Pope_CongressPapa Francisc a devenit, joi, primul suvernan pontif care s-a adresat direct Camerelor reunite ale Congresului american într-un discurs în care a atins problema refugiaților, cea a încălzirii globale, rolul în declin al familiei în societatea actuală și responsabiliatea politicienilor în a stopa vânzarea de arme în zonele de conflict, relatează BBC.

Aplaudat la scenă deschisă de congresmani, Francisc a avertizat asupra pericolului extremismului ideologic și a subliniat importanța primirii de imigranți.

Nu trebuie să ne surprindă numărul lor, trebuie să-i privim ca pe persoane, să ne uităm la chipurile lor și să le ascultăm poveștile, încercând să facem tot posibilul pentru a-i ajuta”, a afirmat el.

Aplaudat zgomotos când a afirmat că „nu trebuie să ne temem de străini, pentru că toți am fost, cândva, străini”, Papa a mai spus lumea trebuie să fie în gardă în fața „fundamentalismului, fie el religios sau de alt fel”. El a avertizat împotriva „reducționismului simplist, care ține cont doar de bine și rău”.

Pope_Congress3În timp ce Papa se adresa senatorilor și membrilor Camerei Reprezentanților, mii de oameni s-au adunat pe peluza vestică a Capitoliului, sperând să-l vadă pe oaspete după discurs.

Papa a mai atins chestiunea inegalității economice, spunând că până și în lumea dezvoltată efectele acțiunilor și structurilor „nedrepte” sunt foarte evidente.

Alte pasaje-cheie din discursul lui Francisc:

– și-a mărturisit credința în abolirea la nivel global a pedepsei cu moartea;

– i-a menționat în discursul său pe Abraham Lincoln, președinte al Americii în timpul Războiului de Secesiune, promotor al abolirii sclaviei, pe pastorul Martin Luther King, militant pentru drepturile populației de culoare, pe Dorothy Day, o jurnalistă și activistă în sprijinul celor săraci și pe Thomas Merton, cleric american, cunoscut ca poet și scriitor.

– a spus că „familia și rolul social al acesteia sunt astăzi mai amenințate ca niciodată”, remarcă interpretată de unii drept o reacție la legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex;

El și-a încheiat speech-ul cu clasicul „God bless America.” („Dumnezeu să binecuvânteze America.”)

John Boehner, liderul republican al Camerei Reprezentanților, catolic și fost băiat de altar, este cel care l-a convins pe Papă să se adreseze Congresului, notează presa internațională. Boehner a eșuat anterior în a-i convinge pe doi predecesori ai lui Francis să se adreseze Legislativului american.

Pe agenda vizitei Papei în SUA, care a inclus, miercuri, o primire la Casa Albă, se mai află o vizită la sediul ONU din New York, unde liderul de la Vatican urmează, de asemenea, să susțină vineri un discurs.

Pope_Congress2

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

4 Responses to Papa Francisc în Congresul SUA: Nu vă fie frică de străini. Cei mai mulți am fost, cândva, străini

  1. […] discursul de la ONU, care vine la o zi după cel ovaționat în Congresul SUA atât de democrați cât și de republicani, Papa a atins o varietate de subiecte, între care și acordul nuclear între Iran și marile […]

  2. abas spune:

    „Aplaudat la scenă deschisă” – pai te pui cu americanii? Nu se dau ei pe mina nimanui, nici macar pe al .. Papei. Imigranti, inegalitate, familie si schimbarea climei (in legatura cu armamentul) – cam toate foarte dure pentru America de astazi. Mult timp n-o sa mai puie vre-un Papa piciorul in America. Oare o sa contramandeze vizita la ONU – cine stie ce o sa mai spuna si pe acolo, sa se puie bine cu ortodoxii.
    Si totusi, nu pentru toate astea s-a dus Papa in America (dupa ce a trecut prin Cuba). Siret tipul, auzi: primitii pe musulmani, ca si ei sunt oameni. Cum sa contrazici asa ceva? Acuma sa-l auzim pe Trump care spunea „Eu ii iubesc pe musulmani”, mai putin pe mexicani (completez eu).
    Hai sa vedem ce o iesi la ONU si daca Papa va vorbi inainte sau dupa intilnirea lui Putin cu Obama (care spunea cindva ca la pensie se retrage in Kenia).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top