pkkPartidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care și-a înmulțit de aproape trei luni atacurile împotriva forțelor de securitate turce, a anunțat sâmbătă suspendarea operațiunilor, cu trei săptămâni înaintea alegerilor legislative din Turcia.

„Ținând cont de apeluri venite din Turcia și din străinătate, mișcarea noastră a decretat o perioadă de inactivitate pentru forțele noastre de gherilă, în afară de cazul în care militanții noștri și forțele noastre de gherilă sunt atacate”, a scris Uniunea Comunităților din Kurdistan (KCK), organizația care coordonează mișcările rebele kurde, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„În această perioadă, forțele noastre de gherilă nu-și vor desfășura activitățile prevăzute și nu vor angaja niciun fel de activitate în afară de cele destinate să-și protejeze situația actuală și nu vor face nimic care ar putea împiedica un scrutin cinstit”, a adăugat KCK, într-o declarație publicată pe site-ul său de internet.

Documentul mișcării nu face nicio mențiune la atentatul îndreptat sâmbătă dimineață împotriva unor manifestanți care urmau să participe la o adunare pentru pace în apropiere de gara din Ankara, un atac soldat cu cel puțin 30 de morți și 126 de răniți.

De la sfârșitul lunii iulie, PKK și-a reluat campania de atentate împotriva forțelor de securitate turce în sud-estul țării, locuit de o populație majoritar kurdă, ucigând peste 150 de polițiști și soldați. Armata turcă și-a înmulțit, la rândul său, operațiunile de represalii împotriva rebelilor, în special bombardându-le bazele din nordul Irakului.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top