Deși s-a fript cu iaurtul searbăd numit Grindeanu, Dragnea a făcut prostia să nu sufle în ciorba de burtă reîncălzită numită Tudose și acum ciorba asta l-a fript la mustăți mai ceva ca o ceară epilatoare. Ceea ce mă miră nu e faptul că ăștia din PSD se încaieră între ei, fiindcă, de la parameci și amibă încoace, toate creaturile au avut tendința de a-și da în cap, cu atât mai mult animalele de pradă, ci că există încă români care, în disputa dintre premier și președintele Partidului, mai țin partea unuia sau a altuia. Și nu mă refer la gudureii, cristoii și ciripoii din presă, care alaltăieri au fost cu Băsescu, ieri cu Voiculescu și azi sunt lihniți după Dragnea, pe principiul că ziaristul blând suge de la toți licuricii, ci la oameni cumsecade, contribuabili onești, care se lasă păcăliți de smardoiala din PSD și au dobândit o pasiune bruscă pentru Tudose. Dacă stau să mă gândesc bine, aceeași pasiune îi cuprinsese și față de Grindeanu, când începuse ăla să dea din casă, de-l considerau deja Alesul care va reforma PSD.

Măi, fraților, tot nu v-ați învățat minte? În PSD e ceva putred, e adevărat, dar putreziciunea nu e nici Dragnea, nici Tudose, cum, în trecut, nu era nici Iliescu, nici Năstase și nici Ponta. În PSD putreziciunea e însuși Partidul, de la cap la coadă. Un partid care, pe zi ce trece devine copia fidelă a PCR, nu poate fi reformat, oricâți grindeni sau tudoși s-ar cocoța, prin absurd, la vârful lui. Un astfel de partid va rămâne și mâine, așa cum este și azi și cum a fost și ieri, cel mai clar simbol al corupției, al slugărelii, al obedienței grețoase, al ipocriziei, pe lângă care alte partide jalnice, apărute sau reapărute după 89, de la PRM și PUNR la PDL, UDMR sau PNL, sunt mici copii. Nimeni nu va reuși vreodată să ducă incompetența, prostia fudulă și hoția mai departe decât a dus-o PSD. Nicăieri nu s-au adunat atâția profitori cât s-au adunat în ultimii ani în PSD. Și nu vă uitați la mahării învechiți în rele din Partid, cei care îl aplaudau pe Ceaușescu și se înscriau în PCR din oportunism, iar după 89 au priceput rapid care e urmașul PCR și au devenit feseniști/fedeseniști/pesediști. Uitați-vă la tinerii, beizadele de ștabi pesediști sau nu, care sunt azi în PSD.

Mai mult, pe ReporterVirtual.ro.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Putreziciunea din PSD nu e Dragnea sau Tudose, ci PSD însuși

  1. tot ce insemna PSD e toxic si nociv societatii. nu exista nici o exceptie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top