gabriel birisPurtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a indicat miercuri că secretarul de stat în Ministerul de Finanţe Gabriel Biriş îşi va păstra postul, în pofida scandalului public generat de afirmaţiile sale la adresa celor care nu realizează venituri.

Suciu a fost întrebat dacă premierul Cioloş i-a cerut demisia lui Biriş şi a răspuns că „nu se pune problema” în acesşti termeni.

Biriş i-a numit „fantome” pe cei aproximativ trei milioane de români care nu declară venituri şi i-a asigurat că vor avea „o surpriză” în 2016, în virtutea faptului că devine obligatorie, conform Codului Fiscal, o prevedere care anterior era opţională. Ulterior, el a prezentat scuze pentru cuvintele folosite. Scandalul s-a amplificat după ce presa centrală a aflat că fostul consultant fiscal este acţionar la o firmă înregistrată în Cipru, cunoscut paradis fiscal pentru cei care vor să evite taxarea în ţările de baştină.

Prevederea la care s-a referit Biriş cu titlul de „surpriză” a funcţionat într-o altă formă şi în 2015. Textul permitea doritorilor să capete calitate de asigurat în sistemul public de sănătate contra plăţii a 57 de lei pe lună, corespunzător procentajului de 5,5% din salariul minim brut.

Din 2016 plata acestei sume devine obligatorie iar cei care susţin că nu realizează venit trebuie să completeze o declaraţie în acest sens fără ca aceasta să îi exonereze de achitarea contribuţiei.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat că Guvernul Cioloş, care a „moştenit” situaţia în virtutea Codului Fiscal elaborat de Guvernul Ponta, ia în calcul să  „diminueze” caracterul obligatoriu în urma unei analize până la finele lui ianuarie – începutul lui februarie. Potrivit lui Dan Suciu, Executivul va adopta modificări legislative în acest sens.

Foto: Gabriel Biriş, pe vremea când era doar consultant fiscal (Arhivă)

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

2 Responses to S-a lămurit cu Biriş. Premierul Cioloş nu-l dă afară. Codul Fiscal va fi modificat

  1. geo spune:

    Am si eu cateva nelamuriri:
    1) o persoana care doreste sa devina asigurat (asa am inteles) la sanatate, trebuie sa plateasca 6 luni retroactiv contributia de 5,5 la sal. min. pe economie, pentru ceva de care oricum nu a beneficiat , adica asigurare med., iar in momentul in care ai ramas fara servici sau s-a terminat somajul, nu mai esti asigurat incepand cu urmatoarea zi.
    2) am dreptul sa-mi iau concediu medical cand sunt bolnav, ca doar platesc asig. de sanat. ca orice angajat. Concediul medical sa se calculeze la aceeasi baza de calcul (sal. min. pe econ.) ?
    3) daca intr-un an calendaristic nu beneficiez de servicii med. gratuite, imi primesc banii inapoi ?
    Guvernul asta vrea sa astupe „gaura din pantof” pe care a facut-o guvernul anterior cu bani de la saraci. „Fantomele” astea sunt oameni care la un moment dat raman pe dinafara Fiscului. Sunt copii care au terminat o scoala si nu-si gasesc servici, oameni care au trecut de o anumita varsta (40-50 ani) si angajatorii nu-i mai angajeaza. Nu poti sa obligi un om sa plateasca pentru ceva ce nu a cerut Nici un medic de familie sau de spital nu te primeste daca nu esti asigurat (cu exceptia urgentelor medico-chirurgicale, dar este o lege pentru asta).

  2. Joe spune:

    Exista o singura solutie!!! Iesit in strada si cerute alegeri anticipate.
    Actuala clasa politica de 26 de ani compusa din jigidii si lepre, practic trebuie rasă, extirpată ca si o tumoare canceroasa.
    Sunt compromisi total. Astia nu mai au voi sa participe niciodata la viata politica Romaneasca.
    Avem nevoi de o clasa politica noua si curata, care sa inteleaga ca democratia, corectitudinea si bunul simţ nu se negociaza!
    Romani au fost prostiti pe fata, cu acordul lor.
    Nu sa intamplat nimic dupa caderea guvenului Ponta, doar cei vechi si-au tras ecran din protectie prin nou guvern tehnocrat, putand din spatele acestor papusi tehnocrate sa prăduiasca tara dupa bunul lor plac, fara s-ai mai deranjeze pulimea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top