andrei plues_klasu iohannisFilosoful și scriitorul Andrei Pleșu a postat un comentariu critic la adresa președintelui Klaus Iohannis, în contextul discuțiilor despre demiterea ministrului Culturii Vlad Alexandrescu.

Într-un material postat pe blogurile Adevărul, Pleșu analizează imaginea publică a președintelui.

În schimb, am o problemă tot mai mare cu dl preşedinte. Sînt în continuare bucuros că l-am ales, evacuînd, astfel, perspectiva de a avea la vîrf un zglobiu şi iresponsabil titirez. Dar, în clipa de faţă, nu mai ştiu ce vreau de la dl Iohannis şi nici la ce mă pot aştepta de la dînsul. Nu mai ştiu dacă prefer să-l „aud” tăcînd, sau să-l ascult vorbind. Tace adesea cînd trebuie să spună ceva şi vorbeşte cînd nu e cazul şi cum nu e cazul: solidar cu „drama” Antenei 3, iar apoi spălîndu-se pe mîini de propriile declaraţii, solidar cu guvernul instalat de el însuşi, iar de curînd spălîndu-se pe mîini de acelaşi guvern. Prost sfătuit (sau nesfătuit), dar de o neinspirată siguranţă de sine, preşedintele ţării tinde spre prezenţa monotonă a unei scheme. Spune banalităţi cu un aer suveran, defilează cu ştaif prin faţa naţiunii şi nici în afară nu face cine ştie ce impresie. E grav că nu are un purtător de cuvînt. E grav că nu are un consilier pe politică externă. Şi nu-l ajută prea mult să-l aibă consilier pentru cultură pe domnul Sergiu Nistor, o veche prezenţă „discretă” pe scena „demnităţilor” autohtone, despre ale cărui impozante performanţe profesionale eu unul nu ştiu nimic. Las`că nici Dan Mihalache nu era mai breaz! Tocmai bun de ambasador la Londra…

Cît despre competenţele în materie de cultură ale dlui Iohannis – pe care le-am văzut la lucru în cazul Vlad Alexandrescu – am toate motivele să fiu simultan amuzat şi trist. În alt context – şi prin contrast cu gălăgia regăţeană – comportamentul sumar al domnului preşedinte mi l-ar face (şi mi l-a făcut) simpatic. M-ar înduioşa, întrucîtva, laconismul său, dacă mi-ar fi vecin, sau coleg de catedră la un liceu din Ardeal. Dar el este preşedintele ţării! Iar în această poziţie ar trebui să „livreze” mai mult, mai adecvat, mai precaut”, a scris Pleșu.

Continuă pe adevarul.ro.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (9 voturi, media: 4,11 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

2 Responses to Pleșu, CRITIC cu Iohannis: „Solidar cu ‘drama’ Antenei 3, iar apoi spălîndu-se pe mîini de propriile declaraţii”

  1. Carmen spune:

    Special! Bani imediat, din prima luna! 100-285 de euro lunar! Avem o oferta cu totul speciala si noua pentru cei doritori sa colaboreze cu noi si sa lucreze in timpul liber sau full-time, la alegere. Castigurile sunt imediate, 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), chiar din prima luna! Dar solicitam seriozitate maxima! Cand doriti mai multe informatii, contactati unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: carmen_otilia@yahoo.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top