Fostul premier Victor Ponta spune că a aflat despre falsificarea probelor atunci când cumnatul său a fost anchetat de procurorul Mircea Negulescu, poreclit „Portocală” – exclus între timp din magistratură.

„Eu ştiam de faptul că s-au falsificat şi se falsifică probe la DNA Ploieşti. Ştiam în mod direct, dar nu aveam capacitatea de a demonstra în public. Faptul că s-a demonstrat public acest lucru este, într-adevăr, o chestiune importantă, esenţială. A doua chestiune, mai importantă, este că nu se întâmplă nimic. Degeaba sunt probe, degeaba se arată lucruri care în orice ţară cu stat de drept sau fără stat de drept ar fi ieşit un scandal – şi pe vremea lui Ceauşescu se întâmpla ceva: îi lua Ceauşescu, îi dădea afară, îi muta, le făcea ceva – la noi, pe lângă faptul că se falsifică probe (…) nu se întâmplă absolut nimic. Cred că, până la urmă, atmosfera în România va fi mai rea după aceste dezvăluiri decât mai bună. Oamenii văd ce se întâmplă şi degeaba: nu se întâmplă absolut nimic”, a spus Ponta, la România TV.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

2 Responses to Ponta: „Știam de faptul că s-au falsificat şi se falsifică probe la DNA Ploieşti”

  1. Doru Popescu spune:

    CAT DE TICALOS POTI FI TU POLTA ???!!!???

    STIAI DE TICALASIILE DNA -ului PUS DE TINE !!!!???!!!

    DAR NU AI LUAT NICI O MASURA – CA PRIM MINISTRU ???!!!???

    TICALOSULE DE PONTA !!!!

    BLESTEMAT FIE NUMELE TAU IN VECI !!!!!!!

  2. […] (function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = "http://connect.facebook.net/ro_RO/sdk.js#xfbml=1&version=v2.4&appId=451791128286501"; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs); }(document, 'script', 'facebook-jssdk')); Sursa: Paginadepolitica.ro […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top