NegotiationsIsraelul a negat, joi, că ar fi spionat cu un program software convorbirile între Iran şi grupul G5 + 1, derulate în perspectiva unui acord final în dosarul nuclear al Teheranului.

Suspiciunile privind spionajul israelian au venit după ce firma rusă de securitate software Kaspersky Lab a anunţat că trei hoteluri europene ce i-au găzduit pe participanţii la negocieri au fost supravegheate informatic într-o manieră „atât de sofisticată” încât se putea realiza doar prin implicarea unui guvern.

Nu doar Kaspersky, ci şi firma americană de securitate informatică Symantec apreciază că operaţiunea de spionaj a fost realizată cu aşa-numitul program Duqu 2.0.

Evaluările anterioare făcute de experţi sugerează că acest program a fost creat de Israel. El infectează computerele aflate în reţea şi este dificil de detectat.

Kaspersky a precizat la mijlocul acestei săptămâni că a fost ţinta unui atac cibernetic însă acesta a fost detectat din faza timpurie.

Guvernul statului evreu a reacţionat la aceste evoluţii.

„Relatările internaţionale despre implicarea Israelului (în spionarea convorbirilor cu Iranul) sunt lipsite de fundament. Dar ce e mai important este să oprim un acord prost, care să ducă în cele din urmă la situaţia în care Iranul dispune de umbrela nucleară”, a declarat Tzipi Hotovely, ministrul adjunct de externe de la Ierusalim.

Suspinciuni privind spionajul israelian la negocieri au mai fost exprimate în martie de oficiali americani, conform The Wall Street Journal.

Autorităţile din Austria investighează în prezent cazul de spionaj şi efectuează cercetări la hotelul Palais Coburg din Viena, unde s-au derulat discuţii în iulie anul trecut.

De asemenea, procuratura din Elveţia a deschis o investigaţie, fără a menţiona ce hoteluri sunt vizate.

Negocierile cu Iranul s-au purtat anterior în Austria (la Viena), în Elveţia (la Geneva, Lausanne şi Montreux) şi în Germania.

Discuţiile G5 + 1 (SUA, Marea Britanie, Franţa, China, Rusia şi Germania) cu Iranul ar trebui să se finalizeze luna aceasta, până pe 30 iunie, cu un acord în termeni clari, care să prevadă o diminuare a capacităţii iraniene de a produce material fisionabil în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale.

Negocierile se derulează în baza acordului-cadru din primăvară.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top