dacian ciolos_guvernDacian Cioloş a declarat, duminică, la Iaşi, la manifestarea organizată pentru a marca momentul Unirii Principatelor, că România este alături de Republica Moldova iar guvernul de la Bucureşti reconfirmă sprijinul pentru aspiraţiile cetăţenilor moldoveni, notează Agerpres.

„Fraţii de peste Prut trec prin profunde provocări sociale şi politice. Suntem alături de ei în această perioadă şi le reconfirm sprijinul pe care Guvernul român îl acordă aspiraţiilor cetăţenilor Republicii Moldova pentru o societate în spiritul adevăratele valori civice şi europene”, a spus Cioloş.

„Unirea a făcut ca Principatele Române de acum 157 de ani să prindă forţă în jurul unui proiect de ţară. La un proiect de ţară, pe alte coordonate, pornind de la alte premise, lucrăm şi acum. Guvernul pe care îl conduc îşi propune să valorifice generoasa idee a unirii în jurul unor principii generale şi obiective larg împărtăşite (…) Atunci când reuşim să găsim obiective comune şi să lucrăm în spiritul valorilor, putem să fim un stat demn şi sigur pe sine”, a continuat el, estimând că în România pot fi depăşite „diferenţele inerente între partide”.

Jassy Cioloş urmează să se întâlnească marţi, la Bucureşti, cu noul prim-ministru de la Chişinău, Pavel Filip.

Premierul român a comentat, pe de altă parte, că „trebuie grabnic corectată” situaţia care arată că în preajma centenarului Marii Uniri, în 2018, provinciile istorice româneşti nu sunt conectate încă cu drumuri rapide.

El a invocat necesitatea unor propuneri guvernamentale de proiecte de infrastructură, care să fie prioritare în această perspectivă, adaugă sursa citată.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top