andrei-plesuAtenția lui Pleșu se îndreaptă în primul rând spre premierul Victor Ponta, pe care îl acuză că a trecut cu „un fel de naturaleţe toantă, de la tricoul Che Guevara la exhibarea voios smerită a însemnelor credinţei”. Totul în scop electoral.

Cel care face din Dumnezeu un „tovarăş de drum” rentabil, un instrument al propagandei electorale, un argument (strîmb) de onorabilitate, păcătuieşte grav”, notează Andrei Pleșu. Acesta atrage atenția că „manipulatorul sfruntat, cel care mimează evlavia ca să cîştige voturi, cel care gesticulează pravoslavnic de dragul succesului popular, acela „ia în deşert numele Domnului” şi îşi riscă sufletul”.

Mai întîi e vorba de pură neruşinare. Dacă pînă de curînd n-ai dat semne de „îmbisericire”, de ritualism riguros, de contact pios cu ierarhiile cereşti şi pămînteşti, e jenant să afişezi dintr-odată mari ataşamente pentru moaşte, hramuri, şi pelerinaje.Una e să-ţi dai ochii peste cap dinaintea preşedintelui ţării, sub povara ignoranţei proprii, alta e să-ţi dai ochii peste cap pe la icoane şi pe sub straie de preoţi. Nu poţi trece, fără explicaţii, cu un fel de naturaleţe toantă, de la tricoul Che Guevara la exhibarea voios smerită a însemnelor credinţei, cu scopul vizibil al unui spor de simpatie electorală”, arată Pleșu în editorialul din Adevărul.

Scriitorul susține că, „dincolo de neruşinare se întrevede şi o anumită formă de prostie”, deoarece o „convertire” peste noapte nu poate fi credibilă în ochii electoratului.

Pleșu adaugă că nu doar Victor Ponta este de acuzat pentru folosirea temei religioase în campanie, ci și liderii ACL.

Cititorul îşi va fi dat seama că cel care mi-a provocat aceste reflexii este dl. Victor Ponta. Dar nu e nevoie să fii prea echidistant, ca să observi cît de uşor a adoptat şi opoziţia aceeaşi jalnică demagogie. Din unirea PDL cu PNL a ieşit – surpriză! – „Alianţa Creştin Liberală”. Prin urmare, dacă zice dl. Ponta, într-un studiou vag neo-protestant, „Cred în Dumnezeu!”, sar şi atleţii dreptei noastre şi îşi pun crucea pe chipiu! (…) Nu subînţeleg că, printre politicienii noştri, n-ar exista şi oameni credincioşi. Dar fulguranta înregimentare a unor formaţiuni întregi şi a unor „corifei” necopţi sub steagul crucii e necinstită şi ar trebui să conducă la descalificarea promptă a combatanţilor”, conchide Andrei Pleșu.

Citiți comentariul integral al acestuia pe adevarul.ro.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

4 Responses to Pleșu, editorial despre Dumnezeu „ca șef de campanie”.E vizat Ponta, dar nu numai

  1. oblio spune:

    Observatii corecte! Felicitari!

  2. cristtina spune:

    Dl Plesu, va rugam sa scrieti mai des.
    Rugati pe toti cei care asemeni dvs. au ceva cu adevarat de spus, rugati-i sa revina.
    Vedeti ca oamenii nu mai stiu sa deosebeasca intunericul de lumina.
    Patriarhul Chiril – “Amestecul binelui şi al răului, a adevărului şi a minciunii – este ceea ce distruge natura morală a omului”

  3. S.V. spune:

    Dar si cel care isi foloseste talantul in slujba celui rau se pedepseste singur.Pacat d-le Plesu de spiritul de observatie pe care l-ati pus in slujba fortei intunericului .

    • cristtina spune:

      si cine e „cel rau ” pentru tine SV ?
      sau cine reprezinta pentru tine ” forta intunericului”
      N-ai inteles nimic din ce-a scris dl. Plesu.
      Esti limitat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top