Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a trimis o scrisoare preşedintelui Senatului şi preşedintelui Comisiei Jurdidice din această Cameră parlamentară, în care solicită solicită senatorilor să voteze în favoarea solicitării formulate de DNA în cazul său.
Solicitarea de începere a urmăririi pentru fapte penale săvârşite în exerciţiul mandatului de ministru necesită aprobarea majorităţii membrilor unei Camere parlamentare dacă ministrul sau fostul ministru este şi deputat sau senator.
” Vă aduc la cunoştinţă faptul că nu doresc să beneficiez de această imunitate de procedură, socotind că se va stabili adevărul, adică nevinovăţia mea. În consecinţă, solicit colegilor mei senatori să voteze cererea de urmărire penală, pentru a nu se prelungi perioada necesară stabilirii adevărului”, spune liderul UNPR în scrisoarea deschisă dată publicităţii miercuri.
Fostulul ministru de Interne este acuzat de abuz în serviciu pentru că ar fi cerut în cele mai multe dintre deplasările sale, fie private, fie în interes de serviciu, coloană oficială asigurată de echipaje ale Poliţiei Rutiere. Cu ocazia unei astfel de deplasări, poliţistul Bogdan Gigină a decedat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată în carosabil.
De acest serviciu ar fi beneficiat ilegal şi procurorul general Tiberiu Niţu, în baza unui protocol, susţine DNA.
Biroul Permanent al Senatului a trimis miercuri solicitarea DNA în cazul Oprea către Comisia juridică. Aceasta se va întruni în şedinţă marţea viitoare pentru analiza acestei cereri.
Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.