raed arafat_isuFondatorul SMURD, Raed Arafat, i-a răspuns șefului Asociației Serviciilor de Ambulanță din România (ASAR), Dr. Cristian Grasu, care afirmase într-o scrisoare deschisă faptul că s-a încercat „subminarea” serviciulului public de ambulanță de către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), care este condus de Arafat.

Arafat a arătat într-un răspuns întins pe cinci pagini, și care a fost publicat pe Facebook, că serviciul de ambulanță a primit mai mulți bani anul acesta.

„Pentru anul 2016 bugetul unităților de primiri urgențe inclusiv cheltuielile legate de activitatea medicală a SMURD este de 626.084.000 lei comparativ cu 874.971.000 acordați finanțării serviciilor de ambulanță. Numărul persoanelor încadrate în Unitățile pentru Primirea Urgențelor este de aproximativ 6500, comparativ cu serviciile de ambulanță care au la rândul lor un număr de aproximativ 11.000 de angajați. Dacă am raporta aceste cifre (bugete și personal încadrat) precum și numărul cazurilor care se prezintă în Unitățile de Primiri Urgență (peste 4 milioane de prezentări), ar rezulta, în conformitate cu logica domnului dr. Grasu, că Unitățile de Primiri Urgență sunt mai eficiente. Acest gen de comparații realizate într-on manieră simplisă sunt similiare cu o comparație între coșurile cu mere și cele cu pere, neavând nicio semnificație științifică sau economică pentru că natura misiunilor și a activităților diferă”, a scris secretarul de stat.

Arafat a spus că șeful ASAR a comparat în mod „superficial”, tot în stilul „mere-pere”, serviciile de ambulanță și pompierii ca buget și ca număr de persoane la numărul de intervenții.

Acesta a explicat cum se raportează misiunile pentru cele două servicii.

„Cu alte cuvinte, în cazul incendiului de la Clubul Colectiv, Pompierii raportează că au participat la o singură intervenție, în pofida faptului că au mobilizat un număr impresionant de echipaje și oameni, la ambulanță fiecare ambulanță care s-a deplasat figurează ca o intervenție apărând automat mai multe intervenții/incidentul respectiv”, se mai arată în scrisoarea lui Arafat.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

2 Responses to Raed Arafat, REACȚIE la acuzațiile privind „subminarea” Ambulanței: Să nu comparăm mere cu pere!

  1. abas spune:

    Raed Arafat sa se intoarca inapoi la Damasc de unde a cenit in 1981, si n-a venit ca .. refugiat. Pe vremea aceia Ceausescu avea o intelegere cu Yasser Arafat sa-i trimeata palestinieni sa-i antreneze in tabere speciale in caz ca Securitatea nu va mai fi sigura. Cei din Bucuresti erau cazati intr-un palat pe linga Arcul de Triumf. Despre Raed se spune ca a imigrat (nu exista asa ceva pe vremea aceia) in Romania si la Pitesti a luat cursuri de limba romana – sa fim seriosi, cei de astazi pot inghiti galusca asta, dar nu cei de atunci. Daca nu a reusit sa se aranjeze in alta parte a Europei (si nimeni nu se mira de asta, asa talentat cum era), cu relatiile avute in Romania s-a propulsat ca mare salvator de vieti romanesti. L-a intrebat cineva daca stie sa traga cu mitraliera?

  2. Groza Octavian spune:

    Domnule Raed Arafat incerci mereu sa ne prostesti mai rau decat unii guvernantii Romani.Daca esti asa destept si cinstit : DE CE NU AI FACUT IN TARA TA ACESTE SERVICII? De ce ai venit la noi si ne minti de fiecare data cand sunt evenimente la care trebuie sa interveniti si nu sunteti capabili.Apoi,ca un politician Roman, dai vina pe altii, insa oamenii tai sunt incapabili sa intervina eficient:vezi cazul Techirghiol,cel din Apuseni cu domnul Iovan,cel de la Club si multe altele.Este bine sa te uiti in organizarea ta si sa vezi cat esti de capabil si apoi sa minti cu nerusinare.Este cazul sa lasi locul atcuiva care poate fi mult mai eficient decat tine si sa faci un pas in spate daca ai onoare si demnitate.Sa auzim de bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top