ponta-sarbu-ghitaMediafax Group, trustul media patronat de Adrian Sârbu, are mari probleme cu plata salariilor, care întârzie deja de câteva zile, iar șefii dau din umeri și spun că nu știu cînd vor intra banii pe card. După cum Reporter Virtual a relatat aici, problemele sunt generate de datoriile pe care trustul le are la stat. Dar cum s-a ajuns în această situație? 

Problemele financiare de la Mediafax Group au și un substrat politic. Cel puțin așa se văd lucrurile din interior. Angajații afirmă că dificultățile au început să apară de când Sârbu se are „la cuțite” cu premierul Victor Ponta.

N-a vrut să-i vândă Mediafax lui Ghiță

sebastian-ghitaDacă iese Ponta președinte, s-a cam terminat”, spune un jurnalist din trustul lui Sârbu care speculează și pe marginea faptului că „ultimul mogul” n-a vrut nici să se înregimenteze în oastea mediatică a lui Ponta și nici să-i vândă agenția Mediafax lui Sebastian Ghiță.

Acesta din urmă a admis voalat că a purtat negocieri cu Sârbu când acesta „ar fi dorit să vândă”, dar a negat că dorea să cumpere cea mai influentă agenție de știri de pe piață.

Întrebat la finalul lunii mai, într-un interviu pentru Hotnews, dacă dorește să cumpere Mediafax, Sebastian Ghiță a răspuns: „Nu. Dar am avut discuții cu dl Sârbu cum că ar dori să vândă. În schimb nu mi-am exprimat niciodată interesul și intenția pentru că sunt convins că va dori să vândă foarte scump”.

Potrivit unor surse din interiorul Mediafax Group, relaţiile dintre Sârbu şi Ghiţă sunt glaciale, ajungându-se chiar până la un refuz al lui Sârbu de a încheia un contract pentru transmiterea fluxului de ştiri al Mediafax către România TV.

Ponta, Sârbu, traficul de influență și datoriile la ANAF

ponta-sarbu-adrianDincolo de relația Ghiţă-Sârbu, există şi un război în toată regula între patronul de presă și premierul Victor Ponta. Iar acesta este public, Ponta aducându-i de mai multe ori aminte mogulului de problemele pe care le are cu ANAF-ul. Adrian Sârbu a intrat în vizorul lui Victor Ponta după ce Gândul a scris despre traficul de influență pe care Adrian Duicu l-a făcut în biroul premierului. Ponta a susținut că în biroul lui n-a încercat să facă trafic de influență altcineva în afară de Adrian Sârbu însuși. Ponta avertiza cu privire la „problemele cu taxele” pe care le are mogulul media.

Sârbu mi-a spus că el i-a facut pe toţi preşedinţi şi dacă vreau să mă facă şi pe mine. Iar eu i-am spus că prefer să-şi plătaescă taxele. Eu am avut o pretenţie social-democrata, anume toată lumea să-şi plăteasca taxele, şi dupa aia ne împrietenim”, spunea Ponta pe 9 iunie.

Replica lui Adrian Sârbu a venit a doua zi, când patronul Mediafax Group făcea trimitere indirectă şi la Sebastian Ghiţă, pomenind de „camarila” lui Ponta.

Nu am neînţelegeri şi nimic de tranzacţionat cu Victor Ponta şi nici cu camarila sa, deranjaţi până la obsesie de existenţa Gândul şi Mediafax. Victor Ponta nu este nici primul şi nici ultimul politician român care, odată ajuns la putere, confundă media cu Disneyland-ul propagandei”, spunea Sârbu.

Ponta a revenit o lună mai târziu, amintindu-i din nou mogulului media de problemele pe care le are cu ANAF-ul.

Nu a fost domnul Duicu, nici Tobă în birou la mine. Singurul care a fost și de care îmi amintesc este Adrian Sârbu, care mi-a spus că are controale de la ANAF și dacă pot să le opresc. I-am spus că nu pot și de atunci am tot auzit ce rău sunt eu. Eu nu opresc la nimeni controale la ANAF, cred că trebuie să-și plătească taxele”, a declara Ponta pe 7 iulie.

Avertismentele lui Ponta n-au rămas, iată, fără urmări. Ce se va întâmpla mai departe, e greu de estimat. Istoricul celor 25 de ani de când este patron de presă nu-l recomandă pe Sârbu drept un luptător. A a fost mai degrabă omul care a știut să negocieze cu fiecare regim pentru a-și proteja afacerile. Intențiile „cuceritoare” ale cuplului Ponta-Ghiță l-au determinat să iasă „la bătaie”. Dar are forța financiară să lupte? Mai este dispus s-o facă (se aude inclusiv despre existența unui dosar în care ar fi implicat)? Speră că-l va salva o eventuală înfrângere a lui Ponta la prezidențiale? Sunt întrebări la care numai Adrian Sârbu are răspunsurile.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

3 Responses to Ponta, victorie de etapă:Sârbu nu dă salariile!

  1. […] PaginadePolitica.ro informa că problemele financiare de la Mediafax Group ar putea avea și un substrat […]

  2. Orlando Sorin spune:

    Cursuri business online, GRATUITE pentru participarea la un proiect de EXCELENTA ce va fi derulat pe plan international.
    Afacerea este extrem de serioasa, iar in momentul actual nu este publica, intrucat contine idei originale unice pe glob.
    Nu este MLM sau alte caritasuri intrucat ultimul om din acesta afacere va castiga in cel mai prost caz 50000 $ /an .
    Pentru inceperea studiilor trimiteti-mi un e-mail cu mesajul INFO la orlandosorin@gmail.com

    Va multumesc !

  3. anca spune:

    Cine nu-i aduce slava cu imnuri si nu face temenele in fata lui este desfiintat.
    Comentariile sunt de prisos daca poporul nu se trezeste.
    O alta manipulare grosolana cu marirea pensiilor cu 5%,ar trebui pensionarii sa inteleaga ca nu-i ajuta cu nimic aceasta marire dar si ei ar trebui sa-i(le) traga o „TEAPA” acestor jefuitori de tara asa cum ei le-au tras romanilor tepe peste tepe timp de 25 de ani,si sa nu-i voteze.Dar pentru asta trebuie sa gandesti ceea ce cu poporul nostru e greu.

Lasă un răspuns la anca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top