selectionati metodic. Motivul acestui lucru este cantitatea de resurse naturale necesara supravietuirii populatiei, care este in scadere in raport cu cresterea f rapida a omenirii. Aceasta organizatie este raspandita in toate institutiile guvernamentale din toate tarile inclusiv Romania si incearca sistematic si prin mijloace detinute de neinchipuit sa tina in frau cresterea omenirii. Din aceste mijloace fac parte razboaiele, calamitatile provocate de masinarii secrete, infometarea, dezinformarea prin televiziune sau cai asemanatare, dezvoltarea si raspandirea diversilor virusi sau bacterii care provoaca boli fara tratamente cum ar fi SIDA sau EBOLA,….si multe altele. Asa ca dupa cum va puteti da seama, nu e de mirare de ce se intampla atatea nelegiuiri fara a se face ceva impotriva. Pot spune chiar ca certurile dintre cei care au postat aici diverse comentarii, sunt rezultatul a ceea ce se urmareste cu buna vointa de catre cei implicati in aceasta organizatie. Daca v-am atras atentia incercati sa gasiti materiale precum carti sau filme documentare despre toate astea si poate va schimbati parerea despre cine e vinovat cu adevarat cu toate ca suntem sortiti si la mila acestoara, iar in consecinta nu exista rezolvare…..

  91. Carmen spune:

    La vârsta ta să nu ştii scrie corect gramatical e penibil şi să postezi scrisoarea pe site ca întreaga ţară să vadă e şi mai penibil oricâtă dreptate ai avea. Şi eu lucrez şi mi-e greu dar dacă ar fi să îi scriu premierului nu i-aş scrie cât de greu îmi e că nu am bani să merg la mare cum ai scris tu în scrisoare…draga mea alţii nici nu au văzut marea şi abia au cu ce trăii de la o lună la alta şi lucră în magazine alimentare sau magazine de haine, pantofi etc nu ca şi tine la birou…ce ai scris tu mi se pare că sunt doar FIŢE de copilă…Tu vrei să ai acum cât au tras alţii într-o viaţă (maşină, casă sau apartament şi serviciu cu salar de 2.000 Ron şi dacă se poate să nu lucri prea multe ore)

    • NUme spune:

      „La vârsta ta să nu ştii scrie corect gramatical e penibil” …–> … „abia au cu ce trăii de la o lună” … „traii” … Dincolo de replica ta, penibila in mai multe sensuri, argumentele ti se par a fi „doar FIŢE de copilă”?
      Chestiunile pur la obiect, de genul de ce e acciza calculata la 4,738… astea sunt FIŢE?
      In plus, dupa modaltiatea in care formulezi frazele (fara semne de puctuatie, exprimare deficitara gen piata-bazar, etc.) tu esti cea penibila, „Carmen”. Stii ca esti penibila, stii ca esti o miloaga ce asteapta pomana (fie ca esti postaca fie ca te-au spalat pe creier Antenele, tot miloaga ramai), stii ca ai o valoare redusa intr-o societate sanatoasa, stii ca inspiri in cel mai bun caz mila (dincolo de indignare si dispret si sila).

    • Dan spune:

      Ai dreptate,ciucurei care doar ce-au terminat liceul,eventual fara BAC, sau studiile universitare la Spiru Haret,unde trebuie sa stii doar unde este casieria,ca de restul au ei grija la angajare nu au alta intrebare decat ,,salariul,cat e salariul?” .
      Ce-i aia arata-mi ce stii si poti,si-ti arat si eu cat iti dau ?

      • grig spune:

        Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres !” ciucureii ” sunt copiii nostri ,asa au invatat ei de la parintii lor ca trebuie sa faca ,sa-si ceara drepturile ! si ce e rau in asta ?

  92. ploka rebeca spune:

    fata are mare dreptate in tot ce a scris…….dar cu o simpla scrisoare nu se poate schimba mai nimic.ar trebui facut ceva……..dar cine si ce??

    • gigi spune:

      cu ce are dreptate….? de ce nu a postat acum 2 ani ..?
      Era ok atunci ? acum 2,3 ,4…era lapte si miere ? …sau aveti memorie limitata ?

  93. Gigi spune:

    Lui Mutu sa ii spuneti ca a scris aceasta tanara Scrisoarea. Cred ca a fost scrisa in laboaratoarele PDL….CURSUL LA CARE SE CALCULEAZA ACCIZA este cea mai mare gogorita. Pai orice factura Orange are cursul BNR din ziua in care se factureaza…chiar ne credeti prosti

    • Ion spune:

      nu era vorba de factura de la Orange. Si are dreptate domnisoara, nici eu nu stiam; m-am certat cu cei de la electrica pe seama cursului. Asa ca consulta facturile la Electrica, Gaze si ai sa vezi la ce curs ne calculeaza

  94. C Bojan spune:

    Păi eu nu trebuie să-l apăr pe Ponta, ci doar să mă apăr pe mine de astfel de ”sciituri”. Dib start duduia recunoaște că: ”Am plâns de nervi acasă. Am discutat aprins ore în şir cu prieteni la fel de indignaţi. Apoi am vorbit singură.” Io zic că prima dată trebuia să se trateze de isterie. Nu, nu e o boală psihică, e doar un dezechilibru emoțional care se rezolvă cu ședințe de psihoterapie. Și chiar NU E O RUȘINE!
    Ar vrea să meargă la mare și nu poate de amnistiații lui Ponta: Bine! 5 OAMENI s-au sinucis de frică și de rușine că trebuie să dea nu știu cât înapoi la pensii sau contribuții sociale, dar DUDUIA VREA LA MARE… că de mică s-a cam săturat…
    Ea nu vrea ”pomeni electorale”, spune că pesedeii au datorii, etc. Și??? Să facă sesizări la ”justiția independentă”, cu dovezi!
    P.S. Mai scrieți, tovarăși, țara are nevoie de voi, să învețe tot omu’ că AȘA NU! 😛

  95. floricica din padure spune:

    Bai Harap Verde care se uita da nu vede , daca citeai comentariul meu , vedeai ca nu sunt nostalgic de loc dupa comunism , din contra incerc sa-i arat acestei fatuci atat de indignate cam care erau „sansele” ei daca era cu vreo 25-30 de ani mai in varsta……Acum cel putin daca duduia asta cu floricica in par se considera asa valoroasa si competeneta si ii e scarba de Ponta , de Basescu si de altii ca ei……e libera sa plece ,… Occidentul , America, Japonia …..o asteapta , e mai de apreciat asta decat o scrisoare de rahat pe care o poate scrie orice handicapat…….. inainte era riscant sa pleci( sa fugi mai bine zis) aveai sanse mari sa iai un glont in scafarlie…au patit-o destui incercand sa treaca Dunarea inot ,sau sa fuga pe alta cale…..
    P.S. – si pentru acei care sa dau mari cu dex-ul , eu il aveam in casa poate inainte sa se nasca multi dintre voi ….sunt posibile si la mine greselile de tastatura , astea n-au nicio legatura cu dex-ul si cu cultura…

    • Harap Verde spune:

      Bai? Nu-mi amintesc sa ne cunoastem atat de bine ..dar ce sa fac trebuie sa fiu de acord si cu ideea ca-n spatiul virtual orice este permis. In alta ordine de idei ea nu este nici fatuca si nici duduie pentru ca este probabil o domnisoara sau doamna la fel cum dvs. sunteti, probabil, un domn. Revin, merita tot respectul doar si pentru faptul ca are puterea sa se implice cu argumente pertinente intr-un demers civic. Cei ca ea sunt pe cale de disparitie. Binele pe care-l doreste acestei societati bolnave ar trebui sa va afecteze, in viitor, si pe dvs. Nu orice handicapat poate compune o scrisoare. Daca ar fi fost asa nu am fi fost o tara de pomanagii. Pe asta se bazeaza sistemul comunist, inca in functiune. Si stiu ce vorbesc pentru ca am gustat si din deliciile anilor de glorie. Doar ca acum avem iluzia ca suntem liberi. Intr-adevar o sa plecam din aceasta tara, asa cum va doriti, in cazul in care o sa continue lucrurila asa. Si ce o sa faceti? De unde o sa mai fure unii ca sa va dea si dvs. ceva ca sa-i votati? Noi suntem liberi sa plecam dar voi o sa ramaneti in continuare aici, o masa de manevra la cheremul unor incompetenti corupti si marlani. Asta va place? Atunci cand noi am iesit in strada, in 90, si am cerul sa plece Ilici ati fost de acord sa fim batuti si ati aplaudat de pe margine. Si atunci ne-ati strigat la fel ..sa plecam din tara. Ca sa concluzionez ..vrem altceva ..ceva mai bun pentru noi si pentru copiii nostri. Pe cat posibil la noi in tara. Asa este firesc si natural.

  96. luk spune:

    Andrei fi tu mandru ca esti roman, ramai tu aici, poate ca nu ai fost in vre-un spital de stat cu parintii sau copii tai sa te apuce mandria de roman, nu iti doresc sa ajungi.
    Plateste tu (dar probabil ca nu esti in situatia asta) salariile si masinile scumpe ale lui Ponta &Co apropo vezi ca Ponta al tau are si un range rover , probabil ca esti mandru de el, Ponta a lucrat numai la stat si el si nevasta-sa (scuze a lucrat si la firma lui Cocos&Udrea si la firma de avocatura a lui Sova dar aveu contracte tot cu statul parca si ala este pe la dna). Fii tu mandru ca esti roman si in 2 ani nu ai nici un km de autostrada, fi tu mandru ca esti roman cand copii la nastere nu sunt vaccinati in anul 2014 ,exemple sunt multe. Ramai aici madru ca esti roman poate tu ai resurse (de la prostii care platesc taxe) .

    • Andrei spune:

      Înainte să-ţi spun să înveţi a gândi, ţi-aş sugera să înveţi să scrii. Corect, romăneşte. E unul dintre izvoarele acelei mândrii… Altceva nici nu mai merită să discutăm

  97. Andrei spune:

    „P.S Aceasta scrisoare se adreseaza in egala masura si celorlalti politicieni din tara mea. Daca mai asculta cineva.”…

    Cică lupul îl vede într-o bună zi pe leu. Iepurele trece şi el pe acolo. Lupul îl sugrumă pe iepure apoi îl aruncă cât colo, ca pe o zdreanţă. Triumfător, dar de la o distanţă de siguranţă, îi spune amenintator leului:
    Ai grijă, vezi ce ţi-aş putea face, da? e valabil şi pentru tine!

    Deja mi-e cam scârbă, tanti, de genul acesta de scrisori. Te întrebi dacă fii-tu(a) (pe care, probabil, că încă nici nu l-ai conceput) va mai avea cu ce să fie mândru că e român. Păi dacă nici maică-sa nu-i şi nici n-a fost vreodată, de unde resurse de mândrie pentru progenitură?
    Lumea-i largă, te du, dară!

  98. luk spune:

    Sustin demersul domnisoarei, celor care o critica le doresc sa lucreze o luna (pentru ca mai mult nu ii tine nimeni) intr-o corporatie si sa plateasca impozite taxe si cate si mai cate pentru indestularea unor politicieni corupti si de stanga si de dreapta . Or sa vada ca numai sunt asa binevoitori cu acest papalapte de Ponta, ciudat este ca toti acesti latrasi ai lui Ponta, Basescu sunt platiti si traiesc din banii nostri ai celor care doar contribuim la bugetul de stat dar nu beneficiem de nimic de la acest stat, decat de sfidare si nesimtire. Unde o sa ajungeti domnilor antenisti pontisti basisti si ce o-ti mai fi, in curand o sa mai ramaneti doar voi pe aici frustrati ca nu va vindeti tata dar v-a vandut-o deja nastase, basescu ponta etc, o sa ajungeti ca in Ucraina. Eu unul daca iese oligofrenul de Ponta (imi cer scuze oligofrenilor ca i-am asociat cu el) voi emigra cu intraga familie in cel mult 2 ani de zile

  99. Elena spune:

    Mare adevar. Ni s-a luat de potlogarii, inculti, incompetenti. In teapa cu totii. Din cauza scarbei ce o purt tuturor policiticienilor nu mai ies la vot. Si acum vreti alta OUG nejustificata sa ma puneti sa platesc daca nu ies. Pai pe cine sa votez? pe cine???? in politica nu mai sunt oameni onorabili, de bun simt si care sa-si iubeasca macar un pic tara.

  100. Adrian Alexe spune:

    OK, ii uram pe toti (politicienii), dar nu facem nimic in legatura cu asta. Ar trebui sa ne ridicam toti, sa le dam foc la case, sa le luam tot ce au, ca poate asa vor prinde frica toti cei cu vise de inavutire pe spatele sclavilor cu contracte la stat sau la privat. Dar n-o vom face. De ce? De frica. Frica de pierderea serviciului, frica de pierderea caselor luate la indemnul parintilor, pe credite, frica ca n-o sa mai aiba cine sa ne ghideze, frica de toate si de toti, in general. Singurii care nu au frica, sunt ei. Au invatat sa controleze subtil cel mai primordial si mai puternic sentiment al speciei umane, aparut si speculat inca de pe vremea cand umblam goi, ne minunam de luminile din cer, si tremuram inghesuiti unul intr-altul prin pesteri. Putem sa ne dam spartani din spatele tastaturilor (asa cum o fac si eu), putem sa scriem scrisori care ar infiinta o noua categorie la Nobel, Hugo, Nebula, chiar si Pulitzer si Eisner, dar cand vine vorba sa luptam pentru drepturi, noua ca oameni, si apoi ca natie, ne e frica. Si cand zic sa luptam, nu ma refer la mers din usa in usa cu legea in mana. In afara de ceea ce tine de bun simt, restul e un set de reguli dictate de smecheri si acceptate mai mult de frica, si asta nu echivaleaza cu dreptatea. Ne e frica, si cu frica vom ramane, daca mai continuam in ritmul asta.

    • Harap Verde spune:

      Putem sa ne ridicam, sa ne unim fortele, noi cei care stam in spatele tastaturilor si care nu votam deoarece nu s-a nascut in Romania acel model de democratie care sa fie pe placul nostru. Trebuie sa ne unim intr-un mesaj coerent sa ne propunem niste tinte precise pe care sa realizam pas cu pas. Trebuie sa gandim pozitiv si sa fim foarte combativi, sa ne folosim inteligenta si capacitatile amortite. Trebuie sa nu ignoram puterea audio-vizualului de care se foloseste dusmanul si s-o contracaram cu forta new-media. Indivizii care ne conduc au reusit sa fragmenteze valorile si sa modeleze omul de care au nevoie ca sa le fie servite interesele. Asa se guverneaza acum in Romania. Acum depinde de noi, cei tacuti, daca tara asta se va insanatosi.

  101. Ina spune:

    Gena noastra nesanatoasa e de 2000 de ani asa ! Astia sintem !!!!!! S-a ajuns la imbecilizarea poporului , impreuna cu televiziunile comerciale . Cand intr-o tara , sistemul de invatamant e distrus , impreuna cu sistemul de sanatate , acel popor devine un popor de prosti si de bolnavi . Fiecare trebuie sa ne uitam in oglinda bunului simt , sa ne analizam cum sintem , rai sau buni , si sa incepem o constructie de la zero . Deocamdata nu avem nici o sansa .

  102. Irina spune:

    Subscriu la tot ce este scris in aceasta scrisoare.Bravo!!Mai pot si eu sa adaug ceva.Am fost sa inchei amarata aia de asigurare pentru apartamentul meu de 2 camere si,am aflat ca s-a scumpit.De la 90 lei acum m-a costat 140 lei.Bravo,ASF-unde salariile lor sunt de zeci de mii de euro!

  103. alex spune:

    Daca s-ar uita Ponta pe pagina asta si ar vedea cati analfabeti sunt…si asta doar aici pe pagina….poate ar baga ceva mai multi bani in educatie…..sau…stai! L-ar mai vota un om educat?
    Cum dracu…voi cei ce nu stiti sa scrieti…va permiteti sa injurati oameni ce-si dau cu parerea!!! Bag mana in foc ca ati citit scrisoarea pe sarite din cauza vocabularului elevat al fetei….ca bani pe DEX nu cred ca ati fost interesati sa dati vreodata, redusilor,PLEVEA !

  104. floricica din padure spune:

    Stimata tinerica in par cu o floricica , mai bine te-ai duce in padure la cules de fragi si mure decat sa scrii cacaturile astea pe aici….
    P.S. ce-ai zice daca ai fi fost o tinerica de pe vremea mult prea impuscatului si prea ciuruitului si ai fi alergat dimineata sa prinzi un loc pe scara troleibuzului ca sa nu intarzii la servici …vara sa ingheti de firig, iarna sa ti se ia apa,tot timpul sa faci foamea ….cu painea si restul( alimentelor de baza) pe cartela… si in acelasi timp sa dai din manute ca pinguinii la cuvanatarile „magistrale” ale mult prea iubitului….care avea sa devina prea ciuruitul…….. nu sa vii sa zici acum ce mari sunt accizele si rca-ul….. pai atunci nu prea aveai problemele astea stimata tinerica in par cu o floricica……numia daca aveai parintii securisti sau nomenclaturisti aveai masina inate de 30 ani , scumpo….

    • Harap Verde spune:

      Ati iesit la contraatac? Observ o regrupare masiva in jurul mesajului „era mai bine in comunism, aveti grija cu cine votati ca o sa muriti de foame”. Interesant. Nu vreti mai bine sa ne lasati pe noi, cei in viata, sa ne decidem viitorul nostru si al copiilor nostri? Noi vrem o tara curata. Cand spun curata nu ma gandesc neaparat la mizeria pe caere n-o curata primarii nostri ci la spiritul nostru, la cultura noastra, la valorile noastre. Vrem altceva. Clar? Ne-am saturat de asistati social si de analfabeti. Vrem invatamant performant, sistem sanitar la nivelul secolului XXI si justitie functionala. Si mai vrem sa dispara din administratia centrala si locala toti submediocrii, politrucii, semidoctii, hotii, marlanii si in general tot ce inseamna coruptie si prostie. Nu vrem sa-i mai platim. Clar? Felicitari celei si celor care au curaj sa spuna ceea ce gandesc chiar si intr-o lume din ce in ce mai tenebroasa ca cea pe care ne-o ofera ilustrii conducatori. Stiti ce a ucis acest popor? Lipsa spiritului civic si lipsa ideilor care construiesc. Noi stim doar sa daramam. Deci, de acum noi suntem vii iar voi sunteti morti. Apartineti trecutului. Noi vrem viitor.

    • Etekbaba spune:

      Esti prost si analfabet! Da, nu a trait vremurile acelea, ea comenteaza situatia de acum! Floricica din padure nu este cumva si acea ciuperca..Bas…na Calului?

  105. Infuzie de Ciuperci spune:

    Pentru Domnii cmentatori si pentru domn’soara cu scrisoarea. Urmez a scrie ceva care e contradictoriu pentru ceea ce fac in acest moment, dar poate va va deschide un pic mintea: Decat sa pierdeti n la puterea m minute pentru a scrie ceva aici, puneti osul la treaba, documentativa, deveniti cetateni model, schimbativa mentatilatea asta de oameni sedentari despre care nu sunteti constienti ca o aveti. Romania nu se duce de rapa din cauza parlamentarilor ci din cauza atitudinii si conceptiilor gresite despre mai toate lucrurile pe care cetatenii romani le au. Descifrati aceste cuvinte si modelati tara dupa cum doriti, in mai bine sper. V-am pupat.

  106. Bara Silviu spune:

    Stau si ma uit la cati cretini scriu comentarii infecte ,fara relevanta si ma apuca o stare de indignare amestecata cu ura pentru asa oameni inculti, spalati pe creier, poate nu neaparat din vina lor deh….daca asa i-a facut mama natura……asta stim noi romanii sa facem:sa barfim,sa sapam altuia groapa, nici nu ma mir unde dracu’ am ajuns.iIn anii care au trecut de la asa zisa Revolutie Romania a regresat etic intr-o masura ce depaseste orice imaginatie.Stiti ce este mai rau ?Ca tot sistemul de educatie este praf deci viitorul si asa este cam nasol si tind sa imi exprim dezacordul fata de tanara care a scris aceasta scrisoare dealtfel onorabila cel putin in ceea ce priveste tineretul mare amator de „pacanele”,cluburi de fite,etc.Vina este in mare parte si a parintilor care sunt spalati pe creier zilnic de societatea asta care se scalda intr-o mizerie si intr-o lipsa acuta de valori.Vad ca va acuzati unii pe ceilalti ca ar fi Basisti altii PSD-isti comunisti etc.Eu avand imediat 21 de ani nu mi-am patat mainile cu stampila de vot si va pot spune ca nici nu intentionez sa o fac.Noi nu suntem o natie noi suntem un popor stiti vorba aceea „Multi da’ prosti”.Suntem un popor de smiorcaiti care se plang ca viata e grea si ca strainii u facut-o sa fie asa dar stau si va intreb oare in ’89 cine a strigat dupa ei ???Acum e prea tarziu suntem un teritoriu plin de paznici si de casieri la hypermarket-uri,restul au plecat si bine au si facut.In final tin sa va precizez ca mi-am introdus numele adevarat nu pseudonimul ca sa nu fiu acuzat de lasitate sau ca sunt un angajat de unul sau de altul macar am atata sange in instalatie cat sa nu ma tem .

  107. Valentin spune:

    Cele mai 5 minute pierdute din săptămâna asta. Un limbaj semidoct, care se adresează chipurile celor cu inteligenţă peste medie, dar care transmite un simplu „vreau şi eu găleată”.
    Coaie, lumea nu merge prost doar pentru că te-ai trezit tu acum s-o observi. Vrei RCA mai mic? Munceşte mai mult, mai bine, mai des.
    Eu sunt de stânga, dar dacă vrei de dreapta, ia de-aici ecuaţie: cu cât ai veniturile mai mari, cu atât ai RCAul mai mic. S-au făcut 6 minute 😉

  108. […] Sursa: http://www.paginadepolitica.ro/scrisoarea-unei-tinere-catre-premier-sa-te-temi-si-dumneata-domnule-p… […]

    • Adrian spune:

      Vad foarte multe comentarii pro si contra…..daca vreti schimbare iesiti la vot si nu mai dati din gura aiurea.

      • Ina spune:

        De 25 de ani voteaza poporul roman si tot nu se merge inainte, tot inapoi ca racul , nu se rezolva nici cu votul , domnule Adrian ! Care ar fi solutia care ar da roade ? va intreb pe Dv. domnule Adrian ?????????????

  109. adriana spune:

    Pe Ponta in doare undeva de scrisoarea asta. Cumpara primarii care dau cate un pahar de tuica betivilor satului si si-a asigurat voturile. Asa e in mediul rural. Astia de la orase nu mai merg la vot ca sunt scarbiti si constatam ca betivii satului ne-au decis viitorul.

    • Ina spune:

      Aveti mare dreptate Domnisoara Adriana , sint deacord in total cu Dumneavoastra ! Analfabetii , betivii si toti parazitii societatii , se vand pe te miri ce si voteaza in continuare , si tara e deja in fundul prapastiei !

  110. Ina spune:

    Gata cu vorba lunga , saracia omului , e mare nevoie de FAPTE ! Trebuie de la mic la mare luat initiativa si eliminat tot ce este toxic in tara , in special politicienii , incepand de jos , de la cel mai mic satulet si pana la Bucuresti ! Raul se taie de la radacina . Poporul este stapanit de o mare si puternica CARACATITA cu multe tentacule de 25 de ani ! E greu de eliminat , dar nu imposibil , e nevoie de sacrificii mari .

  111. virgil spune:

    bravo,felicitari ca ai avut curajul sa te expui cu aceste randuri perfect adevarate…adevarul este ca de la revolutie din 89 tara asta a mers doar in jos si haosul este tot mai mare dar in toate domenile..asa este de virusat sistemul in tara asta caci cred ca insusi Dumnezeu ne-ar ajunge presedinte ar avea mult de furca..ar trebui o lege ptr toti parlamentarii care depun juramantul ptr tara,o lege prin care sa raspunda penal ptr faptele lor..pacat ca si mass media sau vandut asa usor si au intors spatele poporului,rusine…ar trebui sa iesim in strada toata tara….

    • Ina spune:

      Domnule Virgil va dau dreptate cu afirmatia , ca si Dumnezeu daca ar deveni presedinte ar avea o misiune foarte grea sa faca curatenie generala in Tara Romaneasca si sa-i puna la punct . Din pacate cum se spune : Dumnezeu iti da dar nu-ti baga si in traista !

  112. adriana spune:

    banii tai se duc la ucis caini cu ranga in cap de hingherii privati. iar banii de eutanasie, cei 10.000.000 euro intra in campania electorala a lui Ponta. wake up stupid people!

  113. Ina spune:

    Numai vorbe si nici o fapta de 25 de ani ! Pacat ca poporul accepta in continuare umilintele si neajunsurile , Ai mai trebuie un bici pe spate ca la sclavi si probabil numai asa poate ar face ceva . Nici un politician nu e bun acolo la Cotroceni , toti o apa si un pamant . In cazul asta poporul ar trebui sa fie capabil de o mare schimbare , si sa actioneze nu sa stea sa astepte pana trece cutitul de os.

  114. […] Vio Mihaela Gradinaru (foto) este pe cale sa devina un adevarat viral pe Internet. Potrivit Paginadepolitica.ro, tanara a postat joi noapte pe Facebook scrisoarea catre premier, care a fost deja distribuita de […]

  115. elena spune:

    BRAVOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO!mai bine de atat nu se putea!!!!!!!!!!!!!!!

  116. Vasile spune:

    numai bazaconii … si in scrisoare si in comentarii :))

  117. Ilie de la Scularie spune:

    Asa-zisa scrisoare pare cam trasa de par, prea se duce intr-o singura directie… si nu se ia in calcul faptul ca si cei care au avut puterea inainte , Boc , Portocalii , au facut rele mai rele decat a scuti unii oameni de datorii ce le-au fost imputate fara vina lor, precum acel tva de 24%, insa ce e cert e ca Ponta a gresit pentru ca nu i-a pedepsit pe cei care au facut calculele gresit.
    Zice „tanara” asta ca totul a inceput de cand guverneaza Ponta, pe bune ??? Te anunt eu domsoara ca totul a inceput cu multi ani inainte sa te fi nascut TU ! poate chiar si EU , poporul asta a dus-o mereu greu si mereu a fost condus de nenorociti , totusi cum de te-ai trezit abia acum sa treci prin toate starile de revolta ?? cum de nu te-ai revoltat cand s-a marit TVA ? sau cand Basescu a fost demis de 7.4 milioane de romani si totusi votul lor precum si toata democratia tarii a fost calcata in picioare de slugile de la CCR ?? sau cand Roberta Anastase a numarat gresit ?? nu te-ai revoltat atunci ?? de ce n-ai scris o scrisoare si atunci ?? eu m-am revoltat de fiecare data , dar voi ?? trageti voi, cititorii, concluzii… mie unul , „scrisoarea” asta, mi se pare propaganda pe fatza.

    • brice spune:

      dar comentariul tau nu este propaganda pe fata, scularie?
      nu spui ca te-ai revoltat cand ponta a fost dovedit plagiator, desi ar fi trebuit sa o faci!
      nu te-ai revoltat nici cand la referendum s-a votat o camera si maxim 300 de „alesi”, iar acum sunt aproape 600!
      nu te-ai revoltat nici in alte multe situatii in care, foarte probabil, viitorul presedinte s-a compromis prin limbaj dublu, ezitari si incompetenta! atata timp cat la tine asta este standardul, nici nu aveai de ce!

      „Un popor care voteaza corupti, impostori, hoti si tradatori, nu este victima ! Este complice !”
      George Orwell

      cand esti intre complici, iar tu esti acolo, ipostaza lupului moralist este dezgustatoare

  118. qlex spune:

    De mai mult de o ora stau si citesc mesajele voastre toti aveti dreptate ….dar aceasta scrisoare trebuie indreptata asupra tuturor politicienilor din aceasta tara pentru ca toti sunt o apa si un pamant….deci trebuie pusa o bomba sau facut un tren cu directia siberia unde sa punem toate aceste lichele care de 25 de ani numai ne duc la sapa de lemn

  119. Adrian spune:

    INAINTE SPRE COMUNISM! COMUNISMUL MAI POATE SALVA ROMANIA. Cat despre scrisoarea respectivei se vede ca este un atac la persoana.

  120. Basarab spune:

    mesajul este in special adreasat tuturor TINERILOR .este vorba de viitorul lor. este de admirat curajul de a spune lucrurilor pe nume de catre aceasta domnisoara. bravo ei!

  121. Ion spune:

    Ciudati. Luati apararea unora si altora ca si cand ei v-ar apara vreodata pe voi .Fiecare pentru el , nu va mai mintiti cu cuvinte frumoase precum stat.

  122. Un oarecare spune:

    Rapiti-va 5 minute si lecturati va rog, daca sunteti grup, lecturati cu voce, sa auda toti! Distribuiti prietenilor si chiar si dusmanilor, cu siguranta si ei sunt in aceeasi situatie, ca mine, ca tine, ca noi, ca voi, intrun cuvant, la fel ca admirabila tanara care a facut efortul de a asterne pe hartie aceasta scrisoare, pentru care trebuie sa-i multumim: RESPECT Vio Mihaela Gradinaru!

  123. Ovidiu MOISE spune:

    Multumesc Mihaela Gradinaru. Sunt alaturi de tine. Desi am gandit la fel, n-as fi stiut sa scriu atat de multe lucruri si atat de bine. Sa nu fugim totusi de vot, sa votam pe oricine altcineva sau sa anulam votul.

  124. Aura spune:

    Subscriu si eu la aceasta scrisoare. Sunt exact gandurile si intrebarile pe care le am in minte. Sper ca cineva sa-i citeasca aceste randuri si domnului Ponta si nu numai lui.

  125. ligia spune:

    Subscriu si eu la spusele Mihaelei si mi doresc ca cel despre care este vorba sa citeasca aceste randuri.Sunt sigura ca nu l vor atinge cu nimic pt ca,la nivelul la care a ajuns,nu i mai pasa nici macar de proprii copii a caror tara a facut o praf!!!Felicitari,Mihaela!!

  126. Un cetatean spune:

    Oameni buni! Sunt prea multe vorbe si cu atat mai putine fapte. Suntem foarte isteti in fata calculatoarelor dar cine se indrazneste sa schimbe ceva in tara asta? Pana cand cetatenii traiesc in individualism si nu exista solidaritate suficienta intre ei nu se va schimba nimic! Pana cand traim dupa vorbele „mai rau sa nu fie” si „romanii sunt niste descurcareti”, tara asta se duce in rapa. Uitati-va la tarile dezvoltate: oamenii stiu ce inseamna solidaritate, bun simt si se actioneaza toti deodata si ca unu singur. Ar trebui sa ne uitam putin in jurul nostru si sa facem ceva. Haideti sa incepem cu onestitate, sinceritate si bun simt fata de alti oameni (nu ma refer la politiceni, ca ei sunt de o alta categorie a omenirii). Eu cred ca schimbarea clasei politice din tara asta trebuie inceput cu schimbarea mentalitatii societatii civile! Si acest lucru trebuie inceput cu unul cate unul.

    • Ina spune:

      Sint de acord cu dumneavoasta Domnule Cetatean , numai schimbarea mentalitatii societatii civile mai poate schimba si indrepta tara spre o directie pozitiva , desi chiar daca s-ar intampla aceasta mare MINUNE , ar mai fi nevoie de un timp foarte indelungat de a se ridica totul din ruine .

  127. Ţăranu spune:

    Aproape tot(faptul că RCA.ul a fost scumpit de Ponta este unul din neadevăruri)ce scrie Mihaela este adevărat dar Ponta este produsul lui Băsescu,al Mihaelei şi al nostru al tuturor.Noi,oamenii proşti care votăm pe o găleată,am fost de două ori deştepţi şi l-am ales pe Băsescu.El n-are nicio vină că deştepţii de atunci s-au prostit?Dacă Mihaela era la fel de revoltată când :Băsescu l-a numit pe Lăzăroiu judecător la CCR după ce acesta,coincidenţă,îl scutise printr-o hotărâre de o sumă frumuşică ce dispăruse din patrimoniul primăriei Bucureşti:Când Morar(pe atunci un ilustru necunoscut, ales pe nişte criterii şi pentru nişte merite pe care jupânul nu le-a făcut publice nici azi)şi-a răsplătit binefăcătorul cu un raport de expertiză de tot râsul care să-i asigure liniştea:Când Băsescu a întors prin sforării şi manevre ,,cu căciula-n mână pe la Grivco” rezultatul votului popular din 2004.Indiferent că ne place sau nu votul popular trebuie respectat într-o democraţie.A justifica prin faptul că cei ce au votat altcumva decât noi sunt proşti,cu creirele spălate şi că rezultatul este cel pe care-l vor ,,cei deştepţi „n-are nimic de a face cu democraţia.Dealtfel când a avut loc vreun examen sau testare din care a rezultat că votanţii lui Băsescu sunt deştepţi iar ai lui Ponta proşti ?:Când…când…când…Dacă la aceste manevre nedemocratice,tipic mafiote, am fi reacţionat toţi cu vehemenţă indiferent de simpatii nu s-ar mai fi născut ponţi sau ar fi murit din faşă.Din păcate nu doar că nu am reacţionat dar mulţi,prea mulţi,din interes sau naivitate am căzut pe spate de admiraţie la loviturile de geniu politic date de ,,Jupânul”şi nu contenim nici azi să batem din palme.Recunosc că la întoarcerea rezultatului din 2004 şi eu m-am aflat în această situaţie.Sunt prea bătrân,am mai apucat o ocazie asemănătoare,îmi convenea, dar nu credeam că-n vremurile de acum acest mic bulgăraş se poate transforma în avalanşă.

  128. Claudiu spune:

    Salut pt toată lumea vreu sa va spun ca sunt un tânăr de 26 de ani iar pe lângă mine mai este un copil de trei ani si o Sotie care Muncește pt toți trei la un loc din cauza statului asta de c…….t , de ce Muncește singura si nu pot munci si eu asta din cauza MAPN ului am lucrat aprope 4 ani in armata româna am tras cu AG 7 si am rămas surd după toate acestea ei m au dat afara fără apsolut nici un venit ce am putut sa fac a fost o pensie de handicap din care primesc 33,50 RON lunar si as dori sa știu si eu domnule ministru care inveti pozi seara si le spui dimineața sa le audă prosti care suntem noi eu fiind surd total de urechea dreapta si stânga scrie pe foi ca mai aud aproximativ 35% mai pe direct nu m-a pot înțelege cu nimeni asta ar trebui sa fie certificatul meu de handicap gradul 3 mediu adică ca si cum nu ai avea nimica, altceva vreau sa te întreb dacă tu ai putea trai pe luna cu salariu sotiei de 800 RON pe luna din care plătesc o rata lunară de 300ron , vreau sa le spun tuturor ca din cauza asta ajunge omul la disperare si îs pune capăt zilelor cu mana lui , din cauza statului ca doar parlamentari cheltuie bani ca sa facă propaganda iar alți sunt muritori de foame si apropo mapn ul asta roman armamentul și Muniția ar trebui sa fie oameni mult mai competenti ca sa răspundă de el nu bețivii sau oameni care nu știu nici măcar tabla înmulțirii si intra in armata sa i-a salari mari si sa i doară in c……r după mine dragi mei politicieni ca si așa nu mai am nimic de pierdut la vârsta asta as face un singur lucru cu voi V AS PUNE LA ZID DE LA MIC LA MARE CA PE CEAUȘESCU gândiți-vă bine la ce v am spus ca si alți sunt in situația mea si nu va mai Bateți joc de noi. Sunt multe de spus prin ce trec de când m au dat afara de la servici si de când mi am pierdut sănătate si nu știu dacă o sa citească cineva ce am scris pt ca așa am ajuns noi oameni sa nu ne intereseze de nimeni decât de noi așa ca astia din Parlament nici ca o sa i intereseze de situația mea dar le doresc si lor din inima sa plătească si copii lor ca si mine sa vadă cum e sa fi surd sa nu te poți angaja sa nu poți vb cu cineva si sa ți doreați sa ți auzi copilul cu propriile urechi

  129. George spune:

    Foarte buna scrisoarea.
    Din pacate ar trebui adresata tuturor politicienilor.

  130. Cristina spune:

    Este purul adevar! O va citi sau nu Ponta?…Probabil ca da, dar ca pe o poezie! Mai rau este ca probabil nu se va intampla nimic, nimic bun! Cred ca suntem toti constienti de asta. Este dureros!!

  131. Alina spune:

    BRAVO!!! Ma bucur ca mai sunt oameni cu mintea luminata.

  132. Ciprian spune:

    Plagiatorul nu are urechi sa auda sau ochi sa vada. Are doar buzunare mari si zece maini cu care sa si le umple.

    Raman la parerea ca romanii sunt prosti si nesimtiti! Altfel ar iesi in strada sa-si ceara drepturile si sa-i traga in teapa pe hotii si crimnalii din politica.
    Inclin sa-i cer dreptate lui Victor Socaciu, alt Victor PSD-ist, care-i facea pe romani incompetenti vis-a-vis de administrarea socio-politica a tarii si chiar a votarii unor ‘alesi de frunte’.

    Romanii continua sa fa inghita kakao cu lopata de la semenii lor mai smecheri cu 5 minute: hoti, plagiatori, politruci, cominnisti, securisti adunati in cateva partide politice care au daor un singur scop – SA FURE! SA MINTA! SA UCIDA SPIRITU LIBER!

    La tepe cu ei!

  133. Mota spune:

    Ne merge al dracului de bine in Romania. Cititi comentariile: nu numai ca toata lumea face politica, dar se si pricepe. Daca nu s-ar vinde carburanti, alcooale si tigari, bugetul tarii ar tinde spre zero.
    Ca de produs, producem pu.sca!

  134. Costin spune:

    Doar o singura problema are acest articol. Se vorbeste de o singura persoana ceea ce ma duce cu gandul ca este vorba de o scrisoare venita din partea unui partid politic „rival” 😉 Orice om normal la cap din aceasta tara stie 100% ca toata cloaca politica este vinovata de ce traim azi si nu pune vina doar pe unul singur (obicei inradacinat destul de bine in randul clasei politice). Asa ca draga copila (daca existi cu adevarat), priveste mai atenta in jur.

    MOARTE CLASEI POLITICE ACTUALE SI TUTUROR SUSTINATORILOR ACESTEIA, INDIFERENT DE PARTIDUL, SAU POLITICIANUL AGREAT.

    • Larisa spune:

      Costin, subscriu. Toata clasa politica trebuie sa dispara. Articolul scris mai sus de tanara se refera la toti cei care ne conduc si nu se gandesc decat la ei si la mostenitorii lor.

    • Akira spune:

      ASTA VA AJUNGE LOZINCA NOASTRA A ROMANILOR.
      De-ar fi sa-i luam pe toti la rând,
      Si actualii, dar si fostii,
      Cei mai destepti de pe Pamânt
      Au fost întotdeauna…PROSTII.

      Nu te ruga la ursitoare
      Sa-ti faca-n viata ta vreun rost,
      Mai bine urla-n gura mare :
      “Iubite Doamne, fa-ma….PROST!”

      De ce sa tragi ca la galera,
      Sa-nveti atâtea fara rost,
      De vrei sa faci o cariera,
      Ajunge numai sa fii…PROST.

      În lumea asta cu de toate,
      Unde se-nvata contra cost,
      Pacat ca nici o facultate
      Nu da si diploma de….PROST.

      Avem impozite cu carul,
      Dar înotam în saracie
      si ce buget ar avea statul
      Dintr-un impozit pe…..PROSTIE….

      Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
      Sa nu-i jignesti, sa nu-i împrosti !
      O, Doamne, de ne-ar creste grâul
      Cum cresc recoltele de …PROSTI.

      Si-n lumea asta rasturnata,
      Unde cei strâmbi sunt cei mai drepti,
      Savantii nostri mor de foame
      Si numai PROSTII sunt destepti.

  135. marius spune:

    Te-a pus mamica corporatista sa scrii ????? Marsh la scoala, inainte de toate si ai grija sa iri bacu’ !!!!

  136. Iulian spune:

    Reiau un comentariu anterior dat ca răspuns unui comentariu total abject şi idiot repetat la nesfârşit de către un PSD-ist asemenea:
    Comentariile fanilor PSD sunt total analfabete lucru care demonstrează gradul lor de incultură. Dacă reducerile (necesare de altfel pentru a nu ne afecta foarte mult, ca pe greci, criza) ar fi afectat structurile vizate atunci acestea ar fi iesit masiv în stradă. Acest lucru nu s-a întâmplat deoarece erau structuri supradimensionate în care majoritatea frecau menta fiind plătiţi degeaba şi ei ştiau acest lucru. Iar pensionarii culeg rodul prostiei lor senile: menţinerea la putere a unor profitori şi hoţi ascunşi sub o doctrină de stânga. Altfel şi dur spus: masa de manevră a lui ponta este reprezentată de proşti, analfabeţi (se vede din postări) şi puturoşi laşi inutili ( câti ies în stradă?). Sunteţi nocivi social pentru că sustineţi perpetuarea cancerului moral, financiar şi intelectual numit PSD cu toţi nenorociţii lui!

  137. […] O scrisoare pentru imbecilul de Ponta. […]

  138. Mariana Matei spune:

    Felicitari fetei care a trimis aceasta scrisoare ! Hei, domnule Ponta, ce faci ? Raspunde-i . Te lauzi si vrei sa te dai bine in fata oamenilor ca esti prezent mereu pe facebook. Haide, ai ocazia sa-i raspunzi. Sa vedem daca ai curaj. Spune niste adevaruri usturatoare. Hai, explica-i cum e cu pomenile electorale. Din ce le sustii financiar. Fa-ne un calcul, sa-l vedem toti. In tara asta, daca ai uitat cumva, nu sunt numai bugetari, sunt si oameni care lucreaza la privat. Ei sunt viitorul, ei sunt talpa tarii. Haide domnule, raspunde-i ! Vreau sa vad ce ii scrii negru pe alb. Ca doar sa dai declaratii la posturile televiziunilor care iti convin, ne-am saturat. Raspunde-i unui simplu cetatean al Romaniei si unui tanar. Hai, ce faci, dormi ? Te sculam noi, daca e cazul…

    • marius spune:

      marsh de aici, saraca pizdii ce esti !!!!!!

      • john 666 spune:

        si uite asa, din cauza unora ca tine ne stiu alte natiuni ca suntem un popor de tigani…cand ii intrebi daca stiu cine sunt romanii, ei se gandesc la tiganii care migreaza de la noi la ei…asa se raspunde unui comentariu?

  139. Aurel Barbulescu spune:

    In primul rid vreau sa il indrebi pe tactu s-au pe cine te-a pus sa faci o asemenea scrisoare ai o pagina foarte dubioasa pe FB nu ai prieteni, nu esti sociabila, esti manevrata de regimul dictatorial a lui Basescu, si eu tinar ca tine am 29 de ani, si sunt unul dintre miile de tinerii care am facut foamea cind lui tata i sa taiat din salariu aveam 6 luni cind tata a iesit cu mine in Piatza Universitati in 1989 esti manevrata fetitzo si foarte rau pentru tinereta ta pesemne ca parintii tai care la ales pe dictatoru Basist care a furat alegerile ,in 10 ani de zile cum spunea tata a facut mai mult rau ca ceausescu, pe ce lume traiesti? au murit copii arsi in maternitati, a inchis spitale, au murit batrini de foame si din cauza lipsei de medicamente, mi-a murit fratele mai mare care si-a luat viatza din cauza neajunsurilor si pe linga el mii de tinerii si vi tu sa ii scri lui Ponta ca se plimba prin China si sta toata ziua la TV pai Ponta este de vina? s-au cei care te-a pus sa scri prostii, pe mine nu ma pus nimeni sa scriu eu ti-o spun din viatza pe care o traiesc si vad realitatea adevarata si pe linga mine inca 7 milioane de romanii care l-au votat sa DIMISIONEZE o sa se termine fetiza mai sunt 76 de zile si dictatorul va iesi la pensie si v-om fi liberi si cu toata increderea ca un Presedinte tinar ca Ponta va avea grije si de tinerii din Romania, sa dus in China sa creze locurii de munca si eu cred ca va crea atunci sa mai scri o scrisoare si sa spui cine te a pus sa o scri, trezeste-te fata si nu te mai lasa influntzata de manipulatorii avem amindoi viatza inainte gindeste pozitiv ca sa primesti pozitiv din UNIVERS

    Vreau ca in incheiere sa iti faci o pagina cu prietenii nu o pagina ascunsa de securist comunist am dreptul la replica sa nu te superi

    Aurel Barbulescu

    Bucuresti

    • Iulian spune:

      Eşti un cocalar analfabet, scrii aiurea, gândeşti de loc. Vrei loc de muncă? Învaţă cel puţin să scrii. De ce vrei pagina de FB, pentru a şicana abject pe această curajoasă tânără? Ai capacitatea necesară să emiţi idei simple? Nu cred şi ai demonstrat acest lucru. Atunci de ce vrei dacă nu eşti în stare cel puţin să comunici corect idei simple în limba română. Doamne fereşte la ce-ţi mai trece prin cap, probabil identificarea şi pedepsirea autoarei. Eşti un mare nenorocit, probabil că taică-tu are o mare vină şi probabil că fratele tău a fost un ratat. Interesant ar fi cum s-a sinucis, nu cumva cu droguri?

    • Larisa spune:

      Aurel cati ani zici ca ai ca nu prea ies socotelile. Daca in 1989 aveai 6 luni, ori ai 25 de ani ori daca zici ca ai 29 de ani suntem in anul 2018. De tineri ca domnisoara, cu initiativa, avem nevoie in tara nu de latrai ca tine.

    • Mircea spune:

      Eu NU CRED ca „Aurel Barbulescu ” exista cu adevarat. Probabil eu un troll menit sa mai discrediteze inca o data regimul Ponta, desi nu mai este nevoie, s-au facut de ras singuri. Daca insa acest imbecil exista cu adevarat, inseamna ca nu e de ras: 1) ori este retardat cu acte in regula, si atunci sa se duca la un spital de nebuni – avea 6 luni cand taica-su a iesit in piata univestitatii, deci el are 29 de ani, a facut foamea cand lui tacsu i s-a taiat 25% din salariu, deci el la 24-25 de ani traia din banii lui taica-su etc – ori este doar prost si atunci ne meritam soarta, ca permitem in continuare unor astfel de specimene sa hotarasca soarta tarii, iar noi care gandim cat sa nu ne ploua in gat cel putin, stam pasivi cand astfel de retardati voteaza!

  140. ASA VA TREBUIE spune:

    Asa va trebuie, voi i-ati votat….voi i-ati vrut…acum ii aveti
    Am 31 de ani si cu mandrie spun ca nu am votat niciodata. Nu am nevoie de nimeni sa ma conduca…eu imi conduc singur viata si ma gandesc cu ingrijorare ce ar fi fost de viata mea daca as fi ramas in Romania. E trist sa lasi tot si sa pleci cand vezi ca tara ta nu-ti valoreaza calitatile…dar intotdeauna se poate face ceva pe zicala eu te.am facut eu te omor. ..voi i-ati facut artisti voi ii dati jos de pe scena…ramane de vazut cand si cine decide cand se termina spectacolul.
    Imprumut cateva cuvinte din scrisoarea acelei tinere care are curajul sa stea la ea acasa sa le umple buzunarul la hotii astia cu taxe, rate la banca si comisioane….in loc sa ia o ciocolata la copil
    „As incheia cu stima dar nu am” cuvantul potrivit ar fi scarba greata si tot lantul de sinonime

    • Aurel Barbulescu spune:

      O BASISTA MANIPULATA AU MURIT COPII ARSII IN MATERNITATI, AU MURIT BATRINII DE FOAME SI DIN CAUZA LIPSELOR DE MEDICAMENTE.PONTA ESTE DEVINA? ORI JIGODIA DE BASESCU CARE A FACUT CE A VRUT IN 10 ANI EL SI OAMENII LUI CU CLANURILE DE MAFIOTII TIGANI?….IN 89 NU AU MURIT ATITIA OAMENII CIT AU OMORIT SISTEMUL LUI BASESCU TREZITI=VA LA REALITATE ASTA NU SPUNE IN SCRISOARE ? EU SUNT UN TINAR CA SI EA SI AM FACUT FOAMEA CIND IA TAIAT LUI TATA DIN SALARIU 25% SI PE LINGA MINE ALTE ZECI DE MII PONTA LEA FACUT? NU VEDETI CA SUNTETI MANIPULATI? TU LAI VOTAT PE BASESCU

      • Aurel Barbulescu spune:

        O BASISTA MANIPULATA AU MURIT COPII ARSII IN MATERNITATI, AU MURIT BATRINII DE FOAME SI DIN CAUZA LIPSELOR DE MEDICAMENTE.PONTA ESTE DEVINA? ORI JIGODIA DE BASESCU CARE A FACUT CE A VRUT IN 10 ANI EL SI OAMENII LUI CU CLANURILE DE MAFIOTII TIGANI?….IN 89 NU AU MURIT ATITIA OAMENII CIT AU OMORIT SISTEMUL LUI BASESCU TREZITI=VA LA REALITATE ASTA NU SPUNE IN SCRISOARE ? EU SUNT UN TINAR CA SI EA SI AM FACUT FOAMEA CIND IA TAIAT LUI TATA DIN SALARIU 25% SI PE LINGA MINE ALTE ZECI DE MII PONTA LEA FACUT? NU VEDETI CA SUNTETI MANIPULATI? TU LAI VOTAT PE BASESCU

        • Mircea spune:

          Eu NU CRED ca “Aurel Barbulescu ” exista cu adevarat. Probabil eu un troll menit sa mai discrediteze inca o data regimul Ponta, desi nu mai este nevoie, s-au facut de ras singuri. Daca insa acest imbecil exista cu adevarat, inseamna ca nu e de ras: 1) ori este retardat cu acte in regula, si atunci sa se duca la un spital de nebuni – avea 6 luni cand taica-su a iesit in piata univestitatii, deci el are 29 de ani, a facut foamea cand lui tacsu i s-a taiat 25% din salariu, deci el la 24-25 de ani traia din banii lui taica-su etc – ori este doar prost si atunci ne meritam soarta, ca permitem in continuare unor astfel de specimene sa hotarasca soarta tarii, iar noi care gandim cat sa nu ne ploua in gat cel putin, stam pasivi cand astfel de retardati voteaza!

  141. unul spune:

    Nu am nici o preferinta politica ,toti sunt niste hoti .Ma uit la comentarii si vad romanii fericiti (le a marit pensia Iliescu JR de 2 ori)Sunteti niste DOBITOCI V A DAT 50 DE LEI SI v a pus 50 de taxe .Toti de la base la petre roman ,ponta ,nastase au vandut tot de la fabrici la resurse ,acu vand si pamantul ,noi nu suntem altceva decat o piata de consum pentru produsele expirate din Uniune si o sursa de materie prima
    si cat de curand o sa devenim niste sclavi in propria tara .Pacat ca suntem un popor de lasi ,pacat ca numai exista o generatie care sa mai faca ceva .Sunt curios ce o sa se intample in 20 de ani cand jumatate din populatie ,o sa sufere de o foamete crunta.

  142. O alta Mihaela spune:

    Subsemnez la aceasta scrisoare, Daca Ponta ajunge Presedinte ne intoarcem in evul mediu. Hai Macovei, hai Iohannis, hai orice om care poate realiza lucruri frumoase in politica si care poate transforma tara asta in ce merita! La revedere Ponta! Retrage-te ca Groupon-ul si spune plangand: nu m-au vrut romanii.

  143. Ina spune:

    De 25 de ani poporul roman da vina doar pe politicieni , dar poporul este cel mai vinovat pentru ca asa au votat si au acceptat. Un popor intr-o tara are o mare putere de schimbare daca e unit si are demnitate . Dar se pare ca asta lipseste. La fiecare campanie electorala , majoritatea alegatorilor au acceptat sa se vanda si sa accepte mici plocoane sau de mancare si de baut ! Din 4 in 4 ani romanul inca nu a invatat ca nu mai trebuie sa accepte acela-si model sa fie cumparat doar pentru a merge sa voteze pe cine nu trebuie ! Si in legatura cu Ponta pe care l-am urmarit dupa 1990 , nu ma mir ca a ajuns unde e . Iliescu l-a ajutat , i-a dat startul in politica. Si de ce nu-i injurati pe toti politicienii care au condus tara incepand din 1989 ? Eu cred ca aceasta intrebare tipic romaneasca : Spune-mi cu cine votezi ? ca sa-ti spun cine esti ! si la cine te vinzi ? Eu cred ca acum e tarziu si egal pe cine voteaza poporul roman , v-a ajunge si mai rau . Dar cum se spune romanul asteapta pana ai ajunge cutitul la os si atunci se apuca de facut ceva. Dar de ce se asteapta pana atunci? Unde e demnitatea fiecarui roman ? Sau se intelege ca nu este !!!!!!! Desteapta-te romane din somnul cel de moarte !

    • alex spune:

      doamna ina aveti partial dreptate.
      eu nu am 25 de ani.
      am mult mai multi si am prins si regimul comunist cu cele bune si rele si, evident, toate guvernarile ce s-au succedat din 89 incoace si sincer sa fiu habar nu am cu cine sa mai votez!!
      am impresia ,sau daca vreti, convingerea ca indiferent cu cine as vota ,as conferi dreptul legal(impreuna cu toti ceilalti alegatori) altori hoti flamanzi sa inceapa sa-si desavirseasca opera!
      din 89 incoace poporul asta a avut parte de conducatori hoti si mincinosi de la iliescu la basescu,de la roman la ponta si nu cred ca situatia se v-a schimba prin solutii pasnice:nu am vazut vreodata un caine sa renunte de buna-voie la ciolan!!
      iar romanul e invatat sa indure:45 de ani de comunism pina sa se scuture de el!
      si din pacate mentalitatea invechita a ramas!
      iar daca un tinar sau o tinara isi striga indignarea sau durerea o desfiintam prin a noastra atitudine de atoatestiitori!!(nu ma refer la dvs!).
      poate aceasta scrisoare e conceputa la comanda su nu. nu stiu!
      insa continutul ei e adevarat si pt ca se refera la ponta nu se poate freferi la boc sau nastase sau…….la burebista!!!!!!!!(ca tot intrebam:unde erai cind…….!)doar uniti si hotariti se poate face ceva sa se schimbe lucrurile in tara indiferent ca e vorba de basescu, ponta, udrea sau mai stiu eu cine!!!
      e clar ca nici ponta nu a facut nimic din ce a promis la fel ca boc sau tariceanu ,nastase,radu ,etc.
      pt asta sunt de acord cu aceasta tinara!

      • Ina spune:

        Domnule Alex sin deacord cu ceea ce ati scris .Pana romanii nu-si schimba mentalitatea invechita si nu-si fac curatenie singuri in creiere nu vor merge inainte , va veni si mai rau , asta e destul de clar . Asa popor , asa Guvern !

  144. Crina spune:

    Poate se prind si studentii. E tara si viitorul lor. Ponta e las. Strada il sperie. Afara cu noi din casa la vot. Si pana atunci trebuie pusa presiune pe Ponta.

  145. cleanu spune:

    Stima si respect pentru aceste adevaruri! insa ma tem ca nesimtitii astia nici nu o vor baga in seama, caci pentru ei,noi nu mai insemnam decat niste cifre pe tabelele electorale. Poate se vor dumiri mai bine atunci cand se vor trezi la vot cu un sfert di alegatori( ceea ce ar fi un caz fericit) , Felicitari!!!

    • Aurel Barbulescu spune:

      O BASISTA MANIPULATA AU MURIT COPII ARSII IN MATERNITATI, AU MURIT BATRINII DE FOAME SI DIN CAUZA LIPSELOR DE MEDICAMENTE.PONTA ESTE DEVINA? ORI JIGODIA DE BASESCU CARE A FACUT CE A VRUT IN 10 ANI EL SI OAMENII LUI CU CLANURILE DE MAFIOTII TIGANI?….IN 89 NU AU MURIT ATITIA OAMENII CIT AU OMORIT SISTEMUL LUI BASESCU TREZITI=VA LA REALITATE

  146. pascu emilia spune:

    Fata draga MIHAELA ai vrut sa apari si tu >.ca fata de la pagina…x, AAA tu esti fata cu SCRISOAREA…oare tu pe cine vrei sa PACALESTI? Nici acum nu avem OARE dreptul fiecare dintre noi sa gindeasca si sa voteze pe cine vrea? NE spui PARDON ii spui lui PONTA ca lucrezi la PRIVAT cine te TINE? PONTA?…Dute la STAT,esti fata desteapta vad ca sti sa scrie frumos, dar numai de unii ….se pare ca ai dus __o bine in regimurile BOC? OARE sa ne intrebam cine sunt parintii sau bunicii tai?Oricum ai facut un lucru ..”.bun” ai pus o multime de oameni sa se ..f………reciproc DE asa este in democratie! NU ASTA AM VRUT TOTI? Prostii se injura ….desteptii merg mai departe. FATO, mai scrie o scrisoare sa avem si noi ce face. SUCCES!

    • cleanu spune:

      D-na Emilia, cu siguranta esti vreo pupaza de aia care sta bine mersi la birou pe banii mei si a majoritatii contribuabililor, iti iei salariul cu regularitate si faci toate voile sefului, ca nu cumva sa deranjezi si sa iti pierzi leafa. Si cu siguranta ca ai si carnetul rosu, cu care probabil acum te mandresti. O sa vina si randul vostru, celor care ati distrus tara asta…Nesimtitilor!

    • Aurel Barbulescu spune:

      O BASISTA MANIPULATA AU MURIT COPII ARSII IN MATERNITATI, AU MURIT BATRINII DE FOAME SI DIN CAUZA LIPSELOR DE MEDICAMENTE.PONTA ESTE DEVINA? ORI JIGODIA DE BASESCU CARE A FACUT CE A VRUT IN 10 ANI EL SI OAMENII LUI CU CLANURILE DE MAFIOTII TIGANI?….IN 89 NU AU MURIT ATITIA OAMENII CIT AU OMORIT SISTEMUL LUI BASESCU TREZITI=VA LA REALITATE

    • virgil spune:

      100% PSD….

    • adrian chirila spune:

      in tara asta ce e normal e anormal si ce e anormal este etic si moral , pardon doamna Pascu Emilia a-ti fost si sunteti inutila societati cu o astfel de gandire
      rusinica cu dumneavoastra nu cladim comunismul

  147. raimond spune:

    Tanara scrie despre niste lucruri normale, dar uita un singur aspect: tot ce a narat nu e o noutate, nu doar Ponta e o poanta la guvernare, ci si precedesorii sai, de la Petre Roman la Boc. Toti au stiut un lucru: sa taie din bani, sa mareasca taxele, iar cand au crescut salariile, au pus birul inzecit pe alte lucruri. Problema poporului roman e veche, de la regi la presedinti – toti au fost niste escroci si mai mult sau mai putin criminali. Nu uitati ca pe vremea monarhiei au murit mii de tarani in Rascoala din 1907. Nu s-au rasculat ca au dus-o excelent, ci pentru ca erau muritori de foame. Domnisoara se revolta, dar ar trebui sa nu foloseasca un singur nume… sau poate e chiar unealta lui Basescu. Ce mi-e Basescu, fost comunist si fost ministru in cabinetul Dascalescu, sau ce mi-e Ponta, educat de Nastase, care, la randul sau, a primit invataturi chiar in Coreea de Nord in 1989. Asadar, domnisoara ar trebui sa nu uite cine a taiat salariile, cine a distrus tot sistemul de invatamant, medical etcetera. Viziunea ingusta de a ataca doar un personaj, Ponta, mi se pare ridicola, de parca in perioada Boc am fi trait cu lefuri de 20 de ori mai mari. Faptul ca lucrati in sistemul privat nu va scuza cu nimic. In Romania, de regula, a fi patron inseamna a avea contracte cu statul si a folosi bani publici. Toti milionarii de carton ai tarii din asa ceva au facut banii, din tunuri. Mai stiu tineri gen Burleanu, care a fost consilierul lui Basescu si a ajuns presedinte la FRF fara sa aiba habar de sport.

    • eliza spune:

      foarte adevarat tot de scrie domnisoara dar din pacate fara efect. Noi , cei de jos vorbim singuri in timp ce politicienii fac ce vor si nimeni nu ii deranjeaza ba din contra sint destui din popor care tin tot cu ei ,cu jefuitorii acestei tari dupa cum vad in comentarii si chiar in viata de zi cu zi. Asta e cel mai grav ca multi si-au pierdut de tot judecata , daca or fi avut-o vreodata,si in loc sa fie uniti impotriva celor ce ne conduc intr-o directie gresita , ei trambiteaza niste simpatii politice pur sentimentale fara sa vada adevarul , ca am ajuns sclavii guvernantilor .Oameni buni asta vor guvernantii , sa fim buimaci , sa nu intelegem nimic , sa ne uram intre noi , sa ne poata manipula si exploata mai usor.Haideti sa ne folosim creierele spre binele nostru al celor multi si obiditi nu sa tinem cu niste talhari care ne conduc cum le place lor.Politicienii rad de unii dintre noi cand vad cat sunt de naivi si cred tot ce mint ei , si sunt constienti de prostia celor multi .

      • Crina spune:

        Presiune pe Ponta. E las, se sperie. Si…la vot fratilor.

        • stegar spune:

          Asa e, voi basistii puteti rasturna balanta destinului.

          • adrian chirila spune:

            jos cu comunisti ,fsn=psd moartea natiuni , daca iasa ponta care are old school de la iliescu si nastase ne-am scos , dupa revolutie au facut o caracatita ……….sar parea ca nu ne-a fost de ajuns o vrem inapoi de la ei in coace sa vandut tara pe nimic

      • Aurel Barbulescu spune:

        O BASISTA MANIPULATA AU MURIT COPII ARSII IN MATERNITATI, AU MURIT BATRINII DE FOAME SI DIN CAUZA LIPSELOR DE MEDICAMENTE.PONTA ESTE DEVINA? ORI JIGODIA DE BASESCU CARE A FACUT CE A VRUT IN 10 ANI EL SI OAMENII LUI CU CLANURILE DE MAFIOTII TIGANI?….IN 89 NU AU MURIT ATITIA OAMENII CIT AU OMORIT SISTEMUL LUI BASESCU TREZITI=VA LA REALITATE

  148. Adrian spune:

    Dar fina cunoscatoare a tot ce misca in tara asta e aceasta simpatica donsoara:)

  149. Mihai spune:

    Vreau o OUG! Persoanele care au mai putin de 8 clase sa nu aiba drept de vot!

  150. sirG spune:

    Stimata domnisoara, unde au fost ai tai cand ti-au votat viitorul? Unde ai fost dumneata sau ai tai cand s-a obtinut ‘democratia’ si ‘ libertatea’? Unde ai fost la alegerile trecute? Ce ai facut?

    • sirG spune:

      Si de ce apari cu gandiri acum, te-au trezit alegerile? Ce alternativa propui? La politica si forbal se pricepe tot romanul, la a da solutii….doar farmacistul, si asta uneiri la indemnul doctorului, pentru ca altfel de solutii…vau de noi. Atata timo cat nu ai o alternativa, sa spui doar ca unul sau altul nu e bun, nu echivaleaza deloc cu a spune ca ‘ACEL’ cineva e bun….decim alternativa dvs care este?…

    • sirG spune:

      Si din pacate scriu in rapiditate de pe o solutie ‘mobila’, deci va rog a scuza eventualele greseli…insa nu ma pot abtine de la a comenta orice scriere fara propunere de solutii….mai ales ca rau cu rau, rau fara rau…..dar in general e rau, din pacate

  151. Ionut spune:

    Iarăși monarhia poate fi o alternativă viabilă…plusuri și minusuri, poate ar trebui luată în calcul, principe străin-rege străin, ne-a fost bine atunci…ne-a fost bine în ciuda balcanismului, românismului nostru autentic. Cine să fie..Radu Duda? Mai bine nu. Însă rămâne un punct ce ar trebui discutat…eventual printr-o petiție apoi printr-un referendum dacă sunt destul de mulți doritori.

  152. Ionut spune:

    Mă mir cum multă lume nu poate să vadă că poate fi vorba de un mesaj electoral…așa îmi pare..mă rog, mi-a fost dat să mai și greșesc. Nu mă dau în vânt nici dupa Ponta și ai lui nici dupa Băsescu & co. …sunt neutru. Dar furt, favoritism si prostie, fraților, prostie și dezinteres generalizat ca în tara asta nu mi-a fost dat să vad. Acum…sunt destui oameni inteligenti și iî aparatul de stat, contrar așteptărilor, dar multi dintre aceia, dacă sunt capabili și au performanțe, pleacă în privat doarece ori ei nu corespund ori nu corespunde sistemul. Nu neg nici nu confirm vorbele spuse în această scrisoare/mesaj, ce o mai fi, posibil marca opozitie, însă e valabil si viceversa…are o continuitate și ca polaritate…putere de stânga sau de dreapta…și ca timp. Tăierea salariilor cu 25% a fost un experiment eșuat…de acolo s-a dus totul..puterea de cumpărare a scazut…cererea de bunuri a scazut, sectorul privat a luat o lovitură strașnică, economia a scazut…o mare idioțenie. La fel și scumpirea carburantului…care duce, de fapt, la scăderea venitului la buget deoarece contribuabilii caută alternative, se abtin, iar unii din marii transportatori alimentează de pe la vecini…sau operaționalizează circuite frauduloase cu produse petroliere..cum a fost tot timpul… numai că se accentueaza procesul. Și câte și mai câte alte prostii și decizii tâmpite (nu voi comenta aici diversele interese). Statul ar trebui să iasă din pielea unui vătaf…”Nu-mi ajunge, tai! Nu-mi ajunge, iau, mai cresc taxa! Nu stiu cum să fac cu salariile…mai taie din ele, dă-le dracu!” Mentalitatea de investitor…de manager…asta trebuie, investiții strategice făcute cu cap, o politică de relaxare fiscală coroborată cu amplificarea graduală a pedepselor aferente evaziunii și fraudei fiscale…și lucrul masiv la cultura socială…la cultura civică…asta construiește un stat puternic. Dar deja mă simt ca..nu știu…o piesă la radio de care te-ai săturat, cu…”trebuie..ar trebui”. Până la urmă românul e cam dezinteresat în și de țara lui, moralul fiind la pământ…se amplifică starea de văicăreală și deznădejde..care la rândul ei amplifică starea bolnăvicioasă a sistemului (resursă umană mediocră…dezinteres)…și tot așa..o spirală, vertigo…jos, mai jos. Ce să mai…eu sincer mă gândesc la un guvern tehnocrat…lasă specialiștii care au dovedit performanță să se ocupe de un domeniu anume..nu toți habarniștii, inculții și „șmecherii”. Eh…și nu mai luați în seamă mot-a-mot toate scrisorile astea care pot fi electorale, nu luați în seamă absolut tot ce se scrie pe net, nu că ar fi un neadevăr însă trebuie prezentată toată imaginea..nu e nimic nou sub soare..e scrisă astfel încât să se identifice orice tip de persoană, oricare cetățean român în ea..da, e vox populi…menită să mai agite un pic masele…însă acest mesaj a fost valabil nu doar azi..ci și ieri, și acum un an, și acum 5 ani…și…înțelegeți voi. Priviți cu obiectivitate… Dacă trag linie…nu știu, chiar nu știu, cei dinainte au eșuat, Ponta nu a dovedit nimic…ce să mai alegi, dacă alegi să nu alegi..iar nu e bine, cei „angajați” să aleagă o vor face sigur și părerea lor va conta, și vom ajunge iar în situația în care să nu ai niciun rol, cât de infim, și go with the flow, cine-s ăștia de la putere? What the fuck și tot așa..toți praf-țăndări. Până la urmă…o analiză obiectivă și un vot fără a lua în seamă exit-poll-urile astea sau sondajele mai mult sau mai puțin influențate, care, de asemenea, afectează în mod negativ procesul..ar fi cel mai corect. Am spus multe și nimic în același timp…eh..poate ar fi trebuit să mă fac politician, hah. Numai bine.

  153. cristoiu spune:

    AR TREBUI CA FIECARE DINTRE NOI SA INTELEGA CA CE SE MAI POATE FACE ESTE CE VOM FACE PANA LA ALEGERILE PREZIDENTIALE DIN NOIEMBRIE .DUPA ,DACA PRESEDINTE VA FI UN PONTA,NE IA DRACU PENTRU MULTI ANI.

    • Eugen TEODORESCU spune:

      Am doua vesti proaste pentru tine, Mihaela

      Prima: Jefuirea Rominiei a inceput cu mult timp inainte de te naste tu; mai precis, a doua zi dupa asasinarea sotilor Ceausescu. Deci, cu multa vreme inaintea „dinastiei” Ponta

      In al doilea rind, ‘caruta’ a ramas aceeasi; s-a schimbat numai ‘vizitiul’

      • alan more spune:

        eu am o teorie,poate fi luata in considerare sau nu,dar jaful a inceput dupa ce romanii(de la Roma) au reusit sa ocupe Sarmizegetusa,prin tradare,ca prin lupta dreapta erau varza,si jaful a continuat,continua si va continua,si inca nu s-a terminat de vreo 2000 si ceva de ani.

  154. marian spune:

    Trebuie sa ne intre o chestie un cap in Romania nu exista democratie avem OLIGARHIE . Si sa vedeti dupa alegeri taxe tata pentru mita electorala care se va da in campania electorala . Pe mine nu ma reprezinta nici un candidat sicer va spun . Nu mai avem pic de nationalism in noi sunt satul de cate regimuri s-au perindat in Romania incepand de la Carol al-II-lea . Ne vom trezi oare ?!?

  155. Daniel spune:

    Singurul lucru din acest articol care imi suna incorect este folosirea cuvantului domn inainte de ponta. In rest…ii doresc un deces cat mai usor si mai curand, de preferat in zbor impreuna cu membrii guvernului, parlamentului si presedintele.

  156. Marian spune:

    Respect!!!

  157. zsimina spune:

    Foarte bine punctat ! Chiar imi puneam mari sperante in ponta fiind tanar ma asteptam sa fie mai capabil … Pana am ajuns sa il cunosc cu adevarat , sper sa nu castige pentru ca a devenit un mare nesimtit si chiar ne sfideaza inteligenta.

    • adrian chirila spune:

      perfect spus si eu aveam alte asteptari doar e tanar dar s-ar parea ca e un netrebnic care face tot ce ii trece prin cap fara sa dea seama la nimeni

  158. martin spune:

    Nu pot sa mai înteleg românii care se plâng neîncetat din 1990 încoace. Tara noastra a fost stralucitoare în timpul Monarhiei, nu a Republici. Asta nu va spune nimic? De ce nu aleg românii sa vina MS Regele Mihai I al României la carma tarii? Regele este singura salvare a României!

    • stegar spune:

      Care Rege? Ala injurat in ultimul hal de infractorul etilist de la Cotroceni? Daca era monarhie Basescu era angajat la dat cu motorina pe dusumele.

  159. Walter von Grappendorf spune:

    Haideti la vot sa-l dam jos !
    nu vedeti ca merg numai pensionari ,si cei amnistiati ,hadeti la vot ,
    indiferent pe cine alegeti ,dar pe 16 in turu 2 ne vedem pe Facebook
    si ne intlnim la vot.

    • Alina spune:

      Da, asta e solutia! Sa mergem cat mai multi tineri la vot!

      • stegar spune:

        Din curiozitate. Stiti ca stampila se pune pe vot si votul in urna, nu? Cum de a dat votul in voi baseii? Ca voi parca ziceati ca e democratic sa nu iesi la vot, asa va invatase Basau’ in 2012, n’est pas?

  160. mihai spune:

    D-soara, esti dusa rau cu pluta !! Nu spui NIMIC de guvernarea care a nenorocit acesta tara in ultimii 9 ani, sub conducerea unui fost comandant de nava care n-a avut nici cea mai mica intentie spre bine cu acesta tara, a terfelit-o si si-a batut joc de ea cum a vrut si cum a poftit muschiul lui de la Cotroceni, aranjandu-si propriile afaceri cu fratele sau cu niste neica-nimeni dupa care s-a dorit un singur lucru: IMBOGATIRE !!!
    Vezi ca alde Boc face ravagii cu padurile din judetul cluj, banii rezultati ducandu-se la PDL, actual PMP.
    S-a furat in guvernarea PDL cum nu s-a furat pina in 2004 cu venirea lui Base. AU FURAT TOTI si tu il vezi pe Ponta vinovat de pretul RCA ? :))) ESTI PENIBILA !!!
    Nu am sa scriu mult, ma bucur ca PARINTII TAI SI AI TUTUROR VOR VOTA CU VICTOR PONTA, degeaba urla tinerii pe pe retelele de socializare si blog-uri, PARINTII si BUNICII vor inclina balanta si asa si trebuie sa se intample, sa castige: VICTOR PONTA !!!!

    Bye.

    • stegar spune:

      Pai, de la oamenii fostei guvernari a venit mormanu’ ala de dolari, contravaloarea scrisorii, daca ii injura pe astia, adio parnos.

    • alan more spune:

      mihaita,te-ai plimbat prin judetele Harghita si Covasna?cred ca in viata ta nu ai vazut munti si dealuri dezgolite in halul acela.tot ce se intimpla acum in urma ploilor este consecinta zicerii romanesti: ”altul prost si eu nu”,si bineinteles si prin alte parti ale tarii la fel se intimpla.primar la cluj,boc,este de putin timp,si nu cred ca a reusit intr-un timp asa de scurt sa rada padurile din Apuseni.mai cauta mihaita,mai cauta.

  161. Etekbaba spune:

    Deosebita scrisoarea, trista, adevarata. As mai fi adaugat slugarnicia tuturor politicienilor de pana acum fata de UE, SUA …de ce sa aliniez preturile la gaz, curent, benzina la nivel UE? Am fost ajutati sa avem acelasi nivel de trai? De ce SUA face ordine la mine in tara?…Trist!

  162. PUB… sau… Ponta-Udrea-Basescu=Plagiat-Urzeala-Banda
    *
    … Aud ca marinelul scapat de la avort
    Ce-ajunse presedinte… Mai vrea trage in port!
    … Cand i s-a dus mandatul… de presedentie
    Mai are gand… Post-mortem pe scena sa mai vie!
    … Si, cum nebunii-s astazi alesii de popor
    Mai vrea sa inopteze in acel dormitor.
    … Cu Ponti, sau cu Nuti?… Lui ii este egal!
    … Dar, mai degraba vrea sa-i tina cam de cal!
    Ca-n sahul unde nu stii… Unde ar vrea sa sara?
    Si deodata… Hopa!… Te da pe branci… O, tara!

    … Arma este ascunsa, chiar de e banuita
    Poporul sta-n nisip ca-i este ca cladita
    … Soarta ce a pasat-o pe loc la altii-n maini
    Ca nu s-a-ncumetat sa-si coaca singur paini!
    Acum, el joaca, uite, pe-ale nervilor funii
    Ca steaua ce-a cazut venii odat’ cu hunii
    Care, cu degetul bagat adanc in miere
    Despre Democratie vorbeau si nu despre putere
    Ce si-au tras-o la mal si-au ancorat-o iara
    De parca nimic n-a fost… Doar niste morti… Ce doara?

    Cine n-a prins secunda cand cometa a cazut
    Nu sa-si puna dorinta… Cand fu doar un vandut
    … Cand fu in tara lui la jug numai impuns
    … Dar tot nu a stiut ca hotii doar s-au uns
    Incat, in prag sa puie piciorul cand a-mpins
    Poarta cea neurnita pe-und’ sange si-a prelins
    Are doar sa astepte… Un rand!… Si inc-un rand!
    Ca-n PUB se omenesc nebunii, triumfand
    Cat timp valul puterii nu este infruntat
    Decat de gandul:… Daca… Parca… Mai e de asteptat!

    Asa ca eu astept ca Tussi sa tot vina
    Dar ma iertati, va rog, o spun doar in surdina!
    Nu stiu pe unde pune mana cand sta, asa, prin tufe
    Dar ma intreb… De ce v-au trebuit zulufe?
    Gandesc la Cicciolina!… Tot asa una care avu “noroc”!
    … Ca iute-si ninirizi flocul, s-o poata lua din loc…
    Si nu ma mir de ce astia parca isi bat de tara joc!
    … Doar tatza nu v-a dat-o!… Sau eu venii tarziu?
    … Dar uite ca nu pot sa las fara sa scriu!
    Si de presedintel?… Imi e intiparita
    Ca in plagiatura va este tiparita!

    Cum nu degeaba scrie ca unirea e un lucru bun
    Ca de-ai lupta de unul singur, zic toti ca esti nebun
    … Cand veti iesi pe strazi, asa ca sa rasune?
    Doar nu s-or taia capete… Cand doriti numai bune
    Ca la ochi, azi s-a sters mai ca intreaga lume
    Si ce i-ar mai place tarii, sa-i faceti un renume!?
    Inchideti PUB-ul si apa curata serviti la tejghea!
    … Toti imbatatii de putere doar asta sa bea…
    Ca sa aud iar, pe plai, Miorita cantand
    Unde dainuie raiul multora, in suflet si-n gand!

    … Cand marsaluiesti, popor, pentru o cauza dreapta…
    Ori nu vrei sa fii stapan, ca oricum moartea asteapta?
    … Starpiti mana de pagani pan’ nu va pun lumanare
    Si-i purtati peste campii ce erau candva granare
    Cand, muncite cu sudoare, puneau Romaniei floare
    Nu cum aud ca-s recompense pentru burghezia noua
    … Lepre tinute de-mpins, sa-i mai urce-o tura… Doua
    Mai departe ca sa teasa tot la panza lor murdara
    Pan’ s-a terminat mandatul si-ncarcati, fagurii cara!
    … Cat mai taci, popor roman, tot asa ti le vor coace
    Ca de-si inclestara pumnul, hotilor nu le da pace!

    … Cand ii purtati peste vai unde apele-si aduna
    Ca sa-si spele saracia, c-omenia nu-ncununa?
    Sau asteptati sa vina vremea cand si aerul vi-l sufla
    Ca de-au inceput un targ, isi strang mufa dupa mufa!
    … Nu le aratati, golase, crestele ce-ard azi in soare
    Pe cand buzunarul lor doldora-i de sarbatoare?
    Cand cu buciumul chemara la defrisat de paduri
    Tot o apa si-un pamant!… Hoti!… Si hoti!… Si cazaturi…
    … De mi-ar fi rusine iarasi, de n-as trai pe aici
    Sa spun ca mi-ar fi ei frati… Desucheatii de complici!

    Inca imi suna, din singura mea lectie la latina
    „In patria nostra multe silve sunt!“… Si ironia-i deplina!
    Vad caravanele de camioane pline de se indoaie
    Ca hotii dadura buzna, ca ciupercile dupa ploaie.
    Nu v-au chemat apoi, sa le plantati voi puietii?
    … Ca-n pepiniere, cum mai asteapta “fetitele” si baietii!
    Ce-o sa sara, cu calul troian, bobocimea profilata prin pat…
    Tara draga…. Sa te dea in fine, in gat… Sah-mat!
    … Sa nu te aud ca nu-ti cantai si asta, nu doar o data
    Si de n-oi fi Paunescu, dar nu ma plac cumparata…
    Chiar de ma incanta hotul ce la huni, matca-ti arata!

    Si prin munti sa ii bagati si le dati in mana freze!
    … De cateva tone va-ndurati pentru cartitele breze
    Ca-i bogata Romania… Imnul sa vi-l intoneze!
    Hai, popor roman!… E timpul ca sa faci din nou sinteze
    Sau sa-ti scriu cand PUB & Co gata-s sa te lichideze
    … Ca-n vartejul lor te tara sa-ti ramana ironia
    … Ca n-ai fost destul de treaz cand pretuisi omenia!
    Cand deschisa-i lumea astazi, dar transata-mparatia!
    Domnul binecuvinteze drumul catre Romania!
    … Cu ce sacrificii, oare?… Si-und’ se-ascunde vitejia?

    • Dan Lazar spune:

      Doamna Gunther
      In loc sa pierdeti timpul la tastatura nu ar fi mai bine pentru dumneavoastra (si nu numai) sa consultati un doctor ? Nu aveti nevoie de trimitere. E suficient sa ii aratati „poezia” pe care ati scris-o.

      • Merci!…
        Apreciez totusi tonul respectuos si ma rezum sa astept rezultatul alegerilor… Sa vedem cine merge la doctor?

      • mirela spune:

        am ras cu lacrimi la com d-voastra!si inca mai rad!!!saraca d-na Gunther!

        • Cine rade la urma…
          S-ar putea sa se uite la turma!

        •  Tara fara de noroc
          *
          … Romanie, plai de dor…
          Eu crescui pe-al tau ogor!
          De copila am lucrat
          Pe-al tau deal la adunat
          … Bogatii ca o rasplata
          Pentru sudoarea lasata.
          Si-am sapat in a ta glie
          … Sa culeg iar bogatie!
          Caci omul vrea nevoia-nvinsa
          … Sa nu stea cu mana-ntinsa!
          Dar plecai… Ca asa-i viata
          Insa nu ti-am intors fata!
          … Si ma uit mereu in urma
          Dar ce aud ma darama!
           
           
          Mama Tara… Romania
          Cati vandali ravnira glia?
          Cate hoarde-au tropotit-o?
          Cate vlaga ti-au sorbit-o
          Cu gand sa te cotropeasca
          … Si-apoi sa te jecmaneasca?
          Sa te vada-ngenuncheata
          Cu inima-nsangerata
          Si robita!… Si patata!
          De hapsani fara tagada!
           
           
          Cum ma uit din departare
          Cu inima-ntrebatoare
          Si-ncarcata de tristete
          Cand citesc vesti… Despre fete
          … Care cica-s fiii tai
          Peste ani ajunsi misei!
          Caci ei sansa ti-au distrus
          Cand sa iesi cu capul sus
          … Din a despotului gheara
          Care nu vroia sa piara!
           
           
          Si cum te-au mai terfelit!
          Nici vandalii n-au gandit
          … Ca din cate ai avut
          Cu sudoare puse-n rand
          Pentru fiii tai destoinici
          Ce-ti pazesc sfintele cronici
          … Si nepotilor gandite…
          La pamant sant cotropite!
          … Ca ciupercile dupa ploaie
          Au ajuns la maruntaie!
          Si-n adancuri te scobesc
          Ca un vierme iti sortesc
          Fiii sa-ti ramaie goi!
          … Ca sa plece de nevoi!
           
           
           
          Tocmai ieri am auzit
          Cum prieteni au gandit
          … Mai degraba, cu o traista
          Pusa-n bat de asta casta
          … Sa te lase, Romanie
          Cand azi… Ciuma te sfasie!
          Caci nu cunosc o iesire
          Si nu pot vedea pieire
          … A acestei natiuni
          Sub copii crescuti pagani!
           
           
          … De ce mame? … Ma intreb
          Si de ce tati?… Ca sa pricep!
          … Cand au numai apa-n vine
          Si nu cunosc o rusine!
          … Caci al dracu’ ban le-a luat
          Tuturor mandria-n Stat
          … De roman care se crede
          Mai istet ca orice plebe!
          … Romanie, plai de dor
          Asta e doar tara lor
          … De-i lasi sa faca ce vor!
           
           
          Ce blestem te-a cautat
          Cand o hoarda te-a calcat
          Chiar la sanu-ti alaptata
          Ce te tine inclestata?
          … Si tu… Cat mai rabzi in foc?
          … Tara fara de noroc!
           
           
          Si cine s-o-ncumeta
          … Inapoi ca sa te ia?
          … Incotro… Romania?
           
           
          Hai, romane!… Ridica-ti fata
          Nu asteptasi dimineata
          Ca sa stii ce este viata?
           
           
          Sau vrei numai sa trudesti
          Peste graniti sa privesti
          Cu bocceaua sa te duci
          Sa-i lasi in lacrimi pe-ai tai prunci
          … Sau doar sa le povestesti
          De unde romane esti?
           
           
          Vrei doar gusa labartata
          De inima innodata, sa o umpli
          Pana mori
          Sau sa iti privesti din zari
          Tara care sta in foc?
          Tara fara de noroc!
           
           
          Hai, romane… Intra-n joc!
          Cronicile ard pe loc
          C-or sa puna alte… Noi!
          … Despre fapte de EROI!
          *

        • … Citeste si treci mai departe!!!…
          *
          Mie, asta mi-ar dicta Bunul Simt
          Sau, ti s-a dat text, ca din carte
          Sa pui si tu in roata un zimt?

          La asa clown… Asa spectator!
          … Ca rade de unul singur
          Este tare interesant pentru popor
          Si-l informeaza, desigur!

          Inteleptul ar fi stat pe WC
          Si ar mai fi rumegat oleaca
          Si-ar fi linistit buza, ca nu are tupeu
          … Si-ar fi asteptat timpul sa treaca.

          Sa vedem unde-o sa stati, draga?
          … Am gandit ca azi nu ai ras
          Dar tu, poate sugi din fraga
          Sa fi recunoscut ca-i de plans!

      • stegar spune:

        Voua nu va plac decat versurile de limba maro dedicate pulifriciului de la Cotroceni. In rest, nu prea le aveti voi cu poeziile. Nu prea le aveti cu nimic pe lumea asta, chiar imi e mila de voi. Ar trebui data o lege prin care oamenii cretini ca voi sa fie izolati de restul societatii.

  163. lecram spune:

    Imi creste inima, inseamna ca sperante avem . Bravo.

  164. Edelweiss spune:

    Uau!
    La amiază când am dat share pe articol erau doar vreo 380 de distribuiri.
    Acum, după vreo 6 ore, sunt peste 8k.
    Și acesta nu este singurul sit ce promovează conținutul scrisorii.
    La-m mai primit de la prieteni și de pe situl nașultv unde are și acolo 3,1k distribuiri. WOW!

  165. mihai spune:

    Scrisorile si prostii. Sunteti o masa amorfa de oi. Ce crezi ca rezolvi daca scri asemenea tampenii? Sti ce o sa zica Ponta cand o sa-ti citeasca compunerea: „Uite ma la astia ce au ajuns sa faca;asa de tare i-am indobitocit incat se apuca sa scrie compuneri pe net. Traiasca netul.” Se pisa cine vrea pe voi si tot nu o sa aveti curajul sa-i dati jos. Ar trebui sa postati cate ceva in fiecare zi, macar sa le dati si motiv sa rada mai bine, ca de trait sigur traiesc mai bine ca voi. Oilor. Beeeeeeee.

  166. dana spune:

    mai domnisoara, nu pot citi toata scrisoarea ta, e prea lunga pentru mine om care lucreaza nu la privat, dar sunt tot destoinica si silitoare, nu am anii tai, dar, poate am mai multa intelepciune,nu spun inteligenta , poate si acolo am un + valoare, dar citindu-ti DOAR CATEVA FRAZE DE la inceput nu doresc decat sa te intreb. mai domnisorica in afara de talentul de te afisa cu o scrisoare atat de lunga, dupa o zi lunga de munca la privat mai e ceva? DE CE ITI SPUN ASTA? PTR. CA imi pari superficiala si incosecventa. Eu iteleg de la tine ca ponta ti-a facut tie numai rau, numai rau, da? atunci te intreb basescu si boc ti-a facut vreun bine? nu-mi raspunde mie personal, fa-o tie.daca raspunsul e da. atunci domnisoara te rog sa ma lasi cu scrisoarea ta si sa mergi la culcare ptr. ca esti obosita dupa o zi de munca la privat, chiar dai dovada ca esti.

  167. O romanca spune:

    O simpla intrebare pun, ca tot vorbea fata de spalare de creier : de ce toate scrisorile, articolele, etc, contra Ponta sunt scrise in acelasi stil ? Aceleasi expresii si cuvinte se regasesc in toate?
    Care are creier, sa il foloseasca.

  168. jiji spune:

    Stiti care o sa fie replica pesedistilor si a antenistilor? Ca e o basista. Cu asta au rezolvat tot.

  169. blandul ben spune:

    Idioata, Idioti …..neinteresant !

  170. Sanda spune:

    Ai scris cam tot ce gandeste fiecare om cu capul la el !
    Ai uitat sa-l intrebi de cele 400 mil euro facute cadou , prin renuntare, firmei GAZ MUNAIGAZ ?????

  171. ADA spune:

    Draga ,Dna.Mihaela,va felicita din suflet pentru aceasta scrisoare deschisa.Este un mesaj dat de Guvernul Ro.,ddaca este real ,atunci au un tupeu de impertinenta incredibila.

  172. mariana spune:

    frumos si trist

  173. adrian spune:

    SINGURA MODALITATE DE A REUSI CEVA ESTE SA SE IASA MASIV LA VOT SA-I STIRPIM PE NENOROCITZI SI SA II ANULAM PE prosti care voteaza ce zice popa si primaru

  174. Eucucinevotez? spune:

    Acum am si eu o intrebare, venita din partea unui om care nu prea stie pe cine sa voteze la alegerile care vin: Cum de apar brusc atatea voci ale poporului in ultimul timp, iar acum 3-4 ani nu prea spunea nimeni ceva despre alde Boc si altii. Da, avem un premier incapabil, dar la fel de incapabili au fost si predecesorii lui. Doar ca atunci nu vedeam asa de multe nemultumiri pe web. Ma bucur ca vin aceste critici macar acum, dar oare daca veneau la timpul lor poate acum aveam mai putine lucruri de care sa fim nemultumiti.

    • mariana spune:

      criticile sunt bune dar nu ar trebui sa ne oprim aici

    • O romanca spune:

      Pentru ca toti sunt la fel !! Si se apuca pe diferite cai sa arunce cu noroi cand le este frica de pierderea alegerilor, pe la inceputul mandatelor, nimeni nu ataca atat opozitia ! Erau ocupati sa fure. NU tin cu Ponta, dar nici cu atacurile astea miselesti si penibile nu pot sa fiu de acord !

  175. Dragos spune:

    Felicitari pentru scrisoare, ai toata stima din partea mea, problema e ca acum cat noi lasam comentarii Ponta nu are decat o durere in c** de noi si nimic altceva. Pana nu vom face iar o revolutie, nu cum a fost in 89, ci una cu oameni care inca mai gandesc si isi doresc ca tara sa ajunga la un alt nivel, oameni care au argumente si pot discuta cu toti „oamenii politicieni”, sa iesim sa le dam o lectie de respect, demnitate si dreptate doar asa poate se sperie si tara scapa de indivizi ca ei.

  176. Radu Alexandru Vasilescu spune:

    Totusi, credeam ca tanara era la fel de ultragiata si de prevederile legii anti-migratie, lege prin care s-a instalat dictatura baronilor locali, impunandu-se votul imperativ in consilii, pe sistemul daca nu faci ce zice seful de filiala (inclusiv sa aprobi borduriade si alte smenuri pe banii bugetului local) zbori cu functie cu tot. Mie mi se pare ca nivelul de prostie a atins cote de alarma, pt ca tot felul de indivizi tipa impotriva baronilor locali dar si impotriva traseismului [si au dreptate pe fond!] doar ca, folosindu-si capul pe post de umbrela pt. gat, uita sa citeasca legea anti-migratie si nu vad ce monstruozitate anti-democratica este aceasta la nivelul administratiei locale.

    PS: cititi legea anti-migratie inainte sa comentati! Consilierii [alesi!] daca sunt dati afara din partid isi pierd si mandatul! Doar primarii nu! E una din cele mai mari ticalosii facute vreodata – dar cum prostia e prevalenta vad ca nimeni nu deschide gura si nimeni nu face legatura intre acea abominatie legala [care e in practica vot imperativ] si catastrofa coruptiei si iresponsabilitatii din administratia locala…

  177. florin balasescu spune:

    minunat scris ,bravo ma mir ca mai exista asemenea oameni de o calitate exceptionala, dar cred ca din pacate este cam tirziu……….

  178. Anti p spune:

    ROMANI SUNTEM IN ULTIMA CLIPA SI AJUNGM PE FUNDUL PRAPASTIEI IMPINSI DE ACEST iresponsabil. Domnisoara ai respctul si sprijinul meu moral. SA NE AJUTE DZEU.

  179. Stefan spune:

    Iesti in piata Unirii, asa cum ati iesit la bradul cel mai inalt (cand orasul era paralizat intre Piata Victoriei si Tineretului .
    Sunteti toti niste lasi care dau commenturi si scrisori pe internet.
    Ne-o meritam, pe bune ca da !

  180. gigi spune:

    Asemenea lucruri sau mai intamplat si inainte cu ( Scrisori )
    e oricum aiurea )))))) pt ca nu o sa l citeasca niciodata acesta
    IMAGINE al Romaniei si al Romanilor si al acestei NATII , care lau votat
    si sigur au sa l voteze incontinuare : Victor Ponta )))))))))
    Asa e poporul , așta de kk , pentru care :
    Terra arata ca Romania
    Noi traim pe Marte
    Nato este Barbat
    Orgasmul este un Credit
    …………..si tot asa mai departe ca sa vedeti
    cine voteaza in Romania si pe cine
    Asta e Natia fratilor , mai mult nu te poti astepta de la asemenea popor
    din pacate .
    Jaleeeee fratilor si Rusine lor unde au ajuns si cum au ajuns sa traiasca
    in Hotie si cu Ministri si conducatori infractori in puscarie si tradatori
    ( cum e poporul asa e si conducatoru ) sau
    cum e conducatoru asa e si poporu )
    IMAGINEA clara
    Hai la vot )))))))))))))) .

  181. ali spune:

    Felicitari pentru aceasta scrisoare, dar chiar credeti ca se va intampla ceva? Din pacate se vor gasi multi care sa-l voteze pentru un tricou…..turma e mare si oile-s multe (pentru cunoscatori)

    • Alina spune:

      Hai sa nu ne mai plangem atat si sa ne implicam in schimbarea tarii noastre. Rezolvarea vine din implicarea a tot mai multor tineri in politica, doar asa vocea noastra va fi auzita! Trebuie sa schimbam sistemul si doar actionand intr-un numar mai mare o putem face. 90% din tineri sunt scarbiti de politica, dar fiind detasati de subiect vom avea numai de suferit! Si eu urasc sa merg in fiecare zi pe un salar de 1200 de lei, care imi ajunge numai pentru necesitati, ce distractii?, ce vacante?…asta dupa ce am fost printre primi studenti la medie in facultate si la master. E deprimant dar nu trebuie niciodata sa ne lasam batuti, trebuie sa incercam chiar daca avem 1 % sanse!

  182. Adelina spune:

    Nu stiu cat de mult conteaza parerea mea, insa cu toate ca ai toata dreptatea din lume, destinatarul scrisorii tale va raspunde acesteia cu o indiferenta nesimtita si se va bucura ca, chiar daca noi, tinerii, ne revoltam cu toate puterile noastre, toti pensionarii vor fi de partea lui, iar din pacate media de varsta a acestei tari nu e in favoarea noastra. Cred ca nu ar trebui sa ne adresam lor, politicienilor, asta consider ca e cea mai mare greseala a noastra. Eu cred ca natiunea e responsabila pentru ceea ce se intampla si cred ca doar actionand acolo unde trebuie, se poate schimba ceva. Un procent nesemnificativ din populatia cu drept de vot este activ in mediul online. De aceea, din pacate, chiar daca este o metoda foarte buna de comunicare, nu cred ca este suficienta pentru a atrage atentia majoritatii persoanelor cu drept de vot.

    • gigi spune:

      Ai dreptate , sunt de aceeasi parere cu tine , dar sunt putini , care gandesc si stiu despre ce este vorba in Tara asta , repet ..putini , si putini aia, nu se duc la vot , pt ca nu au pe cine . Mentalitatea , cultura educatia si gandirea visavi de politica ( unde nu exista traditie ) , de atitudine de caracter de credinta de adevavar si sinceritate ,nu rusine , sunt la fel oricare ar fi ei , cei ce sunt la conducere , repet toti sunt la fel din 90 incoace toti , nu sunt de condamnati , pentru ca asta au invatat din tata n fiu , asa au fost educati , dar , noi suferim din pacate .
      Si pentru asta trebuie sa facem ceva , comentariile nu rezolva absolut nimic , fapte fapte fapte , de asta avem nevoie .
      Din pacate acei tineri care au fost in 89-90 , numai sunt , sunt mult diferiti si inconstienti de situatie , si nu le pasa , asta e poporul din pacate , a jaleeeee .

    • angela spune:

      AI DREPTATE ! SIGUR NICI ACEEA TANARA NU SE ASTEAPTA LA VREUN RASPUNS !
      CINSTE EI PTR CURAJ SI INSPIRATIE !

  183. […] citit un text foarte interesant pe paginadepolitica.ro și m-am gândit să-l share-uiesc integral cu voi. Este o scrisoare adresată primului ministru de […]

  184. Paul spune:

    Multumesc pentru aceasta scrisoare!
    Sunt multi care simt ca tine! Multi care injura cand il aud pe Ponta la televizor, plang de nervi cand mai scoate OUG si apoi tac si inghit. Dar pana cand?? Aud atat de multi oameni frustrati si nici unul nu face ceva ca sa imbunatateasca situatia. Chiar nu se afla o mana de oameni cinstiti care sa guverneze tara asta??

    Sper ca scrisoarea aceasta e doar urmatorul pas si nu te opresti aici!

  185. gheorghe spune:

    Deşteaptate ROMÂNE….. Fapte , Nu vorbe, Continutul scrisorii , reprezintă realitarea, daca vrem un viitor trebuie sa acţionam….trebuie sa ne gindim unde suntem şi unde dorim sa ajungem…

  186. mihai spune:

    Cine a promis salarii pe care nu le-a dat?apoi a redus dublu vaniturile promise,dupa castigarea in instanta, cine a programat restituirea veniturilor pana in 2016?oare nu se cunoaste?de bocoisti si basisti nu spuneti nimic?dar de furtul votului in parlament na se maistie nimic?ori ati uitat.Sa va aduceti aminte nu mai judecat prezentul, cu trecutul PSD-lui Iliescu fiti mai obiectivi.

    • angela spune:

      Ba mihai prostu catelusu nostru….mai schimba si tu antena fraiere ca ramai singur….abonat la ei…ESTI DEPASIT FRAIERE…nu vezi ca rad curcile de tine

  187. UNGUENT spune:

    interesanta scrisoarea…o singura intrebare apare. DE CE NU I-AI TRIMIS-O LUI BOC,MRU SAU CHIAR LUI BASESCU? DACA TOT INTELEGI ASA DE BINE SITUATIA DIN TARA, DE CE L-AI SCOS PE BASESCU DIN ECUATIE?

    • Naz spune:

      Pai no, unora le place sa-l injure pe Basescu, altii pe Ponta. Pana una alta, Ponta e prim-ministru si da OUG-uri aiurea.

    • angela spune:

      Uite asa fraiere ti ai luat UNGUENTUL sa te ungi la cur..? ca vine ponta cu ea indoita si tot ti o baga…fi pregatit doar !

    • alex spune:

      poate pt ca ponta e seful guvernului si tinara e nemultumita de acest guvern si nu de prestatia presedintelui care nu are nuci o treaba cu guvernul?

  188. Old bear spune:

    ROMÂNIAAAAAAAAAAAAAAA,DEȘTEAPTĂ-TEEEEEEEEEEEEEEE!

    • angela spune:

      Ursule cred ca hibernezi cam dintotdeauna….adica dormi si visezi…! Cum ai tu curajul si nesimtirea sa spui altora sa se trezeasca..? cand tu dormii bustean

  189. Marius spune:

    Foameaaaaaaa … au datorii de platit si de aia vor sa ia tot ciolanul …. au oameni care le dau 1 leu de campanie si tre sa le dea 3 lei inapoi prin contracte …. foameaaaaaaa ….

  190. geox spune:

    Ma bucur mult sa vad atati sustinatori ai acestui”gest” ca sa zic asa…dar oare cati dintre voi ar face ceva in aceasta privinta???cati dintre voi ar participa la o eventuala „rascoala”???vinovati pentru ceea ce se intampla suntem doar noi…romanii…pentru ca ne lasam condusi de o mana de idioti care isi fac de cap…pe spatele nostru…noi le permitem asta…noi ne-am pierdut unitatea…pentru ca nimeni nu se mai gandeste la aproapele lui…si toti sunt pentru ei…asta a ajuns romania…datorita romanilor…cei despre care vorbiti…sunt niste oameni „destepti”,imi permit sa le spun asa,pentru ca au stiut cum sa foloseasca „dezbinarea” romanilor in favoarea lor!!! Daca nu aveti de gand sa faveti nimic in aceasta privinta nu va mai plangeti!!! Daca am fi uniti cu totii…ar disparea toate problemele!!! Avem cea mai mare putere…cea a multimii…dar pacat ca multi se vand pe o galeata si o punga de orez!!!

    • angela spune:

      Nu vorbi despre cei ce se vand pe o …galeata ! ptr ca tu nu sti la cata suferinta au fost supusi daca se ..bucura la …o galeata ! Nu vorbi de dezbinare ca inversul..unitatii ! ptr ca nu ai stiut niciodata ce i aceea unitatea prin care sa ajuti cu ceva pe altul…nici macar cu o vorba. dovada este modul in care vorbesti..Adica toti ar trebui sa faca ce „gandesti tu” ca este bine ! fiecare are acest drept….vorbesti de rascoala adica de violenta ptr ca nu STI SA REZOVI CEVA DECAT CU VIOLENTA ! esti incapabil de comunicare sociala, dar impui si dai lectii !
      asta sunt romanii si ca atare NICIODATA nu vor face ceva ! nu ponta sau basescu sunt vinovati ci tu si voi ! dar ca va scapati de VINA o aruncati pe altii ! si asta din …lasitate si „omenie”…! omenia crestinului adica a CRETINULUI

    • mishu spune:

      perfect de accord!

  191. Flower Power spune:

    Atent să nu întineze idealurile marxism-leninismului, tov. Ponta introduce taxa pe staţia de autobuz, micşorată cu 5 procente. În lucru se află birul pe fumărit, din vremea fanarioţilor – îi zice impozit pe centrală termică de apartament, că s-au schimbat vremurile. Pentru că poporului în place penetraţia hard-core, aştept taxa pe uşa de termopan şi impozitul pe tigaia dry cooker…

  192. david costica spune:

    Suntem Puțini și NU putem să-i dăm jos, când cei care ar trebui să voteze stau acasă, că-i umilește situația creată, dar Votează alții care NU le pasă, decât de pâinea pe moment lăsată pe masă!
    Tovarăși de ieri, de azi și de mâine!
    Nu mai contează Cinstea și Onoarea,
    Că de 25 de ani Votăm Aiurea, ca Naiba,
    Oricine pui, alții ies, grămadă din Joben,
    Apoi ne trimit pe toți românii în Infern!
    Să cotizăm banii la Taxe, asta suntem!
    Nu înțeleg la români Gândirea, Rațiunea,
    De ce-i votați pe Ei, de 25 de ani într-una?
    Ei ne spun să stăm lumea, deoparte,
    Că pentru Ei, Noi suntem Prostimea, frate!
    Ei sunt cei care Au drepturi, fără Taxe?
    Schimbarea a venit doar pentru Ei,
    Proprietăți, Conturi, Gipuri, amante noi,
    Concedii bune în țări exotice, vise uneori,
    Noi Nu putem visa, nici în viața de apoi!
    Ei au furat, au vândut, Nu mai au Cuvânt,
    Cumpără să le ajungă, mai mult Pământ!
    În fiecare zi Urlu pe internet, poate vedeți,
    Să Nu-i mai Votați numai pe Băieții deștepți,
    Care ne-au dus Viața la Sapă de lemn,
    Cu Vânzarea și Gargara oricărui Sistem,
    Ori punem alți români, ori nu mai suntem?
    Sunteți masochiști, îndrăgostiți de Ei,
    Atunci luați-i la voi acasă, de ce să suferim?
    Pentru dragostea câtorva dintre voi cretini,
    Care mai sperați schimbare, pentru copii?
    Cu cine Votați? Cu cei care ne storc de vii?
    De undeva trebuie pornită Revoluția,
    Lăsați lozinca Comuniștilor cu “Tranziția”,
    Și altele, care vă suflă că unii, sunt “urâți”,
    Puneți-i doar pe cei Frumoși acolo Sus!
    Apoi suferiți și uitați-vă la Ei cum sunt!
    Ei mizează pe Umilința Românilor,
    Aveți Bani de pâine și-un ajutor social,
    Pe toți vor să ne-aducă în așa ultim hal,
    Să mergem pe stradă, cu mâna întinsă,
    Poate cineva ne aruncă o bucată de Pită!
    În țara noastră unde grânele mai cresc,
    Ei vor să bagi osanale și din palme, anii trec,
    Pe lângă tine și Ei bine tot acolo Sunt,
    Nemulțumiți pe zi ce trece, tot mai mulți,
    Și se-nmulțesc mereu, ca fii de năpârci!
    DE CE, să ne Umilim în țara noastră?
    Dacă n-avem unde munci, e vina noastră?!
    Că îi Votăm de 25 de ani pe Ei, care promit,
    Apoi pe zi ce trece, Salariu e foarte mic,
    Nu poți să faci cu el, fară taxe, Nimic!
    Români Nu mai Votați! Aceste năluci,
    Care ne promit numai palavre si lături,
    Și când ajung din nou acolo, unde sunt,
    Uită și pe măsa cine i-a Votat, acolo sus,
    Vă râd în față, cerând alt impozit pus!
    Dacă vrei să mai trăiești în țara ta române,
    Hotărârea de a Vota pe cine vrei, îți aparține,
    Dar nu-ți bate joc și de copii tăi, nepoții,
    Votând aiurea mereu, îi lași în voia sorții!
    David Costică-21 August 2014

  193. Silvia spune:

    Felicitari… Clasicul pdl-ist care vorbeste mult fara sa spuna nimic.
    Aberatii uluitoare, nici un continut, galagie multa degeaba, acoperita cu multe cuvinte cautate in dictionare.
    Ca o papusica frumoasa, imbracata frumos, dar care nu este in stare sa lege 10 cuvinte – exact asa este scrisoarea ta ” stimata Domnisoara”.
    Comentarii de la oameni fara minte, care s- au obisnuit sa critice .
    Va plangeti cu totii de clasa politica, dar clasa politica nu face decat sa reflecte oamenii. Este oglinda poporului.
    Si nu are sens sa negati…
    Inainte de a critica, de a abera, uitati- va in oglinda. Intrebati- va si aveti curajul de a raspunde sincer….

    Evident mesajul este pentru oameni cu putina cultura, carora nu le este frica sa-si foloseasca si creierul nu doar gura.
    „Oile” sa se abtina de la orice comentariu….

    • Uniti spune:

      ” Va plangeti cu totii de clasa politica, dar clasa politica nu face decat sa reflecte oamenii. ” Exact! Si prin al dvs comentariu rautacios si nefondat tocmai faceti cinste acestei propozitii in mod paradoxal tocmai venita de la dvs. Clasa politica este exact asa de rautacioasa si aberanta precum al dvs comentariu.
      Aveti timp sa aruncati cu noroi in tineri ingrijorati de viitorul tarii si care incearca sa exprime intr-un fel sau altul aceasta grija, pe cand dvs stati bine mersi in fata pc-ului cu ego-ul umflat ca ati pus o tanara la punct. Sa va fie rusine ca incercati sa calcati in picioare si ultimul licar de patriotism ce se regaseste in randul tineretului. Daca dumneata nu ai ridicat vocea cand ai avut ocazia, atunci lasa-i pe cei care inca cred in tara asta si isi doresc libertate si belsug pentru tara, sa isi exprime gandurile.
      Macar de atata respect si solidaritate ati putea da dovada, ca doar tot aici locuiti si acea tanara cred ca si pentru binele dumitale a iesit in strada si a scris aceste randuri, nu doar pentru binele ei (ca de era asa, probabil era membra de partid la psd sau altundeva). Aici e diferenta: solidaritate vs. egoism. Cu siguranta stiti unde va incadrati…. dar nu e tarziu, inca mai puteti face ceva. Ce va doriti? O tara dezmembrata, furata, plina de oameni care se razboiesc fie pe net, fie in fata blocului, in timp ce baietii destepti distrug tot SAU o tara UNITA, a carei populatie isi cere dreptul la viata si libertate, inlaturand hapsanii grasani si fara scrupule! Accentul cade pe UNIT! Asa ca haideti sa incetam cu blabla-urile de genul si certuri inutile pe net si sa ne dam mana in semn de prietenie.

      • Adrian spune:

        Daca fata ar fii spus ca isi face bagajul si pleaca fara sa se uite inapoi in oricare alta tara din Europa unde se apreciaza si se respecta omul si ale sale aptitudini iar nu era bine…

        • vasile tarziu spune:

          Oameni buni scrisoarea e o facatura scrisa de o taratura aservita si platita de actuala schelalaitoare (la luna) opozitie care nu mai stie ce sa mai inventeze ca sa-si creasca un capital electoral aproape inexistent.Daca autoarea are curaj si obraz sa-si publice adresa si numarul de telefon pentru a I se putea verifica autenticitatea.

          • stegar spune:

            Prietene, nu te mai osteni ca nu ai cu cine. Astia ar fi buni la reclama cu Ariel Creier Plus.

          • Radu spune:

            Chiar nu are sens sa te ostenesti cuvintele au ajuns unde trebuie , iar subiectele tratate in scrisoare sunt reale

          • angela spune:

            Vasile e TARZIU dute si te culca ! atat te poate duce capul intelege. Stiu ca esti un om ratat ce nu a realizat nimic in viata si care da vina mereu pe altii. Stiu ca arunci cu laturi de la antene ptr ca TU NU ESTI CAPABIL DE NIMIC ! Nici macar de o scrisore SUPERBA A UNEI TINERE ! bravo ei si toata stima si respectul !

          • stegar spune:

            Carevasazica e prost pentru ca nu pupa-n cur un bisnitar de port cu grave probleme legale si alcoolice.

    • Naz spune:

      Pai tu zici ca mesajul ei este fara substanta insa comentariul tau nu spune mai nimic. Vorbesti de oameni fara cultura insa nu stii ca intre cratima si litera nu se pune spatiu. Ne indemni sa ne intrebam in oglinda insa nu vad intrebarea… Si mai apoi zici ca oile sa nu comenteze cand tu ai comentat!

    • Maria spune:

      Doamna, eu zic sa va abtinei. Daca tinerii din ziua de azi nu isi exprima opinia, ii faceti oi. Daca si-o exprima sunt oi. Poate sunt …oi. Dar datorita unora ca si dvs. Luati o pauza si incercati sa apreciati sufletul fetei si strigatul ei de disperare. Se pare ca face parte dintre cei care incearca sa faca ceva, nu sta doar sa carcoteasca. Oricum, eu am 50 de ani si sunt de acord cu ea. Deci, nu e vorba doar de o…oaie tanara. Suntem si destule …oi batrane dezgustate de asa-zisa noastra clasa politica care nici macar nu se gandeste la viitor, ci numai la cat sa bage in burdihan. Pacat de cei care raman dupa noi. Mai mult, la fel ca si …oaia pe care o criticati am iesit in strada, am scris, am strigat, am incercat sa fac ceva. Dar am fost cu totii ignorati. Iar clasa politica e oglinda unora ca si dvs. nu a fetei. Oglnda ei ar fi o clasa politica care sa se gandeasca la viitorul tarii asteia, nu la propriul interes. Sunt convinsa ca a votat si ea cu speranta la un viitor mai bun. Dar, normal, nu a putut vota ce nu era pe lista. Asa ca, doamna mea., nu aruncati jignirile gratuit. Pfui: clasa politica oglinda bla bla. Nu e nici o oglinda. Clasa politica a profitat de increderea acestui popor, l-a aburit cu promisiuni frumoase, iar poporul a votat cu speranta. Spuneati ca fata abereaza? De ce nu argumentati, doamna mea? Pentru ca nu aveti argumente. Spuneati ca a luat cuvinte frumoase din dictionar. Poate, desi mie mi s-a parut o scrisoare nerevizuita. Dar, chiar daca a facut-o, a facut-o pentru cei ca si dvs. Sa pricepeti. Se pare ca nu a reusit. Probabil ar trebui sa va explice pe litere. Si asa ati pricepe ca e satula, la fel cum este marea majoritate a populatiei. Si ca se sufoca de neputinta. Ca si noi, ceilalti, care trebuie sa ne gandim tot timpul la ziua de maine si nu mai avem putere sa ripostam la toate aberatiile minunatei noastre clase politice. Pe vremuri romanii dadeau paine si circ pentru a distrage atentia cetatenilor. La noi sa de… munca multa, fara recompense pe masura, pentru ca sa te oblige sa-ti mai cauti un loc de munca si uite aaa , daca lucrezi ca.12 ore pe zi nu mai putere sa reactionezi la ce se intampla. Iar daca ordonanta cu traseismul vi se pare un lucru bun, atunci chiar e cazul sa va ignor. Sunteti pierduta pe veci. Scuze pentru greseli, dar scriu de pe telefon.

    • alex spune:

      doamna silvia
      intradevar clasa politica reflecta societatea,
      insa tinara aceasta se adreseaza strict lui ponta ori el singur nu formeaza clasa politica!
      si inca ceva :clasa politica reflecta societatea cind isirespecta promisiunile facute in campania electorala.
      in caz contrar(ca in cazul acestei guvernari) se reprezinta doar pe sine pt ca ar fi absurd sa credem ca 22 de milioane de romani se reflecta in citeva sute de mincinosi si de hoti.
      in ce priveste comentariile celor fara minte obisnuiti sa comenteze fara rost, iertatile ignoranta:nu toti stiu a folosi cuvinte poleite si goale……asa ca dumneavoastra.

      • Om simplu spune:

        Subscriu D-lui Alex care ii raspunde D-nei Silvia. Sunt si eu de acord cu tot ce sa spus in scrisoarea care a starnit aceasta polemica , dar a o adresa unui singur om , denota faptul ca nu vedem padurea de copaci . Ce bine ar fi fost sa putem spune , vorbind despre Ponta , ca nu exista padure fara uscaturi . Din pacate insa , intreaga clasa politica este o padure uscata din care nu mai avem ce alege …

    • alan more spune:

      cumva,cineva din familia ta a fost activist de partid?un activist de partid ales din stilpii de circiuma dintr-un sat pierdut pe cuprinsul tarii,cu o origine sanatoasa,”de-ai nostrii”,cum le placea tovarasilor sa spuna?casatorit cu prostituata satului,cu o liota de copiii,din care multi nici nu erau ai lui(probabil unul dintre acesti copii e mama ta sau tatal tau)crescuti mai mult din mila vecinilor decit din grija parintilor,educati in spiritul urii impotriva celor care aveau prin munca,si adularii celor care aveau prin furt?

  194. georgia spune:

    Felicitari,pentru continut,inteligenta,curaj si bun simt!Ai transcris ceea ce simt tot mai mult si mai multi romani.Insa nu suntem uniti si de aceea nu reusim sa facem mare lucru.Daca noi suntem luati in seama numai la vot, atunci sa nu mergem sa-i voteze ai lor .Suntem furati zi de zi cu acte in regula (energie,gaze,apa,medicamente etc)si nimeni nu ne ia in seama.Intr-un articol din constitutie se spune ca parlamentul este vointa poporului!Care parlament,care constitutie cine mai tine seama de asa ceva?Ei se cearta ,se impaca si se pupa in P-ta Independentei(vb lui Carageale)iar noi tragemn ponoasele.Si ni se spune ca sunt alesii nostri in parlament.Bine ne fac ca noi i-am ales!Acum vor sa introduca votul obligatoriu ,oare de ce?Lumea s-a saturat s-a scarbit (spusa mai pe sleau)nu mai vor sa iasa la vota si pe buzele celor mai mult este intrebarea:pe cine sa votam?Toti promit,mint si fura!Rusine guvernanti ne desconsiderati ca natie dar din aceasta natie faceti parte si voi,copii vostri,parintii si bunici vostri!Poate gasiti un moment sa va ganditi si la popor nu numai la ciolanul vostru sa fie cat mai carnos.

  195. Dana spune:

    Daca ar avea bun simt Ponta si-ar da demisia, dar cum nu cunoaste termenul de „bun simt” cred ca va fi dat jos cu de-a sila, la fel toti PSD-istii.

  196. Divertis spune:

    Am putea da un „copy-paste” si sa trimitem scrisoarea tuturor politicienilor, schimband doar numele.

  197. Nicoleta spune:

    Va multumesc, domnisoara! Ati reusit sa transpuneti in cuvinte gindurile celor mai multi dintre noi, cei care s-au saturat de nenorocirile pe care le-a adus asupra acestei tari acest individ impreuna cu clica lui de profitori! Treziti-va, oameni buni, trebuie sa iesim la vot ca sa asiguram acestor tineri frumosi si copiilor lor un viitor mai bun! Sa pastram in tara tinerii cu adevarat merituosi, inteligenti si destepti. Sa-i obligam pe cei care vor conduce aceasta tara sa aprecieze meritocratia si nu relatiile, cumetriile, mita si toate relele care au napadit clasa politica ca si cind ar trai in chiar cutia Pandorei! M-ati facut sa fiu mindra de tinerii, care asemenea D-voastra, sunt cu adevarat interesati de viitorul acestei tari! CU STIMA, DOMNISOARA!

  198. anca spune:

    tot respectul, domnisoara!Noi avem ani mai multi si am trait sub papucul PSD si in trecut si ne-am revoltat si ne revoltam si simtim bagt pumnul in gura, dar ai reusit sa aduni in cuvinte potrivite, decente si cuprinzatoare tot ceea ce am adunat in noi!!!!sa dea Dumnezeu sa scapam de ei si tu sa ai viata pe care o meriti iar copiii nostrii sa fie mandri ca mai au tara! felicitari!

  199. Johnny spune:

    Astept cu vadit interes si scrisoarea catre nento basexu… de fapt daca tot te-ai apucat de scrisori revolutionare, normal era sa incepi cu seful statului… stii tu ala demis de poporul asta la care tot faci tu referire si care totusi e inca in functie… nu am nimic de obiectat la ce i-ai scris lui Ponta, dar ca sa nu cred ca esti doar in campanie, cred ca era normal draga mea sa incepi cu intaiul politician al tarii… faptul ca in incheiere te-ai gandit sa amintesti de clasa politica nu face altceva decat sa demonstreze ca esti in campanie… campanie anti-ponta… si pro base sau pro macovei… de fapt nu conteaza, sunt aceeasi tabara nu?

    • cestmoi spune:

      Asa e, baga-i pe toti in aceeasi oala, ca aici e cheia succesului! Baga si tu cele 7.4 milioane, cu morti si raniti, baga mare cu Boc si Basescu! Daca se impartea creierul in mod echitabil, cine-l mai ajuta pe Ponta sa ajunga unde neam de neamul lui n-avea ce cauta si cine mai scria comentarii de-astea de cascadorii rasului?

    • Naz spune:

      Pai cum sa nu te bagi in seama si tu? Doar se stie ca Basescu i-a dat 100 de lei sa scrie scrisoarea asta :)))) Idiotu’ dracului…

    • angela spune:

      Johnny cu doi de n si y, capul tau este oricum gol idiotule…executivul adica ala de te „executa” de bani este guvernul dar nu ai tu de unde stii. tu sti doar …cu doi de n si y…. atat suporta neuronul tau blegit…..Stiu ca vrei sa i inchizi gura acelei tinere, cinste ei, asta ptr ca tu esti incapabil de ceva iar ea „a facut ceva” !! a facut si din acest motiv esti invidios si arunci cu noroi…DAR RETINE ESTI INCAPABIL SI OM DE NIMIC ! ASTA AI FACUT SI VIATA ITI ESTE DOAR DE DOI NN SI Y…ATAT ! FRAIERE

  200. alice spune:

    sa vedem cat de repede o sa imparta ponta & company tara,cat pt rusi,cat pt unguri si cat pt vestul europei,acum inca e bine,si nu ca as fi vreun mare fan basescu,dar il prefer pe el tuturor celorlalti care nu degeaba sunt impotriva lui si l-au vrut dat jos

  201. Maria spune:

    Luka, dacă nu-ți place la noi, să știi că-i loc la vecini, doar că n-aș băga mâna în foc pentru numărul mai mic de dobitoci.
    În altă ordine de idei, domnii Boc și Ungureanu exced cazul: fata și-a pus mâinile în cap văzând ce poate să vină. Mă rog, nu mă aștept să înțelegi prea bine nici limita dintre trecut și prezent, nici factorul deloc sensibil care le diferențiază.
    Bravo ei, ne-ar trebui mai mulți ca ea!

  202. melania barbu spune:

    Felicitari!…nu mai este nimic de spus….

  203. Luka Lehel-György spune:

    Poi voi, astia, adormitii, cand o sa va dati seama, ca indiferent cu care partid votezi, tot pe ei ii votezi ???? Mama, ce tara de dobitoci ! De 25 de ani incoace traim aceeasi cosmar, ne afundam in rahat tot mai mult! Avea candva o vorba un fost amic de al meu : ULTIMA SOLUTIE , INC-O REVOLUTIE ! Recunosc, ca a gresit si el, ca in ’89 nu a fost nicio revolutie, aceiasi criminali si tradatori de securisti ne conduc si ne dicteaza si azi !

    • NICOLAE spune:

      DE CE NE INDEMNI LA TACERE., DOMNULE ? A AJUNS SA FIE O MASURA ILARA LUAREA DE ATITUDINE? SE PARE CA SUNTETI GENUL CARE ARE UN COMENTARIU LA ORICE ..INDIFERENT DACA E NECESAR,ASA DE DRAGUL DE A NE CONTRAZICE.

    • angela spune:

      te afunxi tu bozgore…ptr ca esti prost si incapabil..! mai schimba si tu ..antenele

  204. Luka Lehel-György spune:

    Biata habarnista…Oare ea unde era pe vremea lui Boc si Ungureanu? Ei nu aceeasi lucru faceau? S-a trezit gagica.. Habar nu are cum sa i se adreseze doctorului , cu dumneata, dumneavoastra sau Tu ? Da dovada de copilarism maxim. Pacat ca nu stie istorie fata . Astia care se trezesc asa deodata, ca dintr-un somn adancc ar fi mai bine sa taca, poate….Parerea mea.

    • mihai spune:

      Foare bine ca s-a trezit si a luat atitudine, somnul adanc naste monstri. „Potius sero quam numquam. „spuneau stramosii nostri latini.
      Mi se pare o nesimtire sa te legi de MRU care a guvernat doar doua luni. A fost rau si in timpul lui Boc, dar numai Ponta a reusit marea „performanta” ca Romania sa fie depasita si de Bulgaria, fiind acum pe ultimul loc in UE la orice. Plus Romania guvernata de Ponta este in recesiune, Bulgaria cu guverne interimare are crestere economica!
      Ponta este apogeul nulitatii ca prim ministru! Roman, Nastase, Ciorbea, Tariceanu, Boc, Radu Vasile impreuna nu reusec sa il bata pe Ponta la incompetenta!

      • stegar spune:

        Ne-ai tampit cu latina. Pacat ca la voi basistii nu merge zicala latina: Quot capita tot sensus. La voi e invers. 70.000 de capete si doar o parere scoasa la betie pe la Cotroceni.

    • Lucia spune:

      Ba sa nu taca !!!!!! .Cinste ei pentru curaj.Prea sunteti invatati ca tinerii sa taca si sa plece unde vad cu ochii.Au dreptul sa isi spuna parerile pentruca pe banii lor se alcatuieste bugetul , viitorul sunt ei si copii lor, pentru care au obligatia sa faca o tara dreapta. AM ZIS !!!

    • ionita sterica spune:

      pe vremea lui Boc cumparam euro cu 3,9 ;4 acum cu 4,5 ;benzina …etc

      • geo spune:

        Pe vremea lui tariceanu boule cumparai cu 3,9 lei euro

      • Logica? spune:

        Si tot pe vremea lui boc s-au taiat sporurile, primele, salariile cu 25%, s-au impozitat pensiile, TVA-aul a crescut de la 19% la 24%. Si sa nu uitam ca Romania s-a imprumutat cu miliarde de euro, miliarde pe care le vor plati si nepotii nostri.

    • Luciana spune:

      Pai tocmai asta e problema,ca unele persoane ca tine spun: „Ei nu aceeasi lucru faceau?” si imi permit sa iti spun ca daca as fi in locul tau as da de 2 ori cu capul in tastatura si dupa as lua o carte bazata pe gramatica limbii romane si tocmai dupa aceea mi-as permite sa-mi expun ideile. MAREA PROBLEMA este ca tara este formata din oameni ca tine care spun ca asa au fost toti si asa vor fi si ceilalti si ce rost ar avea sa ne obosim sa ne batem capul cu problemele tarii,cand mai bine stau in banca mea,muncesc pe branci ca prostul,n-am nici o bucurie si imi calculez putinii bani care nu imi ajung sa traiesc decent astfel incat uitam si cati ani avem.Daca tara asta ar avea mai multi oameni precum aceasta fata care a avut curajul sa-si exprime parerea intr-un mod admirabil(dupa parerea mea) cu siguranta s-ar putea misca si bunul simt al altor oameni cu influenta care ar putea schimba ceva in bine pentru noi,oamenii de rand.Iar tu nepasatorule nu ai mai numi un om ca aceasta fata „Biata habarnista…” !!!

      • vasile tarziu spune:

        Numai tampitii limitati mintal cand nu au argumente sa combata o parere deranjanta se leaga de gramatica!Degradant pentru ei..Nu toti oamenii au avut acces la scoli inalte pe milioanele parintilor.Scriu si ei cum pot.Mesajul conteaza!

        • Radu spune:

          Vasile tarziu ma intreb ce rezolvi cu aceste comentarii aberante. le vei printa si vei da iama in sediul partidului local asteptand un os? Cat despre „tampatii limitati mintal” , pari a fi unul dintre ei. Badea Gheorghe isi poate da cu parerea chiar daca nu are nici un mesaj de transmis si nici habar despre subiect

        • Bogdan spune:

          Scoli inalte pe milioanele parintilor… Ce cuvinte mari poti debita, nestiind despre ce vorbesti si bagand pe toata lumea in aceeasi oala! De asta se duce tara asta de rapa… Pentru ca nu stiti sa faceti o diferenta… Pentru ca ne decid viitorul oameni ca tine (si am folosit intentionat persoana II singular) ne decid noua viitorul… Oameni care isi pot numara timpul ramas de trait pe ceas si ies sa voteze pentru o galeata si 2 sarmale la nu stiu ce hram, hotarandu-ne noua viitorul… Celor care avem toata viata inainte! Vorbesti de scoli inalte pe milioanele parintilor… Afla ca pe tata practic nu l-am cunoscut, crescand, plecat fiind sa isi rupa spatele prin alte tari pentru ca eu, fratele meu si sora mea sa putem avea un viitor… Iar mama s-a spetit sa creasca 3 copii si sa ii invete bunul simt si diferenta dintre bine si rau… Lucruri pe care, observ cu regret, ca iti lipsesc cu desavarsire!!!!!!!!

        • alan more spune:

          se vede ca esti tirziu in toate,toata lumea a avut si are acces la scoala,fara milioanele parintilor,singura obligatie e sa mergi la scoala,sa fii atent la ce se preda la ore,sa citesti din caiet si din manual,sa iti faci temele pentru acasa,si sa cauti in biblioteca personala,daca ai,sau in biblioteca scolii,sau,la biblioteca sateasa,comunala,orasaneasca,etc,materiale suplimentare ca sa iti maresti nivelul de cunostiinte,dar asa cum ti-ai ales pseudonimul,nu esti doar tirziu,ci si intirziat.

        • radu spune:

          vasile tu dragu meu esti cam tirziu cu mintea .da nui bai.Tu esti uscatura vdin padurea verde

    • Adrian spune:

      Dupa nickname se pare ca esti de nationalitate maghiara. E normal ca voi sa-i luati apararea acestul plagiator dovedit de lege in speranta ca daca-l veti sustine la alegeri o sa capatati autonomie teritoriala…

    • fanny spune:

      In nici un caz pe vremea lui Boc nu a fost atata iresponsabilitate !!

    • mariana spune:

      „biata habarnista” a sperat ca noi toti la ceva,dar tu nu ai cum sa intelegi ,esti prea avansat fata de neamul de „DOBITOCI” langa care traiesti

    • Godsavethequeen spune:

      Bozgor fiind, in ce Univers crezi ca intereseaza parerea dumitale in tara noastra?

      • Tunde spune:

        Ce conteaza de ce nationalitate este un om???? Si ungurii si tiganii contribuie la stat la fel ca tine mare romanule. Inainte sa folosesti un cuvant ” bozgor”, mai bine informeazata ce inseamna mare desteptule!

        • Radu spune:

          tiganii contribuie la stat…cred ca majoritatea politicienilor au ceva sange de tigan in vene. principalele abilitati ale tiganilor sunt cersitul si furtul. inca nu vad contributia lor in niciun stat din lume

          • Tunde spune:

            Scuzati-ma dar sunt si tigani muncitori, intr-adevar mai putini, dar sunt. Oricum, pentru a fi om, nu conteaza nationalitatea!

        • alan more spune:

          ungurii poate contribuie la stat ca nu au ce face,nu au vrut sa plece din tara precum sasii in anii ’70-’80,dar tiganii ioc.

        • Beatrix spune:

          Nu contest contributia „bozgorilor” la buget, dar sa spui ca si tiganii sunt contribuabili….cred ca nu traiesti in aceeasi Romanie!!!

    • Dani spune:

      Ungaria, tara mama te asteapta cu bratele deschise!

    • angela spune:

      Mai bine ai tace tu…bazgore !! sa nu mi apari in cale ca ti scot ochii cu unghiile. jigonie nenorocita de antene

  205. Lucia spune:

    BRAVO TIE SCRIITORULE !!! (parafrazand o expresie din cartile bisericesti)
    Ma bucur ca existi ,(folosesc pers intai pentruca textul imi este foarte aproape de suflet,parca l-as fi scris eu) ca ai avut curajul sa spui ceea ce multi gandim si poate nu avem curajul sa spunem,ca ai gasit modul de a spune cu mult bunsimt (poate chiar prea mult), la obiect si in cuvinte relativ putine ai cuprins tot ce TREBUIA spus si TREBUIE(!!!)sa ajunga la urchile preaorgoliosului nostru premier.Cu siguranta, daca o sa ajunga sa citesca ceea ce ati scris, o sa va catalogheze ca „basista”,cum ” basisti ” suntem toti cei care vedem ,sau mai binezis dorim o altfel de tara ,cu altfel de politicieni.Am sa distribui cu placere acest text care trebuie citit de toata populatia ,chiar si de simpatizantii domnului Ponta. MULTUMESC SCRIITORULE !

    • Cristi spune:

      Din pacate toti am ajuns sa gandim ca „sepranta moare ultima”. Exista PATURI sociale la noi in tara pentru care cuvantul „speranta” a ramas doar in dex. Extraordinara aceasta Romanie, pacat ca este locuita!

      in 1990 erau aproape 10 mil muncitori, astazi aprox. 5 mil. Cand vor creste copii nostri mari, Dumnezeu cu mila.

    • Aurel Barbulescu spune:

      O BASISTA MANIPULATA AU MURIT COPII ARSII IN MATERNITATI, AU MURIT BATRINII DE FOAME SI DIN CAUZA LIPSELOR DE MEDICAMENTE.PONTA ESTE DEVINA? ORI JIGODIA DE BASESCU CARE A FACUT CE A VRUT IN 10 ANI EL SI OAMENII LUI CU CLANURILE DE MAFIOTII TIGANI?….IN 89 NU AU MURIT ATITIA OAMENII CIT AU OMORIT SISTEMUL LUI BASESCU TREZITI=VA LA REALITATE ASTA NU SPUNE IN SCRISOARE ? EU SUNT UN TINAR CA SI EA SI AM FACUT FOAMEA CIND IA TAIAT LUI TATA DIN SALARIU 25% SI PE LINGA MINE ALTE ZECI DE MII PONTA LEA FACUT? NU VEDETI CA SUNTETI MANIPULATI?

  206. mihai spune:

    Chapeau! Trebuie ca noi cei care suntem furati pentru pomenile eletorale ale PSD-ului sa iesim masiv la vot impotriva lui Ponta. Altfel timp de cinci ani cu Ponta presedine vom trai in Epoca de Piatra si vom visa la Evul Mediu!!!!

    • Tunde spune:

      Asa ar trebui sa nu mearga nimeni la vot. In tara asta chiar nu avem pe cine vota, toti is niste banditi, hoti si mincinosi! Si tanara care a scris aceasta scrisoare are perfecta dreptate. Cei care sunteti in varsta ce va mai pasa ce se va intampla in viitor in aceasta tara, dar noua, cei care abia suntem la inceputul vietii, ne pasa. Ne intereseaza ce se va intampla maine, poimaine si asa mai departe. Daca vom avea un loc de munca, daca vom avea ce manca si din ce vom creste copii cand vom avea.
      In tara asta guverneaza toti prostii care aspira la averea tarii in care ne-am nascut, dar nu stim daca vom si muri in aceasta tara, sau poate ne vor vinde strainilor!!!

      • mara spune:

        Daca nu se iese masiv la vot Ponta iese presedintele tarisoarei din primul tur.

      • alex spune:

        domnisoara , trebuie sa va spun ca nu sunt de acord cu dumneta cind afirmi ca celor in virsta nu le mai pasa de viitorul tarii.
        si ei au copii si nepoti pe care ii iubesc si poate chiar isi iubesc tara!!!
        ce credeti?
        sunt motive suficient de puternic ca si cei mai in virsta sa fie interesati de viitorul acestei tari?

        • Tunde spune:

          Vad ca dumneavoastra aveti alta gandire, dar credeti-ma ca sunt oameni in varsta carora nu le pasa de ce se va intampla in viitor. Oricum traim in tara tuturor posibilitatilor si suntem de rasul lumii!

      • radu spune:

        Tynde..tu nu cumva ai in cap altceva????ungurii si ungaria?La vot toata suflarea pina cind acest flagel condus de aceste gunoaie psd-iste vor pleca.In aceasta tara trebuie sa primeze pacea ,respectul si munca cinstita.Iar voi unguri daca vreti altceva(nuvreau sa ma pronunt)veti avea…..pina atunci respect.

        • Tunde spune:

          Sincera sa fiu, as putea pleca in orice moment din tara asta, dar nu fac, deoarece iubesc locul acesta, aici m-am nascut, aici am crescut si ce este foarte important pentru mine, aici au trait stramosii mei. Pacat de tara asta frumoasa, ca niste imbecili isi bat joc de ea, si habar nu au de conducerea unei tari. Cand ajung la putere, fiecare incepe sa fure cat mai mult.

  207. Guvernul Romaniei spune:

    Avem o singura obiectie: scrisoarea e mult prea lunga ca sa poata sa retina atentia domnului Ponta.
    Domnul Ponta are un program mult prea incarcat ca sa-si piarda timpul citind critici la adresa sa. Dar in acelasi timp, domnul Ponta s-ar putea inspira din scrisoarea dv. pt a compune o diatriba impotriva lui T. Basescu. Pe aceasta cale va multumeste cu anticipatie si va asteapta la vot, ca sa votati schimbarea dupa 10 ani de tiranie!

    • mircea spune:

      dar ce iar placea domnului ponta sa citeasca,osanale la adresa sa?

    • cestmoi spune:

      Pai daca el e prea ocupat, poate citeste pirel malada, ca se invate se vorbeste si gura lui…

    • Dorin spune:

      Ce-i drept, Ponta stie cel mai bine sa se INSPIRE! Poate face copy-paste si zice ca a scris el scrisoarea.

      • vasile tarziu spune:

        Macar el n-a vandut nici o flota!

        • Dorin spune:

          Domnul meu, ce nu intelegi dumneata e ca la alegerile acestea nu candideaza Basescu vs Ponta ca sa poti folosi alibiul de „raul cel mai mic” sau „vot antiBasescu”.
          Nu inseamna ca toti cei care il considera pe Ponta un prost manager, mincinos samd…il iubesc automat pe Basescu. Are Basescu destule metehne si a facut mult rau pentru care sper ca va plati la un moment dat. Dar sa treci de la Basescu la Ponta si sa perseverezi in prostia de a alege un HOT ca si presedinte….asta mi se pare total IDIOT!!!

          • no name spune:

            Dorine, deschide ochii…Basescu e in toti si-n toate ..ma rog, in una e suficient..:D you know what i mean..

        • angela spune:

          si de unde sti tu de flota ? IDIOTULE ? de ce nu citesti dosarul flota pe net…cel din instanta ? ptr ca tu nu sti sa citesti ! tu doar belesti ochii la antene…si e pacat ca ti incarci neuronul ….si ala vai de el..

          • stegar spune:

            Corect. La alegerile astea nu candideaza Basescu care a vandut flota ci Iohannis care a vandut copii. Ce oameni dau basistii, imi pare rau ca nu sunt indeajuns de cretin incat sa fiu basist si sa gandesc ca astia. Ce fericiti spun, daca le spun Basescu sau Tomac ca nu ploua afara astia ies fara umbrela.

          • Dorin spune:

            Dupa modul de exprimare (si lipsa de gramatica elementara) imi dau seama de nivel slab de inteligenta pe care il posedati.
            Sunt nevoit sa ma repet. Basescu e un presendinte PROST..un HOT samd. Singurul lucru care incercam sa il exprim este ca PONTA e la fel de prost ca Basescu (that’s it!).
            Faceti parte din pacate din prostimea care pentru o cana de orez l-ar vota si pe Gutza presedinte. Oameni care nu s-au zbatut sa construiasca ceva in viata (sa simta atunci pe pielea lor taxele si prostia trimisa catre mediul privat de catre hotii din parlament), ci au lucrat la stat cu gandul doar la urmatorul salar de nimic, la jocul solitaire si care stau cu ochii pe ceas ca sa „rupa usa” la ora 15.
            Mi-e sila de voi! Sunteti niste tristi!

    • mariana spune:

      cata aroganta si perversitate

    • Julien spune:

      Ponta Iti Bati Joc De Economia României…Rusine Tie Si Tuturor Ce Te Voteaza,BOC NE-A SCOS DIN RECESIUNE,DAR VA LUAT DIN SALARI SI PENSI PT CA ERA SINGURA SOLUTIE…Dar românului ii dai un leu iti pupa talpile,ii iei un leu iti da in cap,ne meritam soarta,ponta iti da 5% si iti ia 20% din scumpirea produselor si taxe impozite…RUSINEEE

    • Aurel Barbulescu spune:

      O BASISTA MANIPULATA AU MURIT COPII ARSII IN MATERNITATI, AU MURIT BATRINII DE FOAME SI DIN CAUZA LIPSELOR DE MEDICAMENTE.PONTA ESTE DEVINA? ORI JIGODIA DE BASESCU CARE A FACUT CE A VRUT IN 10 ANI EL SI OAMENII LUI CU CLANURILE DE MAFIOTII TIGANI?….IN 89 NU AU MURIT ATITIA OAMENII CIT AU OMORIT SISTEMUL LUI BASESCU TREZITI=VA LA REALITATE ASTA NU SPUNE IN SCRISOARE ? EU SUNT UN TINAR CA SI EA SI AM FACUT FOAMEA CIND IA TAIAT LUI TATA DIN SALARIU 25% SI PE LINGA MINE ALTE ZECI DE MII PONTA LEA FACUT? NU VEDETI CA SUNTETI MANIPULATI?

      • Dorin spune:

        Poate daca mergeai mai mult la scoala si invatai ca : „DIN CAUZA LIPSELOR” se scrie ” DIN CAUZA LIPSEI” ca „ATITIA OAMENII” se scrie „atatia oameni” ca IA TAIAT LUI TATA” se scrie „i-a taiat tatalui meu” poate munceai si tu ceva si nu mai traiai din banii lui MA-TA si lui TAC’TU! Si nu mai mureati de foame toata familia!
        Si tu si ceilalti zeci de mii amintiti sunteti niste milogi care asteptati numai sa va dea statul!

    • alex spune:

      nu stiu daca „”domnul”” ponta are timp sau nu sa citeasca aceasta scrisoare.
      nu stiu daca aceasta scrisoare este expresia unei manipulari orchestrate cu multa pricepere sau expresia unei indignari reale si a unei stari de lehamite a acestei tinere.
      un lucru stiu:de 25 de ani la noi „”LA VREMURI NOI-HOTI NOI””!!!
      si asta indiferent pe cine sau cu cine votezi!!!!
      totusi sunt de acord cu cele scrise in scrisoare!

    • Your daddy spune:

      Sigur ca-i o scrisoare lunga, pe masura ineptiilor pe care le face si spune Tonta si sigur ca nu poate sa retina atat, pentru ca nu l-a inzestrat natura si cu minte! Stim cu totii programul incarcat al lui Tonta, nu e nevoie sa ni se aminteasca despre desele lui plimbari fara motiv in strainatete pe banii nostri!!! Tonta, prostul orgolios nu putea sa se scobeasca in cur in Romania, si sa para destept in fata fomistilor care intind mana pentru un 5%, s-a dus sa imprastie prostia lui fecunda, oriunde cu putinta.

    • bican spune:

      10 ANI DE TIRANIE CONTRA HOTILOR

  208. Edelweiss spune:

    Chapeau!
    Limpede și concis.
    Pripepe orice om cu minimum de bun-simț, mai puțin specia mutantă a maimuței comunistoide.

  209. paul spune:

    Ponta =Korea de Nord

  210. didi spune:

    pacat ca a alternat intre pers a doua singular si plural… ponta nu merita sa i se vorbeasca cu dumneavoastra… are dreptate tanara, dar degeaba. ca de altfel tot ce se intampla in tara asta.

    • Aurel Barbulescu spune:

      O BASISTA MANIPULATA AU MURIT COPII ARSII IN MATERNITATI, AU MURIT BATRINII DE FOAME SI DIN CAUZA LIPSELOR DE MEDICAMENTE.PONTA ESTE DEVINA? ORI JIGODIA DE BASESCU CARE A FACUT CE A VRUT IN 10 ANI EL SI OAMENII LUI CU CLANURILE DE MAFIOTII TIGANI?….IN 89 NU AU MURIT ATITIA OAMENII CIT AU OMORIT SISTEMUL LUI BASESCU TREZITI=VA LA REALITATE ASTA NU SPUNE IN SCRISOARE ? EU SUNT UN TINAR CA SI EA SI AM FACUT FOAMEA CIND IA TAIAT LUI TATA DIN SALARIU 25% SI PE LINGA MINE ALTE ZECI DE MII PONTA LEA FACUT? NU VEDETI CA SUNTETI MANIPULATI?

      • Grig spune:

        sa ma sugi, jeg uman ce esti

      • Mihail spune:

        Mai pulifrici (ca asa ai zis, ca esti tanar),

        Tu stii matematica de baza? Boc a taiat din pensii si salarii, corect.

        Ponta a ridicat inapoi salariul. Iar pe partea cealalta, a marit taxele intr-un asa hal incat avem combustibil mai scump ca-n Germania (asta e doar un mic exemplu).

        Pune-n ma-ta mana si munceste si nu da vina pe taica-tu’ ca nu poate sa te intretina. Scoate capul ala plin de ecouri din lumea asta mediatica si invata matematica.

        Cu niciun pic de stima,
        Eu

        • no name spune:

          eu zic sa te mai gandesti cand vorbesti de combustibil (asta ca ai adus vorba de combustibil, dar se gasesc exemple pentru orice )….vezi ca exista pe net arhiva cu evolutia pretului carburantilor…in decembrie 2008 , era 2.85 ron/l , in 2012 – 5.94 ron/l, iar acum este 6,24 ron/l…asa ca nu mai mancati rahat de scumpiri si spuneti cine e vinovat de viata mizerabila care o ducem..

          • Mihail spune:

            Mai, copilandru aerian.

            Tu stiai ca pe planeta exista si alte tari decat Romania? Scoate-ti capu’ dintre mic si timisoreana si arunca un ochi peste ce se intampla (si mai ales, ce s-a intamplat) cu economia globala. Imi zici mie de rahat, dar abia te aud la cat il mesteci tu.

            Nu cred ca ai vizitat tu tari in cate am muncit eu. Cand vorbesc de economie globala.. amice, eu am nitica experienta.

            Hai, inapoi la Antena3 cu tine.

      • sida spune:

        esti orb?

      • Mai NIMENI spune:

        Uite pe ce cheltuie astia banii tarii;va plaresc pe voi ,sa improscati mizerii.Sa va fie rusine,nesimtitilor.

      • bican spune:

        DATE MILIOANE DE EURO AI FURAT DE ESTI ASA DE PORNIT

      • rusu spune:

        lasa,cand te va obliga ponta sa inveti chineza,ai sa intelegi!!!

  211. CRACIUN IONUT spune:

    Exceptionala scrisoare,subscriu la tot ce a scris Mihaela,eu mai rau , ii urasc pe acesti comunistoizi nomenclaturisti care stiu numai sa suga de pe oamenii cinstiti,sunt adeptul meritocratiei care sustine cam tot ceea ce urasc acesti comunisti imputiti.
    O intrebare pentru plagiatorul cu prieteni interlopi : de ce iti bati joc mai „CARLAN FARA MINTE” ce esti de mine.cine esti tu ma sa-ti bati joc de mine? nici spalator de vase nu te-as angaja,esti toxic si spalat pe creier de animalele din jurul tau si vei intra la puscarie pentru furt intelectual pentru inceput,ca intri acum sau peste 35 ani ,nu conteaza.
    Chiar esti atat de naiv sa crezi ca exista numai „pulime” in aceasta tara? Eu alaturi de sute de mii de oameni suntem foarte aproape sa formam masa critica pentru a scapa de voi,pentru cel putin 300 de ani.

    • ilinois B1 spune:

      Subscriu in totalitate la cele spuse in scrisoarea tinerei Domnisoare !Parca mai speri …

      • cim spune:

        Banditul asta a furat si viitorul nu numai prezentul ,vrea sa n-e duca in cel mai rau comunism facand afaceri cu China ,declarand ca-i place programul si realizarile PCC .SA SE DUCA IN CHINA EL SI PRIETENIILUI SI CU NASU CAZANCIUC . Subscri alaturi de aceasta tanara ,pentru ca nemultumirile si indignarea mea este mai mare ,avand 65 ani si dupa ce am muncit 32 ani am o pensie sub 1000 lei ,nu am votat niciodata cu ILICI am urat din strafundurile inimii tradatorii de tara,de neam si politrucii ce au condus tara din 1944si pana azi . astept cu nerabdare sa vina la Cotroceni M Macovei sa mai puna niste legi ca ,CONFISCAREA TOOOOTALLAAA A AVERILOR TUTUROR ACELORA CE AU LUCRAT CU BANUL PUBLIC Asta-i pohfta ce poftesc !

        • vally spune:

          mai tampiti ca voi nu cred ca exista persoane,nu stiu ce scrisoare ,cine e aceasta panarama de asa zisa tanara sau ce draq este si cine a puso dar mai bine ii scrie lu chiorul de basescu,lu si acolitilor acestora,vai mama voastra cei care aprobati asa ceva,o tara de tinere luativa de mana impreuna cu nenorocitul de basescu,macovei,covesi,morar si inpuscativa ca altfel sfarsiti mai rau,se apropie momentul cand o sa plateasca aceste scursuri din regimul basist si daca vreti si voi .E o rusine sa spuneti ca sunteti romani…fmmmm

          • Dana spune:

            Vai de capu tau..

          • justitiaru spune:

            alooo domnu nu va suparati dar nu a spus nimeni nimic de basescu de macovei si daca esti asa de indragostit de ponta ial la dumneata acasa sa te conduca in familie ca vei deveni foarte bogat cum a ajuns ro las ora actuala

          • poanta spune:

            Bai Vali, cu y, maimuta cu buletin, du-te pe antena3 si pre realitatea, ce cauti aici cretinule?

          • raspuns spune:

            Dar de ce nu inveti sa scrii gramatical inainte de a comenta?
            Hm

          • Alex spune:

            Acea persoana care a scris scrisoarea e o persoana culta,spre deosebire de dumneata.Nu vei intelege in veci ce a vrut sa transmita cu acest mesaj.Eu am inteles si sunt total de acord.P.S.:N-am votat Basescu si nici nu o voi face.

          • Dan spune:

            Nu ai habar de gramatica limbii romane mai prostule (Vally cu y si doua puncte deasura) care esti prost. De fapt, nu ma mir, asta-i „modelul” agreat de ciudatii de la putere. Cu cat mai prosti cu atat mai usor de manevrat. Ia o galeata si 10 lei si du-te si voteaza-i, mai giumbix ce esti.

          • poc spune:

            ANALfabetule

          • Iully spune:

            vally?
            Poate… Viorel?
            Ponta

          • Mircea spune:

            Am intrat acum pe mail si am vazut reactiile la mesajul lui Vally.
            Din pacate gresiti.
            Il cunosc bine pe Vally (numele sau este altul, ça si al meu, de altfel)
            Vally este un om foarte bun dar a avut gainion. Parintii sai sunt foarte saraci (pensie de 950 lei). Sora lui neavand bani se prostitueaza in Italia.
            Vally nu à avut ce face si este angajat de PSD sa posteze comentarii injurioase la cei care sunt anti PSD (din pacate si alte partide au facut la fel cand au fost la putere).
            Ar trebui sa nu il criticam si sa doña’ niste bani pentru parintii sai sau sa o aducem pe sora lui din Italia

          • elena spune:

            Omoara-te ! Faci numa umbra pamantului si esti de-o prostie rara ! Mai bine te avorta mama-ta ! Du-te naibii !

          • teddy spune:

            o sa va vina randul la toti indignat(a) oligofren(a), probabil esti vreo curva angajata pe pile la stat cu ajutorul vreunui jegos de psd-ist, nu mai injura fata atat timp cat nu stii ce e munca si japca luata de politicienii pe care-i sprijiniti inconstient

          • Adry spune:

            esti mai dobitoc decat panaramale de la APACA care scandau in ’90 „nu vrem bani nu vrem valuta, petre roman sa ne f***

          • Sorin spune:

            Inainte sa te semnezi cu doi „L” si „Y” poate ca ar trebui sa scrii corect romaneste. Se vede de la o posta ca nu prea ai scoala si ca esti spalat bine pe creier. De fapt cred ca este irecuperabil!

          • stegar spune:

            De trei ore plang, nici nu mai vad tastele. Cate chirii ti-ai platit pe scrisoarea asta? De ce nu ai plans de nervi cand milioane de oameni au ramas fara 25% din salar? De ce nu ai oracait cand milioane de pensionari au fost impozitati ilegal si neconstitutional dupa o viata de munca? De ce nu ti-ai dat palme peste ochi cand 7.4 milioane de romani au fost furati pe fata? De ce nu te dai cu capul de pereti cand toti cei cu masini platesc la pompa salariile basistilor care te-au luat in brate imediat? Asta e problema ta? Ca nu sunt executate silit cateva mii de mame si de babe care au primit niste maruntis in plus?

          • Cristi spune:

            Domnule Vally esti la fel de cretin pe cit este acest Ponta care nu este nimic altceva decat un cacanar si un besinos la fel cum esti dumneata cu curva ai de mata care te-a facut atata de prost si idiot. Pai ma taranu dracului cu comunistii tai cu tot te-a cacat Ponta in cap de esti asa de prost de nu vezi ca nu s-a facut nimic in tara asta numai s-a furat ? mai idiotule tu cu toti antenistii tai de cacat voi va meritati soarta sa traiti aici in cacat si bineinteles curva de mata pe care ai bulito tu …

          • Marius spune:

            Amice vally, stai cam prost cu limba romana, mai bine ai pune mana pe carte si ai face un dus cu apa rece sa-ti revii la realitate, pentru ca esti de-a dreptul penibil.

          • kryx spune:

            No ,ni,moima voroveste!

          • Cel care spune:

            Da’ daca ne sugi tu pula ?

          • ana spune:

            Mai bine stai in banca ta, analfabetule !

          • Marius spune:

            Vally, stii cum ai fost tu la faza asta? Ca unul care e f*** in c** de altul, si care daca vine unul si il face idiot pe ala care te f**, tot tu sari cu gura si il faci de cacat pe omul asta care iti ia apararea, pentru ca nu ii face idioti pe altii care te-au f**** inaintea astuia care de f** acum.

            Ai inteles ce incerc sa-ti explic aici?

          • Prostie la superlativ spune:

            Mah fraierica geamantan,cine guverneaza acum??.Si Tonta si Basinel trebuiesc arestati(chiar toata clasa politica ar trebui).Te plateste tonta sa ii iei apararea?Deschide ochii omule,toti politicieni din ultimi 25 de ani sunt niste infractori.

          • angela spune:

            vai de capul tau de psd ist.! esti de rasul kurului ! nu vezi cat de idiot poti fi ? de fapt nu vezi ptr ca esti psdist adica ultimele scursuri ale societatii….

          • Monica spune:

            Du-te, te rog si IMPUSCA-TE !!

          • Stefan spune:

            da tu cine esti bai?

          • Cristi spune:

            @vally FMM de Comunist cretin… Da mata care face centura sa plateasca internetu ce e !? Marsh pe Handel 3 si mai inghite ce vomita aia pe acolo prapaditule.

          • alex spune:

            mai! tu esti cretin , idiot congenital sau esti platit sa faci ceea ce faci!!!

          • Anti Vally spune:

            Vally, esti un telespectator retardat al postului Antena 3.Iti multumim pentru participare, acum putem trage apa linistiti.

          • Nana spune:

            Oligofrenuleeee invata sa scrii. Se vede ca esti PSD-ist hahaha

          • gabi spune:

            nu prea ti-a placut scoala… felul in care scrii te tradeaza. daca nu stii ssa scrii, tu chiar crezi ca cineva poate da 2 bani pe ineptiile debitate?

          • Petre spune:

            Mircea B. … tu esti baiatule ? 🙂

          • Mihai spune:

            Vally se uita prea mult la televizor, in special la antene, e indoctrinat saracul, asta e nivelul…

          • anda spune:

            Esti asistat social,puturos ,jegos si asteptind mila de la ponta .

          • Marius spune:

            draga vally, pe tine cu cat te platesc? Tu esti o rusine pentru noi…

          • marinescu spune:

            Vali si tu esti un retardat ca Ponta si ttoata sleahta lui ,degeaba au murit atâţia oameni acum 25 de ani ne-au adus în sapă de lemn cei ca Iliescu si toţi baronii locali,să-ţi fie ruşine .PUNE MÂNA PE CARŢILE DE ROMÂNA SI GRAMATICA LIMBII ROMÂNE,DACĂ TE CONSIDERI ROMÂN

          • luther spune:

            ;luativa ; mai valy cu 2 de l cat ti in gat pu–-la ca parul poti sa canti ca dan spataru ? anal-fabetule ;,luati-va; scoala ta data cu untura a mancato caini fut–-te in gura .rapandule slefute de latrina din kiseleff si infect .ro

          • Mihai spune:

            basista, nebasista…spune un adevar…eu nu sunt basist…si totusi sunt deacord cu tot ce spune aceasta fatuca…oamenii astia din politica nu isi vad decat propriul interes si tara se afunda in datorii si mizerie…chiar nu va inteleg pe astia care cica „va pricepeti la politica” de ce sariti de cur in sus atunci cand cineva se ia de cei din politica si mai ales de PSD si spuneti ca sunt basisti? e o rusine sa te crezi tu roman…zi de zi ponta te fura pe fata…iti da cu o mana si iti ia cu 7…creste salariile cu cateva procente si odata cu ele creste si taxale…si ce sa vezi…tot el are de castigat ca tu la sfarsit de luna iesi pe minus…noi ne-am obisnuit sa stam si sa nu facem nimic si sa speram ca o sa fie bine…dar ia hai sa iesim in strada cand nu ne convine ce fac politicienii si sa ii dam jos

          • elena spune:

            esti total pe langa! nu a zis nimeni ca-l aproba sau iubeste pe basescu!

          • IONEL spune:

            ANALFABETULE!!! DU-TE LA SCOALA, PROSTULE!

          • gica spune:

            ba mare lingaci esti ma…ti-a dat galeata rosie cu un mar si cu ceva de mancare si gata ma….cu de-alde tine fac astia sacu mare ma papagalule

          • c.i.p spune:

            esti prost la fel ca Ponta toti cei care ne conduc , te-n m m

          • Vally e praf spune:

            Vally !!!….esti prost rau …..cum te suporti?

          • radu spune:

            waly, dute waly dute

          • radu spune:

            Aceasta scrisoare ar trebui sa fie pancarta cu care 20 000 000 de oameni din aceasta tara ar trebui sa iasa in strada sa puna capat ipocriziei si hotiei promovata si sustinuta de PSD in frunte cu eminentul dottore Tonta.

          • Viorel spune:

            chiar nu conteaza cat de analfabet este, ca-i cu Base sau nu, daca a fost pusa fata asta sa scrie sau a scris ea, pe bune acum, chiar conteaza asta?! Sunt multi care se regasesc in cuvintele ei si-i trist pentru ca timpul trece in defavoarea lor. Daca acum inca se mai poate sterge cu buretele intreaga clasa politica, pe viitor, micutii monstri nascuti de abrambureala asta de sistem isi vor apara mama „eprubeta” exact ca pe la inceputul comunismului. https://www.youtube.com/watch?v=U6rvdGMHiJU

          • gabi spune:

            vali tata…sper sa arzi in arsita iadului, tu si toti nespalatii ca dumneata si ponta.

          • Amalia spune:

            Cred ca ar fi mai bine sa te duci inapoi la scoala…clasele I-IV si sa inveti sa scrii inainte sa vorbesti de politica.

          • JENNY spune:

            chiar ma intrebam intr-o zi daca exista oameni nascuti fara creier ? si daca traiesc si unde?? si uite ca am gasit raspuns la intrebare !! a pus pe cineva sa scrie , ptr ca daca stia sa scrie o facea . Il cheama VALY, si culmea ca vorbeste romaneste , e prea tare sa il ignori , hai sa il ajutam , va rog, poate se mai poate recupera ceva din el !!

          • Prichi spune:

            Comentariul lui Vally este real… agramat, lipsit de sens, serioase lacune gramaticale! Prototipul celui cu creierul spalat, cel mai probabil fan Antena 3! Oameni care voteaza…si voteaza pe pielea noastra, cei care deschidem ochii si mintea!

          • TEPES spune:

            *Vally* la fel ca si numele tau scris incorect, tu nu esti decat o scursura care nu are ce cauta in tara asta.. esti un pupincurist , infect si cretin.. Cum sa critici si sa injuri o femeie pt. ce a scris, mai ales ca tot ce e acolo e foarte adevarat. Multumeste lui Dumnezeu ca nu mai traieste Tepes ca erai tras in vreo zece tepe pt. idiotenile care le-ai scris.

          • adriana spune:

            analfabetule,tu vb..

          • Ibory spune:

            vai de capu’ tau…toti fura in tara asta…si Basescu si restu’, dar om mai malefic si mai rauvoitor ca Ponta, de cand is pe lume, n-am vazut….cand cineva il confrunta cu situatia tarii, si ce a facut guvernul lui si el pt tara, zambeste neinteresat si ne intreaba „da altii ce au facut”…nu cred ca avem nevoie de oameni sarcastici si ironici in guvernare…sa fure…si eu as fura daca as ajunge sa lucrez pt guvern…dar sa-ti ti gura inchisa, sa fi un om civilizat si sa arati ca ai facut si tu ceva pt ceilalti, nu numai pt tine…si daca ai ajuns sa faci ceva pt altii, si le-ai facut o viata mai usoara in care vor sa traiasca, fura cat vrei, milioane…nu ne va interesa, pt ca si noi o ducem mai bine

          • Ibory spune:

            P.S.: vorbeam cu „dl” Vally

          • adriana spune:

            de vally vb,analfabet mai mare eu nu am intalnit,misogin si idiot,mai am dar am altceva mai bun de facut,cele bune la toti care sunte-ti deacord cu Vio Mihaela Gradinaru, RESPECT!!!

          • Mircea spune:

            Tovarase Vally, duhnesti de mentalitate comunisto-analfabeta. Esti exact ceea ce spunea autoarea in scrisoare: un „idiot util”.
            Eu inteleg ca esti dezamagit de Basescu, dar sa-l schimbi pe Basescu cu Ponta asta e de o prostie crasa. Nu poti sa schimbi hoti de buzunare(Basescu&Co) cu criminali mafioti ce pradeaza case(Iliescu, Ponta&Co). Sper ca ai scris cuvintele de mai sus pornite dintr-o minte manipulata de propaganda PSD(securisto-comunisto-corupti), si ca intr-un final te vei trezi la realitate.

          • unu spune:

            „pitziponcule”,inainte de a incepe sa jignesti pune mana pe o carte,plange tastatura la ce greseli gramaticale elementare faci,faultezi grav limba romana.Daca esti incult e doar vina ca ai baut cerneala din calimara…….du-te la scoala niciodata nu e prea tarziu !!!

          • judi spune:

            bai Vally tu esti roman?…

          • Dany spune:

            Intai invata si tu putina gramatica. Apoi, dupa ce inveti, du-te si da-te cu capul de pereti de cateva ori ca sa iti revi prietene ca esti prafff …. :)))))))) Si daca esti „Pontist” …. inseamna ca n-ai inteles nimic …. tot dobitoc ramai

          • Edi spune:

            Vally… lasa-ne! lasa-ne!
            Lume, lume, un glonte ratacit la o urmatoare aparitie in public pt dl Ponta nu se gaseste oare? intreb si eu..

          • v spune:

            Te rog sa inveti sa scrii si dupa sa comentezi. Ah..am uitat…votantii PSD nu stiu sa scrie si sa citeasca.

          • adrian spune:

            domnule vally , sunt de acord cu critica , aduce performanta , daca nu esti criticat ajungi sa crezi ca esti prea bun si faci greseli , critica omul pentru ce face nu pentru cum arata , ar demonstra un grad de civilizatie

          • Marius spune:

            Argumente ai? Aceasta tanara nu a venit sa spuna ca pONTA este hot, prost etc. Ea a adus argumente sustenabile pentru ceea ce a scris, spre deosebire de tine.
            Putem sa spunem si noi despre tine ca nu te duce capul?

          • virgil spune:

            ASTA E RETARDAT SIGUR….

          • Razvan spune:

            „Vally” cu y oameni ca tine ar trebuii inchisi pentru port ilegal de creier impreuna cu aia pe care u i-ai pomenit

          • Harap Verde spune:

            Valabil si pentru tine …N-am putut ca sa nu te tratam cu refuz si ti-am priponit un minus. Te felicitam pentru modul in care ai stiut sa abordezi subiectul. Cu toate astea simt ca puteai mai mult. Probabil ca si emotiile de toamna au contribuit la esecul tau. Sau astrele nu sunt bine asezate? La trei minusuri urmeaza sa-ti trecem un 2 in catalog. Stim ca libertatea de expresie este garantata printr-o lege fundamentala dar ai putea face o exeptie si sa nu mai comentezi aici? E mare Internetul si-ti poti dezvolta imprevizibilele capacitati civice si in alta parte. E pacat sa se stinga talentul tau asa de curand. Eventual cauta prin haznale. Multumim frumos!

          • cristina spune:

            se vede diferenta de inteligenta dintre unul ca tine si restul … esti un nimic frustrat

          • cristina spune:

            vally……….. te rog nu te reproduce!!!!!!!!!!

          • Your daddy spune:

            Vally, esti un oligofren fara creier, un animal agramat si meriti sa muncesti fara plata si sa locuiesti cu parintii toata viata ta fara viitor! Iti doresc sa-ti rupi mainile inainte de ziua votului, pentru insultele pe care le-ai insirat aici si pentru felul tau constipat de-a judeca lucrurile.

          • armin spune:

            vally se pare ca tu habar nu ai…ori ai citit scrisoare pe reprize ca la fotbal…..la 45 de cuvinte pauza 10 minute sa nu cumva sa te ineci :)).
            oare de ce tinerii pleaca din aceasta tara dupa terminarea facultatii sau mai repede…..ca este superbase sau sidekick ponta?nu are importanta cine este presedinte….tot asa va merge tara pt urmatorii 50 de ani…….asta in caz ca va veni unul ca vlad tepes la conducere…..poate atunci va fii mai bine…..pana atunci stai cuminte in banca ta.

          • ANA spune:

            pacat ca ai voie sa comentezi pe net?>>>>trebuia sa_ti fie anulat acest comentariu de defaimare a persoanei care a dat dovada de curaj> apropo___sti sa compui atit de frumos????dupa cele scrise de tine se vede clar cit si ce sti____la fel ca si aceasta clasa politica___corupta_____jigniri>rusine!!!!

          • gore spune:

            Chiar eram curios cand apare un spalat pe creier care sa inceapa litania cu Basescu. Nu cred ca l-a amintit pe Basescu in scrisoare dar iata ca se gasesc unii cu doi neuroni sa isi spuna poezia fara nici o legatura cu articolul. Trebuie sa recunosc:finalul e apoteotic. Daca tu ai fi reprezentantul romanismului atunci chiar mi-ar fi rusine ca sunt roman. Din fericire esti doar un amarat, probabil asistat social, intoxicat de ceata de penali.

          • John spune:

            Awoleuuuuuuu,cate clase ai?

          • diastef spune:

            „Tampitii” care subscriu si aproba intru totul continutul acestei scrisori, nu inteleg discursul Dvs. agramat. In ce limba ati scris? Ca romana nu este…..
            Probabil Dvs. va considerati un roman adevarat, insa, permiteti-mi, va rog, sa va intreb: Ce roman este acela care nu stie sa se exprime si sa scrie corect romaneste?

          • Bogdan spune:

            In primul rand sa iti fie rusine caci critici opiniile cuiva fara a aduce macar un argument, ce sa stea in picioare, faptul ca suntem condusi si de alti incompetenti nu trebuie sa diminueze impactul pe care il are tovarasul ponta asupra noastra, iar in al doile rand, eu iti recomand sa folosesti mai putin epitetele ce genul celor adresate autorului acestei scrisorii, chiar daca identitatea sa este reala sau nu, ea (persoana) a strans aprecierile noastre, a mii de oameni. Da stiu ca e de speriat pt niste psd-isti amarati, sa se arate public printr-o singura scrisoare ca sondajele voastre prin care tovarasul ponta iese CLAR presedinte sunt doar niste trucuri comuniste de genul productiei la hectar de pe vremea iubitului vostru predecesor.
            Da, imi este rusine…… Imi este rusine ca vorbesc aceeiasi limba ca si tine! Imi este rusine ca exista Romani ce i-au atitudine imptriva celor ce au ceva de zis! Imi este rusine ca in 2014 nu sunt trasi la raspundere decat cateva dintre mizeriile umane ce au distrus viitorul acestei natii!
            Imi este rusine ca imi pierd timpul cu dobitoci ca tine……

          • Firuta spune:

            Esti fiul vriunuia din jefuitorii acestei tari de te deranjeaza adevarul scris de catre Vio si ceilalti?

          • Claudia spune:

            Aș împușca profesorul de limba română care a predat la școala pe la care probabil nu ai prea trecut..

          • constantin spune:

            papagalule este „guvernarea ponta”. Presedintele Romaniei nu poate guverna TEMBELUSI

          • CEZAR spune:

            VALLY GRESESTI ENORM SI ITI EXPLIC DE CE…CHIORUL CU TOATA GASCA LUI NE-A TERMINAT PRIN SCADEREA PENSIILOR SI SALARIILOR CU 25%ASTA IN TIMP CE EI AU FURAT DE-AU RUPT…DAR SA VEDEM CE S-A INTAMPLAT CU PONTAPREMIER …TAXE SI IMPOZITE AU EXPLODAT GAZELE S-AU SCUMPIT IN DOI ANI DE LA 45 DE LEI LA 90 DE LEI[CITESTE IN BUSINES MAGAZIN DE IERI …BENZINA A INREGISTRAT ANUL TRECUT CEA MAI MARE CRESTERE DIN UE IN ROMANIA AVEM 40 DE TAXE SI IMPOZITE NOI….ASA CA NU E NICI O DIFERENTA INTRE EI SI SINGURA SANSA O SA O AVEM CAND NICI UN POLITICIAN DIN ASTIA CARE AU FOST 25 DE ANI LA CONDUCERE NU V-A MAI FI IN VREO FUNCTIE…IN REST TOTUL E PIERDUT !!!

          • tarzanela spune:

            bai vally, nu stiu de pe ce planeta esti, de pe asta sigur nu, dar doamna ascris ffff civilizat, daca era dupa mine ii scriam lui „copy-paste”, cu cel putin un Kalasnicov

          • Adevarul spune:

            Ca sa-ti dai seama ca esti prost, totusi ar trebui sa ai putina minte!

          • nikos spune:

            vally mergi frate si dormi. fata saraca plateste la stat ca sa-i tina pe vaganonzii aia in puf. plus de asta prietene ai scris prost de tot, mai pune mana pe gramatica aia elementara si scrie corect. nu stiam ca draq se scrie cu q, puso fara cratima. oi fi un psd-ist analfabet. fata nu a mentionat de basescu sau alti nemernici ca si astia din psd, fata a scris clar si citez:”P.S Aceasta scrisoare se adreseaza in egala masura si celorlalti politicieni din tara mea. Daca mai asculta cineva.” dar na… grea e romana asta.

          • paul spune:

            ai asasinat limba romana,jegusule..

          • victor spune:

            ti-a spalat ponta creieru’,cretinule!

          • adrian chirila spune:

            vally capu ala a tau ii plin cu ckt ai trait pe degeaba

          • Beatrix spune:

            Baiatule….mai du-te pe la scoala sa inveti sa scrii in primul rand. Din cauza unora ca tine suntem in rahatul asta, mirosi de la o posta a prostie! Suntem condusi de unii de teapa ta!

          • sida spune:

            vai tie,trup fara suflet,nu intelegi nimic,esti un zero barat,adica UN NIMIC

          • mica spune:

            mai derbedeule!!!! zici tu ca fata asta nu are dreptate? serios? ia dute tu mai cocalarule si i-al pe ponta si pe base si pe ai lor si duceti-va la cuca macaii si va pupati in cour 24 din 25. o ora dormiti sa va puteti pupa mai mult dupa,, pai ma dobi sunt intr-utot deacord cu ce a scris fata asta, asta e adevarul pur pe care il traim acum, astia au cutitul in mana acum si impart ei painea, si noi muncim sa aiba ei ce impartii, ia dute tu dracu ahtiatule, in primul rand nu jignesti o fata mai dobitocule si in al doilea rand daca pupi pe cineva in cur fa in asa fel incat sa sti numai tu….ca ti-o iei peste bot boule. vai doamne ce m-ai enervat, prostu tarii!!!!!!!!!

          • Pardaillan spune:

            Du-te dreacu si stai la coada in genunchi in spatele lui gadea comunistule

          • dan spune:

            dragasau dragule nu stiu ce est om sau femeie cu tristete pot sati spun ca in romania de cand au venit psdisti la puterede tot ce santampla in tara e toata vina lui basescu dat eu tentreb din 89 pana azi ce au facut toti politicieni sau dat tot timpul vina unul pe altul si au furat cat au putut aceasta tanara e cam suparata si are dreptate nu ca al iubeste pe unul mai mult ca pe altul dar plagiatorul de cand a venit in loc sa le faca viata mai usoara la toti romani sengrijeste doar de bor si de baroni locali

          • Florin spune:

            Ati citit cartea Cel mai iubit dintre pamanteni? Acest Vally este tipicul nomenclaturistului analfabet caruia nu i-ar tresari niciun muschi atunci cand te bate fara mila si te baga in beci pentru multi ani pentru marea greseala ca ai indraznit sa cracnesti impotriva sistemului! Daca vreti ca oameni ca el sa decida pentru voi si pentru viitorul vostru, va rog stati acasa in ziua votului!

          • Arabela spune:

            Analfabet…
            Traducerea o gasesti in dex.

          • Adi spune:

            Mai „Valy” mai…daca citesti tot la fel de bine precum scrii, nu e de mirare ca nu ai inteles nimic din scrisoarea asta. Fa si tu altceva…bate cuie, da zapada de pe casa…lasa comentariile.

          • dan spune:

            valy nu trebuie sa te prezinti stim de care parte a baricadei stai pastreazati cuvintele si nu uita ca sar putea ca vreo data sa fi intrebat de ce ai aceasta opinie uitate un pic in urma sa vezi cum a picat un regim intro saptamina sar putea ca voi so patiti mai rau sa cadeti intro zi va doresc multe spume la alegeri,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

          • mari spune:

            Mai intai invata limba romana si apoi exprima-te! Habar nu ai pe ce lume traiesti si in ce rahat te scalzi!

          • hv spune:

            unde era fata asta cand conducea base, boc, ungureanu, nuti cocos-udrea….?…..!

          • Mihaela Margarit spune:

            Bah vally….tu esti unul dintre semianalfabetii lu’ponta bre????O sa vezi tu pe dreaq cand or veni `pretinii`….adica bolsevicii peste noi in Romanika…esti varza!

          • Mitică spune:

            Nenicule, pe lângă faptul că ești un analfabet, se vede școala Abramburicăi (madam Andronescu, că doamnă nu-i pot spune), mai ești și idiot!

          • Nelu spune:

            invata sa scrii limba romana si sa ne iei de pula cu ponta!

          • Sorin spune:

            Valy, daca esti un observatory cerebral al vietii politice nu ai cum sa nu fi de accord.Pe linga ce a spus tinara sunt asa de multe de adaugat incit romanul celor 2+1 ani de guvernare ar avea vreo 100 volume.Numai faptul ca PLAGIATORUL se declara zilnic si nu se dezice de toti penalii ROMANIEI si ar fi trebuit sa te ingrijoreze.In ce tara normal Primul ministru apara un securisto-corrupt si hot ca Voiculescu si se da in leagan la hasnaua unui penal?? Toate aceste analize sunt insa pt oameni…….cerebrali.Nu am aceasta pretentie de la consumatorii de HASNALE.

          • puiu budasca spune:

            pacat de tine ca te-ai nascut viu, dar sigur ai fost conceput intr-un la borator de la Moscova.Asta ca sa nu te jignesc sau sa te injur, ca nici asta nu meriti.

          • Poncaca spune:

            injur-o pe ma-ta! Fmm pentru toata familia ta de psd-isti! Ratatule! vai de capul nostru, al tinerilor, si al urmasilor nostri daca PonTAXA vine la putere! TINERET!!! PUTEM face ceva! Haidem cu totii sa ne unim, sa facem ceva pentru tara noastra!

          • Nita spune:

            Ai fost si esti orb, sau poate esti dintre PSD-isti.
            Presedinte ca Basescu nu a mai fost si nu se stie daca va mai fi, Ponta ne-a facut tara de rusine….

          • eden spune:

            se vede ca si tu esti tot un analfabet care nu ai cum sa intelegi ce se intimpla in tara asta cum sant furati oamenii care muncesc cinstit .ps te uiti prea mult la antena 3 se vede ca ti a spalat creierii

          • Adrian spune:

            Cred că este cea mai corectă opinie față de ce a scris această pițipoancă. Poate îmi formam altă părere dacă nu i-ar fi pus și poza. Uitați-vă la fața ei! Arată a trăi cele prezentate în scrisoare?! Să-i vorbești lui Ponta de brațul lung al legii, când în 8 ani de zile Băsescu împreună cu Mugur Isărescu și guvernele care s-au tot perindat au majorat datoria țării cu 84 miliarde de euro fără a fi necesar, iar pentru a justifica necesitatea acestor împrumuturi au redus PIB-ul țării cu 20%, este prea de tot. Sărim peste Videanu, Berceanu, Udrea, liderii maghiari, Blaga etc, cu averi colosale?! Eu unul mi-am obosit ochii de 25 de ani de când aceste figuri tot își schimbă scaunele, an de an. Mânca-v-aș! Nu sunt cu Ponta, nu sunt cu nimeni și pentru nimeni, n-am de unde să aleg, dar să fim realiști și să nu ne aruncăm după ce mănâncă o fufă, căreia, poate, nu-i lipsește nimic, care nu face nimic și care din plictiseală s-a trezit scriind proză. Părerea mea că tipa a scris după dictare. Nu mai spun că, peste tot se spune că tipa și-a publicat scrisoarea pe pagina sa de facebook, ori ea nu are o astfel de pagină. Haideți să ne trezim!

          • Cian Valliiii spune:

            observ ca folosesti limbajul lui Bunea Stancu… vezi sa nu te duci dupa el…si ai uitat sa o faci si impertinenta jegosule

          • aCID spune:

            Exact pe imbecili agramati ca tine se bazeaza PSD-ul ca sa-l propoulseze pe Tonta la Prezidentiale. Felicitari, fii mindru ca esti roman! 😉

          • gigi spune:

            Esti un dobitoc … n-ai inteles nimic din viata asta! Iti recomand sa emigrezi … in China

          • casio spune:

            Rusine.

          • mihaela spune:

            Exact dintr-astia il vor vota…spre nenorocirea tarii asteia.

          • moni spune:

            Invata sa scrii, agramatule si pe urma posteaza! din cauza unora ca voi care habar n-au ce voteaza am ajuns toti asa!

          • Leo spune:

            Prietene Vally, esti un tampit! Deci ceea ce incerci tu sa spui, este: Impuscati-va sau supuneti-va! Tu esti unul dintre cei care se supun, sau cei care au mancat toata viata cacat cu polonicul ! 😀 Pofta buna in continuare. Tot respectul Mihaela!

          • maria spune:

            indiferent cine e zice bine

          • nicu spune:

            cu un guvern de 70 % faci ce vrei …
            daca vrei ,dar asta nu face

          • kiko spune:

            bai analfabetule,invata mai intai un pic de gramatica si abia apoi deschide gura…

          • ioio spune:

            vally eti un prostanac ! subiectul e Ponta nu Basescu 🙂 idiotule!

          • turcu spune:

            bai vally- tu esti ori un nenorocit comunist de 60-65 de ani,ori lucrezi in una dintre inst.statului(scuze te faci numai ca lucrezi – orele trec ,leafa vine)

          • Brazilianul spune:

            Vali, si tu traesti cu A 3 ? Mai mediteaza, mai gandeste daca ai cu ce. Tanara are perfecta dreptate, din pacate.

          • danezu spune:

            Banuiesc ca esti unul dintre romani care alege in baza mentalitatii : Il aleg pe asta care desi stiu ca a furat .. a mai facut si ceva … ai o mentaLITATE DE CAINE .. fara argumente in fata acestui subiect fapt ptr care latri si musti intr-un mod penibil … si faci ce stii tu mai bine sa faci … ceea ce probabil faceai si inainte de 89 … intrigi si mici agitatii … problema e ca acum nu iti mai merge decat cu semi analfabetii care nu trec Bacalaureatul … si cu unii pensionari indoctrinati care voteaza cu stomacul…

          • Luchian spune:

            E o rusine sa crezi ca exista politicieni cinstiti, si judecatori drepti si mai rusinos e sa crezi in ei.

          • scarfax spune:

            Ha,ha,ha! Uite cum te-ai ales dintre toţi cei care subscriu la scrisoarea plină de adevăr a tinerei domnişoare…Scrisul te arată cine eşti şi cu cine poţi fi tovarăş bun : tocmai cu persoana (şi clasa )la care face referire scrisoarea.Analfabeţi,plagiatori,hoţi de cea mai joasă speţă,oameni buni de nimic..
            Românii cu bun simţ , bine pregătiţi profesional şi instruiţi cu adevărat,şi care au fost nevoiţi să stea până acum cu capul plecat în faţa incompetenţei ridicată la rang de mare virtute naţională şi plătită regeşte,vor scoate acum capul la lumină şi vor decide să înceapă deparazitarea .Ciuma roşie ,mutantul care mereu ia alte şi alte forme,trebuie să dispară ,altfel riscăm să dispărem chiar şi ca naţie.

          • Dan Sburlea spune:

            Orice sociolog, chiar proaspat iesit de pe bancile scolii, poate sa spuna ca nu pot fi „inregimentati” decat tampii creati de SCOALA NOUA. Teoria este confirmata de acest respins la examenul de Bacalaureat, care nu a auzit in viata lui de o liniuta de unire intre doua cuvinte pronuntate impreuna. Oamenii lui Ponta dupa minunata vorba romaneasca:”Cum ii turcul si chistolul”!

          • Alin spune:

            Amaratule… nici sa scrii nu stii!!
            Te-ai trezit ca poti sa scrii si tu litera langa litera si altceva nu stii decat fmm… luati-as fata-n gard de analfabet coclit.

          • Prostu' spune:

            Prost esti mai , si mai is o gramada ca tine

          • paul spune:

            de ce jignesti?
            te deranjeaza adevarul ca esti asa de sensibil/a si subtire-n smalt?

          • elyos spune:

            „Vally” cred c-ai fost coleg(a) de scoala cu plagiatorul, invata mai intai sa scrii gramatical si apoi sa vorbesti civilizat, sau te-a indoboticit dragostea de comunisti!!!!!

          • kos spune:

            hai sictir jigodie pupincurista care care o ai pe ma’ta in partid la psd si dai dreptatate hotilor,fata nu a zis ca e bine nici cu basescu,daca aveai putin tact vedeai jos ca nu se adreseaza doar lui ”poanta” ci tuturor politicienilor,asa ca tu jigodie care il pupi in cur pe ”poanta” esti doar un idiot crescut de parinti in puf,ce nu stie ce inseamna sa muncesti pentru banul tau si sa fii nedreptatit pe munca ta,sa fii furat la orice pas de catre guvern..tine-ti gura idiotule

          • cititorul spune:

            Cretinule ,nu te vezi cit esti de necioplit ,suntem cam satui de oamenii care-l ling in c-r pe ponta ,aceasta domnisoara are perfecta dreptate si are o viziune a viitorului rominilor foarte clara ,se vede ca si tu sugi de la vaca lui Ponta. Bravo domninisoara ori unde vei fi ,de astfel tineri avem nevoie ,inca o data felicitari din toata inima.

          • Cristian spune:

            Vally, nu stiu cine esti dar democratia iti da dreptul sa vorbesti liber. Nu iti place ceea ce a scris pt ca faci parte sau esti un acolit al PSD sau PC atunci nu citi. Dar nu insulta pe cei care spun adevarul. E usor sa faci afirmatii ca tine ascunzandu-te dupa un id….

          • Corina spune:

            Invata sa scrii pupincuristule ,lingau de cururi!Mars la groapa de gunoi ,va meritati soarta sclavi pe plantatia lui Tonta ..uite ptr.jeguri ca voi se duce tara de rapa .Tipa unul kos basescu …tipa si fraierul ,ca doar ne caracterizeaza spiritul de turma .Futu -va muma in cur de ratati!Tine minte fraiere ca Basescu este doar reprezentatntul tarii ca presedinte ..nu poate sa faca mare lucru…ministrul este cel care fute tot ..gen ,tonta ..si cei care au mai fost .Dar ce sa-i spui unui pachiderm strivit ca voi ..astia sugacii

          • emil spune:

            Cina a scris are mare dreptate . Ceausistilor nu le comvine

        • vasile tarziu spune:

          Parca pe vremea lui Boc a fost mai bine pdl-istilor si pemep-istilor?A fost de doua ori mai rau!Macar guvernul Ponta in 2 ani a marit de 3 ori pensiile>Boc le-a micsorat!

          • Vasile Devreme spune:

            Da, asa este!!! A marit pensiile de trei ori!

            O data cu 2 lei si de doua ori cu 1 leu si 50 de bani!!

            Sa-ti stae pensia in gat vasilica!

          • vasile tarziu spune:

            De ce minti in mod nerusinat nesimtitule.vrei sa-ti aratam taloanele noastre pe ultimii doi ani ca sa vezi ca aceste cresteri au fost de cca 4% de fiecare data plus scaderea de CAS!Asa imi trebuie daca m-am amestecat in tarata PSD si PMP,incearca sa ma manance porcii.Si hai sictir sa-I spui lui ma-ta ca ea nu ti-a dat peste gura cand a trebuit!

          • elena spune:

            Vasile , si tu dupa Vally , la gunoi ! Esti prost rau ! Decat facut tarziu , mai bine deloc !

          • Alex spune:

            Esti doar un votant psd. A marit pensiile, dar a marit taxele si accizele. in calculul accizei se raporteaza la un curs fals. A introdus accize noi (pe combustibil). Dar tu esti votant psd si fost comunist. In cazul tau, nu mai existe sperante ca iti poti folosi creierul. Din cazua celor ca voi, am stat 45 de ani in comunism. Ati fost si sunteti niste rame, niste viermi. Nu va intereseaza tara, va intereseaza punga de faina si cea de malai. Tu nu ai dreptul sa vorbesti, comunist incuiat.

          • Cristi spune:

            Ba Vasile esti un pensionar de cacat care a dus tara asta exact unde este acum adica in cacat alaturi de toti pensionari care mai exista in prezent voi ati distrus totul

          • stegar spune:

            @Cel care: n-am loc de ma-ta!

          • angela spune:

            vasile ponta ti a marit pensiile cu banii lui boc ! idiot fara creier ! de fapt idiot de antene ..dupa mine tu il meriti pe ponta si ma bucur ca il aveti ca sa va invatati minte.! vor platii copii tai jigodie psdista…

          • Anti Vasile spune:

            Vasile, fa ce ai invatat:in caz ca zice cineva de guvernarea actuala, trebuie sa zici de cea de pe vremea lui Boc.E ca in fotbal:”Ai, n-ai mingea, dai la poarta”.Sper sa nu fie doar in imaginatia mea, dar astfel de abordare am mai vazut pe la TV si mi se pare deplorabila.Cat despre argumentele tale… sunt de rahat.Cred ca esti suficient de inteligent sa iti dai seama ca nu conteaza suma, ci putearea de cumparare.Ba mai mult, conteaza sa fie o oarecare echitate. si ma refer aici la faptul ca s-au marit pensiile, dar totodata s-au pus taxe pe stalpi, accize la benzina si multe altele.Pe astfel de principii ( de genul „iau de aici si pun dincolo”) pot face si eu politica.Dar dupa cum a precizat si INS, suntem in recesiune tehnica, deci bine nu este.Si pot spune ca, spre deosebire de guvernarea precedenta, Ponta a avut un context favorabil in care sa dezvolte proiecte de lunga durata si sa reauseasca sa aduca tara pe drumul cel bun.

          • Mihai spune:

            Vasile tarziu, ti-a marit pensia dar a scumpit tot, sau nu ai observat lucrul asta. Probabil nu l-ai observat daca nu mergi cu masina,nu mananci, nu platesti taxe, nu aveai cum sa observi. Pacat ca batranii stau toata ziua pe Antena 3 si il iubesc pe Ponta.

          • radu spune:

            tu esti un prost siun dobitoc.:vezi taxe si impozite, vezi pretul la carburant ,vezu scumpirea la gaze,e.electrica ,gigacaloria ,degradarea vietii sociale,vezi intentia de ascapa gunoaiele politice din puscarie vezi toate matrapazlicurile pe care le face pentru asi salva clientela politica(in care cred ca esti si tu),cica,imi cer scuze pentru ca te-am gratulat cu niste cuvinte prea frumoase la inceput.,la sirsit vasilica …..esti un animal vasilica si pentru a ramine in acest context te anunt ca pe magarul ciobanului de la noi din sat(iclandu Mare Mures)il cheama tot……cum crezi…V.A.S.I.L.I.C.A.

          • TEPES spune:

            VASILE numele tau spune tot ( FARA SUPARARE CEI CARE POARTA ACELASI NUME SI SUNT OAMENI DE TREABA SI NORMALI ) esti atat de prost si de indoctrinat ca si Mircea Badea, Cum mm sa te bucuri ca ti-a marit pensia dar a marit accizele si a scumpit utilitatile?
            Mamei mele ia dat 17 lei in plus, si nu isi poate lua cu ei nici un kg de carne , care o data cu marirea de care spui tu a ajuns 22 de lei de la 18. Deci desteptule, si asta nu e un complinet cum era mai bine ?

          • Mircea spune:

            A marit pensiile, dar pe spatele celorlalti romani muncitori cinstiti si din imprumuturi pe la FMI. Nu poti continua cu mentalitatea asta comunista de jungla in care te intereseaza sa-ti mearga numai tie bine si restul nu mai conteaza. Politica pe care merge Ponta nu e sostenibila. Ne va indatora tara ca o sa trebuiasca sa o dam gratis. Procesul de indatorare a pornit de pe vremea lui Iliescu, cel care il dirijeaza acum pe Ponta.
            Solutia pentru Romania nu e Ponta.

          • Your daddy spune:

            Vasile, fututi tarziul tau de labagiu trist! Da Vasile, tocmai te-am jignit si stii de ce? Pentru ca e limbajul pe care-l intelegi tu, vulgar si direct si pentru ca n-ai inteles nimic din ce s-a intamplat in tara asta in ultimii ani si nici ce se intampla in prezent.

          • Firuta spune:

            Vasile Tarziu, preturile de cate ori au crescut in timpul acestei guvernari, Sunt aceeasi ce au „privatizat” intreprinderile pana le-au ras de pe suprafata pamantului. Pacat ca lumea e atat de intunecata si nu vede . Toti alesii au fost partasi la dezastrul tarii indiferent de partid.

          • Arabela spune:

            Si foarte bine a facut!
            Guvernul Ponta dat inapoi ce a luat guvernul Boc (asa se procedeaza cand esti in criza REDUCI CHELTUIELILE (banuiesc ca si dumneata le reduci daca venitul este mai mic))

            Iar ce a dat Ponta poporului am platit cu varf si indesat prin introducerea noilor taxe inventate!!!

            Dar deh iti mai trebuie si creier sa gandesti si sa procesezi informatiile!

          • dan spune:

            cretinilor nu va mai ginditi numai la pensi batrini vor peri iar cind vom ajunge noi la pensie dracul neo lua pensionari de azi blocheaza viitorul copiiilor si nepotilor lor ei la asta nu se gindesc dar copiii si nepoti ar trebui sa faca un efort si sa le explice ca nu fac bine si sa le explice ca fara dezvoltare no sa avem nici viitor

          • Poncaca spune:

            Bosorog basinos! dar alocatiile copiilor? hmm??? iti curg basinile din cur, tataie! stai in banca ta si multumeste-te cu ce ai! tinerii nu am nimic! Ba au: un viitor compromis! Pentru ca sunteti cumparati: aveti pensii pe care le vreti mai mari, asigurarea auto obligatorie este extrem de mica, vi se fac peste tot reduceri de pensionari! mai asteptati decat moartea!

          • casio spune:

            Sunt pensionara si nu s-a marit pensia decat prin indexare cu 4,7 %.Marirea s-a facut din impozitele si taxele care s-au marit,dar mai ales din imprumuturi de la banci.Cand vine scadenta veti da banii inapoi,caci vor veni alte taxe.Cred ca trebuie sa incepi sa gandesti singur si nu sa inghiti spusele lui Ponta,marele mitoman,nesimtit si plagiator…care iti deschide calea catre sistemul chinezesc.

          • ioio spune:

            au marit pensiile? ha ha asta da semn de prosperitate si belsug. Presupun ca esti un pensionar comunist. gresesc? Sunt curios peste cativa ani de unde o sa mai iei pensie 🙂

          • danezu spune:

            Si a zis cumva cineva aici ca unii au facut si altii nu au facut … nu ideea de baza era pentru toata clasa politica din Romania de la A la Z ,, ce e asta tara la 3 bucati la zece mii .. ati ajuns sa votati … niste hoti … doar ptr simplu fapt ca si-au adus aminte si de voi si v-au mai aruncat oase ? Jalniciilor pentru ca va multumiti cu jumatati de masura .

          • gabi spune:

            Cit costa pe timpul lui Boc benzina,motorina,uleiul zaharul,curentul,gazul,ect… si cit costa acuma acopera marirea de salar preturile,daca ar durea prostia PSD-istilor v-am cunoaste pe toti.

          • Sara spune:

            Ii scrie lui Ponta pentruca el guverneaza tara, nu Basescu. Pe de alta parte cu cat a marit pensiile si cu cat au crescut preturile ? Chiar nu-ti dai seama ?Nu-ti dai seama ca pensiile se majoreaza procentual si beneficiaza de cresteri semnificative doar cei cu pensii mari. Mancarea , benzina, gazul, curentul toate s-au scumpit si asta nu-i numic fata de ce va veni. In orasul meu deja nu mai exista centrale termice, deci se opreste caldura . La iarna vor suferi cei fara centrale proprii, amaratii aceia cu venituri mici, la cei cu centrale proprii li se vor pune taxe. Poti sa crezi ce vrei dar daca e ales Ponta la prezidentiale si toata puterea , absolut totul va fi in mana lor, va fi dezastru.

        • vasile tarziu spune:

          Macovei>”Closetista” aia care facea spume la gura injurandu-ne in fata Europei?Cine se aseamana se aduna! Nu am dat enuntul original in frantuzeste avand dubii serioase asupra gradului dumitale de cultura.

          • Vasile Devreme spune:

            Vasilica (al tarziu cu mintea mica)!

            A spune adevarul despre ce se intampla in tara ta nu inseamna nici tradare si nici ca iti injuri tara.
            Din contra! Doat adevaratii patrioti au curajul de a spune adevarul chiar daca acesta nu pica bine la cei 70% majoritari scoliti la A3.
            Este vorba de principii – chestie care e greu de exlicat unuia ca tine.
            Hai Sictir!

          • vasile intarziat la minte spune:

            Tu cati lei ai castigat pt. astea doua comentarii? Se plateste per comentariu sau pe ora? pe zi? Ma intereseaza si pe mine un astfel de job in care nu necesita creier.

          • Prostie la superlativ spune:

            Of Vasilica,prostalau mare esti..nu observi ca au crescut si taxele si preturile pe langa pensia ta??Pensia ta creste cu 2-3 lei preturile si taxele cu 10 lei….dar tu nestiind matematica socotesti ca 3 este mai mare ca 10.Mai asteptam vreo 10 ani sa iti moara generatia de comunsti si poate salvam si noi tara asta,daca mai este ceva de salvat.

          • gore spune:

            cu siguranta ca esti un biet postac. Atata prostie nu poate sta inchisa intr-un om si acesta sa supravietuiasca mai mult de o zi doua. Deoarece traiesti este clar ca doar te prefaci ATAT de prost. O fi pentru bani?

          • Beatrix spune:

            Mai nea’ Vasile!
            Cred ca esti cu adevarat un comunist invechit care nu se gandeste decat la urmatoarea pomana electorala pe care o va primi tot din BANII MEI! Mi-e rusine cu astfel de „batrani” care (inca!) traiesc pe langa noi

          • moni spune:

            Dupa ce ca esti ca esti indoctrinat, domnule Vasile nici nu stii sa combati elegant, de la un pensionar cu o anumita cultura ma asteptam la cuvente mai elevate, nu” closetista”.Sa nu uitam ca Macovei a facut o reforma in justitie si datorita ei acum stau cativa dupa gratii…Iesi in fata blocului, cu o punga de seminte si combate acolo cu pensionarii dumitale, imbracati in maiouri si cu pantaloni de pijama…

          • Vasilica spune:

            Nu toti suntem de acord cu cele scrise mai sus . Cand te nasti intr-o familie de chiaburi ai alata viziune politica . Ti se pare normal sa munceasca toti pentru tine pe nimica pe nimica toata . Eu am vorbit cu batranii care au prins perioada dinaintea comunistilor .A fost foarte greu pentu ei .1- Oamenii lucrau pe nimica toata la patroni( asa cu se intampla si in zilele noastre ),Patronii chefuiau la Paris ,Viena (asa cu se intampla si in zilele noastre)…coruptia era foarte dezvoltata ,clanuri care controla tot .(asa cu se intampla si in zilele noastre) De aceea au patruns foarte usor comunistii in Romania si au stat 50 de ani .Daca Ponta este comunist ,atunci Basescu ce este ? Securist? Daca PSD-u a furat asa de mult de ce cand a venit alianta Da de dreapta nu a guvernat corect ? Ma uitam cum ziua anuntau taieri de leafa si ei seara se distrau la cele mai elegante localuri din Bucuresti .De ce alianta de dreapta nu a guvernat corect in aceasta tara fara ca oamenii sai sa capuse intreprinderile? De ce au luat bani imprumut si nici in ziua de azi nu stim ce au facut cu ei ? De ce alianta Da de dreapta nu a rezolvat probema . sanatatii , a invatamantului..?.sa faca si ei ceva pentru oameni.. Ei au rezolvat problema sanatatii…au inchis spitale . Basescu o promoveaza pe Udrea care aceasta nu putea sa pronunte corect .partidul democrat … Voi nu vedeti ca partidele de dreapta sunt impotriva populatiei . CDR-ul a avut cea mai proasta guvernare …atunci s-au inchis multe fabrici si lumea a plecat in somaj . Bine inchizi fabrica dupa ce ai capusat-o ,,,pune ceva in loc ca sa munceasca aceasta populatie . .DACA TE NASTI INTR-O FAMILIE UNDE PARINTII AU ACCES LA CAPUSAREA INTREPRINDERILOR, ,LICHIDAREA DE UNDE DUCE TOT LA FIER VECHI SAU ARE CONTRACTE CU STATUL SI MULTE ALTELE …AI O VIZIUNE DE ACEST FEL DE A SCRIE . SUFERI DUPA CE ESTI INLATURAT DE LA BORCANUL DE MIERE.DE CE NU SCR5II CAT S-A FURAT IN ACESTI 10 ANI CU BASESCU .PSD-U A FOST IN OPOZITIE . DE CE LUMEA VOTEAZA 80% PSD-UL ? UNII SPUN CA POPULATIA ESTE PROASTA DEOARECE VOTEAZA PSD-UL …..DAR CAND A VOTAT ALIANTA da ERAU ALTII ? NU ERA ACEASI POPULATIEC?Romania asa este lasata de Dumnezeu ..are multe bogatii dar a populat-o cu oameni hoti ,banditi ,lasi ,fara demnitate …

        • fanynu spune:

          imi place cum ai scris,asa sa se intample!

        • Marius V. spune:

          Kill it with fire before it lays eggs… atat esti de ratat si de prost.. mai vii si postezi ca il stii pe Vally.. si sora lui ii in Italia si culege puli.. tot acelasi ratat vine si recunoaste ca ii ratat.. eu chiar as sta de vb cu aceasta fiinta si sa vad cum a ajuns in halul asta… trist tare, chiar imi e mila de tine cu adevarat 😐

        • jose spune:

          mai Cim, zici ca ai 65 de ani ? eu nu te cred,iar daca este adevarat ai trait cu capul in nori, eu am doar 58 ani si imi dau seama ca politica de extrema dreapta a adus criza financiara ,findca politicii si bancherii si-au facut averi fabuloase si au stocat banii prin Elvetia ,comunismul asa rau cum a fost dupa pererea meaera mai umanist,iar daca oameni fara judecata asa ca tine la dus in extrema,asta nu inseamna ca doctrina comunista asa cum a gandit-o MARX SI ENGELS a fost in defavoarea omului,mai in defavoare e capitalismul care n-a facut sclavi sa s imbogateasca o mana de smecheri

        • Vasilica spune:

          Nu toti suntem de acord cu cele scrise mai sus . Cand te nasti intr-o familie de chiaburi ai alata viziune politica . Ti se pare normal sa munceasca toti pentru tine pe nimica pe nimica toata . Eu am vorbit cu batranii care au prins perioada dinaintea comunistilor .A fost foarte greu pentu ei .1- Oamenii lucrau pe nimica toata la patroni( asa cu se intampla si in zilele noastre ),Patronii chefuiau la Paris ,Viena (asa cu se intampla si in zilele noastre)…coruptia era foarte dezvoltata ,clanuri care controla tot .(asa cu se intampla si in zilele noastre) De aceea au patruns foarte usor comunistii in Romania si au stat 50 de ani .Daca Ponta este comunist ,atunci Basescu ce este ? Securist? Daca PSD-u a furat asa de mult de ce cand a venit alianta Da de dreapta nu a guvernat corect ? Ma uitam cum ziua anuntau taieri de leafa si ei seara se distrau la cele mai elegante localuri din Bucuresti .De ce alianta de dreapta nu a guvernat corect in aceasta tara fara ca oamenii sai sa capuse intreprinderile? De ce au luat bani imprumut si nici in ziua de azi nu stim ce au facut cu ei ? De ce alianta Da de dreapta nu a rezolvat probema . sanatatii , a invatamantului..?.sa faca si ei ceva pentru oameni.. Ei au rezolvat problema sanatatii…au inchis spitale . Basescu o promoveaza pe Udrea care aceasta nu putea sa pronunte corect .partidul democrat … Voi nu vedeti ca partidele de dreapta sunt impotriva populatiei . CDR-ul a avut cea mai proasta guvernare …atunci s-au inchis multe fabrici si lumea a plecat in somaj . Bine inchizi fabrica dupa ce ai capusat-o ,,,pune ceva in loc ca sa munceasca aceasta populatie . .DACA TE NASTI INTR-O FAMILIE UNDE PARINTII AU ACCES LA CAPUSAREA INTREPRINDERILOR, ,LICHIDAREA DE UNDE DUCE TOT LA FIER VECHI SAU ARE CONTRACTE CU STATUL SI MULTE ALTELE …AI O VIZIUNE DE ACEST FEL DE A SCRIE . SUFERI DUPA CE ESTI INLATURAT DE LA BORCANUL DE MIERE.DE CE NU SCR5II CAT S-A FURAT IN ACESTI 10 ANI CU BASESCU .PSD-U A FOST IN OPOZITIE . DE CE LUMEA VOTEAZA 80% PSD-UL ? UNII SPUN CA POPULATIA ESTE PROASTA DEOARECE VOTEAZA PSD-UL …..DAR CAND A VOTAT ALIANTA da ERAU ALTII ? NU ERA ACEASI POPULATIEC?Romania asa este lasata de Dumnezeu ..are multe bogatii dar a populat-o cu oameni hoti ,banditi ,lasi ,fara demnitate …

      • Aurel Barbulescu spune:

        O BASISTA MANIPULATA AU MURIT COPII ARSII IN MATERNITATI, AU MURIT BATRINII DE FOAME SI DIN CAUZA LIPSELOR DE MEDICAMENTE.PONTA ESTE DEVINA? ORI JIGODIA DE BASESCU CARE A FACUT CE A VRUT IN 10 ANI EL SI OAMENII LUI CU CLANURILE DE MAFIOTII TIGANI?….IN 89 NU AU MURIT ATITIA OAMENII CIT AU OMORIT SISTEMUL LUI BASESCU TREZITI=VA LA REALITATE ASTA NU SPUNE IN SCRISOARE ? EU SUNT UN TINAR CA SI EA SI AM FACUT FOAMEA CIND IA TAIAT LUI TATA DIN SALARIU 25% SI PE LINGA MINE ALTE ZECI DE MII PONTA LEA FACUT? NU VEDETI CA SUNTETI MANIPULATI?

        • Iulian spune:

          Comentariile fanilor PSD sunt total analfabete lucru care demonstrează gradul lor de incultură. Dacă reducerile (necesare de altfel pentru a nu ne afecta foarte mult, ca pe greci, criza) ar fi afectat structurile vizate atunci acestea ar fi iesit masiv în stradă. Acest lucru nu s-a întâmplat deoarece erau structuri supradimensionate în care majoritatea frecau menta fiind plătiţi degeaba şi ei ştiau acest lucru. Iar pensionarii culeg rodul prostiei lor senile: menţinerea la putere a unor profitori şi hoţi ascunşi sub o doctrină de stânga. Altfel şi dur spus: masa de manevră a lui ponta este reprezentată de proşti, analfabeţi (se vede din postări) şi puturoşi laşi inutili ( câti ies în stradă?). Sunteţi nocivi social pentru că sustineţi perpetuarea cancerului moral, financiar şi intelectual numit PSD cu toţi nenorociţii lui!

          • Mihai spune:

            nu ponta le-am facut…dar intrebarea mea acum este…traiesti mai bine de cand e ponta la putere?

          • no name spune:

            aloooo…neneaaaa…..mai pune si tu niste virgule in frazele alea , daca tot vorbesti de analfabetism …….dar asa cum le folosesti tu, cred ca le folosesc si cei din justitia basista , lucru foarte important in aplicarea unei legi….cine stie, cunoaste, stie la ce ma refer….ssshhhttt…;)

        • TEPES spune:

          Aurel, eu nu cred ca esti atat de prost sa scrii asa ceva, dar sunt convins ca esti fan Mircea Badea ca parca citezi din el.. Daca ai facut foamea cand au taiat 25 % de ce nu te-ai dus tu la munca mai baitule ? Dc ai stat sa atarni pe banii parintilor si sa faci foamea? Dc nu ai iesit in strada sa urli ca tie foame? Iti spun eu dc , pt . ca esti un cretin care sta in spatele monitorului si prefera sa le faca viata grea parintilor in loc sa mearga sa faca si el ceva sa fie mai bine in aceea familie. Si nu ai suficiente c*oie sa iesi in strada pt. crezurile tale.

        • Mircea spune:

          Inteleg ca sunteti suparati pe Basescu, dar solutia la schimarea lui Basescu nu e Ponta si grupul PSD. E ca si cum inlaturi hotii de buzunare(Basescu&Co) ca sa pui in loc mafioti criminali ce pradeaza casele(Iliescu, Ponta&Co). Ponta a avut timp sa guverneze si nu a facut nimic doar a schimbat si a incercat sa schimbe legi inspre avantajul coruptilor din partidului propriu. In toata perioada guvernarii PSD, coruptia e si a fost in floare.

        • CEZAR spune:

          BAI LABA TRISTA AUREL CINE I-A OMORAT PE TINERI IN 89 ??ILIESCU CU SECURITATEA CARE SUNT ACEEASI CU PSD-UL DE AZI ESTI VARZA…IMPUSCA-TE

        • alan more spune:

          au murit acei copii in maternitate pentru ca instalatia electrica nu a fost schimbata,doar prizele si intrerupatoarele au fost inlocuite,dar devizul a fost platit inclusiv pentru inlocuirea tuturor cablurilor vechi,iar personalul de serviciu,adica asistentele,a fost redus la minimul de functionare,asistenta respectiva nu a avut pe cine sa cheme si sa lase in locul ei pentru timpul cit a lipsit,asa ca nu mai latra aiurea.

        • Beatrix spune:

          Copile, tu ai terminat scoala? Ai luat bac-ul? Muncesti in tara asta?
          Sau traiesti din cei 25% taiati de la taica’tu?

        • @@@ spune:

          Povesteste-ne despre victimele mineriadelor,a revolutiei,despre distrugerea si disparitia celor vreo 4000 de fabrici,cap,ias,sma,despre epoca lui Iliescu,despre banii Crescent,despre proprietatile Domeniilor statului

        • mihaiu spune:

          D-LE AUREL BARBULESCU EU NU STIU CA BASESCU AR FI FOST PRIM-MINISTRU NU STIU DE CE ATACATI INST. PREZEDENTIALA ORI SUNTETI NESTIUTOR ORI NEBUN CA GADEA SI BADEA????

      • mishu spune:

        Subscriu si eu, dar eu le-as adresa scrisoarea nu celor care nu au avut in viata lor constiinta, ci celor 2, max. 3 din guvernele anterioare si de azi care au fost si mai sunt verticali si cu scaun la cap. Sa faci masaj la un picior de lemn …. e in zadar, nu-I asa?!

      • mishu spune:

        eu nu inteleg de ce va jigniti intre voi? Parca ar fi doi amarati de catei jigariti care in loc sa ceara de mancare de la stapani , se rup intre ei? Ce castigati din aceste insulte intre voi?! Nu mai bine va uniti indifferent de culoare si sa fie bine pt toti?!

      • Stoicovici Francisc spune:

        Felicitari tinerilor care au curajul si demnitatea sa infrunte comunistii de la putere,penalii,furtul intelectual(plagiatorii)si totii hotii incurcati cu clanurile mafiote din tara.Sunt umilit de pomenile elecorale, de masinaria falsificarii voturilor, de minciunile care se spun de dl. premier si sleahta sa din guvern si securistii care ii are in guvern.La 65 ee ani am hotarat sa plec din tara de rusine ca Ponta la sarbatoarea secuitor a acceptat sa i se cante imnul secuiesc apoi cel romanesc,rusine pentru ca NOI SUNTEM ROMANI, ce demonstreaza gestul premierului ? TREBUIE SA CEREM U.E SA INSTALEZE EI UN GUVERN,poate asa scapam de lichele, hoti,penali, etc. pe care-i vrem la puscarie pentru ani multi, fara drepturi cetatenesti, fara telefoane mobile, mancare de acasa si cu confiscarea tuturor averilor pe care le au.Hotii asta merita .
        LEGEA ESTE EGALA PENTRU TOTI,dar viata ne-a demonstrat ca legea este de partea hotilor, iar ceilalti ,adica noi contribuabilii platim.

      • peter spune:

        Daca esti coleg cu Babciu e clar

    • Ciprian spune:

      Ionut ! Nu stiu ce varsta ai ,dar! nu sunt de acord cu titularizarea de :” comunistoizi, comunisti imputiti . . .” . Am mancat muuulta paine pe timpul comunistilor, am crescut in timpul lor, (tin sa precizez ca NU am fost NICIODATA comunist, cu exceptia scolii, clasele IV – VIII, cand am fost pionier) ! Dar in timpul lor, NU am avut aceasta jena de a spune ca sunt ROMAN (NU romm !!) NU am avut acest sistem de invatamant cu plata (mascata), a fost gratuit si BUN . Am avut un sistem de sanatate cu doctori cu renume (in toate domeniile ). Oamenii aveau de lucru, TOTI !!! Actualmente TOTUL este distrus in tara . Nimic nu mai este functional ! Asa ca , crede-ma , imi pare foarte rau ca AM FACUT, acea lovitura de stat ((am participat efectiv cu arma in mana,dar nu mi-a trebuit nici un „carton” de revolutionar! Am considerat ca o fac, pentru binele meu si a familiei mele si prietenilor mei !!!) REGRET NESPUS ce am facut in 21-26 decembrie 1989 !! NU AM CASTIGAT NIMIC !!!! TOTI am avut NUMAI de PIERDUT !!! Si am pirdut totul !!

      • mariana spune:

        asa este au fost alte vremuri; nu am castigat nimic,am pierdut respectul,sinceritatea,bunatatea sufleteasca si COPILARIA fiilor nostri

      • tiberiu spune:

        Bai dobitocule, asta e mentalitate de comunist imputit 100%. Nu toti trebuie sa aiba de lucru, numai cei ce sunt capabili! Esti un cretin daca spui ca ti-e dor de regimul lui Ceausescu. Probabil tu esti prea redus mintal ca sa te afecteze faptul ca se murea de foame, de faptul ca a fost abolita – inchisa, torturata sau executata toata intelectualitatea (doctori, profesori, ingineri si altii) – din care tu clar nu faci parte – de faptul ca oamenii isi traiau viata in nuante de gri, fara a sti ce se intampla in lume, fara a avea acces la cele mai mici crampeie de literarura universala, muzica, arta si asa mai departe. Asa ca pune dracului mana si munceste, ca mai rau decat acum 25 de ani sigur nu o duci.

        • Tavi spune:

          Ai impresia ca astazi intelectualitatea (doctori, profesori, ingineri si altii) se bucura de respect? Poate nu stii ca azi multi oameni capabili (mai ales daca au trecut de 50 de ani) care traiesc in orase de provincie nu au serviciu, deoarece firmele s-au inchis, iar patronii noilor firme nu angajeaza decat tineri. Asta nu inseamna ca regret acele timpuri.

          • angela spune:

            tavi nu tu i ai ales pe psd-isti ? ai uitat..? si acum te sperii de ei..? ii meriti smechere…asa va trebuie…il meritati si pe ponta sa va…cu ea indoita !!

          • mona spune:

            domnule tavi, aveți dreptate! Într-o anumită măsură, ce e drept. În primul rând, nu a murit nimeni de foame. Că absolut totul era bine proporționat nu a ucis pe nimeni. Într-adevăr, erau multe lipsuri, dar măcar aveai o speranță că poți „evada”, că poate munca îți va fi recunoscută și răsplătită. Acum că „democrația” e la „putere” (demos=popor, kratos=putere), am putea spune că ne-am condus țara spre o mare gaură neagră. Din câte știu eu, cei care reușeau să ajungă la un nivel de cultură peste mediocru, și aici ma refer la cei care reușeau să termine un „nenorocit” de liceu (asta însemnând că obțineau note de trecere la „trepte” și mai ales la bacalaureat) nu erau trimiși acasă să stea pe spinarea părinților, sau , eventual, la o facultate de unde, în final sa ajungă tot acasă. Și asta doar pentru că „domnul” Victor Viorel Ponta susține mai nou incapacitatea mentală, pe care a adus-o la nivel de țară. În viziunea dumnealui nu contează că unii nu sunt capabili mental, pentru că atâta timp cât ai finanțe, meriți să continui „studiile”, care mai apoi, culmea, îți vor fi recunoscute printr-o diplomă care te va ajuta să te angajezi. Spre exemplu: asistenții medicali vor putea fi niște semianalfabeți. Ce se va întâmpla, oare dacă un asemenea semianalfabet pontist va încurca un antibiotic cu un analgezic? Cine va fi învinuit? Cu siguranță nu „domnul” Ponta.

        • anomis spune:

          Dobitoc, redus mintal si cretin…fiecare ii judeca pe cei de langa el prin prizma lui, asa ca in locul tau mi-as alege cu grija cuvintele. Muncesc de-mi sar capacele 10-12 ore/zi in sectorul privat si nu castig cat sa pot spune ca duc un trai linistit, fara grija zilei de maine, deci…da, o duceam mai bine acum 25 de ani. Nu am facut concedii te miri pe unde (inclusiv in strainatate se puteau face), nu mi-am cumparat haine, am preferat sa cumpar carti (culmea: literatura universala – am peste 6.000 de volume in biblioteca si marea majoritate cumparate inainte de ’89, plus albume de arta, sa nu mai vorbesc de diapozitivele cu aproape tot ce reprezinta opera de arta din marile muzee ale lumii), sa merg la teatru sau la opera, sa-mi fac abonament la „Paris match” si toate astea intr-un amarat de orasel de provincie cu 11.000 de locuitori. Mi-e mila de tine, traiesti din propaganda de la TV si asta nu inseamna deschidere si cultura.

          • cristoiu spune:

            anomis , ai idee cate camere ti-ar ttrebui sa aranjezi 6000 de carti ?

          • taravrancei spune:

            .. va spun eu: 3 corpuri de biblioteca .. atatea am si eu si parintii mei .. nu va mai dati „intelectuali ! ..

        • Alex Dan spune:

          Bine tu INTELIGENTULE ca ai castigat dreptul fundamental de exprimare libera da mori de foame cu 2 coji de paine in burta dar ce pula ta ai vitrinele magazinelor pline ochi. Dezvolta-ti intelectul tu si toata intelectualitatea tremurand de frica pentru ca maine va taie curentul pentru neplata, incalzeste-ti mainile sa poti scrie romane, teze, doctorate, la calorifer sau aragaz dar stai linistit ca distrigazul e privatizat si o sa mai vezi caldura frecand pula.
          Vino acasa de la munca fericit de locuinta pe care o ocupi si bucurate tu si familia ta de ea dar stai calm zilele astea trece banca sa-ti ia si casa pentru creditul ala de nevoi personale pe care ai uitat sa il platesti, la care dobanda se cumuleaza la dobanda.
          Dar ce pula ta, ai exprimare libera, ai intelectualitate, ai si jigodii pe strada ce se plimba in mertane si-ti transmit calduros hauarde si fara numar.
          Si sa te mai bucuri si de jobul pe care il ai ca daca se scoala pula patronului conform noului cod al muncii nu mai are nevoie sa desfinteze vreun post pentru a te da afara, nici macar sa-ti desfaca contractul pentru indisciplina, te da afara ca vrea pula lui.
          Dar ai libertate coaie, sa te bucuri tu de ea.
          Te rog lasa-ne pe noi astia comunisti in pace sa murim in pula mea in paturile noastre, langa familiile noastre bucurandu-ne de UN PAT, O PAINE si UN ACOPERIS DEASUPRA.
          Iar tu dute in pula mea cu democratia ta cu tot, cu Basescu, Ponta, Iliescu, Constantinescu si toti escii ce au fost si vor mai veni.

          • adhan spune:

            Desi un limbaj cam nepotrivit si dur,sunt in totalitate de acord cu concluziile tale de final.N-am murit de foame nici atunci si nici acum .Am invatat tare atunci si muncesc cinstit acum.N-am fost comunist nici atunci si nu sunt „membru ” nici acum.Sunt efectiv un „oarecare” asa cum sunt multe -inca-milioane pe-aici.Nu am 6000 de volume acasa ,da’ vreo 1000 – citite -tot am.Si poate de-aia ma uit – cu din ce in ce mai mare dezgust,recunosc – atat la B1 ,cat si la Antena3. Pentru a-mi forma o opinie cat de cat obiectiva si ponderata.Si dupa ce-mi pun logica la treaba ,de fiecare data ajung la aceeasi unica dorinta:asa mi-ar placea sa dispara din tara asta toate gunoaiele ipocrite ,mitocane ,hoate,curve si mincinoase,vandutii si vanzatorii,cei care smi-au „regulat” pana acum viata si cei care abia asteapta sa continue ce au inceput aialaltii,care au ajuns sau vor ajunge sa ma conduca,incat nu-mi ajung cuvintele sa ma exprim .Imi vine sa explodez -citeste emigrez cand vad „bobar naci ” de toate partile sau spetele,de toate meseriile si toate pregatirile spunandu-mi pe toate posturile si toate postarile cum am trait,cine sunt si mai ales cum ar trebui sa traiesc de-acum incolo ,pe cine sa adulez si pe cine sa urasc din toti rarunchii.Asa incat nu pot decat sa-ti dau totala dreptate in ceea ce ai scris ,chiar daca cu duritate ! Felicitari !

          • Nu conteaza spune:

            In sfarsit o persoana adevarata 🙂 Felicitari! 🙂 Ai totala dreptate!

          • alex spune:

            complet de acord!
            si cu ideile si cu limbajul!
            unii chiar il merita!!!

          • TEPES spune:

            BRAVO FRATE !!! subscriu in totalitate cu ce ai scris acolo, inclusiv cu limbajul desi pt. unii poate fi deranjant. Asa ca mai bine inapoi in comunism si traiul de acum 25 de ani , decat in viitorul sumbru care ne asteapta.

            *anomis* cretin retardat suge o pula de comunist si aruncate in vreo apa adanca sa ne scapi de un cretin indoctrinat.

          • Beatrix spune:

            Subscriu la cele spuse de Alex, pentru ca aceasta „democratie” transformata mai degraba in capitalism preistoric ne-a facut sa ne calcam in picioare principiile. E mai rau decat pe vremea cand erai obligat sa „te faci” comunist ca sa poti accede in societate conform pregatirii tale. Acum nici nu stii ce trebuie sa „te faci”!

          • eu si atat spune:

            M-am nascut in ’88. Nu stiu cum a fost inainte, dar ma dezgusta ceea ce vad acum in jurul meu. Imi iubesc tara, nu pot sta departe de ea, dar ma doare sa vad cum cei care ar trebui sa o dezvolte nu fac altceva decat sa isi bata joc de ea. Se spunea candva: ” noi nu ne vindem tara”…. dar acum o dam de pomana bucatica cu bucatica. Nu suport clasa politica, indiferent de cine este la putere. Atata timp cat toti migreaza de la un partid la altul, nu demonstreaza decat ca nu au principii si convingeri si nu sunt demni de incredere. Toti cauta oportunitati de a fura cat mai mult. Solutii pt dezvoltarea tarii sunt destule, dar pe termen lung. Pe ei ii intereseaza sa fure cat mai mult si cat mai repede pt ca nu se stie cat timp vor sta pe pozitie. Asa sunt toti politicienii pe care ii avem, indiferent de culoare.
            Mi se pare absurd sa lucrez intre 70 si 90 de ore pe saptamana si cu ce castig abia sa ma pot descurca de la o luna la cealalta. Si cand ma gandesc ca din munca oamenilor cinstiti, politicienii fac averi colosale, imi vine sa nu mai merg la servici. Ma gandesc ca prin munca mea, mai adaug si eu putin in buzunarele lor fara fund…. Dar…din nou dar…nu am ce face. Trebuie sa supravietuiesc, deci trebuie sa muncesc. Pot spune ca am cat de cat o cultura generala…nu m-am chinuit sa iau BAC-ul si nici nu a trebuit sa platesc pt asta. Am reusit sa termin la Arte(grafica), dar nu imi este frica sau rusine sa muncesc si altceva. Nici nu se poate spune ca nu ma ajuta creierul si ma multumesc cu ce gasesc sa muncesc… Nu ma multumesc cu ceva ce nu imi place, nu ma multumesc sa fiu un robot fara minte care executa comenzi. Nu ma multumesc sa privesc cum imi este distrusa tara, nu ma multumesc sa spun ca nu am altceva ce sa fac. Nu sunt multumita de cei care ne conduc, nici de viitorul care ne asteapta daca nu se iau masuri. Dar (m-am saturat sa existe mereu un „dar”) atata timp cat nu facem altceva decat sa comentam pe net sau cand ne mai adunam cativa la discutii, nu se va schimba nimic. Suntem invatati sa suportam, sa speram si sa visam ca o sa fie mai bine… Nu o sa fie daca nu facem nimic. Trist este ca s-a mai incercat sa se faca ceva si am cazut din lac in put. Probabil ne este frica sa riscam din nou totul si sa ajungem mai rau… Asa ca ne revoltam unii impotriva altora, suntem ocupati sa ne certam sau sa urmarim viata personajelor mondene si alte emisiuni pe care le poate intelege si lelea Floarea, sau stirile care ne arata doar nenorociri si ajungem sa gandim ca o ducem totusi bine fata de cei pe care ii vedem acolo…… Si uite asa suntem prea ocupati cu rahaturi si ei pot fura linistiti in continuare… Cand nu avem timp de asa ceva, suntem ocupati sa ne castigam painea de zi cu zi.
            Oricat ma doare si oricat ma revolt in sinea mea, nu pot sa nu ma gandesc ca, pana la urma, ne meritam soarta. I-am lasat sa ne dezbine, sa ne manipuleze, sa ne lege la ochi si nu suntem in stare sa ne unim din nou….. Iubesc tara asta nespus…dar mai mult decat asta, ii urasc conducatorii. Urasc si prostia, naivitatea, lasitatea in care, incet, incet, ne afundam cu totii ( prin prostie nu ma refer la incultura, ci la slabiciunea care ne face sa ne uram si sa ne revoltam unul impotriva celuilalt, la incapacitatea de a vedea adevarul din jurul nostru).

        • Ioan spune:

          Just Tiberiu!… bucura farama de gandire libera!

        • mathushalem spune:

          Tibi…te pup ! Ai dreptate, dar strici orzul pe gaste…Ion Budai Deleanu zicea „cel intelept va intelege”…rumegatoarele nu !!!

        • taravrancei spune:

          .. eu zic sa-i pui la zid si sa-i impusti pe cei care nu „merita” sa munceasaca .. statistic, cati romani au murit de FOAME inainte de ’89 ? .. numiti creatiile valoroase si cu impact la public, din orice domeniu al artei, de dupa ’89 ! .. 95% din biblioteca personala – numai 3 corpuri de biblioteca – este formata numai din aparitii pre’89 !? .. cum va permiteti sa catalogati oamenii in dobitoci si imputiti ? .. cine zice, ala este ! lipsa de educatie si de cultura ! ..

        • GL spune:

          Mai baiatule, dupa cum vorbesti se vede ca nu ai prins prea mult din „regimul Ceausescu”. Tot ce spui acum ,ai auzit si tu de la altii care nu erau multumiti atunci ,pentru ca erau pusi la munca ,nu sa trandaveasca cum trandavesc foarte multi acum. Daca nu stii , atunci iti spun eu ca mai bine era atunci decat acum, mai multa grija se avea de oameni decat acum .
          – toata lumea avea servici
          – toti copii mergeau gratuit la crese , gradinite si scoli ,
          – toata lumea beneficia de consultatii si tratamente medicale gratuit
          – toata lumea isi permitea sa-si faca concediul intr-o statiune
          – toti isi permiteau sa-si cumpere un apartament,
          – puteai sa mergi pe strada la orice ora din zi si din noapte fara nici o frica ca ti se poate intampla ceva ,
          – nu existau oameni ai strazii
          – nu exista atata saracie ca acum
          Ceausescu a lasat o tara fara datorii , era patriot , era mandru si nu le pupa slitul celor din occident cum o fac slugoii astia de politicieni.
          (nu am fost niciodata membru de partid si nici nu i-am iubit pe comunisti , dar, facand comaratie cu ce fac hotii astia cu diplome false , pot spune ca imi pare rau ca Ceausescu a fost omorat dupa tot ce a facut pentru aceasta tara si acest popor.)

          • john 666 spune:

            Va sustin afirmatiile stimate domn si nu inteleg de ce e nevoie de jigniri ptr a-ti exprima opiniile…Comportamentele acestor persoane cu limbaj licentios reprezinta o parte din efectele nivelului de cultura acumulat de 25 de ani incoace…

        • peter spune:

          Bai dementule cati ai vazut morti de foame? Acum vad mi de oameni satui dar morti in acidente de automobil

      • Tavi spune:

        Nu toti au pierdut. I-ati uitat pe cei care ne-au condus in cei 25 de ani? Ei n-au pierdut. Dimpotriva, au castigat, ei si neamurile lor.

      • Aurel Barbulescu spune:

        O BASISTA MANIPULATA AU MURIT COPII ARSII IN MATERNITATI, AU MURIT BATRINII DE FOAME SI DIN CAUZA LIPSELOR DE MEDICAMENTE.PONTA ESTE DEVINA? ORI JIGODIA DE BASESCU CARE A FACUT CE A VRUT IN 10 ANI EL SI OAMENII LUI CU CLANURILE DE MAFIOTII TIGANI?….IN 89 NU AU MURIT ATITIA OAMENII CIT AU OMORIT SISTEMUL LUI BASESCU TREZITI=VA LA REALITATE ASTA NU SPUNE IN SCRISOARE ? EU SUNT UN TINAR CA SI EA SI AM FACUT FOAMEA CIND IA TAIAT LUI TATA DIN SALARIU 25% SI PE LINGA MINE ALTE ZECI DE MII PONTA LEA FACUT? NU VEDETI CA SUNTETI MANIPULATI?

        • Mihnea spune:

          Aurel, tu esti ala manipulaT! lasa antena 3 si mai bine deschide o carte! Daca autoarea acestui articol este impotriva lui Ponta, nu inseamna ca e pro-Basescu! Scoateti -va gargaunii din cap, fratilor! asta e gandire tipica cretinilor- ”daca nu esti cu mine, esti impotriva mea”. Spui de copilasii aceia care au murit in maternitate , ce legatura are?! omule, esti intreg la cap ?! si mai spui ca esti om tanar, nici macar nu stii sa scrii corect! scrii tinar in loc de tanar/tânăr ca pe vremea lu’ mamaia. Sunt convins ca ai 45 de ani si toata viata ta ai asteptat sa ti se dea si acum astepti pomenile lu Ponta! Oamenii ca tine sunt buba neagra in tara asta pentru ca te vinzi politicienilor corupti, alora care dau galeti si kg de zahar…

      • peter spune:

        adevarat nici eu nu am fost comunist ma ocoleau cu propunerile pentru ca stiau intrun fel ca nu sant adeptul lor,dar ce vad acum ma face adeptul timpurilor trecute cu niste mici schimbari

    • vasile tarziu spune:

      Esti la zi cu tratamentul psihiatric?Ti-ai facut injectiile azi?

      • Julien spune:

        Ponta Iti Bati Joc De Economia României…Rusine Tie Si Tuturor Ce Te Voteaza,BOC NE-A SCOS DIN RECESIUNE,DAR VA LUAT DIN SALARI SI PENSI PT CA ERA SINGURA SOLUTIE…Dar românului ii dai un leu iti pupa talpile,ii iei un leu iti da in cap,ne meritam soarta,ponta iti da 5% si iti ia 20% din scumpirea produselor si taxe impozite…RUSINEEE

        • Aurel Barbulescu spune:

          O BASISTA MANIPULATA AU MURIT COPII ARSII IN MATERNITATI, AU MURIT BATRINII DE FOAME SI DIN CAUZA LIPSELOR DE MEDICAMENTE.PONTA ESTE DEVINA? ORI JIGODIA DE BASESCU CARE A FACUT CE A VRUT IN 10 ANI EL SI OAMENII LUI CU CLANURILE DE MAFIOTII TIGANI?….IN 89 NU AU MURIT ATITIA OAMENII CIT AU OMORIT SISTEMUL LUI BASESCU TREZITI=VA LA REALITATE ASTA NU SPUNE IN SCRISOARE ? EU SUNT UN TINAR CA SI EA SI AM FACUT FOAMEA CIND IA TAIAT LUI TATA DIN SALARIU 25% SI PE LINGA MINE ALTE ZECI DE MII PONTA LEA FACUT? NU VEDETI CA SUNTETI MANIPULATI?

          • Mihnea spune:

            Aurel, tu esti ala manipulaT! lasa antena 3 si mai bine deschide o carte! Daca autoarea acestui articol este impotriva lui Ponta, nu inseamna ca e pro-Basescu! Scoateti -va gargaunii din cap, fratilor! asta e gandire tipica cretinilor- ”daca nu esti cu mine, esti impotriva mea”. Spui de copilasii aceia care au murit in maternitate , ce legatura are?! omule, esti intreg la cap ?! si mai spui ca esti om tanar, nici macar nu stii sa scrii corect! scrii tinar in loc de tanar/tânăr ca pe vremea lu’ mamaia. Sunt convins ca ai 45 de ani si toata viata ta ai asteptat sa ti se dea si acum astepti pomenile lu Ponta! Oamenii ca tine sunt buba neagra in tara asta pentru ca te vinzi politicienilor corupti, alora care dau galeti si kg de zahar…

      • Aurel Barbulescu spune:

        O BASISTA MANIPULATA AU MURIT COPII ARSII IN MATERNITATI, AU MURIT BATRINII DE FOAME SI DIN CAUZA LIPSELOR DE MEDICAMENTE.PONTA ESTE DEVINA? ORI JIGODIA DE BASESCU CARE A FACUT CE A VRUT IN 10 ANI EL SI OAMENII LUI CU CLANURILE DE MAFIOTII TIGANI?….IN 89 NU AU MURIT ATITIA OAMENII CIT AU OMORIT SISTEMUL LUI BASESCU TREZITI=VA LA REALITATE ASTA NU SPUNE IN SCRISOARE ? EU SUNT UN TINAR CA SI EA SI AM FACUT FOAMEA CIND IA TAIAT LUI TATA DIN SALARIU 25% SI PE LINGA MINE ALTE ZECI DE MII PONTA LEA FACUT? NU VEDETI CA SUNTETI MANIPULATI?

    • Victoria spune:

      SUBSCRIU !!!! FELICITARI !! m-am saturat de marionete ,de MINCIUNI!

    • Romeo spune:

      Stimata Domnisoara Vio Mihaela. Scrisoarea Dvs. este scrisa cu suflet si in acelasi timp cu furie. Furia este poate mai mare pentru ca….scrisori ca acestea le pot scrie (in sensul ca au acelesi problem)multe alte personae si ca se ramane mereu la stadiu de doar scrisoare(rabufnire de moment) si nu se continua aceasta furie eventual cu iesirea in strada. In 2012 PSD a reusit sa scoata in strada cu ajutorul sacoselor cu zahar, ulei si 100 de lei 1000 de netrebnici, iar eventualii autori de astfel de scrisori care pot fi de ordinul sutelor de mii sau milioane chiar nu reusesc sa iasa cu totii in strada si sa-i trimita la plimbare pe actualii guvernanti. DE CE OARE ???

      • Aurel Barbulescu spune:

        O BASISTA MANIPULATA AU MURIT COPII ARSII IN MATERNITATI, AU MURIT BATRINII DE FOAME SI DIN CAUZA LIPSELOR DE MEDICAMENTE.PONTA ESTE DEVINA? ORI JIGODIA DE BASESCU CARE A FACUT CE A VRUT IN 10 ANI EL SI OAMENII LUI CU CLANURILE DE MAFIOTII TIGANI?….IN 89 NU AU MURIT ATITIA OAMENII CIT AU OMORIT SISTEMUL LUI BASESCU TREZITI=VA LA REALITATE ASTA NU SPUNE IN SCRISOARE ? EU SUNT UN TINAR CA SI EA SI AM FACUT FOAMEA CIND IA TAIAT LUI TATA DIN SALARIU 25% SI PE LINGA MINE ALTE ZECI DE MII PONTA LEA FACUT? NU VEDETI CA SUNTETI MANIPULATI?

        • radu spune:

          manipulat e capul tau si a liu mata ,ala umlut cu balega de Tont.Esti gunoi cu vriun post nemeritat primit cadou de la psd.Slugau nenorocit.Vezi cind le lingi curu la Tonta si ai lui ,roaga-i sa nu manince inainte ardei iute.Puti a incompetenta pina la polul nord.

        • Your daddy spune:

          Cum dracu va gasiti sa comentati tot astia agramati? Pe langa ca nu v-a placut scoala, aveti toti o logica de capete de tabla, absolut respingatoare. Tu esti un tanar care traieste de pe spatele parintilor, un fomist inapt de munca! Noi toti cei care muncim si platim la zi taxele si impozitele la stat, ne-am saturat de gunoaiele din guvern care nu va reprezinta nici macar pe voi cei care-i urmati ca niste zombi fara creier.

    • dorel spune:

      Meritocratia salveaza Romania!

    • olariu spune:

      Sunteti ametiti de mirosurile din curul javrei de cotroceni! dezlipitiva buzele de cur si o sa simtiti altfel!

      • Julien spune:

        Ponta Iti Bati Joc De Economia României…Rusine Tie Si Tuturor Ce Te Voteaza,BOC NE-A SCOS DIN RECESIUNE,DAR VA LUAT DIN SALARI SI PENSI PT CA ERA SINGURA SOLUTIE…Dar românului ii dai un leu iti pupa talpile,ii iei un leu iti da in cap,ne meritam soarta,ponta iti da 5% si iti ia 20% din scumpirea produselor si taxe impozite…RUSINEEE

      • Aurel Barbulescu spune:

        O BASISTA MANIPULATA AU MURIT COPII ARSII IN MATERNITATI, AU MURIT BATRINII DE FOAME SI DIN CAUZA LIPSELOR DE MEDICAMENTE.PONTA ESTE DEVINA? ORI JIGODIA DE BASESCU CARE A FACUT CE A VRUT IN 10 ANI EL SI OAMENII LUI CU CLANURILE DE MAFIOTII TIGANI?….IN 89 NU AU MURIT ATITIA OAMENII CIT AU OMORIT SISTEMUL LUI BASESCU TREZITI=VA LA REALITATE ASTA NU SPUNE IN SCRISOARE ? EU SUNT UN TINAR CA SI EA SI AM FACUT FOAMEA CIND IA TAIAT LUI TATA DIN SALARIU 25% SI PE LINGA MINE ALTE ZECI DE MII PONTA LEA FACUT? NU VEDETI CA SUNTETI MANIPULATI?

    • Alex spune:

      Bine ar fi sa citeasca si cei care sunt cazuti in coma indusa de mascaradele si manipularile lor! Din pacate coma aceasta cuprinde din ce in ce mai multa populatie, drept dovada comentariile postate si taria prin care unii demonstreaza ca numai au nicio sansa sa iasa din aceasta coma. O singura solutie salveaza viitorul, RECONSTRUIREA. Scosi toti si executati pentru singura lor crima, furt, furt de prezent si mai grav de viitor. Daca s-ar intampla asa ceva nu ar mai avea pe viitor niciunul curaj sa isi bata joc de prezent si viitor.