razvan-nicolescuMinistrul delegat pentru Energie Răzvan Nicolescu a anunțat luni că Gazprom va reduce din nou în zilele următoare livrările de gaz către România, nici de această dată nefiind comunicat motivul pentru care se întâmplă acest lucru.

Livrările de gaze ruseşti vor scădea cu 10 la sută începând de marţi.

„Am încercat să discut astăzi cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti, dar nu a fost posibil. Mi s-a spus că nu este în Bucureşti. Voiam să aflu motivele acestor reduceri, pentru că nici Transgaz nu are un răspuns de la Gazprom”, a afirmat Răzvan Nicolescu, citat de Mediafax.

Cred că trebuie să începem să ne obişnuim cu această situaţie în săptămânile care vor urma”, a mai spus ministrul, care a adăugat faptul că din Rusia se importă oricum „cantități absolut nesemnificative” în această perioadă.

Nicolescu a mai spus că nu există niciun fel de risc nici pentru perioada de iarnă, „chiar dacă furnizarea s-ar opri de tot până la primăvară şi chiar dacă va fi o iarnă extrem de dificilă”

„Sperăm că energia să nu fie folosită ca armă politică, pentru că cei care ar face asta ar avea de pierdut”, a mai spus Nicolescu.

Gazprom a redus și vineri livrările de gaze către România.

„Nu este ceva care să ne surprindă”, declara atunci Răzvan Nicolescu, la finalul unei discuții cu reprezentanții Romgaz și Petrom, principalele companii producătoare de gaz din România.

Nu există nici un risc ca populația României să fie afectată în aprovizionarea cu gaze pe timp de iarnă, indiferent de evoluțiile care ar putea avea loc în regiune”, mai spunea Nicolescu.

Acesta a arătat că în momentul de față, consumul total al României este de 16 milioane metri cubi de gaz, în timp ce producția internă este 31 milioane de metri cubi (diferența se stochează). Pe de altă parte, conform graficului anunțat săptămâna trecută, România ar fi trebuit să importe din Rusia 0,2 milioane metri cubi.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

2 Responses to Rușii ne opresc iar gazul. Răspunsurile ministrului Energiei

  1. meme spune:

    Oare de ce ne mai miram ca ne-au redus rusii livrarile la gaze?

  2. S.V. spune:

    In aceasta situatie clauzele contactului cu acest furnizor de gaze au fost in favoarea consumatorului sau in defavoarealui?Pina cind cei care ne-au jegmanit au supt si au ris de noi isi vor mai bate joc de poporul roman?Guvern,Parlament ce face -dorm?Tezaur papat de rusi,Fundatia Gojdu de unguri,datorii de basescu si noi cei multi raminem tot cei care v-om plati oalele sparte de altii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top