Chaos_KeletiSute de imigranţi blocaţi de două zile de poliţie să intre în gara Keleti s-au năpustit spre garniturile de tren după ce forţele de ordine s-au retras, a relatat joi presa internaţională.

Conform surselor citate de Agerpres, gara din capitala Ungariei a devenit martora unor scene de haos, cu numeroşi transfugi încercând să intre pe uşi şi pe geamuri în trenuri care – credeau ei – aveau ca destinaţie Austria sau Germania.

Circa 1000 de imigranţi au putut să revină joi în spaţiul de unde au fost alunganţi marţi de poliţie, decizia de evacuare a gării luată atunci fiind motivată tot de comportamentul imigranţilor care asaltau trenurile.

Disperarea cu care imigranţii s-au agăţat, joi, de trenuri nu s-a redus nici după ce operatorul căilor ferate ungare a anunţat public că „niciun tren direct către Europa occidentală nu soseşte şi nici nu pleacă din gara Keleti”. Compania feroviară MAV a explicat că doar garniturile având ca destinație nordul Ungariei pleacă din gară.

„MAV a decis să suspende serviciile (internaţionale, n.r.) pe o perioadă nedeterminată pentru a asigura securitatea traficului feroviar”, a precizat compania.

chaos_Keleti2Un purtător de cuvânt al poliției austriece a confirmat joi, pentru Reuters, că momentan nu există trenuri care să circule din Budapesta către Viena cu plecare din gara Keleti.

Noaptea trecută, autoritățile au informat persoanele strânse în fața gării – şi încă oprite de poliţie, la momentul respectiv, să intre – că își vor putea continua călătoria doar după ce vor fi înregistrate într-una dintre tabere de primire aflate, toate, în afara capitalei. Cei mai mulți dintre imigranți nu vor să rămână în Ungaria, ci vor să-și continue drumul către țări mai bogate din Europa, precum Austria și Germania, remarcă EFE.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top