Parlamentul European vine cu precizări după ce presa a scris că în Europa ar urma să fie interzise produsele de tip shaorma, gyros sau kebab.

„În prezent, utilizarea fosfaților în prepararea produselor menționate anterior nu este permisă de legislația europeană. În general, aditivii din categoria fosfaților sunt interziși, existând un număr de excepții de la această regulă.
Comisia Europeană a elaborat o propunere legislativă prin care propune să se permită utilizarea fosfaților în aceste produse alimentare.
Comisia pentru Mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) din Parlamentul European a respins prin vot (32 de voturi în favoarea raportului de respingere, față de 22 împotrivă) propunerea.
Parlamentul European va lua o decizie finală în cadrul sesiunii plenare din 11-14 decembrie 2017”, arată forul legislativ.

Dacă propunerea CE va fi respinsă de Parlamentul European, legislația va fi blocată și Comisia va trebui să o reformuleze.

„Indiferent de decizia Parlamentului European, în niciun caz nu vor fi interzise produsele de tip shaorma, gyros și kebap. În cazul respingerii propunerii Comisiei Europene, utilizarea fosfaților va continua să fie interzisă, la fel cum este și în prezent”, mai arată PE.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top