pontaProcurorii DNA spun, în referatul din 27 iunie pentru prelungirea arestării lui Adrian Duicu, fostul şef al CJ Mehedinţi, că Petre Tobă s-a prezentat la Guvern, pe 13 iunie, la solicitarea premierului Victor Ponta, pentru a discuta cu Duicu.

Procurorii DNA precizează că „mai multe persoane au fost audiate în calitate de martor şi au fost solicitate înscrisuri de la mai multe instituţii, mijloacele de probă astfel administrate confirmând situaţia de fapt”. În acest sens, ei menţionează, printre altele, „declaraţia martorului Tobă Petre, inspectorul general al Poliţiei Române, din care rezultă faptul că s-a întâlnit cu inculpatul Duicu Ioan-Adrian în sediul Guvernului, prilej cu care acesta din urmă a făcut „aprecieri pozitive” la adresa inculpatului Ponea Constantin Stefan (fostul şef al Poliţiei Mehedinţi, n.r.)”.
„Aici, de la cabinetul prim-ministrului,(n.r. – Adrian Duicu) l-a sunat pe numitul Ponea Constantin Ştefan, transmiţându-i că la premier se află ministrul afacerilor interne. Apoi, numitul Duicu Ioan-Adrian i-a transmis lui Ponea Constantin Ştefan un SMS, transmiţându-i că prim-ministrul l-a chemat pe Tobă Petre la Guvern. La solicitarea prim-ministrului, numitul Tobă Petre s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întâlnit cu numitul Duicu Ioan-Adrian, care i-a solicitat menţinerea temporară a numitului Ponea Constantin Ştefan în funcţia deţinută şi promovarea sa ulterioară în funcţia de director adjunct al Direcţiei Ordine Publică, solicitare cu care numitul Tobă Petre s-a arătat de acord”, se arată în referatul procurorilor.

Aceştia mai spun că, în aceste împrejurări, fostul şef al CJ Mehedinţi, folosindu-se de autoritatea conferită de poziţia sa în cadrul Partidului Social Democrat, a obţinut folosul pe care i-l promisese fostului şef al poliţiei judeţene.

Aflat în Afganistan, premierul Victor Ponta afirmă că nu l-a chemat niciodată la Guvern pe șeful IGPR, Petre Tobă, ca să îl întâlnească pe fostul președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, acuzat de DNA într-un dosar de corupție. „Nu, nu l-am chemat niciodată să se întâlnească cu domnul Duicu și, de altfel, domnul Tobă este un polițist de mare valoare. Cred că prima dată a fost numit în funcție chiar de domnul Oprea atunci când era ministru și a fost și a declarat adevărul atunci când a fost chemat de procurori”, a afirmat premierul, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor dacă l-a chemat pe Tobă la Guvern pentru întâlnirea cu Duicu sau pentru alte probleme legate de Poliția Română.

Citește și: Ancheta în cazul Duicu poate ajunge la Ponta, Stroe și Tobă

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

3 Responses to Referat DNA: Ponta l-a chemat pe Tobă la guvern la cererea lui Duicu. Premierul neagă

  1. costel spune:

    D-na Daniela Zamfir,cine putea sa-i ordone sefului [politiei Capitalei sa vina la guvern?Duicu?Exclus!DNA in referat afirma ca la chemarea lui Ponta a venit Toba la guvern.Ce au dat la TV,Antena3 si Romania TV,era o declaratie din aprilie 2013.Acum suntem in 2014,d-na si s-ar putea ca Toba sa-si fi adus aminte atunci cind a fost confruntat cu Duicu sau cu alti martori.Plecind de la un fapt arhicunoscut ca Ponta minte,de ce nu sunteti de acord ca DNA are dreptate??Va rog sa retineti ca Toba nu are imunitate si ca se poate trezi arestat foarte repede.Dar eu imi pun urmatoarea intrebare.De ce Parlamentul care l-a votat prim-ministru pe Ponta,nu-l demite,deoarece exista suspiciuni DIRECTE ca a comis mai multe infractiuni din care asta cu traficul de influenta este pe la coada listei?De ce a solicitat Parlamentul demisia presedintelui pentru o fapta comisa de fratele lui??Faptul ca un prim-ministru a plagiat lucrarea de doctorat nu este oare sufuicient pentru demiterea lui?Si intrebari ar mai fi dar cred ca le pun degeaba!Ma scuzati ca am scris mai mult decit va asteptati,dar nesimtirea politicienilor ma inspira.

  2. gogu spune:

    `neata ! Draga Departament Politic,ca unu care ma informez de pe site ul Dvs., va rog sa faceti investigatiile care se impun,pentru a confirma sau infirma atacul cu rachete in timpul vizitei lui Ponta in Afganistan.Daca este un exercitiu de PR , asa cum se vehiculeaza deja? Este greu de crezut,dar la noi este posibil.

  3. Daniela Zamfir spune:

    Minciuna ! S-a citit declaratia gen.Toba la tv ; nici vorba de asa ceva .Lucratura ! Ce rost avea sa promoveze Ponta magistrati , pe care nu-i numeste el ci presedintele ? E curios cum toate duc iar si iar la Basescu fiindca el ar fi numit-o pe Ponea . S-a suparat ca nu i-a iesit . Imi aduc aminte deasemeni ca mai ieri Duicu era PDList.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top