3005_RogozinÎn ciuda sancţiunilor impuse Rusiei de Washington şi UE, în ciuda faptului că vicepremierul Dmitri Rogozin (foto, responsabil cu programul spaţial rus, el însuşi aflat pe lista cu persoane sancţionate) i-a sfătuit pe americani să-şi trimită astronauţii pe ISS folosind o trambulină, se pare că realitatea din spaţiu şi de pe Pământ este guvernată de raţiune într-o măsură mult mai mare decât dau de înţeles declaraţiile politicienilor.

Două aspecte foarte pragmatice tind să susţină colaborarea spaţială ruso-americană cel puţin pe termen scurt şi mediu:

1) americanii nu mai au cu ce să trimită oameni în spaţiu de când programul navetelor, grevat de costuri astronomice la propriu, a fost închis în 2011.

2) ruşii câştigă bani frumoşi din „vânzarea” locurilor în capsulele Soiuz.

Faptele arată astfel: programul spaţial american cu oameni la bord a luat o pauză odată cu revenirea navetei Atlantis pe Pământ la 21 iulie 2011.

30_ISSÎn cei peste 30 de ani de existenţă, programul navetelor a costat America aproape 200 de miliarde de dolari şi a generat 135 de misiuni, două dintre acestea cu final dramatic – explozia lui Challenger în 1986, la scurt timp după lansare, şi distrugerea navetei Columbia în straturile superioare ale atmosferei, după o defecţiune a scutului termic, în iarna lui 2003.

Tributul în vieţi omeneşti al programului spaţial cu navete este de 14 victime. Costul per misiune a ajuns la aproape 1,5 miliarde de dolari sau la peste 200 de milioane de dolari pentru trimiterea unui om în spaţiu cu naveta (misiunile navetelor implicau un echipaj de 7 oameni).

3005_shuttleVarianta rusească este mai ieftină, deşi are limitele sale: tariful cerut de Roskosmos pentru a trimite un astronaut al SUA pe ISS este de 71 de milioane de dolari, de trei ori mai scăzut decât în cazul navetelor.

Rata de succes a Soiuz-urilor este, şi ea, mai bună, cu doar 5 pierderi de vieţi omeneşti asumate oficial de la inaugurarea acestui program.

Pe de altă parte, capsulele Soiuz pot trimite doar trei astronauţi în spaţiu. Din trei compartimente modulare satelizate pe orbită, doar modulul intermediar ajunge înapoi pe Pământ, în timp ce la naveta americană toate componentele erau refolosite: naveta însăşi, SRB-urile (Solid Rocket Booster – propulsor cu combustibil solid), rezervorul cu combustibil lichid.

3005_soyuzSoiuz (foto dreapta) îşi are originile în perioada de vârf a războiului rece: prima lansare reuşită a avut loc în 1967. De atunci, evoluţiile nu au fost spectaculoase: capacitatea de transport a fost mărită de la doi oameni la trei.

Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român, a ajuns în 1981 pe staţia spaţială sovietică Saliut 6 la bordul unei nave Soiuz.

Ruşii au luat în calcul dezvoltarea propriului program cu vehicule spaţiale refolosibile. Un prototip funcţional, numit Buran şi propulsat de racheta Energhia, a efectuat un singur zbor, programul fiind anulat din cauza costurilor, în contextul destrămării Uniunii Sovietice.

Astfel, realitatea prezentului arată că, la aproape 57 de ani de la intrarea umanităţii în era spaţială, cel mai de încredere sistem de transport uman în spaţiu este unul vechi de aproape jumătate de secol, nu prea aspectuos, nici prea spaţios sau confortabil, dar relativ sigur şi cu costuri rezonabile.

Viitorul este schiţat pe hârtie de ambele părţi şi rămâne ca anii următori să aducă elemente concrete.

3005_OrionAmericianii mizează pe proiectul Orion (foto stânga), o nouă navetă spaţială gândită pentru misiuni mai ample, de tipul zborului spre Marte.

Proiectul, dezvoltat de Lockheed Martin, are programat un prim zbor de test, fără echipaj uman, în decembrie anul acesta, conform planificării anunţate de NASA. Primul zbor cu echipaj uman ar trebui să aibă loc în 2020.

Şi ruşii şi-au fixat un deadline similar pentru intrarea în serviciu a noii generaţii de nave PPTS, care ar urma să înlocuiască vechile Soiuzuri şi să permită inclusiv misiuni pe Lună.

Însă deocamdată navele Soiuz, propulsate de rachetele omonime, rămân de bază şi pentru ruşi, şi pentru americani când vine vorba de exploatarea ISS.

3005_Tma12M-1Pe 25 martie, misiunea TMA 12 M a luat o turnură aproape dramatică: cei trei astronauţi de la bord, americanul Steve Swanson şi ruşii Alexander Skvorţov şi Oleg Artemiev (foto dreapta), se aşteptau la un zbor de doar 6 ore către ISS.

Însă defecţiunea neprevăzută a unui motor i-a obligat la două zile de orbite suplimentare în jurul Terrei până la andocarea pe Staţia Spaţială Internaţională.

Pe 14 mai, modulul de revenire al misiunii TMA 11 M i-a adus pe sol, în Kazahstan, pe Mihail Tiurin (Rusia), Richard Mastracchio (SUA) şi Koichi Wakata (Japonia) după o misiune în spaţiu de 6 luni.

Pe 28 mai, Reid Wiseman (SUA), Max Suraiev (Rusia) şi Alexander Gerst au luat startul de pe cosmodromul Baikonur (vezi video) şi s-au cuplat la Staţia Spaţială Internaţională după un zbor de 6 ore fără incidente, timp în care au înconjurat planeta de 4 ori.

Noi misiuni cu nave Soiuz către ISS, cu astronauţi americani la bord, sunt anunţate pentru lunile septembrie şi noiembrie anul acesta.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Noul război rece rămâne pe Pământ. SUA şi Rusia, partenere în Cosmos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top