Oamenii se organizează pe Facebook pentru a ieși în stradă duminică, mesajul principal al protestelor fiind acela că actuala putere trebuie să renunțe la modificarea legilor justiției.

”Ieşim duminică să tragem un semnal de alarmă faţă de asaltul împotriva justiţiei. Hai să fim cu toţii în stradă duminică pentru a da alarma! Tăcerea noastră e puterea lor, aşa că hai să facem gălăgie! Luptăm până la capăt”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului, intitulat după discursul Regelui Mihai I din Parlament, din 2011: „Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul”.

Potrivit organizatorilor, protestatarii se vor strânge în Piaţa Victoriei începând cu ora 17.00, urmând să plece în marş spre Parlament la ora 18.00, pe traseul Piaţa Victoriei – Piaţa Romană – Universitate – Piaţa Unirii – Piaţa Naţiunilor Unite – Parlament, unde vor aprinde luminile telefoanelor mobile.

Manifestanţii plănuiesc, de asemenea, să facă gălăgie pe tot traseul cu oale, cratiţe şi linguri, conform News.ro.

Tot în Bucureşti, de la ora 15.00, în Piaţa Victoriei, va avea loc un flashmob, ”România condamnată la tăcere”, la care şi-au anunţat prezenţa aproape 1.000 de persoane.

Proteste mai sunt anunțate în alte orașe din România și în Diaspora.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top