Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, susține că noua lege a salarizării pentru bugetari se va aplica începând cu 1 iulie, însă nu a spus când va fi depus proiectul în Parlament.

„Legea este buna, nu este perfectă, așa cum am spus de fiecare dată. Am și spus că vor mai fi facute probabil suficiente amendamente. Sigur că nu vrem să se modifice esența acestei legi. M-am uitat pe câteva dintre amendamentele care au sosit până acum pe adresa pe care noi am dat-o Ministerului Muncii. În majoritatea cazurilor nu s-a citit legea pentru că altfel nu aveau cum să facă asemenea greșeli sau să puna astfel de întrebari. Pur si simplu ei își includ vechimea în salariu de bază cum era până acum ori in această lege are vechimea în afara salariului de baza care se adună și la ele se aplică sporurile. Din aceasta cauză sunt mulți care spun că le scad salariile, dar nu au facut calculul bine”, a spus Vasilescu, potrivit HotNews.ro.

Intrebată care este totuși orizontul de timp pentru depunerea acestei legi și trecerea ei prin Parlament, Vasilescu a raspuns: „Legea este în linie dreaptă. Orizontul de timp este exact cum scrie în programul de guvernare, la data de 1 iulie ea să se aplice”.

Liderul deputatilor PSD, Marcel Ciolacu, declarase anterior că nu există un orizont de timp pentru depunerea la Parlament a proiectului legii salarizării unitare.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

2 Responses to Noua lege a salarizării se aplică de la 1 iulie, potrivit ministrului Vasilescu

  1. […] REACȚIE: Legea salarizării unitare, amânată pentru „Sfântul Așteaptă” • Noua lege a salarizării se aplică de la 1 iulie, potrivit ministrului Vasilescu • Alegerile din Franța, sub amenințarea teroristă | Candidat sfătuit să poarte vestă […]

  2. […] REACȚIE: Legea salarizării unitare, amânată pentru „Sfântul Așteaptă” • Noua lege a salarizării se aplică de la 1 iulie, potrivit ministrului Vasilescu • Alegerile din Franța, sub amenințarea teroristă | Candidat sfătuit să poarte vestă […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top