pontaPrin modificarea Statutului instituției, actualul președinte-director general Radu Grațian Ghețea va fi practic demis, iar în locul său ar urma să fie numit o veche cunoștință  a premierului, directorul BCR Leasing, Bogdan Ionuț Speteanu.

Speteanu a fost numit deja de actuala Putere în Consiliul de Administraţie al Tarom, ca membru neexecutiv.

Informația privind intenția lui Ponta de a-l pune pe Speteanu șef la CEC Bank a fost publicată de „Adevărul”.

Este interesant că potrivit uneia din declarațiile de avere depuse de premierul Victor Ponta la Parlament, Speteanu a cumpărat de la actualul prim ministru pe 17 martie 2012 (cu puțin timp înainte ca Ponta să ajungă la Palatul Victoria) un apartament de 90 de metri pătrați și o garsonieră de 34 de metri pătrați, pentru care i-a plătit lui Ponta 80.000 și respectiv 130.000 de euro.

bogdan-speteanuBCR Leasing are legături și cu lumea sporturilor cu motor în care se învârte și premierul Victor Ponta. Banca deține o echipă de raliuri, BCR Leasing Rally Team, care îl are în componență pe Edwin Keleti, fostul coechipier de raliuri al lui Ponta.

BCR Leasing, condusă de Speteanu, a fost desemnată recent câştigătoare a licitaţiei care a fost organizată de TVR pentru cumpărarea în leasing 140 de autoturisme, valoarea totală a contractului fiind de 2.400.000 de euro, fără TVA.

Numirea lui Speteanu în fruntea CEC Bank va trebui să primească și avizul Băncii Naționale. Ponta a fost întrebat luni despre numirea unei noi conduceri a CEC. „Nu eu personal numesc conducerea, evident ministrul de Finanţe face numirile în AGA şi mai departe în Consiliul de Administrație”, a spus Ponta, uitând parcă de faptul că în momentul de față ocupă funcția de ministru interimar la Finanțelor.

UPDATE: În cele din urmă, premierul l-a numit în urma unei consultări cu fostul ministru de Finanțe Daniel Chițoiu, pe Enache Jiru. Acesta a fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top